NOTA BENE

Mă deranjează din ce în ce mai mult semidoctismul, dorința unora de a epata, de a dovedi cât de coolți (sic!) sunt ei. În ast' seară cineva lua în râs numele de Papahagi, făcând jocuri de cuvinte penibile și comparații revoltătoare... Și atunci, cu ajutorul domnului Google, supervizat de propriile cunoștințe, am hotărât să pun un pic lucrurile la punct (n.b.: nu-s afiliat, simpatizant decât culturii române!). Familia Papahagi înseamnă ceva în cultura română de mai bine de un secol. Aromâni veniți din motive bine știute în țară, și-au dedicat viața și activitatea deopotrivă graiului propriu și patriei celei mari pe care le iubeau deopotrivă. Așadar: 

• Pericle Papahagi: (n. 1872, Avdela, Grecia - d. 1943) lingvist, filolog și folclorist român de origine aromână. A reeditat lucrările lui Cavallioti, Ucuta și Daniil; a publicat Gramatica aromână sau macedoromână a lui M. Boiagi; a îngrijit Studii istorice asupra Peninsulei Balcanice de Ioan Caragia. Aceste lucrări, devenite rare, sunt veritabile monumente de limbă, de importanță capitală pentru filologia și lingvistica românească. S-a preocupat, mai cu seamă, de istoria, geografia, etnografia și folclorul macedoromânilor. Și-a extins cercetările și asupra meglenoromânilor. A fost preocupat de toponimele balcanice și de relațiile culturale aromânești. Deosebit de interesante rămân în literatura de specialtate numeroasele sale etimologii. Sub egida Academiei Române, a publicat cel mai bogat material folcloric cules din aproape toate provinciile locuite de aromâni.

• Tache Papahagi (n. 1982, Avdela, Pind, Grecia - d. 1977) lingvist, etnograf și folclorist român de origine aromână (macedoromână). A fost asistent la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1921), apoi docent (1926), conferențiar (1928) și profesor (1943-1948). În 1964 primește titlul de "profesor emerit" și în același an primește Premiul de Stat. În activitatea sa științifică, a îmbinat studiul etnografiei, folclorului și limbii, considerate de el ca fiind surse esențiale pentru constituirea unei imagini de ansamblu a vieții poporului român și pentru elucidarea problemelor legate de nașterea și evoluția, în timp și spațiu, a limbii române. A consacrat limbii române mai multe studii și lucrări în care sunt dezbătute și precizate o serie de fapte de fonetică și morfologie. O preocupare constantă a constituit-o pentru el lexicologia. Rod al unei temeinice cercetări pe teren, monografiile sale dialectale, în care punctului de vedere al lingvistului i se asociază permanent viziunea folcloristului și etnografului, constituie lucrări fundamentale pentru dialectologia și folcloristica românească, oferind în același timp, un bogat material studiilor de istorie a limbii. Studiile sale consacrate aromânilor completează în mod fericit operele lui Theodor Capidan. Fundamental rămâne Dicționarul dialectului aromân – general și etimologic. Dictionnaire aroumain (macedo-roumain) général et étymologique, București, 1963, ed. a II-a, 1974, instrument de lucru indispensabil în cercetarea acestui idiom, ca și a genezei și evoluției limbii române, adevărată enciclopedie a vieții materiale și spirituale a aromânilor. 

Din lucrările sale: Aromânii din punct de vedere istoric, cultural și politic, 1915, La românii din Albania, 1920, Antologie aromânească, 1922, Din folklorul romanic și cel latin, 1923, O problemă de romanitate sud-ilirică, 1923, Din epoca de formațiune a limbii române: probleme etno-lingvistice, 1924, Cercetări în Munții Apuseni, 1925, Graiul și folklorul Maramureșului, 1925, Biblioteca națională a aromânilor, 3 vol, 1926-1935, Creațiunea poetică populară, 1926, Macedo-Românii sau Aromânii, 1927, Dispariții și suprapuneri lexicale, 1927, Images d'éthnographie roumaine, daco-roumaine et aroumaine, 3 vol, 1928-1934, Folklor român comparat, 1929, Introducere în filologia romanică cu privire specială asupra istoriei limbii române: Fonetica, 1930, Origina Muloviștenilor și Gopeșenilor, 1930, Basilica-Eclesia, f. an, Poeții Araia și Caciona, 1932, Flori din lirica populară – doine și strigături, 1936, Din morfologia limbii române: substantivul, articolul, numeralul, pronumele, 1937, Etimologii, 1939, Manual de fonetică romanică – română, italiană, franceză și spaniolă, 1943, Paralele folclorice (greco-române), 1944, Poezia lirică populară, 1967, Dicționarul dialectului aromân. General și etimologic, 1963, 1974.

