duminică, 27 mai 2012

Teribilisme postadolescentine...

Panseuri
date spre lectură (pe-atunci) poetului Lucian Vasiliu
(la un cenaclu literar al facultăţii, prin 1976)

* Dacă vrei să fii liniştit, acceptă mîna ce ţi se oferă prieteneşte. Taie-o şi dă-o la cîini!
* Doamne, de ce, Doamne, nu ne-ai creat cu gâtul ţeapăn, ca pe lupi? N-am mai fi putut privi în urmă..., a noastră, a lor, a Ta!
* Creanga, care te-a salvat de la înec, arde-o. Aşa cere una dintre legile de bază ale omenirii. Dar eu vin şi-ţi spun: de nu vrei sau nu poţi s-o arzi, dacă eşti în stare, ia un cuţit, ciopleşte-o şi pune rodul muncii tale undeva la vedere, să-l poţi arăta omenirii, ca să te laude, ca să te lauzi!
* Mie îmi sunt deajuns. Să fiu atent cum mă drămuiesc! La împărţirea mea nu-s singur şi, până acum, m-am ales cu firimituri şi picuri!
* Începutul şi sfârşitul îmi sunt cu şi pentru numerele mari. Mijlocul mi-este plin de scârba îndreptată spre numerele perfecte, rupându-se ca râmele... Iar pe de-a-ntregul sunt pentru şi împotriva mea, unu, cel din locul unde nimic nu m-atinge.
* Niciodată nu dormi destul de adânc, încât să nu trăieşti plenar, niciodată nu trăieşti atât de intens, încât să nu dormi totodată.
* A fost odată un zmeu rănit, îl rănise Făt-Frumos care mereu are ceva de-mpărţit cu bietul zmeu. Şi zmeul s-a dus la un vrăjitor bătrân de când lumea:
- Vindecă-mă, rogu-te-aş!
- Te vindec, dacă primeşti mâna fetei mele.
Zmeul a scos, mai apoi, sabia, a tăiat stânga fetei şi şi-a pus-o pe rană iar dreapta a păstrat-o pentru altă dată. Fata s-a transformat în Venus din Millo, iar zmeul îşi vede şi azi de răutăţile lui, dacă nu cumva o fi murit. Bătrânul, neconsolat, vrăjeşte de bine, de rău, de dragoste, deh! Dreapta... nu ne spune povestaşul ce s-a petrecut cu ea.
* Lumea-mi iartă - greu, da' iartă... - nebuniile, eu oare de ce nu i le iert? Ufff, şi întrebările îmi ies mereu de-a-ndoaselea...
* Cum să-mi pot săruta iubita la umbra teiului lui Eminescu, în cercuri ruginite de fier și încărcat în trupu-i cu ciment?!... Urlă leii!!...
* Dacă n-aş avea ochi, cred că mi-ar fi grozav de frică de mine.
* Urmele paşilor mei n-au lăsat cărare în sufletul tău. Era asfaltat...

vineri, 25 mai 2012

"Memento" & "Canción de jinete" - Federico García Lorca

Cuando yo me muera,
enterradme con mi guitarra
bajo la arena.

Cuando yo me muera,
entre los naranjos
y la hierbabuena.

Cuando yo me muera,
enterradme si queréis
en una veleta.

¡Cuando yo me muera! 

De când am citit prima dată acest spledid poem, am fost convins că spiritul universal bântuie geniile care, astfel, comunică, fie și prin mijloace imposibil de explicat pe cale rațională! Ceva din „Mai am un singur dor” și, inevitabil, ceva din „Miorița” se regăsesc în acest text al poetului andaluz... Și mai adaug acest poem care-mi evocă Noaptea de decemvrie, sau drumul spre Orașul-nălucă spre care geniul aleargă, aleargă...

     Córdoba.
Lejana y sola.

     Jaca negra, luna grande,
y aceitunas en mi alforja.
Aunque sepa los caminos
yo nunca llegaré a Córdoba.

     Por el llano, por el viento,
jaca negra, luna roja.
La muerte me está mirando
desde las torres de Córdoba. 

     ¡Ay qué camino tan largo!
¡Ay mi jaca valerosa!
¡Ay que la muerte me espera,
antes de llegar a Córdoba!

     Córdoba.
Lejana y sola.   

 

miercuri, 23 mai 2012

Și eu...

