Itinerantul mereu...: Mişu face apelul, iar eu...

Sorcova de An Nou

După două săptămâni în care zilnic l-am auzit pe tata vorbind la telefon, am rămas contaminată de “telefonită” şi iată-mă că în primele zile de ianuarie 2013 am plecat cu uratul pe la fetele dintr-a XIII-a A, promoţia 1997. Vai... parcă nici să scriu 199... nu-mi mai vine bine, o fi semn că-i mult de-atunci??!

Prin urmare, am deschis agenda de telefon cu speranţă şi am început să sun. Recunosc, cu multe din fete am mai vorbi în trecutul apropiat, cam ştiam ce se petrece în viaţa lor.

Printre primele sorcovite a fost Adriana Anghel (căsătorită Coşuleţ). Mereu jovială şi bucuroasă că n-am dat-o uitării. Adi este căsătorită cu Lucian, stau încă în Ghimbav, au o fetiţă, Teodora, de un anişor şi un pic, lucrează la o bancă în Braşov şi cam atât. Are cont pe Facebook pe numele de doamnă, Adriana Coşuleţ.

Colega ei de bancă, Adriana Huruban, este căsătorită în Italia şi… cam atâta ştiu.

În faţa lor stătea Mari Nedelea, despre care am aflat de la Lorena Cosgarea, pe care am sorcovit-o, că are o fetiţă de câteva săptămâni. Colegă cu Mari Nedelea cred că era Olga Ghenciu, despre care nu ştiu nimic.

Tot prin băncile alea, cred că lângă Codruţa în bancă stătea Anca Aniţescu. N-am reuşit s-o sorcovesc pentru că nu-i mai am niciun număr de telefon, dar ştiu despre ea că este avocat în Baroul Braşov, si ultima dată am văzut-o la mine la nuntă, spre bucuria mea! (fugitiv, dar eu am văzut-o mai des, e la fel de afectuoasă şi de veselă!!). Despre Codruţa Modoran nu ştiu, pentru că numerele de telefon pe care le am nu mai sunt valabile. Ştiu că era educatoare şi cam atât.

În faţa lor, în prima banca de la geam, stăteau Ioana Angi şi Simona Iordache, despre care, din păcate, nu ştiu prea multe.

În spatele Adrianelor stăteau Lena Jinga şi Tudor Iacob.

Despre Lena ştiu că e căsătorită cu Adi Manole şi au doi băieţei mărişori, Sebi chiar merge la şcoală, dacă nu cumva şi cel mic se apropie. Au avut planuri să plece în Germania anul ăsta, să lucreze acolo, dar şi le-au schimbat în ultimul moment, ceea ce a făcut-o pe Lena să rateze gradul didactic I. Are cont pe Facebook pe numele de doamnă, Lena Manole.

Despe Tudor iarăşi nu ştiu prea multe. (mă doare că nu mă caută deloc... da' deloc!!!, îl credeam prieten apropiat!)

În spatele lor stăteau Ana Oprea cu Vandana.

Despre Ana pot scrie episoade întregi, suntem la fel de bune prietene ca şi în liceu. Este căsătorită cu Marius Vrînceanu, locuiesc în Zărneşti şi au trei copii, pe Ariana de 7 anişori şi doi pici gemeni, Matei şi Victor de nouă luni. Este educatoare şi urmează să-şi ia gradul I anul acesta (n-am uitat sfatul dumneavoastrş: niciodată nu dăm examene, întotdeauna luăm examene, deci ...). Este mămică..., offf, cu normă întreagă, bucurându-se de fiecare clipă de binecuvântare alături de copilaşi.

Vandana este căsătorită cu Cristi Vişan, este poliţistă la Poliţia economică Braşov, dacă nu mă înşel, locuiesc în Cristian şi a fost într-o misiune de un an şi ceva în Congo.

În spatele lor, în colţul cel mai îndepărtat, dar sper că nu întunecat, eram eu cu Emilia.

