poeme (ratate) dintr-o suflare...

Mereu am vrut să notez gânduri nespuse, fulgurații, poeme ratate din start și, de-aceea, sublime. Mă iartă dacă nu-ți vin la socoteală, mie-mi vin, și - din când în când - mai scriu și pentru mine (cu mine-n suflet, ca să visez de mine - vorba prefăcută a poetului...). Sigur c-am deschis doar foaia..., adicătelea, s-ar putea să revin, poți să știi cum e cu morbul autorlâcului... Nu, nu poți!

Frumoasă-i și demnă eternitatea!

• În roua dimineții, admir privirea-ți verde.
• Ca valurile mării, iubirea mea spre tine...
• Nu spune, nu spune nimica, în ochii tăi - totul...
• Mereu, pornesc mereu spre răsărit.
• Păgân, eu îți ridic altare din păpurișul bălții.
• Mi-e tot mai dor de ziua-n care m-am născut...
• Ah, ochiul acela din a frunții delta!
• Prin mine, ea nu se supune legilor firii.
• Tânără, rebelă, labilă - Dunărea mea.
• Darul lui Dumnezeu - recursul damnării din Veac!
• Să fii simultan insula calvarului și balta fericirii... 
• Și noi am ne-am fost gonit din Paradis!...
• Nu viața, clipa cea repede trebuie oprită!
• Visul meu: un cântec de adormit pruncii nenăscuți ai domnişoarelor de pension...
• Ochii tăi - două promițătoare, înstelate nopți 
• Gazela blondă,-n bleu, prin verde lin trecea... 
• Nu, nu sparge oglinda, n-o sparge, ascunde-o mereu!
• Mă simți cum bântui etern în jurul tău?!...
• Pe hol, cu demnitate, îmi plimb galoșul senectuții.
• Fii sigură, iubito: ieri vom fi din nou tineri!
• Poet scump, ce mă coşti cinci-cincizeci...