M-am gândit că, dacă tot are succes poezia argheziană între cetitorii mei virtuali, n-ar fi rău să vă ofer (şi) un text din "Flori de mucigai" - o poezie unică prin fiorul erotic frust şi senzualitatea uşor lubrică...]
Cu o floare-n dinţi
Rada-i un măceş cu ghimpi fierbinţi.
Joacă-n tină
Cu soarele-n păr, ca o albină.
Se-apleacă, se scoală, sare,
Cu sălbile zornăitoare
Ca nişte zăbale spumate.
Se încovoaie pe jumătate,
Opreşte şoldu-n loc, zvârle piciorul
Spre pâlcul, în cer, unde
Săgetatorul
Aţine noaptea drumul vulturilor de-argint.
Şi-a dezvelit sărind
Bujorul negru şi fetia,
Parcă s-a deschis şi s-a închis cutia
Unui giuvaer, de sânge.
Aş pune gura şi aş strânge.
Statuia ei de chihlimbar.
Aş răstigni-o, ca un potcovar,
Mânza, la pământ,
Nechezând.
Spune-i să nu mai facă
Sălcii, nuferi şi ape când joacă.
Şi stoluri şi grădini şi catapetezme.
Sunt bolnav de mirezme.
Sunt bolnav de cântece, mamă.
Adu-mi-o, să joace culcată şi să geamă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu