Hello lume virtuală! (!)

Pe urmele amintirlor, în Titan, la şcoala 116

Iubite cetitoriu, multe prostii ăi fi cetit la viaţa ta, dar cine oare te-o mai fi pus să le citeşti şi pe acestea? (apud Ion Creangă). Şi ăsta, dragă domnule, e abia începutul, căci abia mă dumirii ce-i cu această parascovenie şi doar ce m-am încălzit... Multe gânduri negândite şi vorbe meşteşugite ţi-am pregătit mai jos. În mod sigur vei reveni cu aceeaşi plăcere... între rafturile bibliotecii virtuale să mai ceteşti o poveste, să-ţi fie întru neuitare... Fii mătăluţă mulţămit cu picuţul deocamdată administrat! O zi bună şi cu sănătate! 
Aşa credeam, că-i o jucărea aventura iniţaită pe internet, cu această formă numită blog, mereu rearanjabilă ca un puzzle cu mai multe imagini la care, după intuiţie şi inspiraţie, ajungi în final. 
Într-o zi de gerar incert în a se exprima, am ajuns, după taaare mulţi ani pe Gura Ialomiţei, cea uşor detectabilă dacă ai auzit de "celebra" staţie Ozana de pe fostul bulevard Şulea. Trecut-au anii..., iar noi doi, eu şi şcoala unde-am fost prima dată profesor şi diriginte, suntem atât de schimbaţi. încât mai, mai să nu ne recunoaştem... Mai era şi o zi de vacanţă...
Aşa că-i mândră şcoala mea de debut? Mai târziu despre asta!