sâmbătă, 24 mai 2014

De pe net..., da'mi place cum sună! (cu adaos!)

Dacii, fiind un neam vechi european, aşezat, stabil, au răspuns la întrebări ale veneticilor care au ajuns pe meleagurile lor: “Voi de unde sunteţi de loc – că, uite, noi venim din colo, tocmai din stepe?…” “Noi suntem d’acia”, şi-aşa le-a rămas numele.
Poate, nici nu se gândiseră bieţii daci că trebuie să-şi ia un nume de ţară, să se separe de restul, că ei nu călătoreau de nebuni. Aici se năşteau, aici mureau. Ei stăteau pe la casele lor.
Fără să citesc în vreo publicaţie, şi eu am avut demult convingerea că aşa trebuie să fi fost.
Exact ca în povestea cu aborigenii întrebaţi de Cook, atunci când a văzut un animal ciudat ţopăind spre el: “Ăsta ce este?” Şi ei, politicoşi, l-au întrebat pe Cook: “Kan ga roo?” – adică, “Ce aţi spus?” Şi el a notat : “Cangur”.
*
Argumentul unei limbi curate vorbite pe întreg cuprinsul Daciei ar trebui utilizat pe măsura importanţei; faptul că se vorbeşte aceeaşi limbă, fără dialecte, între Nistru şi Tisa, dovedeşte existenţa unui popor cu o evoluţie unitară; orice alt scenariu (inclusiv românizarea pe porţiunea Daciei cucerite) nu stă în picioare, pentru că ar trebui să avem dialecte. Dacă în provincii care, peste 1800 ani de la căderea lui Decebal până în 1918, au făcut parte din structuri statale diferite (cum ar fi Basarabia şi Banatul), dar se comunica în aceeaşi limbă curat românească, fără dialecte, înseamnă că avem răspunsul: suntem aceiaşi daci de pe columnă, cu o evoluţie a limbii dace în limba română (idem greaca nouă faţă de cea clasică); şi dacă ne raportăm la puternicul stat dac, ne vom înţelege pe noi cei de azi, cu depresia care ne macină după 1800 ani de pustiiri. Să ne apreciem însă şi prezentul: suntem din nou liberi, după 1800 de ani, ne vom reveni şi vom construi din nou ” temple de marmură”, ca odinioară!
*
“Agatanghel sau Sfârşitul omului. Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa”, una din sutele de cărţi “profetice” ce circulau la începutul secolului XX, prin România (care, înca nu era Mare, dar îşi dorea). Era o traducere a domnului Ion Popescul, “primar de Ploieşci”, care spunea că a tradus-o la 1903 după o ediţie franceză, tradusă la rândul ei în secolele XV – XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăise în insula Rhodos, pe nume Agatanghel, şi avuse descoperirea în anul 1272 –’73.
V. Maxim ne informează ca părintele Arsenie Papacioc ar fi avut această lucrare scrisă cu litere chirilice, iar această afirmaţie ne pune în situaţia de a face presupunerea că a existat o anterioară traducere în limba româna, dar scrisă în alfabet chirilic (se ştie că până la începutul sec. XX majoritatea cărţilor româneşti de cult ortodox erau scrise cu alfabet chirilic).
Iată ce cuprindea această carte. Unele descoperiri erau mai incifrate şi se refereau la perioda renaşterii, prezentată ca un început de apocalips, timp în care oamenii se vor întoarce la slujirea antropocentristă, care avea să ducă la înalţarea raţiunii omeneşti ca obiect de adoraţie. Virgil Maxim ne mai spune că în această carte se vorbea şi despre stadiul de decădere, ce începea cu anul 1789, despre revoluţiile din 1830 si 1848, arătând descompunerea unor împărăţii, destre constituirea statelor naţionale în 1920. Atenţia ne este atrasă de un anumit text din această “profeţie”, este vorba despre “ţara Lupului”, “ţară aşezată pe Carpaţi până la Dunăre”.

  Profeția lui Agatanghel de la 1272“În vremea aceasta în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon (Legiunea Arhanghelului Mihail, Miscarea Legionara, Nota F.N.). Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniti de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu (Cum de altfel s-a și întâmplat cu membrii Mișcării Legionare, Nota.F.N.).
În timpul acesta ţara Vulturului (Germania, Nota F.N.) va face război cu ţara Ursului (Rusia, Nota F.N.) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la “fiara de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce ursul va înainta spre inima vulturului, toate cetăţile ursului vor striga : “pace!, pace!, pace!”. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri (Comunismul si victimele făcute de acesta, Nota F.N.). Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scoși afară din temnițe. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva “lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci aceștia vor fi înfrânți şi va fi vai de tine “om roşu”. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.”

