Eu încă nu...

pot să scriu vreun cuvânt despre... încă nu cred că s-a-ntâmplat, dar, pentru cei ce frecventează blogul, îmi permit să reiau ce au scris prieteni, colegii...

Andrei Bodiu (1965-2014). O veste dureroasă cu totul neașteptată. A mai murit un poet...

Am primit acum cîteva minute vestea incredibilă și foarte tristă a încetării din viață a unui important poet, coleg al meu de generație: universitarul brașovean Andrei Bodiu. La nici 50 de ani, Andrei Bodiu era o personalitate a învățămîntului filologic, un distins poet și eseist. Ca scriitor, a făcut parte din Filala Arad a USR.
Andrei Bodiu a făcut parte, alături de Simona Popescu, Caius Dobrescu, Marius Oprea, Sorin Matei din „grupul de la Brașov”, nouăzeciști avîndu-i ca mentori pe alți doi mari dispăruți: Al. Mușina și Gh. Crăciun. Ei au fost de timpuriu remarcați în Cenaclul de Luni și apoi au fost membri de bază ai Cenaclului Universitas. Prezența lui Andrei a fost mai rară, el făcînd studiile universitare la Timișoara.
Avînd șansa de a absolvi facultatea chiar la Revoluție, Andrei Bodiu a început timpuriu o carieră strălucită devenind, foarte tînăr, profesor și decan al Facultății de Litere din Brașov. În paralel a scris poezie și proză. Între colegi, Andrei era reputat pentru inteligența lui și capacitatea de organizare. A avut numeroși discipoli fiind un profesor cu vocație.
L-am întîlnit adesea la diferite manifestări literare, ultima dată am fost mai mult timp împreună la Turnirul Poetic de la Efes unde a participat ca poet în echipa Aradului care a și cîștigat acel Turnir. În fotografie, Andrei Bodiu citind la Festivalul de la Neptun în 2011 (foto: H.G.)
Am numeroase amintiri despre el și l-am simpatizat foarte mult. Dispariția lui fulgerătoare și prematură lasă un gol imens în literatură și în învățămînt.
Odihnească-se în pace! Condoleanțe îndureratei sale familii.
(http://horiagarbea.blogspot.ro/)

“Cursa de 24 de ore”, “pe viaţă şi pe moarte” a lui Andrei Bodiu s-a sfîrşit!

              A plecat brusc, brutal şi nedrept şi Andrei Bodiu! Fără, deja, Paul Grigore, Nic Mercean, Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, ca să numesc doar cîţiva dintre cei care dădeau conţinut memoriei mele din anii trăiţi în oraşul numit cîndva Stalin, Braşovul se transformă pentru mine doar într-un cimitir tot mai lacom. Plecarea mea din oraşul de sub Tâmpa îmi pare acum o abdicare, o trădare, o fugă laşă…
Iartă-mă, dragă Andrei! Iertaţi-mă, dragii mei Paul, Nic, George, Sandu…
Am, de asemenea, sentimentul devastator că am “construit” acest blog doar pentru a aprinde, din ce în ce mai des, lumînări pentru sufletele prietenilor mei…
Astăzi, declar Gogea’s Blog în doliu pe termen nelimitat…
Nu voi mai reveni decît atunci cînd voi simţi că lucrurile se vor face, din nou, mai mult “pe viaţă”, decît “pe moarte”…

Andrei Bodiu (27 aprilie 1965, Baia Mare – 3 aprilie 2014, Braşov )

Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara (1988). În prezent este decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și redactor-șef al revistei Interval. Este membru al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și Uniunii Scriitorilor din România. Și-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Brașov, grup format în anii ’80 împreună cu poeții Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea și fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respirație, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.
(http://vasilegogea.wordpress.com)

“Aș fi putut fi cu ei în seara asta”…

by Dorin Tudoran on April 4, 2014

A plecat încă un poet – Andrei Bodiu.

