Cum mi-am petrecut cutremurul...

Sunt obişnuit cu revoltele scoarţei terestre: Brăila ştie că Vrancea şi Hercinicii Dobrogei se mai supără uneori, aşa că o mică zgâlţâială (mai ales nocturnă) nu-mi producea mari emoţii – dovadă reacţia de la Iaşi, din '77... (voi reveni la locul potrivit!...). Au mai fost şi aici, la Braşov, vreo două cutremure care m-au cam pus pe gânduri, mai ales cel de prin '87 (?), când veneam dintr-o vizită la fini şi-n august am văzut că pică din cer un fel de burniţă..., era un cer incredibil: roşu, apăsător şi noi încă nu aveam toate cele dotări în casa cea nouă (curent, gaze, lift...) - ne-am luat copiii în braţe şi ne-am plasat sub una din grinzile apartamentului, celălalt ('92?) l-am resimţit de la Făgăraş, eram într-o inspecţie... şi am ieşt cu toţii, elevi şi dăscălime, în curtea şcolii (în Braşov au fost şi două - parcă - victime: pe Republicii: au căzut ţigle şi cărămizi pe trotuar - cum păţise şi Ivasiuc în '77). Am cam luat-o în glumă (vorbă să fie!...) cu toţii... Mi-a povestit Luciana că acasă, pe balcon, se adunaseră porumbeii şi dădeau semn de nelinişte... Copiii erau (tot) destul de mici!...
Aseară m-am dus spre pat cu o enormă scârbă provocată de un arbitru incalificabil: a dat afară trei jucători, doar o câştiga cutare echipă la un scor confortabil... N-a fost în stare, dar gustul amar a rămas. Luciana încă mai citea la ultima carte (retipărită) a Rodicăi Ojog-Braşoveanu... 
Somnul vine cum vine, când e cazul meu aşa că mi-am epuizat porţia de tuse, m-am "certat" cu magnaţii fotbalului românesc, am încercat nu'ş'ce tehnică indiană de reducere a anumitor dureri, am numărat ceva oi şi, inexorabil, am adormit... Cu evidente sincope cauzate de diverse inconvenienţe fizice, dar care nu m-au convins, totuşi, să mă îndrept spre "fumoar"..., adicătelea nu erau destul de acute, preferam cearta cu ceasul electronic, planuri "din cuţite şi pahară", mici reprize de vânzoleală de-a lungul şi de-a latul pătuceanului. Chestii.  Şi am adormit (un fel de a spune!) destul de adânc, pentru ca, atunci când a venit şi ora 4,37, să mă deranjeze cumplit zgomotul acela puternic care părea să vină de la etajele superioare: parcă scăpaseră din tavan maşina de spălat!!! N-au trecut decât câteva secunde, şi-nc-o dată acelaşi zgomot de maximă dovadă a lipsei de bun simţ... Enervat, am sărit (vorbă să fie!) din pat şi-am deschis uşa dormitorului, Luciana era deja pe hol şi mi-a spus cu glas tremurat că a fost cutremur. Ne-am intersectat, eu spre bucătărie şi ea, spre baie. Apoi, linişte dinspre dânsa. Năucit... Am aprins prima ţigară, mi-am alergat gândurile în noapte, am mai răsucit una... Şi m-am întrebat de unde o fi scos-o Luciana p-asta cu cutremurul, când eu eram atât de indignat de comportamentul vecinilor de la şapte?... 
Apoi am revenit în odăiţa mea şi-am dormit fără probleme până dimineaţă. Din jurnalul de la şase am aflat că, într-adevăr, avuseserăm parte de o frumuseţe de cutremur care se simţise binişor în estul ţării, dar şi la Bucureşti. Era deja organizată o adevărată dezbatere cu specialişti, la ora aceea de paşnică duminică! Când a venit să-şi bea cafeaua, Luciana mi-a confirmat că a simţit pulsaţia pământului şi că faptul a speriat-o: avea experienţă, recentă faţă de a mea, tocită, blazată, cea păstrată din copilărie. Pentru ea cutremurul e o treabă serioasă. La rându-mi, urmare a experienţei ieşene?..., a rămas doar zgomotul inuman receptat la o oră anormală.
Mulţumit, don Raul?...