De reţinut e că C.Z. Codreanu nu cunoştea acest text la înfiinţarea Mişcarii Legionare. Dar prin toate actele de gândire, de mărturisire şi de realizare, el se găseşte în această viziune împreună cu Legiune pusă sub patronajul Arhanghelului Mihail.


marți, 20 mai 2014

Se poate?...

luminareFie să renască numai cel ce har
Are de-a renaşte, curăţit prin jar,
Din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,
Astăzi ca şi mâine, pururi şi acum!

                                                            (Phoenix)
 

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Eu încă nu...

pot să scriu vreun cuvânt despre... încă nu cred că s-a-ntâmplat, dar, pentru cei ce frecventează blogul, îmi permit să reiau ce au scris prieteni, colegii...

Andrei Bodiu (1965-2014). O veste dureroasă cu totul neașteptată. A mai murit un poet...

Am primit acum cîteva minute vestea incredibilă și foarte tristă a încetării din viață a unui important poet, coleg al meu de generație: universitarul brașovean Andrei Bodiu. La nici 50 de ani, Andrei Bodiu era o personalitate a învățămîntului filologic, un distins poet și eseist. Ca scriitor, a făcut parte din Filala Arad a USR.
Andrei Bodiu a făcut parte, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Sorin Matei din „grupul de la Brașov”, nouăzeciști avîndu-i ca mentori pe alți doi mari dispăruți: Al. Mușina și Gh. Crăciun. Ei au fost de timpuriu remarcați în Cenaclul de Luni și apoi au fost membri de bază ai Cenaclului Universitas. Prezența lui Andrei a fost mai rară, el făcînd studiile universitare la Timișoara.
Avînd șansa de a absolvi facultatea chiar la Revoluție, Andrei Bodiu a început timpuriu o carieră strălucită devenind, foarte tînăr, profesor și decan al Facultății de Litere din Brașov. În paralel a scris poezie și proză. Între colegi, Andrei era reputat pentru inteligența lui și capacitatea de organizare. A avut numeroși discipoli fiind un profesor cu vocație.
L-am întîlnit adesea la diferite manifestări literare, ultima dată am fost mai mult timp împreună la Turnirul Poetic de la Efes unde a participat ca poet în echipa Aradului care a și cîștigat acel Turnir. În fotografie, Andrei Bodiu citind la Festivalul de la Neptun în 2011 (foto: H.G.)
Am numeroase amintiri despre el și l-am simpatizat foarte mult. Dispariția lui fulgerătoare și prematură lasă un gol imens în literatură și în învățămînt.
Odihnească-se în pace! Condoleanțe îndureratei sale familii.
(http://horiagarbea.blogspot.ro/)

“Cursa de 24 de ore”, “pe viaţă şi pe moarte” a lui Andrei Bodiu s-a sfîrşit!

luminareimages              A plecat brusc, brutal şi nedrept şi Andrei Bodiu! Fără, deja, Paul Grigore, Nic Mercean, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, ca să numesc doar cîţiva dintre cei care dădeau conţinut memoriei mele din anii trăiţi în oraşul numit cîndva Stalin, Braşovul se transformă pentru mine doar într-un cimitir tot mai lacom. Plecarea mea din oraşul de sub Tâmpa îmi pare acum o abdicare, o trădare, o fugă laşă…
Iartă-mă, dragă Andrei! Iertaţi-mă, dragii mei Paul, Nic, George, Sandu…
Am, de asemenea, sentimentul devastator că am “construit” acest blog doar pentru a aprinde, din ce în ce mai des, lumînări pentru sufletele prietenilor mei…
Astăzi, declar Gogea’s Blog în doliu pe termen nelimitat…
Nu voi mai reveni decît atunci cînd voi simţi că lucrurile se vor face, din nou, mai mult “pe viaţă”, decît “pe moarte”…
Andrei Bodiu (27 aprilie 1965, Baia Mare – 3 aprilie 2014, Braşov )
Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). În prezent este decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și redactor-șef al revistei Interval. Este membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și Uniunii Scriitorilor din România. Și-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Brașov, grup format în anii ’80 împreună cu poeții Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea și fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respirație, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.
(http://vasilegogea.wordpress.com)

“Aș fi putut fi cu ei în seara asta”…

by Dorin Tudoran on April 4, 2014

imgres

A plecat încă un poet – Andrei Bodiu.