Primele sale poeme mi le-au dat Simona Popescu și Ion Bogdan Lefter, nu doar ei înșiși poeți, dar și neobosiți agenți literari ai prietenilor literați.

Am publicat în AGORA poeme ale lui Andrei, m-am bucurat să-l revăd în câteva rânduri și am urmărit – de la distanță și cu discreție atentă – felul fericit în care s-a împlinit ca scriitor, profesor și vector al efervescenței culturale.

Am și azi Pauză de respirație, volumul prin care ieșeau l-a lumină editorială Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea și Simona Popescu, volum adus de Bogdan la Washington. Recitesc, cu nostalgie, dedicațiile celor trei mușchetari brașoveni culese de Simona D’Artagnan. Ultima carte a lui Andrei am citit-o acum zece luni, în avion, la întoarcerea din România.

Anul trecut, Andrei a reușit să ne pună împreună, pentru câteva zile, la Brașov, pe Dumitru Țepeneag și pe mine, refăcând cu iscusință și tandrețe o punte cândva pierdută, dedicându-ne ediția a X-a a Colocviului național universitar de literatură română contemporană. O bucurie pentru care nu i-a mulțumit probabil niciunul dintre noi pe cât de mult ar fi trebuit.

Spre miezul nopții trecute, primesc un mesaj năucitor de la Adrian Lăcătuș despre sfârșitul lui Andrei. Citesc comentariile altor prieteni ai poetului – cu unii luase masa la “Cina”, doar cu o zi înainte, după o comisie de doctorat la București.

Anul trecut, după luni de bolit, Sandu Mușina ieșea din casă pentru a ne întâlni – “poate pentru ultima oară, dragă Dorin.” Așa avea să fie.

La începutul acestui an, se grăbea să plece și Traian Coșovei.

Acum – Andrei. La 49 de ani.

Mă uit înapoi cu 20 de ani și-l văd pe Andrei la București, la Washington sau la Timișoara, duduind de energie și vorbindu-mi despre cel puțin trei, patru proiecte.

Moartea a fost singurul proiect care l-a luat prin surprindere.

Mă uit înapoi cu o noapte și văd dispărând un poet mai tânăr ca mine cu 20 de ani.

O moarte de care nu sunt vinovat, dar de care mă simt intimidat, fiindcă nu o cred.

O moarte care mă face să mă simt reponsabil de ea, pentru că nu are nicio noimă.

Din sărăcia lor, poeții îmbogățesc lumea. Când pleacă prea devreme, lumea sărăcește din nou.

În această seară, ca și în nenumărate altele, Andrei ar fi putut fi cu ei, cu prietenii săi:

“Băieţii ar fi vrut să mai povestim în

Faţa noastră râdea oricum boala sau moartea

Să căutăm acele ţinuturi înalte unde aerul e tare

Şi se trage dintr-odată în piept.

 

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.

 

Ne-am fi ţinut unul într-altul cu credinţa

Pătimaşă că totul întotdeauna rămâne de povestit.

 

Aş fi putut fi cu ei în seara asta.

 

Aş fi auzit glasul sonor al lui Sandu suprapus

pe tonalităţile dure ale

lui Oprea peste tonul înalt al lui Caius

peste glasul molcom al lui Virgil cu

Contrapuncturile lui Adrian.”

A plecat Andrei Bodiu – cavaler al Ordinului “Cultul Prieteniei”. Poet.

(http://www.dorintudoran.com) 

A murit Andrei Bodiu

Scriitorul Andrei Bodiu (48 de ani), critic literar şi fostul decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, a murit în noaptea de joi spre vineri, în timp ce se afla la Oradea. Cauza decesului a fost un infarct.

Andrei Bodiu s-a născut la 27 aprilie 1965 la Baia Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Vest din Timişoara (1988), specializarea română-engleză. Doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara cu teza Poezia generaţiei optzeci (2001)

Andrei Bodiu fost profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov şi redactor-şef al revistei Interval. 