Eu, Mişu, sunt căsătorită cu Claudiu Lazăr, locuiesc în Anglia de patru ani şi jumătate şi am o fetiţă şugubeaţă de un an şi patru luni, Silvia Beatrice. Am cont pe Facebook: Mihaela Lazăr ex Zamfirescu

Emilia este căsătorită cu Sorin Merişanu, sper să nu greşesc, şi au o fetiţă cam de şapte anişori. Este director de grădiniţă undeva, sub poarta Schei (greşit, fostul liceu "Brâncoveanu"!! - grădiniţa de-o ştii tu a fost retrocedată comunităţii germane).

În prima bancă, de pe rândul din mijloc, stăteau “Bulinuţele”, despre care n-am ştiut nimic multă vreme şi am rămas plăcut surprinsă când m-a contactat Nina pe Facebook. Este în Italia, are un baiat mare de 14 ani, are toata familia acolo, fratele şi mama, şi vine foarte rar în Romania. Despre Iulia Balint nu mai stie nimic din 2003 cand a vorbit ultima data cu ea.

În spatele lor stăteau Hanelore Schneider cu Diana Trandafir şi cândva, demult, Helga. (eu cred că Helga n-a stat pe mijloc şi-n a treia bancă, ci pe rândul de la perete şi în prima, acolo unde locul i-a fost luat de Emilia..., zic şi eu!)

Le-am sorcovit pe toate trei.

Hanelore este căsătorită şi are un băieţel căruia i se dedică permanent, cu toată dăruirea. Hane lucrează tot în învăţământ, dar, sincer, nu ştiu la ce nivel, profesoară?? Domnule profesor, ajutor!!! (este profesoară la Colegiul Economic "Andrei Bârseanu", şi, mai mult, una foarte respectată şi... temută!!). Este optimistă şi bucuroasă că am clopoţit-o.

Diana Trandafir este căsătorită, are un băieţel de patru ani şi jumătate, care merge la Grădiniţa 32, în Tractorul, unde făceam noi practică. Diana lucrează la o companie româno-americană.

Helga, draga de ea!, este căsătorită cu Claudi Depner, locuiesc în Germania, pentru moment, dar din martie se vor muta în SUA pentru trei ani. Au doi copii mari, Denise 14 ani şi Alex 12. Claudi va lucra în Carolina de Sud pentru BMW şi fireşte că va lua toată familia cu el. Baftă, Helga!!!!

În spatele lor stăteau fetele din Basarabia, Aliona Bazatin şi cu Maria Doicu, despre care nu ştiu chiar nimic.

În spatele lor stăteau Diana Căsăneanu şi Geta Baltag.

Diana este căsătorită cu Claudiu Andreescu şi au o fetiţă care deja merge la şcoală. Diana este învăţătoare şi are cont pe Facebook: Diana Andreescu.

Despre Geta Baltag nu ştiu absolut nimic.

În spatele lor stăteau Ana Nemţanu cu Crina Olar.

Ana este căsătorită cu Adi Oancia, este avocată şi locuiesc deocamdată în Braşov.(cred că tot cu, sau în preajma... părinţilor Anei, pentru că se întâmplă să ne mai înâlnim pe... autobuz!)

Crina Olar este mămica de băiat, Matei face doi anişori în 14 martie. Până să intre în concediu de maternitate, a lucrat la Vodafone, acum, deocamdată este în căutări.

În spatele lor stăteau Roxana Neagoe şi Carmen Anghel.

Şi pe Roxana am sorcovit-o. Ea este căsătorită cu Marius Rusu şi au o fetiţă de un an şi 5 luni, Iris. Roxana lucrează tot în învăţământ şi stau undeva în preajma Braşovului. Are cont pe Facebook: Roxana Rusu.

Despre Carmen Anghel nu ştiu chiar nimic.