Primele sale poeme mi le-au dat Simona Popescu și Ion Bogdan Lefter, nu doar ei înșiși poeți, dar și neobosiți agenți literari ai prietenilor literați.

Am publicat în AGORA poeme ale lui Andrei, m-am bucurat să-l revăd în câteva rânduri și am urmărit – de la distanță și cu discreție atentă – felul fericit în care s-a împlinit ca scriitor, profesor și vector al efervescenței culturale.

Am și azi Pauză de respirație, volumul prin care ieșeau l-a lumină editorială Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea și Simona Popescu, volum adus de Bogdan la Washington. Recitesc, cu nostalgie, dedicațiile celor trei mușchetari brașoveni culese de Simona D’Artagnan. Ultima carte a lui Andrei am citit-o acum zece luni, în avion, la întoarcerea din România.

Anul trecut, Andrei a reușit să ne pună împreună, pentru câteva zile, la Brașov, pe Dumitru Țepeneag și pe mine, refăcând cu iscusință și tandrețe o punte cândva pierdută, dedicându-ne ediția a X-a a Colocviului național universitar de literatură română contemporană. O bucurie pentru care nu i-a mulțumit probabil niciunul dintre noi pe cât de mult ar fi trebuit.

Spre miezul nopții trecute, primesc un mesaj năucitor de la Adrian Lăcătuș despre sfârșitul lui Andrei. Citesc comentariile altor prieteni ai poetului – cu unii luase masa la “Cina”, doar cu o zi înainte, după o comisie de doctorat la București.

Anul trecut, după luni de bolit, Sandu Mușina ieșea din casă pentru a ne întâlni – “poate pentru ultima oară, dragă Dorin.” Așa avea să fie.

La începutul acestui an, se grăbea să plece și Traian Coșovei.

Acum – Andrei. La 49 de ani.

Mă uit înapoi cu 20 de ani și-l văd pe Andrei la București, la Washington sau la Timișoara, duduind de energie și vorbindu-mi despre cel puțin trei, patru proiecte.

Moartea a fost singurul proiect care l-a luat prin surprindere.

Mă uit înapoi cu o noapte și văd dispărând un poet mai tânăr ca mine cu 20 de ani.

O moarte de care nu sunt vinovat, dar de care mă simt intimidat, fiindcă nu o cred.

O moarte care mă face să mă simt reponsabil de ea, pentru că nu are nicio noimă.

Din sărăcia lor, poeții îmbogățesc lumea. Când pleacă prea devreme, lumea sărăcește din nou.

În această seară, ca și în nenumărate altele, Andrei ar fi putut fi cu ei, cu prietenii săi:

“Băieţii ar fi vrut să mai povestim în

Faţa noastră râdea oricum boala sau moartea

Să căutăm acele ţinuturi înalte unde aerul e tare

Şi se trage dintr-odată în piept.

 

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.

 

Ne-am fi ţinut unul într-altul cu credinţa

Pătimaşă că totul întotdeauna rămâne de povestit.

 

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.

 

Aş fi auzit glasul sonor al lui Sandu suprapus

pe tonalităţile dure ale

lui Oprea peste tonul înalt al lui Caius

peste glasul molcom al lui Virgil cu

Contrapuncturile lui Adrian.”

A plecat Andrei Bodiu – cavaler al Ordinului “Cultul Prieteniei”. Poet.

(http://www.dorintudoran.com) 

A murit Andrei Bodiu

A murit Andrei Bodiu

Scriitorul Andrei Bodiu (48 de ani), critic literar şi fostul decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, a murit în noaptea de joi spre vineri, în timp ce se afla la Oradea. Cauza decesului a fost un infarct.
Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Vest din Timişoara (1988), specializarea română-engleză. Doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara cu teza Poezia generaţiei optzeci (2001)
Andrei Bodiu fost profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi redactor-şef al revistei Interval
A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din România. Şi-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Braşov, grup format în anii '80 împreună cu poeţii Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea şi fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respiraţie, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.
Volume de poezie: Cursa de 24 ore (Editura Marineasa, 1994); Poezii patriotice (Editura Marineasa, 1995); Studii pe viaţă şi pe moarte (Editura Paralela 45, 2000); Oameni obosiţi (Editura Paralela 45, 2008)
Studii critice: Direcţia 80 în poezia română (Editura Paralela 45, 2000); Şapte teme ale romanului postpaşoptist (Editura Paralela 45, 2002); George Coşbuc, micromonografie (Editura Aula, 2002); Mircea Cărtărescu, micromonografie (Editura Aula, 2003).
Romane: Bulevardul Eroilor, (Editura Paralela 45, 2004).
Antologii: Antologia poeziei generaţiei 80, îngrijită de Alexandru Muşina (Editura Vlasie, 1993); Sfâşierea lui Morfeu (antologie a generației 90), alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (1994); Romanian Poets of the 80s and 90s (Editura Paralela 45, 1999); în secţiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (Editura Paralela 45, 1998); a fost publicat cu grupaje de poezii traduse în limba engleză în antologia Vilenica 89, publicată în Slovenia şi într-o antologie de poezie publicată în Italia.
(http://www.observatorcultural.ro)

Știa să râdă, știa să fie trist: Frumusețea lui Andrei Bodiu

Stingerea din viață la doar 48 de ani a lui Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, profesor la Universitatea din Brașov, îndoliază comunitatea celor cred în Bine, Adevăr și Frumos.

A fost, neîndoios, un mare scriitor, un spirit nobil, un făuritor de nestemate și un cautator a ceea ce Boris Pasternak numea “esența drumului ascuns”. L-am cunoscut la Brașov, era in 1991, făceam filmul “Condamnați la fericire”. Am luat pranzul împreună cu el, cu Vasile Gogea, cu Leonard Oprea, cu Caius Dobrescu și cu A. I. Brumaru. Avea un imens umor, privirea însă sugera mistuitoare melancolii, tristeți albastre.
Ne-am revăzut în 2006, am mers acolo să comentez prelegerea lui Teodor Baconsky în cadrul conferințelor Microsft. Iarăși, o seară de poveste, cu momente de râs, dar și cu interogații legate de implicațiile dosariadei. din vara acelui an crucial pentru România post-comunistă. Erau acolo Adriana Babeți, Paula Apreutesei, Silviu Hotăran, Mircea Mihăieș, Caius Dobrescu, Marius Lazurca.

Ne-am întâlnit de multe ori, am participat la diverse evenimente intelectuale. Am lansat, în martie 2004, la Facultatea unde era decan, volumul “Scopul și mijloacele”. Au vorbit Andrei și Caius. Seara am mers la Poiana cu el, cu Caius, cu soția mea Mary și cu fiul nostru Adam. Am o fotografie minunată din acea seară de neuitat. M-au invitat, Andrei si Caius, să fac parte din consiliul editorial al revistei “Interval”. Într-o lume a atâtor suspiciuni, Andrei avea o seninătate irezistibilă. Dar și o bunătate angajantă, dogoritoare.
I-am respectat opțiunile, le-a respectat pe ale mele. Uneori nu le-am înțeles pe ale sale, alteori, sunt convins, el nu le-a înțeles pe ale mele. Dar a existat mereu un respect, ori chiar o dragoste spirituală, care a garantat inalterabila continuitate a prieteniei noastre. Să se odihnească în pace…
(Vladimir Tismăneanu în http://www.evz.ro)

 

vineri, 4 aprilie 2014

Veşti despre Andrei Bodiu, pe e-mail...