• Marian Papahagi (n. 1948 – d. 1999, Roma) critic literar, eseist și traducător român. Licențiat al Facultății de Filologie al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1968) și al Facultății de Litere și Filosofie din Roma (1972). Membru fondator al grupării „Echinox”. Doctor în litere „magna cum laude” în Italia. Doctor în filologie cu o temă de literatură italiană veche la Universitatea din București (1988). Debut absolut cu critică literară în revista „Amfiteatru” (1966). După 1990, a fost prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și ministru adjunct al Învățământului. A fost profesor de romanistică la Facultatea de Litere din Cluj și profesor invitat la mai multe universități din Europa. În ultima perioada a vieții, a fost director la „Accademia di Romania” din Roma. Așezată, de la început, sub semnul unei aspirații spre "totalitate", critica profesată de Marian Papahagi se vrea deschisă spre o cât mai mare diversitate a metodelor de abordare a textului literar, cu conștiința parțialității fiecăreia și cu exigența adecvării la "obiect". Sub acest unghi, criticul își găsește o referință de bază în definiția data "relației critice" de Jean Starobinski, atentă deopotrivă la restituirea filologică a textului, la contextul său socio-cultural, la posibilitățile multiple de interpretare oferite de metodologia critică contemporană dintr-o perspectivă larg hermeneutică, implicând exegeza în sensul tradițional, actualizat prin achizițiile mai recente ale unor H. G. Gadamer și Paul Ricoeur.

          Volume: Exerciții de lectură, 1966; 2003, Eros și utopie, eseuri, 1980, Critica de atelier, 1983,  Intelectualitate și poezie, 1986, Cumpănă și semn, studii, 1991, Fața și reversul, eseuri, 1993, Fragmente despre critică, 1994, Interpretări pe teme date, 1995, Rațiuni de a fi, 1999 (postum).  Volume colective: Scriitori români, 1978, Dicționarul scriitorilor români, vol. I-IV, 1995-2002 (alături de Mircea Zaciu și Aurel Sasu).

• Adrian Papahagi (n. 1976) este un filolog și eseist român. Fiul lui Marian Papahagi și stră-strănepot de unchi al lui Pericle Papahagi și al lui Tache Papahagi. Este licențiat în anglistică al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1999) și al Universității Paris IV-Sorbonne (1998). A fost elev străin al École Normale Supérieure (Paris) între 1997-2000. Master în studii medievale la Universitatea Paris IV-Sorbonne (1999) și doctorat în studii medievale („summa cum laude”) la aceeași universitate. A predat engleză medievală la Universitatea Paris IV-Sorbonne și la Institutul Catolic din Paris între 1999-2003. Actualmente este lector la catedra de engleză a Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj. În 2007 a fondat la această universitate Centrul de Istoria Cărții și a Textelor (CODEX), care își propune valorificarea colecțiilor de manuscrise medievale din România. Între 1996-1997 a fost redactor-șef al revistei Echinox (Cluj). Între 1999-2005 a fost co-director al editurii Echinox (Cluj). 
• Este autor al volumului Boethiana medievalia. A Collection of studies on the Early Medieval Fortune of Boethius' Consolation of Philosophy, București: Zeta Books, 2010. Studii pe teme de literatură antică, medievală și premodernă în periodice din țară (Echinox, Chora, New Europe College Yearbook) și din străinătate (Neuphilologische Mitteilungen, Medium Aevum, Scriptorium, Notes & Queries, Bulletin des Anglicistes Médiévistes, Comptes rendus de l'Académie des Inscriptions et Belles Lettres), precum și în volume colective. Între 2005-2007, editorialist și publicist la ziarele Adevărul Literar și Artistic și Averea. A publicat de asemenea în revistele Echinox, România Literară, Cuvântul, Rost, Dilema, Revista 22.
  În 2010 a devenit consilier al Ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, vicepreședinte al Fundației Creștin-Democrate și director adjunct al Institutului de Studii Populare. În timpul celei de-a doua suspendări a președintelui Traian Băsescu din vara anului 2012, a fost unul din criticii vocali ai USL. A candidat din partea ARD la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, într-o circumscripție din județul Cluj, fiind susținut de personalități ale PDL precum Monica Mocovei și Cristian Preda. Fusese nevoit să devină membru al PDL, pentru că Fundația Creștin-Democrată nu era recunoscută drept partid și nu putea propune candidați. Printre proiectele sale se numărau reforma constituțională, regionalizarea și reforma sistemului de învățământ. În ciuda obținerii uni procent mai mare decât media națională a ARD, Papahagi nu a dobândit un mandat la redistribuire. La începutul lui octombrie 2012, Papahagi și-a atras critici în urma unei afirmații considerate rasiste.