În prima bancă de la uşă stăteau Lorena Cosgarea şi Camelia Armencu.

Pe Lorena am sorcovit-o, draga de ea era după un episod neplăcut al iernii, băieţelul ei de patru anişori doar ce fusese externat după un accident la săniuş. Slavă Domnului, totul s-a rezolvat cu câteva copci pe la bărbiţă. Lorena este căsătorita, locuieşte în Răcădău şi lucrează ca educatoare tot în Răcădău. Are cont pe Facebook: Lorena Dan.

Camelia Armencu este căsătorită Buyckx, locuieşte în Belgia şi are un băiat şi o fetiţă. Are cont pe Facebook pe numele de doamnă, Camelia Mihaela Buyckx.

În spatele lor stăteau Cristina Ghindea şi Geanina Tutunaru.

Cu Cristina n-am reuşit să vorbesc, am încercat să o sun doar pe fix şi n-am nimerit-o acasă. Este căsătorită cu Dragoş şi are o fetiţă minunată, Daria. Lucrează tot în învăţământ, spre bucuria mea, a cântat la mine la nuntă.

Geanina Tutunaru este căsătorită cu Sorin Burcă, lucrează tot în învăţământ şi cred că locuieşte tot cu părinţii.

În spatele lor stăteau Ana Dinu şi Luci Gogoncea.

N-am vorbit de curând cu Ana, dar o am în lista de Messenger, ştiu că e căsătorită şi lucrează tot în învăţământ, prin Braşov (ştiu doar că e profesoară de română, încolo, altă durere!!!).

Luci Gogoncea - nu ştiu prea multe despre ea (cea mai mare durere!!! să mă explic: deşi toţi/toate mi-aţi fost dragi/drage, pentru ei mi s-a părut că am fost mentor, în sensul străvechi al cuvântului şi...).

În spatele lor stăteau Mihaela Gavril şi Gina Ababei.

Mihaela este căsătorită cu Catalin Costache şi au doi băieţi. Din câte ştiu, Mihaela lucrează la Vodafone. Are cont pe Facebook, cu numele de doamnă, Mihaela Costache.

Gina este în ultimul contract pe vas de croazieră pe coastele americane. Urmează să vină în ţară în aprilie. Este căsătorită cu Mircea Ungur şi îşi doreşte o viaţă liniştită, acasă, după mai bine de şase ani de umbat printre străini.

În spatele lor stăteau Gabi Nistor şi Dana Sturza.

Gabi este căsătorită cu Nicu Dobre şi au o fetiţă şi un băiat. Din câte ştiu, Gabi lucrează în învăţământ. Sunt tot în Braşov. Au cont pe Facebook: Dobre Nicolae şi Gabriela.

Despre Dana Sturza ştiu doar că este căsătorită în Italia.

În spatele lor stăteau Roxana Axinei şi Rodica Toader.

Despre Rodica nu ştiu absolut nimic.(Nici eu... şi mă-ntreb cu ce i-am greşit...)

Roxana este căsătorită în America şi are o fetiţă minunată, Sophia. Anul trecut şi-au deschis un restaurant cu specific românesc.(da, şi pe noi ne chema Paul în State, visând un restaurant pe care să-l conducă Luciana!...)

Eh, ce ziceţi, cum stau cu memoria? Accept corecturi şi completări la locurile în bănci şi informaţii despre cele de care nu ştiu mare lucru. E târziu şi mă bag la nani, dar la numărătoare mi-au ieşit numai 38, cine lipseşte până la 41???

Rodica Miron, căsătorită Verlan, este tot în Braşov, din câte ştiu, lucrează pentru o companie de medicamente, copiii ei sunt mari 16 ani trebuie să aibă fetiţa.(după ştiinţa mea, la greu, în clasa a... cincea, stătea în bancă alături de Cristina Ghindea...)

Şi totuşi, lipsesc două, nu îmi dau seama acum cine, dar mă străduiesc...