     M-au impresionat foarte mult Iulica și Nico și o recunosc fără să preget. Emoția rândurilor pe care au găsit de cuviință să mi le trimită pentru aceste pagini de jurnal al clasei (postările imediat precedente!) e atât de evidentă încât a trezit nostalgii... Mă intrigă reținerea fetelor care nu-și găsesc... Nu-și găsesc.
     Și m-a străfulgerat... M-a străfulgerat gândul că și eu terminam, acum (să scriu, să nu scriu...) patruzeci de ani liceul. Exact ca elevii mei de azi retrăiesc clipele de final, cu profesorii care-i mai ascultau doar pe necăjiți, cu noi cuprinși de o frenezie neașteptată, care în nici într-un caz nu se numea bucurie, cu soarele care lumina triumfător orașul și Dunărea bătând ușor în verde...
     Bătrâna și respectabila noastră profesoară de latină încheia medii, iar noi ne plictiseam... în surdină. Lake a fost cu ideea, iar eu, Marius și Adrian am aprobat-o cu entuziasm: să ieșim frumușel din clasă și să mergem pe faleză (urma pauza mare, iar până la Dunăre erau doar vreo... două minute de mers), la o țigară (eu și Lake), la ieșit din rutina „Bastiliei”, ceilalți doi. Acolo, surpriză, Iani, Costică, Marcel, cu un an mai mici, erau deja pe bănci și nu pentru a fuma... Lake a-ncercat și apa, era deja bună de baie, deși puțin cam rece (nădragii uzi din cauza slipului nu mai contau: era eroul acelei zile...). N-a fost nevoie ca fetele să ne acopere, bătrâna noastră dăscăliță nu ne simțise lipsa. Ce vitejie!... Numai pentru Lake nu era: el nu făcea latină, ci greacă, la Școala 5 (grecească), așa că stătea în clasă de dragul nostru, când stătea... Și atunci, savurând o înghețată, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă cu abdomenul meu... Urma, peste câteva zile operația...
     Eram patru băieți în clasă (dintr-a zecea), cărora ni s-a adăugat în ultima clasă Stănel. Din 36 de elevi. Din patru clase, doar una era de uman... Așa că ponderea era... cum era! Dar destul cu generalitățile. Să trec și eu la evocări, precum... alumnele mele.
     Cea mai apropiată, cea mai dragă mie era, de departe, Geta, o fată romanțioasă, modestă în ambiții, visând să se mărite cu un misterios Gusti, timișorean de care se-ndrăgostise iremediabil. Își scriau frenetic, chiar și două scrisori pe săptămână. Eu eram prietenul și confidentul (curios, într-o clasă de fete...), așa că dădeam sfaturi, încurajam, visam împreună cu Geta, o șatenă înaltă, cu ochi adumbriți și niște superbe plete în zulufi. O vreme, prin aprilie, mai, mi-a scris zilnic într-un carnet pe care l-am descoperit mai ieri.
     Nina, blonda cu ochii de un albastru incredibil, era o prietenă de nădejde, una din cochetele clasei și salvatoarea mea la rusă, unde eram lemn, stâncă, bolovan... (după patru ani de franceză, mă trezisem în anul cinci la rusă!!): eu stăteam în spatele Ninei și, cu ochii mei de vultur, citeam, la oral, sau scriam, la teze și extemporale - în limitele bunului simț, că altfel se prindea Bubulina și era prăpăd... Lake din cauza ei repetase a zecea... La latină, lucrurile se schimbau: eu eram vioara-ntâi și-i șopteam fără probleme Ninei... La gramatică, literatura o rezolva ea, că se pricepea la copiat, eu - cu ochiometrul...
     Doukelis Eustratios = Lake, cel care mi-a deschis apetitul pentru muzica bună, Cornel Chiriac și „Europa Liberă”. Rămâne de neșters episodul în care, mințind-o pe buna profesoară de istorie că a murit mama unui prieten și mergem să cumpărăm o coroană, am tulit-o la „Grecu” (așa-i spuneau în școală, deși erau și alți greci...), pe Regala, să ascultăm Emerson, Lake și Palmer („Picturi dintr-o expoziție”). Fără cetățenie, visa la Polul Nord și la Australia. A ajuns în Elveția, unde avea un unchi bogat. Când voiam să-l supăr, îl întrebam cum de are diminutivul Lake din atât de prozaicul Istrate...
     Lili, cealaltă lipoveancă, la fel de caldă, de prietenoasă, ca și Nina. Ne-am întâlnit în „dulcele târg”, ea studentă în an terminal, eu... boboc cu armata făcută de-a-ntregul... Era cuminte, nu participa la nebuniile noastre decât cu spiritul! De gașcă, n-ar fi trădat niciodată. Împrumuta teme, pentru că le făcea sistematic... și bine!
     Apoi, grecoaicele - atât de bune prietene și colege, alături de noi și la prostii și la treburi serioase, niciodată în afara marelui grup care era, de fapt, întreaga clasă! Marika, sfătoasă, mucalită, destul de reținută când puneam la cale câte una mai groasă. Irina (?) Nicolaidis (sigur!!), una dintre sobrele clasei, o fată silitoare, dar care era strâns legată de colectiv, ne rezolva sau ne împrumuta, după caz, temele la mate, fizică... unde eram lemn. O iubeam un pic, era o brunetă focoasă, cu un păr negru sărmos, bine ondulat și, deseori, mergeam împreună spre casă... Un pic grăsuță, după gustul meu... Oricum, eram lulea... după Adriana, dintr-a unșpea! Tibanara sau Tasula (Anastasia Timbanaris), un băiețoi în toată regula, nu se dădea în lături de la nicio nebunie pusă la cale de mine și Lake. Formidabilă fată!
     Apoi, Mary și Lenuța, handbalistele noastre, fete pline de viață cu care încingeam câte-o partidă de fotbal când era vremea mai câinoasă. Nu se omorau cu cartea, dar erau de bază când era vorba de coeziunea clasei. Frumos și haios era că Mary, portărița echipei școlii, era mărunțică, fragilă, delicată ca o viespe, iar Lenuța era cam cât mine de înaltă, iar la gabarit... Nu!, nu era grasă - bine făcută, atletică! Erau nedespărțite! De la Mary am pe undeva niște foarte reușite desene...
     N-o pot uita pe Lucica, premianta clasei, născută să fie prima din clasă, pe care o șicanam atunci când buna noastră profesoară de română cerea să ne exprimăm opiniile despre lucrarea citită la lecție... Și eu, cel care dintr-a noua nu mai scriam la română,îi făceam praf bunătate de lucrare bine lucrată și documentată... Era retrasă și ușor ranchiunoasă... Nu în exces! Nici măcar ea nu ne turna...
     Gabi Ene, Mari Turcu... Irina, cea delicată ca un porţelan...
     Vedeți, fetelor! de la banchet, la care am lipsit - v-am spus de ce -, n-am mai reușit să mă întâlnesc decât cu Nina și Lili la Iași (le vedeam zilnic, pe când o așteptam pe Luciana..., tot cuminţi, tot prea cuminţi). Eram prieteni..., dar anii de studiu care ne despărțeau contau. Totuşi, cu drag m-aș duce și mâine la Brăila, dacă cineva m-ar anunța că generația 1972 de la „Nicolae Iorga” se întâlnește să sărbătorească...
    Ochii-mi sunt seci, Nico!
P.S. Cu fumatul... nu socializam, din păcate, decât la "ceaiuri" (aşa le zicea parangheliilor pe vremea aceea). La liceu, fumam în toalete, fiecare, într-a lui/ei. La toaleta... interbelică, din curte, poziţionarea era super, nu ne putea prinde nici cel mai vigilent profesor... Era undeva, în curte, şi ne-ar fi anunţat imediat cei care veneau şi... plecau! Şi între WC şi gardul de beton era un coridor de vreo juma' de metru prin care ne strecuram, dacă proful venea pe cale... oficială. Mi-aduc aminte că între toalete era un zid având undeva sus de tot, la vreo doi metri şi, o fereastră cu geamul spart. Era... de avarie: pe-acolo zburau, dintr-o parte într-alta, chibriturile (mai rar, ţigările) atunci când cineva era în pană şi n-avea de la cine împrumuta... În cele din corpul nou, fiecare se descurca pe cont propriu (nu voi uita cum am încăput vreo opt - zece inşi într-o cabină, atunci când domnul M., culmea! dirigul meu, prof. de fizică, a intrat în toaleta băieţilor. Evident că uşa nu se putea clinti, noi tăceam mâlc, aşa că a plecat, într-un târziu..., fără spor. Şi pentru că tot veni vorba, o eliminare de trei - cinci zile echivala cel puţin cu două - trei corigenţe, dacă nu cu repetenţia, pentru că profii aveau obligaţia de a-i asculta pe necăjiţi, de-a fir a păr, din tot ce predaseră în perioada respectivă. Iar timpul respectiv se "petrecea" la cantină, la curăţat legume şi spălat veselă sub atenta supraveghere a şefei bucătar. Ce vremuri!!!

marți, 22 mai 2012

Cu drag, din tot sufletul...

