Vineri, 'șpe și 27 de minute. Pe Tocile. A terminat cu orele pe azi. A ajuns la timp în stație, așa că urcă în celebrul 52 care mai mult stă decât merge. Obosit, plictisit, blazat. N-a fost tocmai bine..., a ratat ceva... De unde copii cu care să meargă la Bookland, când ştirea a venit după terminarea orelor, pe drumul spre staţie?!... Zece, cinşpe, musai. Asta-i viaţa! Nu mai e nimic de făcut... Bleah! S-așează. Banca a treia din spate, dreapta - locul favorit. Se gândește la multe alte cele... Celebrul autobuz va pleca la fără 25... Mai e de așteptat...
Și iacătă-o, apare Ea, o domnișoară care a terminat (sau nu?...) liceul. E politicoasă: îl salută veselă, el îi răspunde, cu toate că se miră de asemenea distinse maniere. O fi o fostă elevă, pierdută-ntre meandrele memoriei?... Are fața rotundă, e frumușică, fără ostentație, îi râde tot chipul și e ușor cam... plinuță pentru gustul lui... Dezinvoltă. Observându-i impetuozitatea, devine atent la ceea ce se petrece. E ușor amuzat, deocamdată... Așteaptă.
E nehotărâtă și se flendură prin partea din față a mașinii. Îşi caută locul... După ce pare că ar vrea să se așeze undeva pe-acolo, tot pe dreapta microbuzului, se răzgândește și se postează pe banca din fața lui, chiar lângă ușă. Locurile pe care, de regulă, trebuie să le cedezi celor în vârstă. Ezită?... Nu. S-a decis!...
- Pot să stau lângă dumneavoastră?...
- De ce nu? (binevoitor şi zâmbitor, fără să-şi schimbe poziţia strategică)
Ar fi vrut oare ca el s-o fi invitat alături?... În sfârşit, nu pare necăjită de lipsa lui de reacţie.
- E mai plăcut să ai cu cine să stai de vorbă până pleacă...
- Așa e... (contrariat!)
- O să mă așez aici... (hotărâtă)
- E bine... (???)
- Câte grade sunt azi?... (hlizită...)
- 19, 20... parcă așa au anunțat... (blazat)
Ea are o pungă de un leu în care se află oarece și e îmbrăcată într-o geacă închisă la culoare, de sub care se ițește un elegant pulover albastru intens marin. Se foiește și dă semne că i-e cald... N-are stare. Ea. El, contrariat. Tot un zâmbet, i se adresează, lui:
- Cred că nu m-am îmbrăcat potrivit... E cam cald. O să-mi scot puloverul... Vreți să mă protejați?...
El nu prea pricepe în ce constă protecția și zâmbește tâmp, adică aprobator... În picioare, ea-și dă jos geaca și apoi frumoasa chestie albastră. Numai că, după această mișcare (șoferul autobuzului vine spre mașină!), ea-şi reîmbracă geaca: o mânecă, cealaltă..., apoi o îndreaptă pe trupşor în timp ce el constată că se pot observa toate dusuurile fetei: colanți, chiloței la modă... și o bluză tot albastră, băgată (sic!) în colanţi, dar ceva mai deschisă la culoare..., că nădragii (blugi) sunt de-ăia scurți în talie... Şocat, adică uimit, urmăreşte priveliştea incredibilă, de o naturaleţe dezarmant dezgustătoare, crede el. Ea, tot în picioare, mai oferă o dată imaginea şi-şi desface geaca, etalându-şi intimitatea, şi apoi o strânge înapoi în jurul taliei ("oare chiar nu ştie cum şi-a dispus harnaşamentul?" - se-ntreabă el, halucinat). De-ar fi mai tânăr!... Ea se foiește fericită, el e interzis de situație. Totuși:
- Nu crezi că ar trebui să scoți bluza pe-afară?...
- Mie-mi plac bluzele cu decolteu (cealaltă era mulată pe gât...), zice ea, nevinovată.
El îi arată cu degetul despre ce-i vorba în propoziție. Ea privește... priveliștea și consimte zâmbitoare: pac-pac - nici vorbă de stânjeneală! - schimbă ordinea apariţiei veştmintelor. A urcat șoferul și fiecare dintre ei rămâne pe locul ales. Ea încă gângurește veselă și plină de aplomb.
Urmează stația din Prund. Urcă și C., colega de Informatică, iar el o invită să stea pe aceeași bancă - ea acceptă, iar domnișoara nu e foarte deranjată de mișcare, dar tot întoarce capul spre cei doi, care discută de-ale lor, legate de școală. Simulările..., „cum vezi rezultatele..., dar măsurile de luat?...” Bla-bla-bla pe teme dureros-rutinate... Ea se foiește, se vrea băgată în seamă. La Șaguna, mulțime..., urcă un bătrân căruia, generoasă, îi oferă locul rămas liber pentru că pe el trona celebra pungă de-un leu. Tot mai întoarce privirea spre cei doi, evident, C. e, pentru ea, o intrusă care i-a furat „jucăria”. Cei doi colegi îşi continuă neinteresantul şi rutinatul dialog..E clar, ea trage cu urechea, de vreme ce se-ntoarcela un moment dat, şi, cu o privire şăgalnică, întreabă:
- Sunteţi profesor, nu-i aşa?...
- (amuzat) Da.
- Aţi fost cumva în Construcţii!
- (şi mai amuzat) Nu, dar trag speranţă!
- (insistentă şi dornică să reintre în discuţie) La Liceul de Construcţii, vreau să zic...
- Aşa am înţeles şi eu... (apoi, către C.), cred că am fost acum vreo doi ani de două, trei ori la Construcţii...
Au trecut de Patria.
- Poate la Hidro... Ştiţi, aici pe Iuliu Maniu...
- (uşor blazat) Nu, nici la Hidro...
- Am şi eu talentul meu! Fac desen tehnic şi-s bună... Am dat nişte probe care, să vedeţi...,
- (intervenţie binevoitoare, C.) Felicitări! Continuă tot aşa.
Am trecut de giratoriul de la Trei Alimentare. El se ridică, C. îl urmează, deşi mai are de mers o staţie...
- La revedere, domnişoară!
Zâmbet galeş.
Confuz încă, porneşte spre casă.
P.S. Luni, C.: Am crezut că o cunoaşteţi, că-i vreo fostă elevă.
N-a visat...
(pentru conformitate, 21 martie 2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu