2. CLAUDIA

O spune autorul însuşi... Ştii frumoasa aventură a iubitei soţii a şahului, cea care povesteşte întruna, pentru a amâna verdictul soţului. Şeherezada nu termina o istorie la sfârşit de noapte, ci, undeva, pe la mijlocul ei... Şi mai ştii de frumoasa strategie a utilizării povestirii în ramă... Ei, de câte ori se termina o poveste, ea încheia, ritualic, folosind această formulă de o simplitate dezarmantă, dar care-l readuce în anonimat pe eroul uimitor de mai'nainte... Sigur, la Vil Lipatov (de căutat romanul la anticarii de la Universitate - merită!!) există şi o notă amară, vădit ironic-protestatară..., eroul său este un amărât pícaro modern, rătăcind năuc prin Siberia perestroikăi de-nceput, implicat şi-ntr-o poveste cu iz de roman poliţist... Bine, o Siberie mai degrabă eseniană, decât... „polară”! În sfârşit, „aşa sfârşi povestea lui..." Cu drag, ca de-nceput!

*

Şi-aşa continuă jocul nostru cu cuvintele, cu poveştile, cu clipele, cu existenţa... Cu mult drag ca întotdeauna, CC

*

Da, draga mea! Să vedem dacă-i la fel de interesantă pentru terți! Aștept o pagină consistentă de la tine..., măcar despre examenul de la facultate..., despre care nu mi-ai dat niciun zvon, dacă nu pe alt subiect... Eu, vineri, 18 oct., plec pentru trei yile și două nopți într-o excursie... inițiatică: Lancrăm, Deva, Hunedoara, Tg. Jiu, Curtea-de-Argeș, Cozia... Place-ți?... Cu tot dorul! 
P.S. Eu zic să recitești și deasupra... Mereu neliniștit și nemulțumit... 
       Vezi că am scris cu un anumit stilou, inaugurat odată cu începutul de an... universitar?! :))

*

Dragul meu dirig drag,

Revin... M-a motivat și pe mine comentariul anonim de pe cealaltă postare. De fapt... mă bucur că și alte persoane consideră dialogul-monologul nostru special. Scuze că nu mai am timp să scriu prea des, din suflet, cu suflet, așa cum de fapt mi-aș dori. Simt că nu mai fac față valului de solicitări de tot felul și din diverse domenii. Nici să nu ajut pe cineva nu pot, atunci când îmi cere ajutorul, așa că... Dar să vă povestesc puțin cum mi se scurge clepsidra... Sau... nu cred că este interesant. De fapt, este vorba despre un amalgam de ore petrecute la serviciu, la facultate (în cele două ipostaze), la biblioteci (pentru elaborarea lucrării mele de licență și pentru a-mi ajuta cei doi studenți care m-au ales drept coordonator al lucrării lor de licență), la stomatolog etc. Aș mai avea multe de înșirat, dar obosesc numai când mă gândesc la ele, așa că am redus cantitatea. Încerc să rezist, încerc să rămân concentrată, însă tot mă trezesc cu gândul că mi-am făcut-o cu mâna sau, mai bine zis, cu încăpățânarea mea. Uneori, prea multă ambiție dăunează grav sănătății!! Vă îmbrățișez cu drag și cu dorința veșnică a revederii... CC

*

Da... Un gând parşiv mi-a tot umblat prin minte şi s-a cuibărit apoi în suflet: dacă şi tu te-ai alăturat celor aflaţi în diplomatică tăcere... Mi-am zis eu că nu se poate şi-am aşteptat... M-am întâlnit de vreo două ori cu Ioana - promisiuni..., cu Laura - aşijderi (dar Laura are vechime în domeniu!!)... 

A venit, grozav de revigorant, acel mesaj pe care l-am plasat unde se cuvenea, pentru că despre un capitol încheiat poate să-şi exprime opinia oricine doreşte. Noi, oricum, nu mai intervenim cu niciun cuvinţel în textul cu pricina! Discreţia, câtă mă (mai) caracterizează, mi-a sugerat să nu-i fac reclamă dincoace..., bănuind eu că acela care vrea să o găsească o va găsi! Şi aşa a fost.

Dacă ai mai fi avut timp să intri seara pe calculator, ai fi observat că demult n-am mai frecventat nici eu spaţiul acesta fascinant şi... cronofag. Pe laptop au apărut pânze de păianjen... (figurate, bineînţeles!) iar calculatorul, îl deschid zilnic cât să nu... ruginească...

Sunt cam şubred de-o vreme-ncoa... Aşa se explică încercarea de a fugi (de mine!) în excursia de care parcă am amintit. Efectul - m-am ales (cred) cu o bronşită care încă nu-mi dă pace şi cu viguroasă reactivare a sinuzitei, dar a meritat! Aştept şi nu ştiu ce aştept şi nu ştiu cine/ce-ar putea veni... 

Îmi place observaţia referitoare la "dispariţia" timpului pentru "nevoi personale"! Şi eu mi-am făcut-o cu mâna mea, aşa că am patru (!!!) zile cu ore după amiază (nişte cursuri mai degrabă netrebuincioase, dar aducătoare de... credite!!), că, în zilele astea (era să zic "zilele noastre", dar ale mele nu-s!), studiile mele superioare nu mai sunt suficiente pentru a fi socotit (birocratic) suficient de bun la catedră. Tineretul din preajmă e plin de sute de credite d'astea ignorate câţiva ani buni de mine. Scriptic, nu le-ajung nici la deştiul ăl mic... iar "actele vorbeşte!!!" Şi tac, că prea-mi dau drumul la fiere, şi-ţi trimit, de dincolo de şiruri, dorul şi dragostea mea! AN 

*

Poate că ar trebui să fugiți de eul acela împovărat și șubred. Dacă ați reuși, cu siguranță că ceea ce așteptați (gândurile și lucrurile pozitive, în special) ar veni să vă întărească, să vă echilibreze. Apropo..., nu creditele sunt importante pentru noi, cei care vă știm prea bine, pentru a putea glăsui, atât cu mintea, cât și cu sufletul, că sunteți un dascăl excepțional!! Mi-aș dori să am măcar jumătate din capacitatea, inteligența, talentul și dăruirea dumneavoastră... Pot oferi, în schimb, jumătate din ambiția mea. Dar până vă decideți dacă puteți oferi atât de multe, pentru atât de puțin, vă ofer și eu, dincolo de necuvinte, dorul și dragostea mea... CC

*

Ei vezi?! şi se mai miră lumea de ce te iubesc atât de tare!... Eşti, cred, unicul suflet  internaut care-mi ascultă şi tânguirile (dacă vor fi fiind tânguiri...) şi rezonează altfel decât ironic, sarcastic etc. (din păcate...) Eul acela e unicul pe care-l am, Claudia! N-am ce face, dar trebuie să recunosc că, aşa, peste noapte, a murit copilul din mine, probabil n-a ieşit din crisalidă chiar omul matur, dar... adolescenţa sigur a depăşit-o eul ăsta năbădăios. Deci nu-s chiar de plâns, dar nici (trag nădejde!) de dat la... reşapat. :))

Păi tu n-ai simţit că acolo ţipam revoltat, pomenind de credite şi de cursuri care nu m-ajută să predau nici măcar... categoria gramaticală a determinării, darmite "Din ceas, dedus...")! Urlam, aşadar, la gândul că un formalism cras ţine locul unei reale perfecţionări pe care, bănuiesc că mă crezi..., chiar mi-aş dori-o. Dacă lucrez la ore cu calculatorul, o fac pentru că am învăţat din mers, nu m-a dăscălit nimeni cam cum aş putea s-o fac, deşi există un program, AEL, dar care-mi impune nişte soluţii de predare-învăţare care, evident, nu-s pe gustul meu! Şi-aşa am dat în boala ppt-urilor. Deci n-am nici puncte pe AEL!... 

Revenind, fac cursurile alea nu ca pe o corvoadă (încă mai am simţul umorului!!), ci ca să am timpul cât mai ocupat, să uit de intercostale, de abdomen dreapta, de umăr sâcâitor, de picior stâng... Gata! Mai rău e că nu mai am timp de stat pe calculator, de creat noi prezentări, de cetit scrieri ale celor care (mai) au încredere în spiritul meu critic... Cred că zâmbetul a-nceput să semene a grimasă, dar intenţia e aceeaşi - binevoitoare! 

N-ai dreptate! Copilul meu e deştept, sclipitor chiar, numai că nu e meritul meu să fi descoperit asta..., a făcut-o el însuşi şi faptul mă bucură foarte tare, mai ales că el, copilul cu... pălărie (nevăzută de mine!...), posedă o ambiţie pe care eu n-o am (nici n-am avut-o...)! Cu mult drag, AN

*

Știu... e bine să mai urli-n cânt, din când în gând... Și, totuși, cred că nu s-a întors spre vest ludicul și sunt sigură că veți reuși să scăpați de credite, cursuri etc., pentru a vă despleti, așa cum numai dumneavoastră știți, în analize de text, lingvistică, gramatică... Totul pentru acei copii ai dumneavoastră, din care, cu mândrie și onoare o spun, fac și eu parte. Simt o bucurie imensă când vă scriu, pentru că și eu, asemeni dumneavoastră, mă expun cu sufletul, fără să port vreo mască. Și, de cele mai multe ori, mă trezesc vorbind cu glas tare, ca și cum ați fi în fața mea. E o senzație atât de liniștitoare, încât uit de banalități. Vă mulțumesc enorm că existați, pentru că sunteți un OM cu totul, dar cu totul deosebit, de la care încă mai învăț și nu mă satur de învățat. Mulțumesc și pentru cuvintele frumoase din mesajul anterior, deși nu simt că le merit... Mai am mult până să vă pot atinge degetul mic de la o mână!! Totuși... am să încerc să vă strecor, într-o pălărie, jumătate din ambiția mea. Oare cum veți arăta cu acea pălărie?? Cu drag și dor, CC

*

S-o luăm pe rând. Ştii de ce prefer să-mi duc bolile pe picioare? Pentru că şcoala, clasa, elevii fac mai mai mult decât orice tratament... ambulatoriu (îmi place cuvântul!!), stau acasă ori pe un pat de spital, mă-mbolnăvesc şi mai tare. Cât despre libertatea comunicării, faptul că mai şi... dialogăm de unul singur nu este deloc întâmplător, este semnul că ne cunoaştem destul pentru ca să ştim/intui replica celuilalt! Nu-nţeleg, în schimb, ce găsesc interesant ceilalţi!...

Ce să mai despletesc, fată hăi?! În seara asta am renunţat la prea rebelele mele plete, aşa că... Nu mai împletesc, nu mai despletesc... las să crească!!!

Tu să nu-mi spui mie ce cuvinte (de-ale mele!!) meriţi, eee!!! Crezi că eu arunc cu vorbe? Hm! Ia vezi! Phiii! arăt groaznic cu pălărie! Cred că de-asta n-o port nici măcar pe-aceea originală, texană, de... box, adusă cadou de la cuscrii mei! Tu eşti cea pe care vreau s-o... evaluez cu pălărie! Puuuup!

*

Oare și tu?...

*

Şi eu... ca şi dumneavoastră. Nu am uitat de acest blog minunat şi nici de proprietarul acestuia. Însă, atâta vreme cât am auzit numai tăcere pe acest blog, în ultima perioadă, mi s-a părut ciudat să vorbesc singură. De-abia aştept să vă revăd! Trebuie să-mi păstrez câteva cuvinte pentru atunci, însă, pentru acum, doresc din tot sufletul să vă transmit toate gândurile mele bune şi toată dragostea mea! La mulţi ani cu sănătate, optimism şi prieteni sinceri! CC 

*

Păi eu nu obişnuiesc decât să răspund... Dacă tu n-ai mai avut nimic de transmis..., eu am tăcut. Cât despre blog, dacă te uiţi la cinci şase ultimele postări, numai tăcute nu sunt... Oricum, te-aştept cu drag şi dor!

*

Draga mea, cum e cu tine? E bine?
Te-ntreb asta, îngrijorat, azi, 04.01.13!!

*

Sunt bine... nu atât de bine pe cât aș fi vrut... Am vrut să nu vă mai scriu deloc... De ce? Pentru că... poate ar fi fost mai bine să tac, decât să rănesc. Dar nu pot să nu vă spun ce simt, cu riscul de a nu mai... Unul dintre defectele mele este acela că sunt sinceră, din păcate... Vreau doar să vă întreb... cu ce vă greșesc, de fiecare dată când doresc să vă fac sau să mă fac să cred că veți fi mândru de mine, să-mi transmiteți o vorbă sau un gest care mă rănesc și care îmi imprimă o profundă dezamăgire, încât să-mi spun că mai bine nu mai făceam acel gest? Mă refer la cele două momente când v-am oferit cărțile mele... N-aș intra în detalii, deși acele detalii m-au marcat, ci, pur și simplu, vreau să vă spun că sunt și eu un om, cu sentimente, cu speranțe și, inevitabil, se pare, cu dezamăgiri... CC 

                                                                        *

În primul rând, îţi mulţumesc că mi-ai răspuns. Chiar eram îngrijorat în ceea ce te priveşte.

