joi, 9 august 2012

Poezie de Tudor Arghezi

"De-a v-aţi ascuns" – Tudor Arghezi

 Ca să nu te mai oboseşti cu lectura, pe tine, cel ce cauţi jocuri şi jucării, te anunţ că textul de mai jos este unul care numai la joacă şi bucurie nu face referinţă! Aşa că scuze, treci mai departe, ai greşit adresa!
 

Dragii mei, o să mă joc odată                                    
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,

Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.

Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind că şi Lazăr a-nviat
,
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,

V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevastă, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,

Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit…

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

De obicei, scriu aici doar ceea ce simt eu la un moment dat, şi tu înţelegi asta, şi alegi doar ceea ce ţi se potriveşte. Sufletul meu nu e, inevitabil, în armonie cu al tău - şi se vede asta din statistici... Când, totuşi, public POEZIE consacrată, eu simt că POETUL spune cam ceea ce mi se pare mie că simt. Nu e, aşadar, teribilism, ci doar recunoaşterea minunii că-s în armonie cu EL. 
Chiar şi în motoul blogului... 
Şi mă-ntreb, în durerea mea surdă şi scrâşnită, oare simţi Tu, internautule, că, măcar aici, mă arăt şi cu faţa aia... neprofesorală, de om obişnuit şi perisabil?... Că mă doare?... 

7 comentarii:

  1. Antoine,

    Un profesor rămîne un profesor, chiar dacă mai trăieşte şi în afara şcolii. Nici într-un caz un profesor nu este un om "neobişnuit", dar nici un om "obişnuit". Un profesor este (sau trebuie să fie) un model şi o sursă ("izvor", ca în lb. franceză) de informaţii, precepte, reguli, definiţii, demonstraţii, teorii, teoreme, eventual axiome. Atît timp cît ne aflăm "sub coviltirele lui Dumnezeu" (o splendidă metaforă pentru bolta cerească, pentru atmosfera terestră şi pentru ceea ce este dincolo de ea), orice tip de "dolor" ( = durere, în lb. latină) sau "dor" (o abreviere a lui "dolor" ?!) ne amintesc doar ca existăm şi "călătorim", trecători pe drumurile vieţii. Referitor la statistici, nu cred că au vreo legătură cu sufletul - partea eternă a fiinţei, ci doar cu partea materială, aparent efemeră, cea din care "nimic nu se pierde, nimic nu se cîştigă, totul se transformă". Pe de altă parte, ai primit cele cîteva cărţi de la mine ? La bună cetire ! Elvira Mariana Săpunaru

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu ştii cât de... înfrigurat am aşteptat prima ta reacţie. Mi s-a părut că dialogul din comentarii îţi convine mai mult (de fapt, şi mie...) pentru discreţie... Şi eu, şi Livia am fost în mod deosebit impresionaţi de gestul tău cu totul şi cu totul (nu!, e mai bine să nu caut un cuvânt, cred că înţelegi că nu există cuvinte pentru). Îţi mulţumim din suflet. Ne-a îndurerat şi-ţi suntem alături, deşi, cu toţi prietenii ieşeni, n-am ştiut NIMIC! Nici acum n-am cuvinte...
      Cât despre postarea aceasta, m-a luminat Bogdan, probabil intră mulţi copii, în căutare de jocuri, nu amatori de poezie. E bine să nu mă-ntrebi de ce am postat-o..., nu e mare lucru să observi legătura dintre textele poetice alese... Aş adăuga că, în spiritul ei cu totul neaşteptat, limba "ca un fagure miere" păstrează şi dorul şi durerea, din acelaşi... izvor latinesc.
      Încă o dată! Mulţumim, printre lacrimi! Cu drag!

