sâmbătă, 25 august 2012

Uimire

Sunt absolut fascinanţi cei care vizitează postări demult uitate! Mă determină să recitesc şi, conform tehnicii adoptate, să revin cu încă vreo întorsătură de condei asupra lor... Le mulţumesc din suflet acestor interesaţi de paradigmă!!
Chiar acum (7 sept. 2012, 23:01) observ că vizitatorilor din Thailanda, Israel, Qatar..., li se adaugă cineva din Panama... Le mulțumesc din suflet și... mă uimesc și mai tare!

12 comentarii:

  1. Elvira Mariana Săpunaru2 septembrie 2012, 00:53

    Antoine,
    Este absolut fascinant ca totusi existam sau, poate, ca rezistam ?! Ma bucur ca mi-ai raspuns (atit de rapid, incredibil !) si ma bucur ca nu ai pierdut timpul (nici nu ma asteptam) si ai fost in preajma unor oameni despre care ai ceva de spus (vorbesc de cei din Bucuresti, evident, pe care eu doar i-am televizionat). Poate iti faci timp sa sustii teza de doctorat, sa nu fie in zadar ceea ce ai lucrat. Parca imi amintesc ceva de preocuparea ta pentru folclor, inca din facultate. Continua, sper ca nu sint inconveniente, chiar daca se spune ca importante sint eforturile de a realiza ceva si nu realizarea in sine. Dar si daca alergi si nu ajungi intr-un punct fixat, cit mai alergi sau pentru ce ? Linga universitate este un muzeu al universitatii. M-a impresionat acolo un curs de format A 4, scris de mina. Cita munca, ce patriotism, in final, sa scrii asa o lucrare ... Fa ce trebuie sa sustii teza ! Succes, ca tot incepe curind si anul scolar si mai "vorbim" ! La buna cetire ! (Elvira Mariana Sapunaru)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă Elvira,
      ceea ce ai cetit, era doar o ciornă pe care-am scris-o înfrigurat de emoţie azi dimineaţă, înainte de a pleca la şcoală (ha! era să pierd autobuzul!!!). Am revenit asupra răspunsului, acum cred că-i întreg. Lucrarea era în Panait Istrati, nu în folclor, dar... "trăgînd piciorul" spre el. Am publicat ici colo părţi din ea. Cât despre cursuri, şi noi păstrăm, în dublu exemplar (fiecare cu al lui) cursul Dommnului Profesor Mihai Drăgan. Între "nostalgiile" mele, poate ai descoperit şi "serialul" dedicat Tamarei, nedus la bun sfârşit... E mai frumos aşa, prelungiiiit!

      Ștergere
  2. Mi-am dezarhivat din memorie: doi Emili - 1) Albert Emil (ti-am scris deja, pe email), prietenul lui G. Badarau ; 2)Emil Iordache - despre care am aflat din presa cind a murit, cred ca mi-l amintesc din facultate, ca figura, de pe holurile unde aveam cursuri, acele amfiteatre numite R1, R2, asa ceva. Cit priveste pe domnul George, el se "licentia" din Caragiale, asa-i ? Dar, ce mai conteaza asta, "pe linga infinit, care este cumplit ..." (o expresie proverbiala a domnului prof. I.D.Laudat). Mare dreptate avea, dar, fiind mai in virsta, era justificat sa stie mai multe despre infinit, decit noi ... La buna cetire ! Elvira

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e!... am greșit cu... o literă: Emil Albert și Maria Grigore (?). Cît despre marele nostru poet și (abia el!) profesor dedicat, și-a ales licența în Anton Bacalbașa, convins, zicea el!!!, că nimeni n-a mai scris despre modestul scriitor brăilean(în afara prefeței la ediția de Opere, o raritate de la BCU), așa că are cum să-și prezinte „contribuția”, dar, te pui cu marele nostru Profesor?... Chiar și astăzi îmi lasă un gust dulce-amar scenariul pregătit pentru a-i demonstra, „step by step”, furăciunea bietului George, care, la rîndu-i, nu voia nici mort s-o recunoască! Cu afecțiune, AN!