Chiar dacă vorbele sunt goale, să ştii că-s foarte mândru de tine, altfel cum crezi că aş fi întreţinut dialogul acesta atât de drag sufletului meu? Probabil că vorbele, reacţiile mele nu sunt întotdeauna cele mai potrivite (o constat cu Luciana..., din păcate), dar lucrarea de doctorat chiar am de gând s-o citesc pagină cu pagină şi, în măsura în care ce voi scrie va găsi loc în vreo revistă, să şi public ceea ce am înţeles eu de acolo. Niciodată, dar niciodată n-am vrut să te rănesc în vreun fel. Despre celelalte, cu speranţe, cu dezamăgiri, cu aşteptări... Ar trebui să stăm să povestim fără presiunea timpului! Cu drag şi amar, AN
P.S. Mă sperie doar gândul că te-ai gândit că vreo clipă... Înseamnă că "prestaţia" mea de ani şi ani e făţărnicie şi răutate! 

 *

Îmi pare rău... departe gândul de a vă umple sufletul cu amărăciune. Trebuia să vă spun ce am și eu în suflet... am fost întotdeauna deschisă cu dumneavoastră și sper că nu vă supărați prea tare pentru acest lucru... Cred că a fost vorba doar de o reacție nepotrivită de moment, în niciun caz nu este vorba de fățărnicie și răutate... Dar trebuia să vă spun... Știu că nu ați vrut să mă răniți și mai știu că, indiferent de reacțiile dumneavoastră de moment, nu voi renunța să vă port mereu în suflet și să mă gândesc, cu mult drag, la un OM minunat... CC

*

Încerc, într-o perioadă foarte grea pentru mine (nu caut scuze, dar prea multe pe care trebuie să le fac simultan!...), să rememorez cele petrecute. Cred că a fost o dublă surpriză tema lucrării tale, mai ales că era vorba de o anume arie geografică şi un anume mod de a privi realitatea din teren. N-a fost doar dublă, ci şi, cumva, şocantă, tot din ambele puncte de vedere. Bănuiesc, apoi, că d'aia reacţia mea verbală n-a acoperit tocmai bine gândurile pe care trebuia să le exprime... Şi-a ieşit ce a ieşit, o chestie bâlbâită, glumită... prost. Sunt jenat de faptul că reuşit să fiu stângaci... Se-ntâmplă! Repet: ... nu! mai bine nu repet, ci caut să mă ţin de cuvânt şi să pun pe hârtie, ca nespecialist, părerea mea despre... Cu aceeaşi dragoste dintotdeauna, AN

*

Iar dacă ai în vedere lucruri care nu privesc cele două cărți, să știi că mi s-a părut firesc să te avertizez ce fel de oameni, cu mult sub nivelul tău (și nu vreau să te flatez!), există tocmai la... baștină! Poate n-am fost prea diplomat, poate că nu trebuia să-ți spun nimic..., dar, pentru mine și copilul pe care credeam că trebuie măcar să-l avertizez, dacă nu pot să-l apăr în comunitatea ei, nici nu se putea altfel - așa am crezut și așa cred și-acum! Am zis!

*

Ce de praf s-a așternut pe-aicea!... și ce de lucruri frumoase s-au lăsat ascunse de pulberea fină, și inexorabilă, și cenușie... a încrâncenării inutile! Toate se duc, draga mea, toate..., dar nu iubirea și buna credință - ele nu prind colb!!!