      Ștergere
    2. Antoine,

      Asadar, şi frunza de artar canadian a ajuns cu bine pe plaiuri brasovene. Recent m-am întîlnit întîmplător cu colegul nostru, George Adrian Pînzaru (am fost colegi, începînd din clasa a V-a - era colecţionar de timbre şi pasionat de muzica ... străină - avea mereu reviste cu diverşi cîntăreţi, instrumentişti). La facultate a fost la Limba Engleză. Din 2008 lucrează la Casa de Cultură MIHAI URSACHI (în Parcul Copou). Nu s-a schimbat deloc, ca spirit. Vrea să colaboreze cu elevi, să realizeze o revistă. Sper să aibă succes. Am vrut să ştii acest lucru, pentru că l-am recunoscut, într-un grup de studenţi, în fotografia de pe acest blog, cea dintr-o zi însorită pe un deal (la Repedea sau Bucium ?!). Evident, acum nu mai este aşa brunet şi are o barbă homerică. Zilele trecute m-am întîlnit şi cu Nuşa Însurăţelu - era la Limba Franceză. Ne-am amintit de colegi ... Pe noi ne-a făcut colegi pasiunea pentru literatură. Se pare că unii devin colegi, pentru că trebuie să "valorifice"/"utilizeze" cumva media de la bacalaureat. Îmi pare rău pentru cei care nu studiază Literele din pasiune. Întreba un tînăr din Japonia, interesat de poezia română: "De ce sînt atît de multe librării în Iaşi, pentru că sînt multe universităţi ?" I-am răspuns : "Pentru că au fost şi sînt mulţi scriitori !" Poate că numărul scriitorilor nu va depăşi numărul cititorilor ! La bună cetire ! Elvira Mariana Săpunaru

      Ștergere
    3. Antoine,

      Am revăzut fotografia de care vorbeam - este o vacanţă printre brazii de la Izvorul Mureşului. În vara lui 1977 am fost şi eu într-o tabără de "instruire culturală" la Pîrîul Rece. Tot cu brazi, dar fără colegii din Iaşi. Cred că a fost un cutremur, acum, în timp ce scriam aici. Plec să văd la TV ce se anunţă. Că tot era vorba de 1977 ... La bună cetire ! Elvira

      Ștergere
    4. Draga noastră Elvira,
      Am strivit, împreună, o lacrimă timidă citind evocarea ta. Nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte, dar Livia a fost vreo doi ani plini (de prin doi pînă prin patru!!) vice la Culturalu' pe Universitate şi, în acele frumoase vremuri, i-a avut ca şefi de comisie pe Vanda Braier, Ştefan Mitroi (m-am întîlnit odată cu el... în perioada mea bucureşteană..., era la SLAST şi mi-a promis ajutor s-o aduc pe Livia în capitală...) şi pe George Pînzaru. Era, cum spui, un tip formidabil prin vitalitate şi veselie, interesat de muzica... interzisă în acele timpuri! Cred că încerca să cocheteze cu rolul de DJ studenţesc... Grozav de împrăştiat însă în ceea ce avea de făcut - era hazliu (din punctul meu de vedere - acela de observator şi prieten!), şi de-asta o exaspera pe sobra mea Livia!
      Locaţia dsin fotografie este lângă izvorul Oltului... la Izvorul Mureşului şi a fost în vara (august) lui '77, prima jumătate din "luna noastră de miere"! Cu barba cocheta încă din studenţie, dar timid, aşa cum permiteau timpurile.
      Oare Nuşa era o fată înaltă, slăbuţă, uşor smeadă?...
      Din suflet, AN
      P.S. Am douăsprezece masterande-n practică şi nimeni ca mine nu ştie cît trist adevăr cuprind cuvintele tale din final. Cine mai face Literele din pasiune? Ce-i aia???

      Ștergere
    5. Am vrut să-i răspund fiecărei postări, dar nu mă lasă calculatorul... e mai ceva ca un contabil!!
      Aşa că nu mai adaug acum nimic mai mult decât o promisiune: poate voi evoca acel 4 martie, cînd eram la catedra de Literatură Română şi Comparată, la cercul de poezie condus de Magistrul I. Constantinescu şi când Tamara s-a cam pierdut cu firea... Şi dragul nostru profesor fuma tacticos pipă (nu-l mai văzusem pînă atunci fumând!) şi-l adusese, ca invitat, pe tînărul şi promiţătorul poet Lucian Vasiliu. Şi iar zic şi eu: La bună cetire!

      Ștergere
    6. Se pare c-am avut dreptate: a scăzut numărul de vizitări ale celebrei, unicei poezii argheziene. Acum intră doar avizaţii şi mă bucur de asta!

      Ștergere