sâmbătă, 24 mai 2014

De pe net..., da'mi place cum sună! (cu adaos!)

Dacii, fiind un neam vechi european, aşezat, stabil, au răspuns la întrebări ale veneticilor care au ajuns pe meleagurile lor: “Voi de unde sunteţi de loc – că, uite, noi venim din colo, tocmai din stepe?…” “Noi suntem d’acia”, şi-aşa le-a rămas numele.
Poate, nici nu se gândiseră bieţii daci că trebuie să-şi ia un nume de ţară, să se separe de restul, că ei nu călătoreau de nebuni. Aici se năşteau, aici mureau. Ei stăteau pe la casele lor.
Fără să citesc în vreo publicaţie, şi eu am avut demult convingerea că aşa trebuie să fi fost.
Exact ca în povestea cu aborigenii întrebaţi de Cook, atunci când a văzut un animal ciudat ţopăind spre el: “Ăsta ce este?” Şi ei, politicoşi, l-au întrebat pe Cook: “Kan ga roo?” – adică, “Ce aţi spus?” Şi el a notat : “Cangur”.
*
Argumentul unei limbi curate vorbite pe întreg cuprinsul Daciei ar trebui utilizat pe măsura importanţei; faptul că se vorbeşte aceeaşi limbă, fără dialecte, între Nistru şi Tisa, dovedeşte existenţa unui popor cu o evoluţie unitară; orice alt scenariu (inclusiv românizarea pe porţiunea Daciei cucerite) nu stă în picioare, pentru că ar trebui să avem dialecte. Dacă în provincii care, peste 1800 ani de la căderea lui Decebal până în 1918, au făcut parte din structuri statale diferite (cum ar fi Basarabia şi Banatul), dar se comunica în aceeaşi limbă curat românească, fără dialecte, înseamnă că avem răspunsul: suntem aceiaşi daci de pe columnă, cu o evoluţie a limbii dace în limba română (idem greaca nouă faţă de cea clasică); şi dacă ne raportăm la puternicul stat dac, ne vom înţelege pe noi cei de azi, cu depresia care ne macină după 1800 ani de pustiiri. Să ne apreciem însă şi prezentul: suntem din nou liberi, după 1800 de ani, ne vom reveni şi vom construi din nou ” temple de marmură”, ca odinioară!
*
“Agatanghel sau Sfârşitul omului. Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa”, una din sutele de cărţi “profetice” ce circulau la începutul secolului XX, prin România (care, înca nu era Mare, dar îşi dorea). Era o traducere a domnului Ion Popescul, “primar de Ploieşci”, care spunea că a tradus-o la 1903 după o ediţie franceză, tradusă la rândul ei în secolele XV – XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăise în insula Rhodos, pe nume Agatanghel, şi avuse descoperirea în anul 1272 –’73.
V. Maxim ne informează ca părintele Arsenie Papacioc ar fi avut această lucrare scrisă cu litere chirilice, iar această afirmaţie ne pune în situaţia de a face presupunerea că a existat o anterioară traducere în limba româna, dar scrisă în alfabet chirilic (se ştie că până la începutul sec. XX majoritatea cărţilor româneşti de cult ortodox erau scrise cu alfabet chirilic).
Iată ce cuprindea această carte. Unele descoperiri erau mai incifrate şi se refereau la perioda renaşterii, prezentată ca un început de apocalips, timp în care oamenii se vor întoarce la slujirea antropocentristă, care avea să ducă la înalţarea raţiunii omeneşti ca obiect de adoraţie. Virgil Maxim ne mai spune că în această carte se vorbea şi despre stadiul de decădere, ce începea cu anul 1789, despre revoluţiile din 1830 si 1848, arătând descompunerea unor împărăţii, destre constituirea statelor naţionale în 1920. Atenţia ne este atrasă de un anumit text din această “profeţie”, este vorba despre “ţara Lupului”, “ţară aşezată pe Carpaţi până la Dunăre”.

  Profeția lui Agatanghel de la 1272“În vremea aceasta în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon (Legiunea Arhanghelului Mihail, Miscarea Legionara, Nota F.N.). Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniti de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu (Cum de altfel s-a și întâmplat cu membrii Mișcării Legionare, Nota.F.N.).
În timpul acesta ţara Vulturului (Germania, Nota F.N.) va face război cu ţara Ursului (Rusia, Nota F.N.) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la “fiara de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce ursul va înainta spre inima vulturului, toate cetăţile ursului vor striga : “pace!, pace!, pace!”. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri (Comunismul si victimele făcute de acesta, Nota F.N.). Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scoși afară din temnițe. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva “lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci aceștia vor fi înfrânți şi va fi vai de tine “om roşu”. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.”

De reţinut e că C.Z. Codreanu nu cunoştea acest text la înfiinţarea Mişcarii Legionare. Dar prin toate actele de gândire, de mărturisire şi de realizare, el se găseşte în această viziune împreună cu Legiune pusă sub patronajul Arhanghelului Mihail.








marți, 20 mai 2014

Se poate?...

luminareFie să renască numai cel ce har
Are de-a renaşte, curăţit prin jar,
Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum!

                                                            (Phoenix)