Al. Muşina, NEPOTUL LUI DRACULA (4)

4. "Nu putem aplica o grilă abstractă unei realităţi vii, în mişcare."

     [Mă voi ocupa în acest textişor de... grilă şi realitate, aşa cum apar ele în romanul muşinian. Ce-o ieşi, judeci tu, dragul meu lector, mai ales că textul meu (am aflat asta!!) nu se ridică (se putea altfel??) la exigenţele tipăririi (de parcă aş fi visat eu vreodată să ajung în vreun soi de COI!!) într-o publicaţie cu ştaif. Ehei, asta-i treabă grea şi-i cunosc principiile de pe vremea când un text de-al meu pleca spre tipărire într-o revistă românească din State... (ce vremuri!..., apăruse, nu fără oarecare succes local Totdeauna, doar noaptea... - debutul meu literar, prefaţat încurajator de George...). Cine-şi mai aminteşte de textul cerut, nu impus cuiva!? N-am aflat nici măcar că e prost şi nepublicabil. Nashpa!...]
     Episodul de față al demersului meu își propune să ofere onor publicului „crâmpeie” din realitatea nesuspusă grilei, realitate oglindită de Al. Mușina sine ira et studio, dar cu mult, uneori, excesiv humor... bonom (zic eu!...)! Așadar, mă voi limita doar la a selecta aleatoriu crâmpeie care sper să-l incite pe lector, să-l convingă de faptul că ingenioasa şi amuzanta sa creație merită cu prisosință să fie citită, pentru că, se-nţelege, viaţa bate literatura (reciproca-i la fel de valabilă...).

     După cum se știe, cursul este, pentru studentul (mai) dintotdeauna, o activitate aproape cotidiană care trebuie frecventată, uneori chiar ostentativ, în ciuda plictiselii pe care o provoacă: „Dar de ce nu se odihnea Cezar la el în pat, în loc să se chinuiască pe bancheta tare și îngustă? Pentru că învățase și aplica legea lui Mitică: «Proful care te vede la curs, nu te pică la examen.». Așa încât avea grijă să fie remarcat la începutul și sfârșitul fiecărei ore. Iar în rest, instalat strategic în ultimul rând, în funcție de situație, fie moțăia cu capul în palmă, fie se întindea și dormea pur și simplu.” (tactică greoaie, masculină, eficientă uneori) sau, cu înnăscută strategie feminină, și, mai ales, gratuit, pentru un picuţ de distracție/amorul artei, ca dublură a interesului care, nu-i așa?, întotdeauna poartă fesul...: „O.K., fată, uite cum facem! a continuat bruneta, care părea dinamul cuplului. Cum termină, ne ducem glonț la el, ne dăm ochii peste cap, pe urmă-i spunem că ne interesează mult cursul lui... Mai departe, știi tu...” Și cum să procedeze altfel bieții studenți, cînd „profesorul FAD ținea același curs, care era, la literă, teza lui de doctorat, atât la anul I, cât și la anii II și III. E drept,sub nume diferite: «Literatura franceză medievală», «Literatura franceză clasică», «Literatura romantică franceză», «Literatura franceză modernă» ș.a.m.d.” Dar tot răul cu doza lui de... beneficiu intelectual: „Uu sistem aparent complicat, dar convenabil. De exemplu: oricâte examene ar fi avut de dat cu profesorul FAD, studenții nu trebuiau să învețe, de fapt, decât un singur curs.”, dar, uneori, și nota contează, nu?...

     Doar o vorbă despre cei cinci „magnifici” pomeniți undeva, mai devreme: „Ca nişte persoane care stăpâneau la perfecţie codul cultural local şi care [...] îşi adecvau discursurile şi mesajele la mediul de comunicare şi la context, membrii COI discutau subiectele serioase, cu adevărat importante, numai la restaurant sau la unul dintre ei acasă. La facultate, în afara cursurilor şi seminariilor, se mulţumeau cu bârfa administrativă şi cu poante de catedră.”. Am înţeles cum problemele mari ale civilizaţiei şi culturii naţionale şi universale pretind din partea distinşilor profesori un anume spaţiu, o anume atmosferă care în nici un caz nu puteau fi aflate în spaţiul oficial unde-şi pot mărturisi dezamăgirile, dar şi izbânzile: „Eu aş fi fost un mare folclorist sau comparatist, citat în sute de teze de doctorat, teoria lui dom' Bazil, a experienţei revelatoare, ar fi fost învăţată de generaţii şi generaţii de studenţi din lumea-ntreagă... Darius ar fi fost un Hulk Hogan sau Tiger Woods al studiilor culturale, iar Miky... Miky, preşedinte la Harvard sau Yale, dacă nu congresman, că tot s-a ocupat el într-o vreme de politică. Pe când aşa... În lumea noastră de eunuci şi de impotenţi, suntem ca chiorul în ţara orbilor. Suntem elită.” Nu cred că e nimic de adăugat din partea mea. Lucrurile sunt clare, până şi minţile strălucite ale unei prestigioase facultăţi au frustrările lor pe deplin justificate de remarcabilele lor latenţe, aşa că noi, mici copii, ne putem consola, răsuflând uşuraţi, cu micile noastre eşecuri. Oricum, n-aveam nici o şansă de-a fi aşa de grozavi, de vreme ce nu suntem nici măcar la înălţimea membrilor COI-ului... O, tristă realitate, mârşavă grilă!...
     Dar să vedem şi realitatea dinafara amfiteatrelor, cu nimic mai puţin spectaculoasă. Mai întâi să ne dumirim de ce merg tinerii la studii superioare? Din pasiune? Din dorinţa de a deveni specialist într-un domeniu? Au poate dascăl?... Aş! „Studenţii au nevoie de diplomă, deoarece firmele private şi instituţiile statului angajează – din inerţie? aşa cere nomenclatorul de funcţii? – de preferinţă absolvenţi de facultate cu diplomă. Orice fel de diplomă, că oricum nu ştiu nimic utilizabil şi trebuie să înveţe totul «la locul de muncă», cum se zicea pe vremea comunismului, sau printr-o serie nesfârşită de training-uri şi team-bulding-uri.” Nu cred că vreunul dintre cei ce citesc acest superb fragment are o altă opinie! Într-adevăr, importantă e o diplomă, dacă o ai, indiferent de domeniul în care ai obţinut-o, ţi se deschid porţi nebănuite, susţinute sau nu (mai mult susţinute...) de cunoştinţe, daruri de la Mama Natură..., apartenenţa la partidul care trebuie... Nici simpaticele asistente ale lui Fifi-Dracula nu gândesc altfel, nici studenţii din lumea reală... și nici noi doi, cititorule, deși, probabil, cu sentimente și interese diferite... - zic și eu!...  

P.S. provizoriu: ca să ai un statut neașteptat, de spectator al procesului grozav de complicat al creării acestui episod (poate repet figura și la următoarele...), voi posta textul pe măsură ce el crește, nu abia în final, așa cum se obișnuiește la... casele mari!...

:))