Și totuși, cu aceeași dragoste dintotdeauna, AN

*

Ce frumos...mă refer la Generația '72. Pot să mă transfer şi eu la acel liceu? Măcar cu gândul... CC

*

Bine-ai venit, draga mea! Sigur că da! Pe vremuri, era aşa, ca "Meşotă" cu "Şaguna", acum cine ştie cum o mai fi?... Dar, ca un tată grijuliu, mă duc să inspectez locul, îmi fac o impresie şi-ţi povestesc ce şi cum. Bine? AN

*

Aștept, cu deosebit interes... Pesemne că se vor aduna, de ”ziua copilului”, cam multe emoții într-un singur loc. Va fi foarte frumos, cu siguranță! Cu drag, CC

*

Îți dai seama, draga mea?!, sunt extrem de emoționat: vorbesc cu niște oameni pe care-i recunosc din niște poze prăfuite și constat că vârsta și prietenia de atunci se redeșteaptă în sufletul meu... Am devenit eu, ironicul și... superficialul, grozav de implicat într-o poveste de demult. Și rememorez... și rememorează Angelin, care era un elev model de-ăla cuminte, bun de dat exemplu... Și acum îl aflu un tip sprințar și cu vorba plină de vervă... Nu mai vorbesc de telefoanele date/primite-ntre timp! Scuze pentru efuziune... Asta e! Cu aceeași dragoste, AN

*

Ce mai face dirigul meu drag? Eu sunt încântată că am absolvit a doua facultate, tot cu cea mai mare medie. Acum urmează cel de-al patrulea master (ultimul!). Sper să ne revedem curând! Nu am mai reușit, de vreo trei luni, să mă reîntorc în centrul inimii mele - Brașov. Vă îmbrățișez cu mult drag, ca de obicei...

 *

 Draga mea dragă!

Ai reuşit din foarte varii motive să-mi înseninezi sâmbăta asta de foc! 

Nu exagerez dacă-ţi spun că mi-s umezi ochii... 

Aştept să te văd cât de curând. 

Acum, de emoţie, nu-s în stare de mai mult... 

Sărutări şi îmbrăţişări! Felicitările sunt... incluse!

Te strâng cu drag la pieptu-mi!

*

Încerc să mă adun acum sau să-mi adun frânturile rupte din sufletul meu. De ce există dezamăgirea? De ce nu putem să avem încredere deplină unii în alţii şi, pur şi simplu, să existe o asemenea încredere pe vecie? Sunt un om dezamăgit... şi nu-mi vine a crede că încrederea mea în semeni, din nou, mi-a fost trădată. Scuze pentru simţirile mele, dragul meu dirig! Simţeam nevoia să mă destăinui şi să recunosc faptul că nu vreau să mai am încredere în nimeni. Se poate?! CC

*

Din cauza a ceea ce investești din sufletul tău candid în relații;

pentru că nu-ți iei niciodată și o marjă de siguranță, necesară când așteptările-ți sunt înșelate;

poate și din cauza unei sensibilități deosebite, dublate de impetuoazitatea reacției tale atunci când, poate, doar ți se pare că ai fost trădată;

deoarece ești încă tânără, insuficient tăbăcită de curva asta de viață...

Nu!, nu se poate, doar că va trebui să-nveți de la susnumita să discerni mai bine, mai favorabil ție, mai puțin provocator de surpări interioare!

Tu rămâi mereu draga mea fetiță din banca a treia rândul de la geam..., șirul dinspre ușă!

 *

Dragul meu dirig,
Aveţi perfectă dreptate... M-am decis să mă schimb, din multe puncte de vedere. Chiar mi s-a sugerat acest lucru, de către o persoană dragă sufletului meu, în care chiar am încredere... Am constatat că este mult mai bine să fiu pragmatică, că altfel... multe lucruri se pot întoarce împotriva ta, ca un bumerang, mai ales atunci când ai sufletul prea bun... Cu aceeaşi dragoste, CC  
                                                                                  *

De două săptămâni n-am mai hălăduit pe-aici!...,așa că-ți cer scuze pentru întârzierea cuvenitului răspuns! Starea mea (de care soi vrei tu...) nu este cea mai bună, așa că... nexam veselie... Pasamos...

Cât despre tine, mă bucur că s-a găsit persoana în care ai deplină încredere și care să-ți dea oarece sfat pe care-am încercat să ți-l ofer și eu. Da, fată scumpă, încearcă să fii cât mai tare, adică tot mai suspicioasă față de tot ce ți se pare „roz”: niciodată nu știi ce se ascunde-n spatele „bonbonului”... Cultivă-ți o doză de... cinism vesel!!!

Rămâi aceeași fată dragă sufletului meu,

AN  

 *

Se pare că în caruselul nostru doar eu m-am decis să mă mai urc, din când în când. Simțeam nevoia să vă mai scriu, adică, cu alte cuvinte, să vă simt mai aproape... Vă scriu de la Tulcea, un oraș exact pe sufletul meu. Este pentru prima oară când am acest privilegiu, să aud liniștea... Știți ce senzație minunată ai când auzi liniștea? Mai ales liniștea Dunării... Sunt copleșită de frumusețea orașului acesta și parcă îmi doresc să rămân o veșnicie aici... Cu drag, CC 

                                                                                   *

Nu te-ntreb cum de-ai ajuns în acel oraş minunat, pe care, în cele tinereţuri, l-am vizitat şi eu de câteva ori. E, într-adevăr, ceva nemaipomenit să simţi alături patriarhatul lipoveano-românesc şi cosmopolitismul portului atât de important, totul pe fondul măreţiei Dunării maritime (care, să nu uităm!, începe la Brăila). Mă bucur că-ţi plac locurile după care eu tânjesc, dar mă bucur şi mai tare că vrei să mai stăm, din când în când, la taclale. Fără glume şi... hiperbole, sunt emoţionat! AN 

P.S. Nu ştiu dacă, în liniştea serii, se aude, ca la Măcin, vocea muezinului...

                                                                                   *

Astăzi, am fost acuzată pe nedrept de cineva, pe care l-am ajutat cândva (fără să cer/să obțin nimic în schimb)... Și nu mi-am revenit... Mi-am spus, de atâtea ori, să nu mai am încredere în oameni, să nu mai încerc să fiu eu, încât... Și mă întreb, adesea, de ce mi se întâmplă tocmai mie? Cu ce greșesc, eu, oare? Pentru că nu este prima dată când cineva mă pune la zid și-mi țintuiește sufletul, fără să am vreo vină... Nici nu mai vreau să reacționez, nici nu mai vreau să fiu eu, nici măcar nu mai doresc să încerc să schimb păreri sau să răspund unor acuzații false. Nici nu mai vreau... Sunt dezamăgită, pentru că iar am cunoscut oameni falși, profitori, lipsiți de scrupule. De ce nu învăț, oare, din greșeala de a fi OM?? Simțeam nevoia unui dialog-monolog... Și numai dumneavoastră îmi înțelegeți, cu adevărat, gândurile și sufletul... CC

*

Cred că-n seara asta mă vei ierta..., sunt la rându-mi copleșit. Primește doar, simbolic, un popas tăcut al căpșorului tău pe costelivul meu umăr. Promit să revin mâine! AN 
Mâine e, din păcate, azi, duminică...şi tot nu ştiu ce sfat să-ţi dau, de vreme ce tu însăţi mă vezi pe mine vinovat de-o vină pe care n-o am... N-O AM!!! 
Vezi tu, viaţa e ticăloasă, iar omul tre' să-şi caute prin labirintul social cărarea cea mai convenabilă, pentru a supravieţui... Cine ştie dacă şi reuşeşte?!... 
De reacţionat trebuie să reacţionezi, pentru că altfel îţi pierzi încrederea în tine, numai că, vorba poetului, "nu spera şi nu ai teamă"...
Cu suflet negru, dar fierbinte... AN

*

Mulţumesc frumos pentru cuvintele dvs.! Şi nu sunteţi vinovat cu absolut nimic, cel puţin în ceea ce mă priveşte (dacă aş fi considerat altfel, nu vă mai scriam...). Vreau să cred că trebuie să sper în continuare şi să nu am teamă. Oricum, încetul cu încetul, mă cam schimb şi eu, adică reacţionez mult mai dur decât o făceam înainte. Şi de ce să-mi fie teamă? Mi-a spus cineva că este mult mai bine să mă creadă lumea nebună sau rea decât fraieră. Aşa că... Cu mult drag, CC  

*

Sper că nu eu ți-am dat sfatul acela... în care eu unul cred din plin!... Păi sigur că trebuie să pornești de la convingerea că nu mai e nimeni ca tine, chiar dacă ceilalți te consideră... ciudată (eufemism!!!). Dăi... de colo până colo! Tot dragă-mi ești! AN

P.S. Aș da drumul la 3.CLAUDIA, E prea departe doiul!..., în prima sută..., și am depășit 200 de postări... Ce zici?...

*

OK! Dar începeţi dvs. cu prima postare în partea a treia. Aştept cu interes să mai conversăm un pic. Vă îmbrăţişez cu mult drag, CC