A fost membru al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi al Uniunii Scriitorilor din România. Şi-a început activitatea literară ca membru al grupului de la Braşov, grup format în anii '80 împreună cu poeţii Simona Popescu, Caius Dobrescu şi Marius Oprea şi fost membru al cenaclului Universitas. A debutat în 1991, în volumul colectiv Pauză de respiraţie, publicat în colaborare cu Simona Popescu, Caius Dobrescu și Marius Oprea.

Volume de poezie: Cursa de 24 ore (Editura Marineasa, 1994); Poezii patriotice (Editura Marineasa, 1995); Studii pe viaţă şi pe moarte (Editura Paralela 45, 2000); Oameni obosiţi (Editura Paralela 45, 2008)

Studii critice: Direcţia 80 în poezia română (Editura Paralela 45, 2000); Şapte teme ale romanului postpaşoptist (Editura Paralela 45, 2002); George Coşbuc, micromonografie (Editura Aula, 2002); Mircea Cărtărescu, micromonografie (Editura Aula, 2003).

Romane: Bulevardul Eroilor, (Editura Paralela 45, 2004).

Antologii: Antologia poeziei generaţiei 80, îngrijită de Alexandru Muşina (Editura Vlasie, 1993); Sfâşierea lui Morfeu (antologie a generației 90), alcătuită de Dan-Silviu Boerescu (1994); Romanian Poets of the 80s and 90s (Editura Paralela 45, 1999); în secţiunea antologică a volumului Experimentul literar românesc postbelic (Editura Paralela 45, 1998); a fost publicat cu grupaje de poezii traduse în limba engleză în antologia Vilenica 89, publicată în Slovenia şi într-o antologie de poezie publicată în Italia.

(http://www.observatorcultural.ro)

Știa să râdă, știa să fie trist: Frumusețea lui Andrei Bodiu

Stingerea din viață la doar 48 de ani a lui Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, profesor la Universitatea din Brașov, îndoliază comunitatea celor cred în Bine, Adevăr și Frumos.

A fost, neîndoios, un mare scriitor, un spirit nobil, un făuritor de nestemate și un cautator a ceea ce Boris Pasternak numea “esența drumului ascuns”. L-am cunoscut la Brașov, era in 1991, făceam filmul “Condamnați la fericire”. Am luat pranzul împreună cu el, cu Vasile Gogea, cu Leonard Oprea, cu Caius Dobrescu și cu A. I. Brumaru. Avea un imens umor, privirea însă sugera mistuitoare melancolii, tristeți albastre.
Ne-am revăzut în 2006, am mers acolo să comentez prelegerea lui Teodor Baconsky în cadrul conferințelor Microsft. Iarăși, o seară de poveste, cu momente de râs, dar și cu interogații legate de implicațiile dosariadei. din vara acelui an crucial pentru România post-comunistă. Erau acolo Adriana Babeți, Paula Apreutesei, Silviu Hotăran, Mircea Mihăieș, Caius Dobrescu, Marius Lazurca.

Ne-am întâlnit de multe ori, am participat la diverse evenimente intelectuale. Am lansat, în martie 2004, la Facultatea unde era decan, volumul “Scopul și mijloacele”. Au vorbit Andrei și Caius. Seara am mers la Poiana cu el, cu Caius, cu soția mea Mary și cu fiul nostru Adam. Am o fotografie minunată din acea seară de neuitat. M-au invitat, Andrei si Caius, să fac parte din consiliul editorial al revistei “Interval”. Într-o lume a atâtor suspiciuni, Andrei avea o seninătate irezistibilă. Dar și o bunătate angajantă, dogoritoare.
I-am respectat opțiunile, le-a respectat pe ale mele. Uneori nu le-am înțeles pe ale sale, alteori, sunt convins, el nu le-a înțeles pe ale mele. Dar a existat mereu un respect, ori chiar o dragoste spirituală, care a garantat inalterabila continuitate a prieteniei noastre. Să se odihnească în pace…
(Vladimir Tismăneanu în http://www.evz.ro)