P.S. După ce am trimis emailul, aseară, mi-am adus aminte că am o poză după tabloul de absolvire şi fireşte că n-am putut dormi până n-am verificat cine lipsea din recapitularea mea. Prin umare, colega de bancă a Ancăi Aniţescu era Laura Voinescu, despre care ştiu doar că este căsătorită în Germania, unde lucrează ca arheolog. În faţa lor stătea Mari Nedelea cu Codruţa Modoran (cred că Mari n-a stat niciodată alături de Codruţa...). Iar în faţa lor (în spatele..., Codruţa a stat tot în banca a doua...) stăteau Aliona Bazatin şi Aliona Burcă. Iar în spatele Cristinei Ghindea şi a Geaninei Tutunaru stăteau Maria Doicu şi Rodica Miron (căsătorită Verlan). (niciodată!!!, cred eu... Şi s-ar putea să am undeva "oglinda clasei"...)

Călătorului îi stă bine pe drumuri şi săracului la lucru!!!

Mi-e dragă (şi) poza asta!!!

Vă pupicesc!

Asta-i de la mine, primită de la Ana Oprea!!!

De demult...

... că, de n-ar fi, nu s-ar povesti.

Era o zi de iarnă... cu soare (mai ţineţi minte răspunsul lui la întrebările voastre incomode?!)! Aş spune, eu, povestaşul, că încă mai erau în şcoală seminariştii... Şi profesorul ieşi de la oră. După ce duse catalogul la locul cuvenit, se reîntoarse la secretariatul de la etajul întâi, locul unde obişnuia (ce vremuri!!) să-şi facă veacul. Mari, Mar'len (sic!), Manu şi cine mai ştie cine... Glume, ţigări, cafea... Rutină... oboseală (?!)... Pauză de la unu spre două..., aproape sfârşit de zi... Profesorul nu era în cea mai bună formă, dar încă-şi mai număra anii conform principiului "Eu cresc odată cu ţara", şi, cum ţara creştea descrescând, creştea şi el pe potrivă. Cu humor..., vorba lui Nenea Iancu. Risca să ajungă, pe-atunci!, de vârsta elevilor săi, în ritmul ăsta! Se glumea.
Mari zicea, cu mult haz, un banc haios în graiul ei inconfundabil, încântător, sălăjean. Râsete. Deodată, se aude soneria (culmea!, dar se aude, în ciuda râsetelor, în ciuda forței sale... anemice!), el e singurul care dă să plece, celelalte prietene îl tot încântau să mai stea, mai era un banc de spus, iar Mari se şi lansase în a-l spune cu aplomb... Oare cine mai era pe-acolo?... Nu mai ţine minte... povestaşul. Cum avea oră exact la clasa de vizavi de secretariat - o clasă de-a noua -, dascălul nu-şi făcea prea multe probleme: clasa era una liniştită, care-l va aştepta răbdătoare, fără îndoială. Uşa secretariatului se întredeschise uşor, apoi se-nchise... Ca prin minune, şi Mari şi-a terminat bancul... Gata! totuşi, ora-i oră! Îşi luă catalogul, sorbi ultima înghiţitură de cafea şi se-ndreptă hotărât spre uşă, clasă...
Ieșit pe hol... Ciudat, linişte deplină - deşi a noua, e, totuşi, o clasă de băieţi... Ce-o fi??? Deschide uşa. Surpriză. Băieţii s-au transformat în... fete. Şi nu în orice fete, sunt fetele lui din clasa a paişpea!... Nu se poate! ce caută ele aici? - unele-s răspândite pe la facultăţi, alte au posturi prin tot judeţul (Mişu, de exemplu, parcă-i educatoare tocmai în Victoria natală!!), nu!..., hotărât nu!, ăsta-i un vis! Ce să caute chiar şi Tudor aici? [sau Tudor nu e?...] Şi glasuri emoţionate, tinere, lucrate de Doamna Profesoară Criveanu încep să cânte ca la comandă "Mulţi ani trăiască" - dumnezeieşte!!! [Şi iar povestaşul se simte dator să recurgă la o digresiune: cândva, într-a noua, când nu prea le ieşea cântarea nici pe-un glas, el recurgea la grimase ori le punea să asculte cum cântau fetele din clasa de-alături (pe vremea aceea, altă a treişpea...). Acum, no comment! Doamne, ce de timp a trecut peste noi!! Aşaaa...] Profesorul e fericit că n-are probleme cu inima! Era un moment propice unui infarct!! Închipuiți-vă o clasă în care pe locurile unor băieți îmbrăcați sobru, în negru, afli o mulțime de fete îmbrăcate în fel și chip, iradiind bucurie și privindu-te cu... [scuze, n-am cuvinte pentru a exprima trăirea din ochii fetelor..., mă rog!]. Răsuflă adânc..., numără până la... și-și regăsește zâmbetul. Câtă lume, câtă lume!... Aproape că ar putea face prezența și n-ar lipsi decât câteva fete!... Evident, există lacrimi. Dascălul și Tudor sunt cei mai tari... vorbă să fie... Dar, altfel, nu dă bine. Mișu e, cum altfel?, capelmaistru, se-ndreaptă către profesorul uluit și îi adresează calde cuvinte de revedere... parcă n-a trecut decât o zi de când s-au despărțit..., așa de firească e copila... Celorlalte [mă rog!...] le strălucesc ochii... Urmează [Doamne!, cât de săracă este posibilitatea de a marca sentimentele!!!] îmbrățișări, săruturi, întrebări mai mult [nu!!!] sau mai puțin [deloc!] circumstanțiale... Toată lumea are ceva de spus... și-i de bine. Toate, mă rog!, au cam făcut ce și-au dorit, adică au reușit să fie acolo unde mărturiseau, în vară, că ar vrea să ajungă! Nu există lacrimi ale eșecului!...
Mai întâi înghite în sec și afișează un zâmbet de circumstanță, ambele menite să-l restabilizeze... Totuși, cu cine să-nceapă dialogul?..., sau să se lanseze într-un discurs?... și cum să fie acela, depășind ocazionalul și venid din suflet?... Greu și debordant. Ritmul nu admite sincope, dar Mișu, Ana și (cred) Cristina pornesc la tăierea festivă a tortului, alături, cadoul pe care, desigur, va trebui să-l deschidă în fața tuturor!... Cealaltă Ană, blondă, începe un dialog ca pe timpuri..., a treia Ana... mustăcește, ca și Luci... El zâmbește (iar!?) și începe să depene câteva amintiri, evocă nume, evocă fapte de tot soiul (câte n-au trăit ei împreună de-a lungul a cinci ani?!), venirea lui Tudor, cutare dispută cu fetele de pe rândul din mijloc (spate...), cutare dezbatere legată de încrâncenate evenimente de prin ultimul an... Situația școlară finală dintr-a (?) treișpea... când diriga era bolnavă... Claca inițiată instantaneu... Fetele se prind în discuție și reiau, detașat, trecute întâmplări... E-ntr-al nouălea cer, dar nici copiii (totuși, copiii!) sunt tot pe-acolo. Mari vine și ea, să vadă cum a decurs „plănuirea”... Și ea a iubit clasa asta!...
Iertată fie imposibilitatea povestașului de a mai adăuga un cuvânt...
A fost, singura dată-ntr-o carieră, dirigintele a două clase!!! Și i-e imposibil să mai fie personaj (dacă îl ironizează..., dacă îl suspicionează... și câți alți dacă!)...
Să nu uit, legat de clasă și... de Bulinuțe: a fost singura dată, într-o viață de profesor, când i s-au pus sub semnul întrebării calitățile de dascăl din cauza uneia dintre Bulinuțe - la bac! A dovedit fata cât de străină-i de gramatică și directorul, membru al comisiei de la oral, a întrebat-o ce note a avut la gramatică..., evident că fata a reținut, din cinci ani!, nota nouă luată cândva (făcea impresie, nu?...)... Iar cel care o făcea în spirit pedagogic era chiar fostul vostru diriginte... Concluzia: nimic nu v-am învățat! (o fi fost o glumă!... în spatele întrebării directorului, însoțit de directoarea mereu zâmbitoare care-mi spunea că noi doi suntem frați de suflet...). Și-așa-ncolți ideea de a pleca la Seminar!...
P.S.Nu e cel mai frumos final, dar altul n-am!
Vă iubesc!