Recunosc, am ezitat citind această compoziţie a Iulicăi: ea (Iulica) are într-adevăr nevoie de o notă amărâtă la unul din opţionale, unde stimulăm creativitatea. De la început am hotărât că textul merită păstrat, dar... am ajuns la concluzia că nu merge la... bal! Aşa că am realizat o nouă postare, iar titlul e cel dat de draga mea copilă hărnicuţă şi talentată, nu atât de hărnicuţă pe cât de talentată!...
Şi aici pagina rămâne deschisă tuturor celor care-s marcaţi pe inimă cu F!

Cu drag (din tot sufletul),
          Gânduri aruncate pe-o foaie încrețită de timp. Gânduri aranjate, ordonate, înșirate simetric. Gânduri dintre cele mai ascunse, cele mai murdare sau poate cele mai bune…
         Zi de zi mă prăbușesc în ele ca într-un pat înghesuit de perne. Nu sunt o persoană prea ordonată, mă situez oarecum la granița dintre ordine și dezordine, dar în ceea ce privește gândurile, acestea devin un amestec ciudat, nici dulce nici amar.
         Fiecare moment al zilei mi-l petrec gândindu-mă la ultima zi din această etapă. Etapă cu care m-am obișnuit și în care m-am ancorat puternic, asemenea vapoarelor în porturi. Dar până și ele trebuie să mai plece la un moment dat …
         E greu și ciudat (cred că acesta e cel mai potrivit cuvânt) să descriu sentimentul pe care îl am acum, la sfârșitul a doisprezece ani de școală, dar mai ales la sfârșitul celor patru ani de liceu. Ani în care ne-am certat, ne-am împăcat, am chicotit și am bârfit, am zâmbit și mai ales am râs. O să îmi fie dor de râsul colorat al Norinei și de comentariile ei răutăcioase, de mormăitul lui Iosif, de chicotelile năzdrăvane ale Carminei și ale colegei sale de bancă, Nico, de vocea gravă a Cristinei (de care am râs adeseori), de sfaturile Milenei, de vocea micuță a Alinei, de șefia luată mult prea în serios a Marinei. O să îmi lipsească totul, până și drumul mereu în lucru pe care îl urc aproape zilnic până la școală. Ah! Era să uit de fuga de odinioară de Badea sau de Crăciun, care venea mai mereu cu telefonul lui dotat cu o cameră foto. Până și asta îmi va lipsi.
        Am petrecut multe momente haioase împreună: am fugit de profesori de la colțul fumătorilor, am chiulit în dulap (asta atunci când aveam dulapurile acelea încăpătoare), l-am legat pe Iosif de scaun, l-am speriat pe Donici că mai avea puțin și rupea clanța, dar asta nu o mai știe nimeni, cu excepția noastră.
     Închei acum, înveselindu-mă la rememorarea acelor momente. 
N.B. Deşi cred că rândul acesta nu era destinat publicării, eu nu-l pot lăsa deoparte: Mi-am aranjat astăzi puţin gândurile şi le-am aşternut pe... monitor :),  (bineînţeles şi pentru că mai am nevoie de note)...
 *

Mi-e greu să scriu despre subiectul acesta. Mi-e teamă să privesc înapoi către tot ce a însemnat F, căci asta mă face să realizez tot mai mult că într-adevăr este pe punctul de a se termina… Rememorarea tuturor peripeţiilor, a anumitor scene din viaţa clasei, a anumitor replici, presupun lacrimi (cu care sunt atât de obişnuită în ultima vreme) la gândul că nu se vor mai repeta, nici nu vor mai fi altele.
Toţi aceşti patru ani chiar au reprezentat perioada cea mai frumoasă a vieţii mele. Întotdeauna m-am întrebat de ce adulţii îmi spuneau să profit la maxim de anii de liceu, căci mai târziu le voi simţi lipsa enorm. Ei bine, cred că am găsit singură răspunsul. Bineînţeles că au fost muuulte momente în care îmi doream atât de mult să treacă timpul, să scap de tot ceea ce implica liceul în sine (trezitul obligatoriu de dimineaţă, învăţatul etc), însă acum, în pragul încheierii acestui capitol, aş da orice să se mai repete.
Niciodată nu mi-am închipuit că este atât de trist. Şi cred că asta se datorează fricii de nou, de necunoscut, a fricii că trebuie să o luăm iar de la capăt, dar în alte circumstanţe. S-a cam terminat cu “Când o să fiu mare, am să... ...”. Încetul cu încetul trebuie să acceptăm faptul că am crescut şi că timpul ne împinge să dăm piept cu viaţa, iar asta este de-a dreptul copleşitor!
Mi-e greu să mă imaginez la facultate cu alţi colegi… Unde va fi Ancuţa pregătită oricând să-ţi aducă zâmbetul pe buze imitându-l pe Piersic, atunci când vei avea o zi proastă? Cum să mai urlu în gura mare: “Cine are mâncare nemâncabilă de voi, mâncabilă de mine?” (probabil că vor crede cu toţii că sunt o nemâncată nebună!!). Cine o să mai pronunţe un “S” mai ascuţit decât cel al Luciei? Îmi vor lipsi atât de mult momentele în care nu ştiam cum să ne oprim din râs ca să nu deranjăm orele, momentele în care era de ajuns să arunc o privire spre Nori, astfel încât să râdem fără motiv tot restul orei, chiar şi în momentele în care eram atât de panicate, atunci când copiam la lucrări…
Am trecut prin multe alături de fete, dar am şi avut de învăţat lucruri unele de la altele. Nu a fost nicio situaţie în care să nu se găsească vreo colegă care sa îmi ofere ajutorul, sau un simplu sfat. Am dansat împreună, am râs, am plâns, am împărţit mâncarea (pe care, de multe ori, am măsurat-o cu rigla ca nu cumva vreuna să aibă parte de mai mult). Este bizar căci, în ciuda bârfelor şi a certurilor stârnite de-a lungul anilor, am rămas doar cu amintirile plăcute.
Îmi pare rău că abia acum, spre sfârşit, ne-am apropiat atât de mult cu toţii… Cred că, de fapt, asta face situaţia şi mai tristă decât, oricum, ar fi fost – faptul că, în sfârşit, suntem un colectiv şi că ne înţelegem surprinzător de bine.
Ce dor o să-mi fie de Carmi, de replicile ei prosteşti şi copilăreşti, de gesturile ei “jucăuşe” (în opinia ei), care, de fapt, sunt cât se poate de agresive (am dovezi)… de sandvicurile delicioase ale lui Vlad… de caietele ordonate ale Beei… de îmbrăţişările Marinei… de zâmbetul atât de pur şi de infantil  al Alinuţei… O să-mi fie dor să o sun pe Iulica şi să mă milogesc de ea să se trezească… Şi să nu mai vorbesc de nopţile pierdute sau, mai bine zis, trăite din plin alături de fete!
Cred că o să-mi lipsească până şi profii… de la “Ieşi pe geam şi nu te mai întoarce!” al profei de latină, până la “Vă rog să vă faceţi tema” al doamnei de engleză… Şi nu în ultimul rând, îmi veţi lipsi dvs., domnule diriginte… Cine o să ne mai numească “puii tatii”? Cine ne va strânge atât de puternic în braţe când lacrimile vor curge şiroaie pe faţa noastră? Nimeni, cel puţin nu în modul în care aţi făcut-o dumneavoastră!

