N-am cuvinte!!!

Cândva, Brăila: unul dintre oraşele boeme ale ţării de-atunci, Portul, Progresul, CCH Chiscani, Laminorul, Braiconf, Combinatul din Galaţi făceau ca tot omul să aibă un loc de muncă. Noi, fiii lor, ai celor care lucrau te miri unde, dar onorabil. Părinţii ne ofereau atât cât puteau şi cât le permitea... "religia" timpului. Şi puteau! Singura noastră şansă de a ne simţi (mai aproape) de Lume era să ne-mbrăcăm în blugi, să purtăm mini şi adidaşi, să ascultăm muzica de la Metronom.  Urmarea: la capetele corsoului brăilean, Republicii, se instalau poliţişti (pardon!, miliţieni), la fel, la intersecţiie tuturor străzilor care dădeau spre Republicii. Scopul era sfâşierea fustelor fetelor, tăierea blugilor şi... a pletelor băieţilor (sic!!!), inventarierea lor, ca "duşmani ai poporului", a tinerilor care voiau altceva decât înregimentare! Lumea, oameni de toate vârstele, se plimba în linişte..., şi deodată... Cu dube, cu bătăi, cu foarfece de tuns oile... Nu eram altceva decât nişte adolescenţi care aveau contacte ilegale cu Lumea Liberă (mulţumim, Cornel Chiriac şi C.N.Munteanu!!!) şi simţeam că suntem solidari cu altceva decât politica Partidului, dar neapărat nu împotriva lui... Eram mai altfel. Blugii erau un semn de recunoaştere...
Prima mea pereche de blugi am căpătat-o când să plec spre Iaşi (mulţumesc "iubita mea cu căprui şi păr de culoarea castanelor coapte"!!!) şi erau aduşi din Canada... Au intrat însă la apă, după prima spălare, aşa că am făcut rost de ceva piele neagră, iar mama, draga de ea!, mi-a... prelungit blugii, astfel încât să-i pot purta.
Era în prag de plecare spre "dulcele târg"... şi eram disperat că n-aveam blugi... Blugii...
Cum articolul este deja "depăşit", mă întreb totuși ce caută în toată povestea cu "generaţia-n blugi" cutare personaj blond, care-l cunoaşte bine pe preşedintele Norvegiei, care trimite sinistraţilor pantofi cu toc înaaalt, care-şi poartă cu mult talent genţile (da!, nu neapărat poşete...), care se furişa pe poarta din dos de la Cotroceni, care..., care... Care are potenţial să-l bată fizic pe Ponta şi reale şanse la alegerile prezidenţiale!!!
Blugii zilelor noastre sunt doar un articol de îmbrăcăminte cotidian, banal - salopetă pentru necăjiţi  (face parte din uniforma unor şcoli!) -, nu un simbol şi, dacă cineva le adaugă şi nişte pantofi cu toc super, atunci kitschul e la el acasă.
Omagiul meu, Adrian Păunescu! 

Vă iubesc...

pentru că încă mă frecventați în momentele mele de cumpănă!
Atât.

NICHITA STĂNESCU - EA

Tocmai acum, tocmai acum, când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am minţit-o. Tocmai acum, tocmai acum, când ea ţine cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum, când ea se gândeşte la mine, fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum, când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum, când îi simt graţia străbătând toate zidurile oraşului, surzesc. Tocmai acum, tocmai acum, când simt că ei îi este dor de mine, îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum, când ea îşi calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau şi curăţ lănci cu benzină ca să le azvârl în animale şi în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum, când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de a fi fericit. Tocmai acum, tocmai acum când ea iradiază de lumina inimii ei, citesc despre toate novele şi toate stelele explodate şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş şi mă asfaltez şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă, mai ales în gheaţă, mai ales în gheaţă, mai ales în gheaţă, ca ea, scumpa şi divina de ea, trecând să alunece şi să cadă şi să-şi rănească glezna, pe care, Doamne, de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o. La urma urmei, cine are curajul să sărute o gleznă dacă ea nu şchioapată?!

"Privitor ca la teatru..."