O Doamne! Ce comentariu! Sunt mai bine de 14 ani de-atunci şi parcă aţi trăi totul acum. Aţi păstrat aceste sentimente în colţişorul dedicat nouă cu toată dăruirea? A fost o acţiune minunată pentru mine, şi asta nu pentru că mă aflam din nou în centrul atenţiei cum ar crede unii sau alţii, ci pentru că după un an în care fiecare a păşit într-o altă etapă din viaţa ei, am avut sclipirea de a suna din goarnă, iar fetele au răspuns cu o nebănuita promptitudine. Nu vă puteţi imagina emoţiile noastre în Piata Prundului, văzându-ne adunate atât de multe. Cu toţii erau sceptici în ceea ce priveşte păstrarea secretului şi modul de acţionare la faţa locului. Eu, venită de la Victoria, n-am avut timp să vin să fac nicio repetiţie, în sensul de a discuta în prealabil cu siminariştii, iar cu Mari de la secretariat am discutat pentru a va afla orarul, iar bancurile nu erau deloc întâmplătoare, ea cam ştia ce urma să se întâmple, dar e Vărsătoare de-a mea şi a colaborat impecabil.
Ce ne-a adunat în numar atat de mare??? DORUL şi sunt convinsă că ne-ar aduna şi mâine dacă ar mai fi condiţiile de-atunci - nu familii, nu copii, nu distanţe gigantice. Sunt mai mult decât convinsă că ar zice prezent majoritatea fetelor pe care le-aş contacta în vederea unei întâlniri cu dumneavoastră, cât despre Tudor, el este un prieten etern al dumneavoastră şi sunt sigură că ar fi acolo dacă situatia îi permite. Şi-aici trebuie să mărturisesc ca marele meu proiect pentru luna Iulie este o întâlnire informală a colegilor din XIII A cu şi fără copii. Să ne ţină Dumnezeu sănătoşi şi să ne vedem cu bine. Promit să stabilesc din timp data şi să fac convocările cu lux de amănunte.
În ceea ce priveşte reacţia seminariştilor... nu erau aparate foto digitale atunci, cât să putem să-i filmam, erau debusolaţi şi nesiguri pe autoritatea noastră. Le-am spus simplu că sunt liberi şi pot pleca acasă, dar sărăcii s-or fi gândit: cine-s nebunele astea??? În final, au plecat şi au lăsat locurile libere celor ce îşi doreau să fie din nou Fetele Moşului.
Ce a urmat n-a fost decât descătuşarea DORULUI, şi nu ţi-e DOR decât de cineva drag!!!
Cu dragoste, Mişu xxx

Ufff, Mişule, Mişule!... Mi-ai stricat bunătate de compunere!... :)) Mă obligi să apelez la artificiii nemaiîntâlnite: răspund... răspunsului la un text în plină desfăşurare! Nu-i rău, mai ales că mi-ai mai dat şi vreo două, trei detalii care mi-ar putea fi de folos. Mi-eşti dragă şi-mi sunteţi dragi!, altfel n-aş face acest exerciţiu de memorie afectivă. Dacă tu crezi că ai regăsit ceva din trăirile de atunci, deja sunt fericit! Pup, pup, pup tot clanul Lazăr... britanicul!!!