      Ștergere
  3. Am o vaga impresie ca acest blog al tau, magistre, are printre scopuri si pe acela de da la iveala (adica, de a "descoperi") scriitorul din fiecare elev cu care tii legatura. Mi se pare un lucru bun. Ei stiu ?
    Elvira

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, mai ales cînd e vorba de foști elevi! E un ciclu: „Caruselul” (inclusiv „Claudia”), în care port un amplu dialog cu o clasă de filo care-a terminat acum 15 (!!) ani și care-i risipită prin toată lumea! Apoi, o Mihaela („Mișu”), din aceleași vremuri, dar de la profilul pedagogic, își povestește aventurile (sau pătimirile!) de prin nordul Evropei! Mai sunt și vreo două bloguri pe care le administrez împreună cu o a zecea pedagogic și o douăsprezecea informatică... Ți-am spus: atipic!, încă neliniștit, încă ludic (cât m-or mai ține baierile...)!

      Ștergere
  4. vai, domnule profesor, ce discurs are liviu ioan stoiciu, de ceva timp. cred ca e cazul sa-l trezeasca cineva intru echilibru si masura..... altfel, un poet onest, un scriitor acribios. dar cam derapeaza, mamaaaaa (ca prin vrancea-i natala)! in alta ordine de idei, la romanul musinian citit aici, lipsesc clar judecatile de valoare, afirmatiile nete, cuvintele denotative - asa ca va rog a va face timp! vrem fraze recitative, pilde ilustrative, citate semnificative, judecati argumentative si verdicte ultimative! asea e critichia literara de intampinare, ce naiba!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Antoine,

      Cred ca ai "luat notite" la licenta noastra de ...too many years ago. Cu Anton Bacalbasa al lui George, imi aminteam ceva, dar nu stiu de ce il "acuzam" cu Caragiale. Cred ca era altcineva in sala cu "nenea Iancu"... Dar, repet, vorba "laudata": - "ce inseamna asta, pe linga infinit, care este cumplit...". De altfel, pe gardul Gradinii Copou se pun niste postere mari, cu prezentari de scriitori, fotografii, fragmente din opera - acum sint cu Emil Iordache, Grigore Vieru, Nichita Stanescu. Mi-am amintit si cred ca mai stii si tu, de Colocviul National de poezie din anul 1978, cind am reusit sa intram si noi in aula Bibliotecii Centrale, in aplauzele tuturor poetilor prezenti in sala, apoi intilnirea de la Casa Pogor si cea din aula Universitatii, cind Nichita Stanescu a recitat, impresionant, o poezie cu un soldat care marsaluia, pina cind i se toceau picioarele. Si nu a mai trecut prea mult si a disparut si el. La muzeul literaturii din Gradina Copou este o sectie ref. la Mihai Ursachi - alta plecare prea grabita. Am vazut acolo un act din care reiese ca, tinar fiind, a facut inchisoare, pentru ca a fost prins pe frontiera. Cind eram prin anul I sau II, primisem o garoafa de la un coleg, de 8 martie (toate fetele). Mergind de la universitate la vale, cu o colega, l-am intilnit pe Mihai Ursachi si i-am dat floarea, fara sa-i spun nimic. El urca, dinspre Fundatie. Nu a spus nimic, a fost surprins, dar a primit floarea. A fost invitatul seriei noastre la o discutie, in sala catedrei de Literatura Romana, daca iti amintesti. Oare studentii de acum ce gindesc ? Cum gindesc ? La buna cetire ! Elvira