* Nu e clar de ce ne-am lăsat prostiţi şi am votat o coaliţie care a avut grijă să-şi facă doar jocurile pentru a-şi apropria puterea: imediat, invitarea UDMR-ului la conducere..., apoi, pactul de coabitare cu preşedintele..., mai apoi, săgeţi către prietenii cu care s-a pornit la drum... Nici un fel de înţelegere, doar jocuri pentru putere. ("Tu rămâi la toate rece")
* Tot nu ştiu ce făceau preşedintele, prim ministrul, ministrul de interne ş.a.m.d. atunci când s-a produs catastrofa din Apuseni... Noroc (?) cu nişte moţi... neascultători!... Mai cu vizite, mai cu baschet... Oricum, s-au lansat "frumoase" zvonuri cu vinovăţia flagrantă a fie iertatului Adrian Iovan şi cu dr. Radu Zamfir, traficant de organe! Trăiască STS!!! Asta e!!! Noi şi-ai noştri... ("Ce e val, ca valul trece")
* Cum poate un (viitor) ministru, subordonat lui Oprea (Siguranţa Naţională), să fie vice-prim ministru la Finanţe? Uite că se poate şi e şi (important) motiv de rupere a coaliţiei dătătoare de speranţă! Ba acesta, propusul, ameninţă, ca şi cum deja ar fi pe post de... ("Tu te-ntreabă şi socoate")
* Cum poţi să te dezici (a se citi să-njuri!) de un fost coleg de coaliţie... în cadrul... coaliţiei. De ce a fost necesar D.C. la început şi e diabolic, acum, după ce a părăsit gruparea liberal-conservatoare? Oare chiar aşa e? Începe să semene preşedintele Senatului cu preşedintele?... Termină aliaţi şi duşmani, deopotrivă?...("Alte măşti, aceeaşi piesă")
* Cum îşi respectă pactul din alianţă, conform căruia ar trebui să devină preşedinte, un om care, după ce-njură, pleacă în vizite private şi dă ultimatumuri colegilor de coaliţie? ("Joace unul şi pe patru")
* N-am asigurare la ASTRA! E un motiv de bucurie?... Există vreo instituţie a statului care nu vrea să te ţepuiască? ASF-ul??? ("Tu pe-alături te strecoară")
* Preşedintele Senatului anunţă că, dacă nu se supune, prim ministrul va fi înlocuit tocmai de vice-prim ministrul nenumit?... Ce ştie şi, vorba lui Marin Preda, pe ce se bazează? Şi cum rămâne cu nemărturisitele vizite la preşedinte? ("Zică toţi ce vor să zică")
* Şi-n toată povestea, preşedintele se dovedeşte Înţeleptul Neamului, care ştie, ca-ntotdeauna, ce e bine şi ce e rău, ce tre' să facă Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Curtea, ceea ce nu mă miră... Şi ele cam fac, în ciuda... ("Şi de plânge, de se ceartă)

PE CINE AM VOTAT ŞI DE CE?...

"Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

PUBLICITATE/educație

Copilul contemporan nu mai citește. Părinții de astăzi, preocupați de banul de mâine, de mașină, de casă..., n-au timp de povești spuse copiilor. Discurile de vinil cu „Alice în Țara Minunilor”, cu „Vrăjitorul din Oz”, cu „Sânziana și Pepelea” sunt demodate, dacă nu cumva chiar uitate cu totul de părinți și copii. Un smartphone e mult mai de actualitate. Dar avem PUBLICITATE! Și uite-așa, XXX schimbă povestea! Că ce (sic!) contează povestea? Banca să prospere!
Or, la televizor se uită copilul, așa că nu-i mai trebuie povestea, de vreme ce știe că sauna, damele,  detergentul, mașina etc. etc. etc. schimbă povestea. Restu-s baliverne! Încerci și tu cu flapsuri demult apuse... Ce știi tu?!...
De ce vii cu prostiile tale demodate, dascăle? Totul e clar: XXX schimbă povestea..., așa cum cutare detergent te face mitocan(-că) față de partener..., cutare deodorant îți salvează mâna care, altfel, ți-ar cădea, ca un fruct copt, cutare... ș.a.m.d.
Jocurile pe calculator, cărțile cu strigoi, fantome, vrăjitori sunt cool!, ce vii tu cu „Amintiri din copilărie” și poveștile lui Ispirescu?... Vechituri! Ca și tine, șpăgarule!!!
La pensieee..., bătrâne!

P.S.

De ce, când țâp eu, nimeni nu reacționează nicicum, niciunde?...

Ziua Mondială a Zonelor Umede

Titlul l-am „furat” de pe știrile primite gratis (habar n-am cum se numește serviciul care, pe laptop, îmi oferă știri fără să i le cer!) și am făcut-o pentru că mi se pare foarte potrivit pentru vremurile de azi. România e, neîndoielnic, o zonă umedă..., niciodată destul de fierbinte, niciodată destul de înghețată! Mereu umedă... „Se poate și mai rău” spune tot românul, învățat să se descurce...
Și eu, asemenea scumpei mele patrii și dragului meu popor! N-am curajul să ies de nebun pe stradă, cu/fără prosop cu pene, și să urlu ceea ce ar trebui să urlăm cu toții. Mai țipă câte unul..., și ce dacă?, cine trebuie își vede de-ale lui și ne dă și lecții, iar noi le-nghițim amar, DAR LE-NGHIȚIM! Eu sunt... cum sunt, Tu ești... cum ești, Noi suntem cum suntem!
DE CE? Ce așteptăm și de la cine? De ce răbdăm „cu bucurie” atâtea, de la tăieri de pensii și salarii, la roviniete cerute celor înzăpeziți, la scumpiri strigătoare la cer? - îndată, dacă ies la pensie, eu nu-mi voi mai putea plăti întreținerea după o viață (două vieți!!, că e și Luciana pe-acilea!) petrecută la catedră (urâtă meserie, nu-i așa?...). NIMIC MAI JENANT, în țara asta, DECÂT SĂ FII DASCĂL!!!
Aș ieși în stradă...
Și ce dacă?... doară aici e „Țara Zonelor Umede”!