Plecând de la amintiri şi gânduri din trecute vremi, iată ce am găsit în caietul închis cu lăcăţel, pe care mama a avut bunăvoinţa să-l răsfoiască pentru mine, pentru a vă oferi posibilitatea să redescoperiţi gândurile scrise la final de clasa a XIII-a pentru mine:
"Sigur că tu aştepţi cuvinte multe şi frumoase, fără să ştii cât de greu se pot afla ele într-o asemenea clipă (e dimineaţă, e nor, e mahmur, nu e încă un strop de cafea ). Eu cred, Mihaela, că noi nu am fost doar educat şi educator, eu cred că am fost doi prieteni buni, de încredere, care s-au sprijinit şi s-au sfătuit cu folos în clipele grele pentru ceilalţi. Banalităţi, Mişule, nimicuri care sper să înfioare un pic peste ani! De unde vorbe frumoase din partea unui trăznit ca mine pentru o trăznită ca tine? În ceea ce te priveşte, pe azi scriu doar atât (înc-o probă de divorţ!!) ): Te iubesc, Mihaela, şi garantat (şi fatalmente) n-am cum să te uit! Gata!"
NU m-aţi uitat şi asta se vede cu ochiul liber, iar dragostea a fost şi va fi mereu reciprocă

(Claudiu ştie şi acceptă compromisul :) ).
Cu mare drag, Mişu
P.S. Suntem alături de dumneavoastră în momentele grele pricinuite de dispariţia lui Paco! xxx

Ce băiat bun e Claudiu şi ce dascăl nebun îţi fu dat să ai!

Ştii?... eu nu găsesc cheiţa şi cu agrafă n-am reuşit să deschid carneţelul..., aşa că stau şi mă uit la el! :))

Mulţam! Ieri n-am fost bun de nimic! Iar azi...

Vă pup!
*

Am făcut apel la fete să scotocească după ale lor carnetele ferecate şi prima care a dat curs rugăminţii mele nu putea fi alta decât scumpa de Diana Casaneanu, căsătorită Andreescu:
"Pentru Diana nu se pot scrie sau rosti decât cuvinte frumoase (sau care încearcă să fie aşa) Tu, Diana, eşti suavă şi veselă ca a doua zi după ploaie la munte, cu culori incredibil de pure, cu miresmă lipsită de smog, cu bucurie de a trăi. Nu cred că îţi doresc altceva decât să rămâi cât mai mult aşa cum eşti acum - chiar dacă modestia nu este întotdeauna şi la orişicine o calitate şi un atu." Cuvintele au fost puţin poetice şi mai mult decât măgulitoare. Am ezitat destul de mult până să le scriu aici... Sper să nu mă fi schimbat prea mult :)
*
Şi eu îi mulţumesc Dianei că a readus înaintea bietei mele minţi gânduri pe care le-a comis acum vreo... câţiva ani! Nu-mi retrag niciodată (sau mai niciodată) cuvintele, chiar cred şi acum că aşa este (doar era??) Diana!!! Mă nedumiresc cuvintele de după citat... Câte persoane vorbesc în această epistolă? - două sau trei???Dacă există, cum bănuiesc, a treia persoană, o invit să scrie ceva mai mult, să nu fie (tot) modestă!...

Mi se umple inima de bucurie și de... jale, fetelor, văzând cum crește numărul de vizitatori și... stagnează numărul de evocări ale vieții voastre de clasă... Eu vă iubesc atât cât vă iubeam și-atunci! Și tare aștept amintiri care v-au marcat vreunul dintre cei cinci ani!... De fapt, mi-e dor de voi toți (că era și Tudor pe-acolo...)!

Și de ce nu crește numărul contribuțiilor, măcar cu una!!! De mai bine de două săptămâni, e vârful vizitatorilor blogului!...

Addenda la De demult... (fără cuvinte!!!)