  
   În seara zilei de joi 3 aprilie a plecat dintre noi Andrei Bodiu. Născut în 1965, absolvent şi ulterior doctor în litere al Universităţii din Timişoara, fost decan al filologiei braşovene în două mandate, ales apoi, în 2012 vicepreşedinte al Senatului Universităţii Transilvania, membru al Consiliului ARACIS, Andrei Bodiu a fost, în primul rînd, un extraordinar poet.
   Dispariţa lui, prematură şi fulgerătoare, produce o durere inexprimabilă familiei şi prietenilor, dar şi o rană vie în corpul literaturii române contemporane. Volumele sale de versuri - Cursa de 24 ore (1994), Poezii patriotice (1995), Studii pe viaţă şi pe moarte (2000), Oameni obosiţi (2008) - transmit, într-un mod unic şi irepetabil, curajul de a asuma conştiinţa fragilităţii şi perisabilului în toate momentele existenţei noastre cotidiene.
   Pe lîngă opera sa poetică, Andrei Bodiu lasă în urmă şi o impresionantă operă de construcţie culturală. Participînd la dinamica intelectuală care a făcut din Braşov un centru proeminent în cercetarea literară românească (volumele sale de studii se regăsesc în toate bibliografiile studiilor româneşti din ţară şi din străinătate), el a fost totodată principalul arhitect al instituţiei care hrăneşte şi susţine de mai bine de două decenii această dinamică: Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov. În ultimii ani, Andrei Bodiu s-a dedicat cu totul reformei sistemului nostru universitar, străduindu-se să apere specificul şi tradiţiile educaţiei umaniste şi valorile democraţiei liberale în faţa unui proces accelerat de birocratizare a educaţiei. Ştim acum că pasiunea şi devotamentul cu care s-a dedicat acestei nobile cauze l-au consumat într-o măsură mult mai mare decît lăsa să se vadă.
    Prin forţa viziunii sale şi prin personalitatea sa coezivă, Andrei Bodiu a reuşit să creeze evenimente publice de mare răsunet, care au resituat Braşovul pe harta culturală a României şi a Europei (să ne gîndim doar la Bienala Europeană de Poezie, la numeroasele ediţii ale Conferinţei Naţionale Universitare de Literatură Română Contemporană).
    Andrei Bodiu a pus o amprentă de neşters asupra tuturor proiectelor în care s-a implicat.   Dispariţia lui afectează grav toate domeniile în care şi-a manifestat creativitatea. Dar, în primul rînd, lasă un gol imens în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut îndeaproape, l-au iubit fără rezerve şi înţeleg cît de mult datorează acestei prea scurte întîlniri.

Adrian Lăcătuş
Decan Facultatea de Litere

Universitatea Transilvania din Brașov



 

Priveghiul va avea loc la capela Bisericii Sfânta Treime din Scheii Braşovului (str. Pe Tocile) mîine, sîmbătă, 5 aprilie de la ora 19:00, iar înmormîntarea duminică, 6 aprilie, ora 14:00, la cimitirul aceleiaşi biserici.


miercuri, 26 martie 2014

Visez?!...

Vineri, 'șpe și 27 de minute. Pe Tocile. A terminat cu orele pe azi. A ajuns la timp în stație, așa că urcă în celebrul 52 care mai mult stă decât merge. Obosit, plictisit, blazat. N-a fost tocmai bine..., a ratat ceva... De unde copii cu care să meargă la Bookland, când ştirea a venit după terminarea orelor, pe drumul spre staţie?!... Zece, cinşpe, musai. Asta-i viaţa! Nu mai e nimic de făcut... Bleah! S-așează. Banca a treia din spate, dreapta - locul favorit. Se gândește la multe alte cele...  Celebrul autobuz va pleca la fără 25... Mai e de așteptat...
Și iacătă-o, apare Ea, o domnișoară care a terminat (sau nu?...) liceul. E politicoasă: îl salută veselă, el îi răspunde, cu toate că se miră de asemenea distinse maniere. O fi o fostă elevă, pierdută-ntre meandrele memoriei?... Are fața rotundă, e frumușică, fără ostentație, îi râde tot chipul și e ușor cam... plinuță pentru gustul lui... Dezinvoltă. Observându-i impetuozitatea, devine atent la ceea ce se petrece. E ușor amuzat, deocamdată... Așteaptă.
E nehotărâtă și se flendură prin partea din față a mașinii. Îşi caută locul... După ce pare că ar vrea să se așeze undeva pe-acolo, tot pe dreapta microbuzului, se răzgândește și se postează pe banca din fața lui, chiar lângă ușă. Locurile pe care, de regulă, trebuie să le cedezi celor în vârstă. Ezită?... Nu. S-a decis!... 
- Pot să stau lângă dumneavoastră?... 
- De ce nu? (binevoitor şi zâmbitor, fără să-şi schimbe poziţia strategică
Ar fi vrut oare ca el s-o fi invitat alături?... În sfârşit, nu pare necăjită de lipsa lui de reacţie.
- E mai plăcut să ai cu cine să stai de vorbă până pleacă...
- Așa e... (contrariat!)
- O să mă așez aici... (hotărâtă)
- E bine... (???)
- Câte grade sunt azi?... (hlizită...)
- 19, 20... parcă așa au anunțat... (blazat)
Ea are o pungă de un leu în care se află oarece și e îmbrăcată într-o geacă închisă la culoare, de sub care se ițește un elegant pulover albastru intens marin. Se foiește și dă semne că i-e cald... N-are stare. Ea. El, contrariat. Tot un zâmbet, i se adresează, lui:
- Cred că nu m-am îmbrăcat potrivit... E cam cald. O să-mi scot puloverul... Vreți să mă protejați?...
El nu prea pricepe în ce constă protecția și zâmbește tâmp, adică aprobator... În picioare, ea-și dă jos geaca și apoi frumoasa chestie albastră. Numai că, după această mișcare (șoferul autobuzului vine spre mașină!), ea-şi reîmbracă geaca: o mânecă, cealaltă..., apoi o îndreaptă pe trupşor în timp ce el constată că se pot observa toate dusuurile fetei: colanți, chiloței la modă... și o bluză tot albastră, băgată (sic!) în colanţi, dar ceva mai deschisă la culoare..., că nădragii (blugi) sunt de-ăia scurți în talie... Şocat, adică uimit, urmăreşte priveliştea incredibilă, de o naturaleţe dezarmant dezgustătoare, crede el. Ea, tot în picioare, mai oferă o dată imaginea şi-şi desface geaca, etalându-şi intimitatea, şi apoi o strânge înapoi în jurul taliei ("oare chiar nu ştie cum şi-a dispus harnaşamentul?" - se-ntreabă el, halucinat). De-ar fi mai tânăr!... Ea se foiește fericită, el e interzis de situație. Totuși:
- Nu crezi că ar trebui să scoți bluza pe-afară?...
- Mie-mi plac bluzele cu decolteu (cealaltă era mulată pe gât...), zice ea, nevinovată.
El îi arată cu degetul despre ce-i vorba în propoziție. Ea privește... priveliștea și consimte zâmbitoare: pac-pac - nici vorbă de stânjeneală! - schimbă ordinea apariţiei veştmintelor. A urcat șoferul și fiecare dintre ei rămâne pe locul ales. Ea încă gângurește veselă și plină de aplomb.
Urmează stația din Prund. Urcă și C., colega de Informatică, iar el o invită să stea pe aceeași bancă - ea acceptă, iar domnișoara nu e foarte deranjată de mișcare, dar tot întoarce capul spre cei doi, care discută de-ale lor, legate de școală. Simulările..., „cum vezi rezultatele..., dar măsurile de luat?...” Bla-bla-bla pe teme dureros-rutinate... Ea se foiește, se vrea băgată în seamă. La Șaguna, mulțime..., urcă un bătrân căruia, generoasă, îi oferă locul rămas liber pentru că pe el trona celebra pungă de-un leu. Tot mai întoarce privirea spre cei doi, evident, C. e, pentru ea, o intrusă care i-a furat „jucăria”. Cei doi colegi îşi continuă neinteresantul şi rutinatul dialog..E clar, ea trage cu urechea, de vreme ce se-ntoarcela un moment dat, şi, cu o privire şăgalnică, întreabă:
- Sunteţi profesor, nu-i aşa?...
- (amuzat) Da.
- Aţi fost cumva în Construcţii!  
- (şi mai amuzat) Nu, dar trag speranţă!
- (insistentă şi dornică să reintre în discuţie) La Liceul de Construcţii, vreau să zic...
- Aşa am înţeles şi eu... (apoi, către C.), cred că am fost acum vreo doi ani de două, trei ori la Construcţii...
Au trecut de Patria.
- Poate la Hidro... Ştiţi, aici pe Iuliu Maniu...
- (uşor blazat) Nu, nici la Hidro...
- Am şi eu talentul meu! Fac desen tehnic şi-s bună... Am dat nişte probe care, să vedeţi...,
- (intervenţie binevoitoare, C.) Felicitări! Continuă tot aşa.   
Am trecut de giratoriul de la Trei Alimentare. El se ridică, C. îl urmează, deşi mai are de mers o staţie...
- La revedere, domnişoară!
Zâmbet galeş. 
Confuz încă, porneşte spre casă. 
P.S. Luni, C.: Am crezut că o cunoaşteţi, că-i vreo fostă elevă. 
N-a visat...
(pentru conformitate, 21 martie 2014)