      Ștergere
    2. Elvira dragă,
      Notițe n-am luat, dar evenimentul era atât de incredibil, încît și-a păstrat loc într-un ungher al memoriei mele. Și, apropo de amănunte, mai ții minte cum într-o sală de la parter aveam curs de la prima oră cu Domnul Profesor Mihai Drăgan chiar a doua zi după cutremur și era despre... „nenea Iancu”. Muncitorii, fără griji, aruncau de pe acoperiș bucăți dislocate, direct în curtea interioară iar acestea făceau un zgomot infernal. Tamara a făcut un atac de panică și Domnul (chiar era un Domn!!) a renunțat la curs, spunându-ne că nu e momentul să discutăm Caragiale. Am fost uimiți, pozitiv, de sensibilitatea Profesorului și, negativ, de ieșirea necontrolată a colegei noastre. Și tot dânsul este cel care ne-a permis să mergem, in corpore, la BCU, în aulă, unde cerul a vrut ca la intrare să fie Nina Cassian, care a pus o vorbă (ce vorbă!!) pentru noi (intrarea era strașnic păzită și n-am fi avut nici o șansă). Tot de-acolo îmi amintesc de „ieșirea” teatrală a Floricăi Mitroi în momentele în care bătrânul Geo Bogza recita „Poema invectivă” - aceeași care a stricat, mai apoi, și momentul recitării lui Nichita, în Aula Universității, de data aceasta. Nichita umbla împreună cu „poeții viitorului”, protejații săi, care, drept mulțumire, peste numai cîțiva ani îl vor renega: Iaru, Coșovei, Stratan, Mușina și, rătăcit printre ei, Dorin Tudoran. Eheeei! Vremuri... La librăria „Junimea” am asistat la o scenă unică: Nichita, încă vizibil marcat de pareză, a îngenuncheat în fața lui Geo Bogza și i-a sărutat mâna... - era îmbrăcat într-unul din celebrele sale pulovere-clopot croșetate...
      Pe Mihai Ursachi ni l-a adus în III/11 Noemi Bomher (ciudat, și peste ani, îi spun tot așa, ca semn al apropierii sufletești pe care o stabilise cu noi...), am fost mîndri și emoționați... Evident, a fost strălucitor! Avea o... fată de la Litere, blondă, de aceea putea fi văzut destul de des prin Copou. Impresionantă apariție printre „ciorile” politehniste și nu numai... de pe gardul din fața Complexului Pușkin!!!
      Vreo patru, cinci ani am avut ore, ca asociat, la Literele brașovene, am renunțat și la cursuri, și la visuri universitare..., te las pe tine să ghicești de ce... Am preferat Pedagogicul, unde, ca profesor, satisfacțiile erau (nu mai sînt!!!) infinit mai mari!
      Depănăm, depănăm...
      Și, vorba ta, „La bună citire!” Antoine

      Ștergere
    3. Observ cum nota asta, aproape neutră, aproape anostă prin conținutul ei modest, devine punct de atracție printre cetitori. E clar că nu pentru mesajul ei. Internauții sunt, probabil, interesați de nostalgicele noastre aduceri aminte!
      Cu toată afecțiunea, același

      Ștergere
  5. AN 3 septembrie 2012, 21:16

    Au cine zis-a că L.I.S. e vreodată „echilibrat și... măsurat”? Dacă-i este pomenit oareunde numele e pentru că lumea, câtă îl cunoaște, îl consideră un formator de opinie, și-atunci l-am citat și eu pentru a da greutate argumentării... neargumentate. Iar contextul permitea, zic eu... Mai ales că fusesem cetit cu intenții nu tocmai creștinești...
    Cât despre romanul lui Mușina, ce să-i faci? Astea-mi sunt uneltele, cu astea mă prezint, oricum, apreciez jucăreaua cantemirescă. Și, cu voia, au fără voia lu tălică, serialul va continua, așa lipsit de „-ative”... Și-apoi, vorba bădiei Ionică: „Iar, dacă nu-ți vine la socoteală, pune mâna și dă tu ceva mai bun la iveală. Eu atâta m-am priceput și atâta am dat!” (evident, e o parafrază!) Cu multă considerație lipsită de răutăcisme, dragă Anonim, AN
    O fi întâmplătoare plasarea comentariului aicișa, fără nici un picuț de legătură cu postarea?...
    Iar pe 13 septembrie 2012 adaug:
    Cu o amară satisfacție, observ că lui LIS nici n-a trebuit să-i închidă cineva „mașinăria”! când ea n-a mai funcționat conform „graficului” (din Domnul știe ce motive!!), și-a închis blogul și, ofuscat că și-a pierdut jucăreaua, a plecat! Acum tace, plin de... dignitate și așteaptă... evenimentule ce au să vie și fără influența personalității d-sale! C'est la vie! sau Ecce homo!
    P.S. Textul îl postează calculatorul unde și cum vrea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Scuze, Elvira! De-ale tehnologiei! Am avut ceva de adăugat oareunde și textul mi-a „zburat” altunde! Oricum, nelalocul său...

    RăspundețiȘtergere