                                                                                          Cu multă, multă dragoste, Nico!
P.S. Abia am văzut tastatura datorită abundenţei lacrimilor! Cât e de trist!
*
ANII DE LICEU …

Îmi trec prin minte mii de gânduri, încerc să le prind şi să le aştern pe monitor, însă mâinile îmi tremură şi ochii îmi sunt înlăcrimaţi, sunt prea multe amintiri plăcute…  Parcă ieri am intrat în clasa a IX-a F, iar acum, deja, mă aflu la sfârşitul celor patru ani de liceu, timpul a zburat, fără să-mi dau seama!
Îmi aduc aminte cum vorbeam cu toţii că de-abia aşteptam să se termine, iar acum, când momentul a venit, totul e atât de dureros şi mi se umezesc obrajii la fiecare amintire şi privire asupra colegilor, asupra clasei… Recunosc, nu am fost cei mai apropiaţi şi nu am profitat de toate momentele împreună, însă anul acesta, lucrurile s-au schimbat, ne-am împrietenit şi savurăm fiecare clipă, până la ultima. S-au legat prietenii, la care, în anii trecuţi, nici nu ne-am fi gândit că ar putea fi posibile. Suntem toţi diferiţi, dar am ştiut să ne descoperim părţile plăcute ale fiecăruia şi să învăţăm să ne înţelegem şi să ne acceptăm. Acum ne chinuim să organizăm tot mai multe întâlniri şi ieşiri, care, din punctul meu de vedere, ne arată clar, că ne dorim să fim împreună, că ne simţim bine unul în compania celuilalt şi că ne pare foarte rău că ne despărţim!
Cum aş putea uita de orele de sport, în care Eidri a căzut, după săritura la capră, sau pe Beea care a rămas blocată pe ladă şi mai ales stilul Marinei de a alerga… privind înapoi, realizez că ne-am distrat copios împreună şi că anii aceştia sunt plini de peripeţii şi de amintiri deosebite.
Îmi voi aduce aminte cu plăcere, de băncile noastre, de la fereastră, mâzgălite, fără talent, însă cu mult suflet şi mai ales amuzament. De momentele în care râdeam fără oprire cu Nico (de am reuşit să îl supărăm şi pe domnul Popa, ne pare rău, dar era atât de amuzant), de planurile “diabolice” de a chiuli, de chefurile cu “clasa” (10% colegi) <<dar care au fost atât de reuşite>>, de râsul “malefic” al Norinei (de la care nu te poţi abţine să nu zâmbeşti), de poznele şi interpretările Ancuţei, atât de nostime, de orele în care îmi dădeam mesaje cu Iulia, de Bădu’ şi feţele ei de inocentă care îţi provoacă râsul instantaneu, de Ale, Eve şi Vlad, care mereu fac din pauze “ Un show păcătos” J)), de Flash, când se prosteşte cu Nico, de Alinuţa, care mereu zâmbeşte şi se face nelipsită, de la fiecare întrunire, reuşind să ne îmbuneze şi mai ales de clanul tequila, cu care am împărtăşit momente de neuitat!
DA, categoric, îmi va fi extrem de dor de toţi şi îmi va lipsi fiecare în parte, cu bune şi rele, dar cel mai mult regret că mă despart de Nico, colega care mi-a fost alături, patru ani şi doi ani jumătate, colegă de bancă, în toate, ori că veneam tristă, ori veselă, ea a reuşit să facă zilele de liceu mai plăcute şi mai distractive (îi mulţumesc pentru asta şi o admir) şi de Iulia, pentru care îmi puneam ceasul să sune mai repede, pentru a o trezi, să vină la şcoală, după nopţile zbuciumate, de distracţie. Şi nu în ultimul rând, îmi va fi dor de domnul diriginte şi de momentul de la banchet, în care ne-a cuprins pe toate în braţe, demonstrându-ne încă o dată, cât de mult ne îndrăgeşte, la fel cum şi noi îl îndrăgim pe dânsul. Vă mulţumesc pentru aceşti ani, în care ne-aţi îndrumat şi ne-aţi fost alături, domnule DIRIGINTE!
Am reuşit să formăm o familie, din clasa aceea, care, parcă, părea dezorientată şi inhibată, în care nimeni nu vroia să aibă de-a face cu nimeni.
Vă iubesc pe toţi şi îmi veţi lipsi enorm!
Cu stimă, admiraţie şi cel mai mult drag,
                                                                                                     CARMINA!
*
Ştiu  un singur lucru, timpul nu-l pot da înapoi… A trecut prea repede şi noi ne-am apropiat doar la final. Cât vom tânji după momentele din liceu şi cât ne vom mai dori să fim liceeni. Să îl aud pe Vlad tachinând-o pe Ale, făcând glumele specifice lui, să le aud pe Nico şi Carmina cerând mâncare şi râsetele noastre când cineva făcea o glumă. Deşi de-a lungul anilor nu ne-am considerat o clasă unită, aparenţele uneori înşeală: ne-am dovedit a fi uniţi chiar dacă nu ne-am dat seama de acest lucru. O să îmi fie dor de tot… Nu prea îmi gaăsesc cuvintele acuma, deoarece nu obişnuiesc  să mă exteriorizez şi să spun ce am pe suflet. Sunt multe amintiri frumoase pe care nu le voi uita uşor. Erau unele momente când îmi doream să termin odată liceul, dar acuma regret că se termină această etapă frumoasă.
O să îmi fie dor de toţi, chit că nu cu toţii ne-am înţeles perfect, dar înainte de toate suntem Punctul pe F! Îmi pare rău că nu mi-am găsit cuvintele pentru a scrie mai multe...
Cu mult drag!!!
și, mărturisesc, îmi veți lipsi...,
MARINA
*
                                     Un  F  final                                                                     
     Timp, încotro mergi? Spre ce meleaguri noi grăbit alergi?... Dragi prieteni, preaiubit domn diriginte…, simt nevoia să las lacrimi să curgă că să mă pot descărca. Încă de la banchet, tristeţea asta nu se mai duce! Mă gândesc la ziua de vineri, când va avea loc ULTIMUL CLOPOŢEL. Ce de lacrimi vom vedea atunci pe obraji… Îmi pare rău că încaă din început sunt plângăcioasă, dar e incredibil ceea ce ni se întâmplă.
      Cum să nu mai fim elevi? Cum să nu mai purtăm cravată? (parcă acum îmi pare rău că nu am purtat cravata mereu, atunci când a trebuit!) Lucia, draga mea colegă de bancă şi prietenă adevarată, tu realizezi că nu vom mai sta împreună în bancă niciodată? Realizezi că vineri, la ultima ora de dirigenţie e ultima dată? Ultima strigare a catalogului…, ultima dată când vom spune: “PREZENT” (sau “ABSENT”, dar sper să nu fie cazul, Radule, fă cumva şi hai!).
Lucia, mi-ai dat atâtea sfaturi… pfff… colega mea  de bancă! Eşti o fiinţă minunată şi ai avut şi ai un rol important în viaţa mea!
Alina, de atâtea ori m-ai ajutat la lucrări şi la orice. Îţi mulţumesc!
Adriana, peste ani, îţi voi cere un autograf, eşti actriţa mea preferată!
Timeea…, îmi pare rău pentru tot, îţi doresc numai bine pe noul tău drum!
Andrada H, mai treci pe la şcoală!
Roxi, guraliva noastră, care discută problemele, eşti o fată puternică şi te admir!
Mădă, creaţa mea preferată…, de-aş fi fost băiat  : )) scrii fain, când citesc diplomele, îmi aduc aminte de tine!
Beea?! Somn uşor, draga noastră, te îmbrăţişez!
Nu o voi da uitării nici pe Marina cu care am cântat şi dansat în a X-a. Îţi mulţumesc că ai avut grijă de mine la dirig : ))... ştim noi.
Ana, ti-am zis să scoţi şi tu câte un picior din bancă, măcar în pauze. Eşti o fată bună şi meriţi multe!
Ramo, eşti ca un uragan când te supără cineva (Milena), şi asta îmi place:) Nu te schimba!
Norina! Te salută ungurii! (la care Norina zice: ”Hahaha,CE AMUZANT!”)
Milena, eşti cea mai vorbăreaţă persoană, dar una care ştie ce vorbeşte şi mai ales ce vrea! Când mă mai machiezi aşa fain?:)
Iosif, sper să încetezi vreodată să mă urăşti : ))
Vlad care m-a salvat la banchet!
Andy, când mai mergi la înot pe Siret, să o anunţi pe profa de bio să vină să te vadă : ))
Iulica, eşti o adevărată poetă!
Eve, eşti o nebună! Ti pup!
Ralu V, îmi place cum râzi!
Radu, să vii la Ultimul clopot! : ))
Georgi, ce mă bucur că ai venit în clasa a X-a în clasa noastră!
Iulia M, dacă mă uitam la tine în oră, zâmbeai! : )) Mama ta e cea mai tare profă de muzică!
Nu am sa o uit niciodată pe Nico, sora lui Fomilă!
Carmina, certăreaţa noastră, eşti o fată minunată şi te admir pentru asta!
Andrada B, eşti picea noastră, o mică răutate : ))
Flash, de multe ori am povestit noi două şi am realizat că eşti super de treabă!
Ale, ti ***g!
Cristina, eşti o fată faină şi de treabă!
Anca, soprana clasei, îmi place cum îl imiţi pe Piersic!
Ralu, nu am să te uit niciodată! Îţi doresc numai bine!

Iulicu şi Leuleţ, pe voi nu v-am pierdut pe drum, ci…aşa a fost să fie!

     Domnule diriginte, ar fi multe de spus, dar spun doar atat: de fiecare dată când mă strângeţi la pieptul dvs, ca un tată, ca şi azi, îmi dau lacrimile şi mă gândesc că sunt o norocoasă!
     Am simţit nevoia să îmi iau într-un fel la revedere, şi am scris despre fiecare. Sper să nu fie cu supărare!
     Aş vrea să prelungesc cumva zilele acestea, dar nu se mai poate… trebuie să acceptăm că e finalul şi să rămânem prieteni în continuare! Ne revedem peste 10 ani! Chiar! Eu zic să începem pregătirile încă de pe-acum : )) deh! Gândire de ungur! Aşa-i Norina? : )) 
                                                                                                      O părticică de F , Andreea
*
Am pornit la drum cu un zâmbet pios şi multe emoţii, iar acum terminăm cu un zâmbet înecat de lacrimi şi multe speranţe.
Mă tot gândesc, offf cu facultatea asta, unde să merg, cum să fac să fie bine, să fac o alegere reuşită şi parcă, parcă cea mai bună soluţie e să mai rămân un an la liceu !!!
Puţin (mai mult) amuzament din partea Norinei (tu zăpăcito, tu, mi-eşti cea mai dragă), o vorbă filosofică din partea Iulicăi, o glumiţă cu nas din partea lui Vlad, nişte urlete şi cereri de sandwichuri de la Nico şi Carmina, puţin Florin Piersic şi Naomi... dimineţi bombănind că e 6:30, zile fără ţigări, ore pierdute în Transilvania... şi liceul s-a dus!
Câte lucrări cu sufletul la gură, câte teze (tremurând de emoţie) am dat la română, câte teme am sărit (şi-am luat şi un 3 la engleză, ăsta da, ghinion!), câte probe tâmpite la sport până mi-am luat scutire şi m-am simţit mai bine ca niciodată, joia de la 9 la 10...!
Liceul a fost o experienţă... complexă?! cu multe experimente şi rezultate... mai bune sau mai rele (oare ce rezultat am avut în urma orelor în care am dormit sau după cele în care am râs cu lacrimi alături de Norica?) ..
Să nu fiţi trişti şi să nu plângeţi la ultimul clopoţel (vă rooog!, că n-am rimel waterproof! )!
Şi, nu in ultimul rând, mulţumiri către domnul diriginte, care m-a ajutat să descopăr partea mea care tânjeşte după litere, după filosofie şi mirosul vechi al cărţilor. Un om deosebit, cu suflet mare, gata oricând să ne sară în ajutor! Un "mulţumesc" din suflet, sunteţi unic şi puţini oameni au răbdarea pe care aţi avut-o dumneavoastră cu noi !
                                                                                                  Cu drag şi deja dor, Mile !

Anii de liceu

Offf... Iată că au trecut cei 4 ani de liceu... Parcă ieri eram în curtea liceului, căutându-mi noii colegi. N-am să uit niciodată cum, la primul careu, am înjurat şi toate privirile s-au îndreptat asupra mea..
Nu-mi vine să cred că se va termina liceul şi nu le voi mai vedea pe „urrrâtele de la noi din clasă” (vorba lui Leuleţ). M-am gândit astfel să o plagiez pe Andreea şi să scriu despre fiecare câte ceva...
Georrrggiii: Zeiţa mea Georrggii... Să ştii că te-am îndrăgit din prima clipă. Când am auzit că ÎN SFÂRŞIT vom avea o colegă cu acest nume, eu cu Eve am sărit în sus de fericire (ştim noi de ce). Eşti aşa... o prezenţă caldă. Sper să mai mergem şi anul acesta la patinoar!
Iulia Mureşan: Mereu ne întâlneam în Livada Poştei la staţia 50-ului... Te vedeam cum vii aşa, încet şi fără stres. Primele noastre cuvinte: ”N-am cheeeff”! Îmi va fi dor de dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră ! TE PUP
Nico: Co-esposa... Tu Nico! Să vii la facultate cu mine în clasă! Vreau să moţăim împreună... Vreau să o mai imiţi pe Andreea Marin şi pe Bandana iar eu te voi răsplăti cu paşii în stil Frunză. Neapărat să-ţi aduci o eşarfă şi multe perne. DA, îl vom imita din nou pe OprIa.
Karmy: Ţin minte perfect când mi-ai spus că m-ai visat.. Cică participam la un concurs de Miss şi eram super-aranjată, iar când s-a terminat concursul... Aceeaşi Ancuţa cu moţ în vârful capului şi moacă de Persic. Ai fost un fel de Sufletul Clasei... Şoricico, o să-mi fie dor de tine !
Flash: Când spun acest nume îmi vin în minte zecile de parfumuri şi creme cu care mă tot dau când vin la tine sau minunatul tort făcut de mama Fleşăriu, dar şi poantele pe care le făceam la şcoală (sau în afara ei, mai şi chiuleam câteodată). Ţin minte când am plecat de la şcoală şi s-au bătut băieţii ăia în 51 şi ne-am băgat capetele în ghiozdan să nu ne lovească J)
Bădu: Cred că toţi o să ne aducem aminte și peste 1000 de ani de episodul cu vopseaua de păr, şi îmi cer scuze că nu m-am putut abţine din râs, dar NU MAI PUTEAM. Mai ştii când n-am mers la şcoală o săptămână şi am stat non-stop în Trans? Sau când o imitam pe Ale ? Sau când ai plâns la română :)) Îmi voi aminti cu drag de tine, şi am să te sun peste ani şi voi striga „AAAAaaa NNNNnnn DDDDDddddd RRRrrrrr AAAAAA DDDDddd EEEEeeeAAAaaaaaaa!!!!!”
Ale: Am multe amintiri cu tine, pentru că facem parte din aceeaşi familie. Daaarr în legătură cu şcoala nu pot să nu râd la faza cu „CE?”; toate fetele vorbeau între ele şi peste câteva momente venea un moţ zglobiu prins într-o parte care punea această întrebare şi toate izbucneam în râs. Desigur, ţin minte şi fazele cu profa de franceză care spunea că este o diferenţă foarte mare între tine şi mine la capitolul educaţie, şi de abonamentul din Trans, etc.
Cristiana: Îmi voi aduce mereu aminte de un căpșor rotunjor, de un trup firav şi de un zâmbet laaarrgg pe care le afişai mereu când intrai în clasă şi ţi se părea totul în regulă. Dacă lucrurile nu stăteau tocmai cum vroiai mătăluţă, iiiimediat aveai ceva de obiectat. Cel mai amuzant episod din viaţa ta de liceană a fost cred cel în care D-na Judit te-a prins copiind şi tu ai început să ţipi la dânsa. Sau disputele noastre pe tema „Spiri”, sau fazele cu: am o confidenţă....... TE PUP MĂĂĂ
Ralu: Şi de tine mă leagă foarte multe amintiri, dat fiind că am fost colege din clasa I. Ţin minte cum criticam îmbrăcămintea fetelor din alte clase sau cum mereu mă certai când copiam de la tine, mâncam de la tine sau te ajutam la vreun test, pe motiv că eram prea evidentă. Noroc cu tine că m-ai mai adus cu picioarele pe Terra, căci de la atâta somn şi de la atâtea absenţe, nu ştiu ce m-aş fi făcut!
Marinshka: Cântăreaţa noastră! Ţin să îţi mărturisesc că mereu m-a amuzat modul tău de a te distra prin clasă. Erai super simpatică atunci când, cu mişcările tale de dans, te duceai spre Ramo şi îi spuneai :”Haide Piştaaa”! Ţin minte cum te tachinai mereu cu Vlad, cum ne impulsionai pe toţi şi cum ne cereai bani, cum veneai iarna la -10 grade în fustiţă... O să-mi fie doooor de tine !
Beea: Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că eşti o tipă super de gaşcă şi chiar îmi eşti dragă! Ţin minte că nu numai o dată te certai cu Marina, iar apoi, peste nici un minut, eraţi din nou cele mai bune prietene. Sau de fazele de la istorie, când nici tu nu mai ştiai prea bine ce foi trebuie să ne împarţi sau ce a scris domnul Popa pe ele...
Ramo: Mereu am spus că eşti una dintre cele mai frumoase fete din clasă şi îmi menţin părerea. Ţin minte că odată stăteam de vorbă cu Mile şi eram în spatele tău. Din greşeală am vărsat ceai pe hanoracul tău, tu ai crezut că Mimi l-a vărsat, te-ai enervat foarte tare, noi râdeam, tu erai roşie de nervi, şi tot aşa... Mereu mi-a plăcut sinceritatea ta şi modul în care ne puneai pe toţi la punct.
Ana: Într-o zi tot am să te urmăresc şi am să intru pe furiş la tine în casă. Astfel, voi fura parfumul meu preferat! Ţin minte că am prezentat împreună un proiect la fizică şi te-ai enervat foarte tare că din cauza incapacităţii mele de a învăţa la acea materie am luat amândouă un 6. Pentru mine era nota perfectă, dar pentru tine a fost ceva de neconceput.
Mile: Îmi vin în minte o grămadă de chestii pe care le-am făcut împreună, dar mai ales fazele cu „nu cred că ţi-am spus Miliena” şi cu „Baxteeerrr” au fost printre cele mai tari. Sincer, eşti una dintre persoanele de care o să-mi fie cel mai dor din clasă, şi chiar sper că vom mai ţine legătura.  
Nori: Ţin minte că mergeam împreună în Trans, Corci şi Aurora, ne luam câte un suculeţ şi stăteam acolo cu orele; apoi, fooarte vesele, ne întorceam la şcoală. Îmi place mult râsul tău, care mă făcea câteodată să-mi bag capul în ghiozdan ca să nu mă vadă profii că (iarăşi) râd în continuu.
Iulica: În primele zile de liceu mi-am format o părere greşită despre tine. Nu prea ştiam ce să cred.. Dar acum ştiu sigur că eşti o tipă de gaşcă, deşteaptă şi interesantă. Împreună am mers în Trans şi mai ales la xerox, pe motiv că aveam de multiplicat nişte foi. Apropo, cred că acel băiat de pe coridor este încă la spital, nu şi-a revenit din şocul suferit din cauza interpretării tale :))
Vlad: Cel mai mult îmi vor lipsi magistralele caricaturi ale Alexandrei făcute de tine (sper că le-ai păstrat pe toate) şi glumele la adresa acesteia. Ţin minte că am chiulit mai mulţi de la nu ştiu ce oră şi am mers la Pietrele lui Solomon (tiuuuu). Şi tu conduceai suuper tare pe străduţele alea... La întoarcere, multe dintre noi se gândeau să se întoarcă pe jos, dar până la urmă a fost foarte ok.
Iosif: „Ce avem pentru mâine? (MASS)” . Întotdeauna mi-a plăcut la tine faptul că eşti aşa... descurcăreţ în orice situaţie. (BoSS). Ţin minte că, după câteva ore foarte vesele petrecute în Trans, ne-am întors la lucrare la latină şi tu făceai nişte comentarii foarte amuzante despre Balul Bobocilor.
Radu: Când a venit la noi în clasă, am crezut că eşti un tip mega- serios, care îşi vede de treaba lui şi care nu suportă să fie atins nici măcar de-o scamă. Dar, de când am fost la Eroi cu domnul Popa şi ne-am tolănit printre cruci, mi-am schimbat total părerea. Şi astăzi mă mai amuză fazele cu guma de şters şi avionaşele pe care ni le trimiteai în ore. Câteodată mai jucam X şi 0, sau jocul acela cu nume, acţiune şi loc, din cauza căruia am luat 2 la engleză.
Ralu Vlad: Mereu mi-a plăcut cum râzi... Într-o zi, am râs cu Ale de am crezut că murim, fiindcă părul tău se electrizase şi era ridicat cu totul, dar tu nu ţi-ai dat seama. A fost mega-amuzant. Ştiu că şi tu aveai într-un timp abonament în Trans, mergeam toate împreună şi era super amuzant.
Eve: A vaaaaiiii !!! Ce îmi voi aduce aminte toată viaţa este faptul că după ce te-am învăţat să vorbeşti ca o cioră nu te-ai mai putut dezvăţa nici în ziua de azi. Cea mai amuzantă fază e cea cu „AAAuuuuUUUUUUzzzzZZZZZZiiiIIII?????” Ţin minte dialogurile tale cu proful de chimie sau ziua când pentru un 10 aproape l-ai sugrumat cu cravata. A, o să-mi fie dor de tine, că nu mi-ai greşit cu nimic în toţi aceşti ani!
Lucia: Ţin minte şi acum compunerea ta kilometrică din clasa a 9-a (parcă)... Citeai, citeai şi nu mai terminai. De asemenea, mi-aduc aminte că la o oră de română, plină de nervi, ne-ai pus la punct pe toţi şi chiar şi dirigul a rămas puţin blocat. Sau atunci când ai aruncat bidonul cu apă fix în capul Norei... Ai avut mereu ceva de spus în clasă şi am admirat lucrul acesta la tine.
Andreea: Mi-a plăcut la tine faptul că ai fost veselă în (aproape) orice împrejurare. Iar dacă vreodată te-ai supărat, într-un minut erai zâmbăreaţă din nou. Şi tu ai cochetat, împreună cu alte colege, cu activităţile extra-şcolare datorită cărora vei avea dosarul doldora de diplome, spre deosebire de mine (mi-a fost prea lene să particip). Andre, Tie ling!
Eidri: Ţin foarte bine minte că o dată am stat lângă tine în bancă şi torăiam încontinuu, dar tu nu schiţai niciun gest. Degeaba vorbisem o oră acolo, tu nu spuneai nimic, erai foarte atentă la oră. Daar, peste un timp, am observat şi calităţile tale. Ai fost foarte puternică, ai putut să treci peste emoţii şi acum, mai pe la sfârşit, am avut cu toţii ocazia să te admirăm în piese de teatru. Bravo!
Alinutza: Eşti o drăguţă! Îmi place că eşti o fire puternică, descurcăreaţă şi sigură pe sine, contrar aparenţelor. Mereu ai fost aşa... ca un fluturaş gingaş, delicat. Toată lumea o iubeşte pe Alinush!
Andrada Hodor: Contrar aparenţelor, în tine am descoperit o persoană veselă, care a reuşit să treacă peste anumite probleme la un moment dat al vieţii. M-am distrat mereu cu tine când eram de serviciu, ţin minte că mereu aveai multăă mâncare şi diverse cosmetice în geantă. La simularea de la BAC mi-am uitat telefonul la tine şi tu ai aşteptat să ajung în gară, ai stat în ploaie şi în frig pentru mine, lucru la care sincer nu mă aşteptam. O să-mi fie dor şi de tine!
Mădă: Creţulino.. Atâta îmi eşti de dragă şi tu... Ţin minte că în clasa a 9-a stăteai în faţa mea şi râdeam în continuu. Sau ştiu că atunci când ţi-a fost furat portofelul am mers împreună (eu, tu, Ale) la poliţie şi abia te-au băgat în seamă. Dar noi aveam şi alte ocupaţii, cum ar fi să râdem de toată lumea aflată în secţie. Mulţumesc pentru că mi-ai motivat, împreună cu Nori, atât de multe absenţe!
Timeea: Te ştiu de când erai în clasă cu Ale şi eu veneam la voi în Schei şi săream în pat, ne jucam cu păpuşile... Prin clasa a 10-a parcă am venit la tine şi am mâncat, apoi mi-ai împrumutat nişte pantaloni de trening... Odată am venit cu tine la AVON, să îţi ridici premiul şi, tot vorbind, mi-am dat seama că eşti o persoană hotărâtă, care ştie ce vrea de la viaţă, dar care este totuşi o visătoare..
Roxi: Şefa! Mereu ai avut ceva de spus iar caracterul tău foarte impulsiv te-a pus de câteva ori în contradicţie cu întreaga clasă, deşiiii poate că aveai dreptate uneori. Mie mi-a plăcut mereu faptul că ai spus lucrurilor pe nume. Nu pot să uit ciondăneala ta cu Karmy de prin clasa a 9-a sau a 10-a, care a trecut la fel de repede cum a început, sau explicaţiile tale şi compunerile atât de drăguţe de la română. În rest, ce să zic, eşti o persoană de viaţă, chiar m-am distrat super bine cu tine la banchet! :*
Andy: Te-ai adaptat foarte bine în noua ta clasă, parcă făceai parte din ea de la început. Ai fost printre puţinii oameni de pe Terra care m-au lăsat să urc la volanul mașinii lor și îţi mulţumesc pentru asta.
Leuleţ: Chiar dacă te-ai mutat înapoi la tine acasă, nu te-am uitat. Erai aşa, super respectuos cu toate fetele din clasă. Ai avut multe replici memorabile, printre care:”Da spune doamnă mai tare!”, „Ce mai fac urrrâtele de la noi din clasă” sau „Pour toi, mon amour” .
Iulicu: Întotdeauna mi-a plăcut la tine atitudinea. Parcă spuneai mereu: ”Aşa, şi?!”. Ai lipsit destul de mult de la şcoală, dar ne amuzai pe toţi (mai ales de când aflasem câte ture istovitoare de 5 faci pe zi).

P.S. Chiar o să-mi fie dor de voi toţi. Desigur, şi de dirig şi profesori.. Dar sigur ne vom mai întâlni, măcar să mai imităm vreun personaj nou sau pur şi simplu să râdem.
                                                                              Anca
*
...Stau în fața calculatorului și nu știu cu ce să încep... parcă toate cuvintele mi se opresc în gât, în minte, în suflet și nu vor să iasă de acolo. Cu fiecare zi ce trece conștientizez apropierea sfârșitului... Sfârșitul a patru ani de râsete și plânsete, de fericire și tristețe, toate acestea încununate  în suflete de copii... copii deveniți acum MARI... 
Privesc în urmă la prima zi de școală din clasa a IX-a și zâmbesc... cât eram de timizi, de reticenți la fețe noi, dar și cât eram de curioși cu privire la nou... Am văzut-o pe Mădă și am zis: „Eu pe tine te cunosc... - Da, de la gimnastica pentru coloană (fizioterapie)”... De atunci s-au întâmplat multe și s-a legat o prietenie frumoasă... Același lucru îl pot spune și despre Roxy, care stătea în fața mea... la început mi se părea că nu mă voi putea apropia de ea pentru că era vehementă și îmi părea rece... dar am descoperit, încet-încet, că nu era deloc așa... Îmi amintesc cu plăcere de Milena și Norina, care stăteau în prima bancă în clasa de jos si, din spate, admiram întotdeauna bucuria de a trăi viața, puterea cu care treceau parcă peste orice cu râsul lor molipsitor... Râd la amintirea discuțiilor pe care le aveam cu Cristina și bătaia pe locul de la perete, discuții care au fost, cred, deliciul clasei a IX-a... În spate, stăteau „gemenele” Anca și Ale care făceau din fiecare zi o piesă de teatru, un zâmbet, o „prosteală”... Nu vreau să uit de unghiile perfecte ale Ralucăi, pe care le invidiam tot timpul... 
Înaintez în timp și nu am să uit niciodată chipul delicat și blând al Alinuței care mă întreba în fiecare zi: „Ce faci, Timmy, cum ești azi?... Îmi va lipsi zâmbetul cald al Anei care se mai întorcea din când în când și mă saluta dintr-o privire... Nu vreau să uit nici de Iosif, care știa să profite de fiecare ocazie pentru a se „aranja” în anumite privințe și, după o reușită, mă recompensa cu o ciocolată cu alune mAAAAAAri...Nu am uitat nici momentul în care Giorgi a venit pentru prima dată în clasa noastră și, împreună cu încă o colegă, am mers să „filăm terenul”... cine e, de unde vine, cum învață ;))... acum este parte din întreg... Iulia și Flesh au fost întotdeauna (sau cel puțin așa  le vedeam eu) niște extravagante, în sensul bun al cuvântului... De la schimbările de culoare a părului ale lui Flesh până la frizura Iuliei de prin a IX-a, totul era „nou...”
Îmi va fi nespus de dor de râsul și plânsul Carminei, pe care am descoperit-o și am „cunoscut-o”treptat, câte un pic parcă în fiecare zi... De Nico nu mai spun... de la mâncare la râs, de la copil la filosof, de la prietenă la soră... toate o întruchipează pe Nico... Iulia M. a fost întotdeauna pentru mine o fată plină de mister, dar și de elucidare... Cred că o poți înțelege, daca te străduiești un pic... Nu vreau să uit nici de Eidri care mi-a fost „colegă de față” și cu care am împărțit multe momente placute, mai ales înainte de lucrări, când ne spuneam: „Offff, nu am învățat, offf, iar nu știu”... și apoi răsărea 10-le...”.
Pe Eve nu o voi uita sigur... Sloganul „TI PUP” dar și modul debordant de a trăi viața și-au pus amprenta pe amintirea persoanei ei... Pe Radu nu prea l-am cunoscut, însă cred că îmi voi aminti de chitara lui și de dăruirea cu care ne cânta în pauze... Vlad, îți mai amintești power-pointul nostru din clasa a IX-a... nu o să uit „Timmy & CiufuLix...”. Marina, mie dragă într-un mod special și straniu, nu pot să explic cum... ne cunoșteam de.......muuult, de prin școală și am ajuns să o cunosc într-un mod profund abia în clasa a XII-a, dar și asta, din umbră... 
Am să îmi amintesc, de asemenea, cu drag de scrisul frumos al Beei, dar și de somnul ei  dulce din ore, pe care îl invidiam (pentru că eu nu puteam să dorm...). Pentru Andreea P. o să am întotdeauna o afinitate, indiferent ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, pentru că am crezut întotdeauna că are ceva special în suflet... De Ramo, vecinica de cartier, pot spune că o văd ca fiind o prietenă fidelă pentru cei din jur și o fată de gașcă, pentru că știe să trăiască viața...
Nu în ultimul rând o amintesc pe Bădu, în cazul căreia cred că se potrivește zicala „Esentele TAAARI se țin în sticluțe mici!” Pe Lucia mi-o voi aminti ca fiind o persoană plină de forță, care a avut întotdeauna puterea să spună ce își dorește, ce o deranjează și ce nu vrea să facă... go on! La Ralu V. am admirat întotdeauna estetica și simțul pentru „modă”..., nu neapărat pentru ce e extravagant, dar spre ce îi stă bine, știe să se aranjeze și să se pună în valoare... Am tot amânat să scriu despre actuala mea colegă de bancă, Andrada H., pentru că nu prea știu ce să scriu dar... nu am să uit că ne „aprovizionai (mai bine zis ne dădeai) întotdeauna gumă!!!...
M-am pus pe scris și parcă nu mai știu să mă opresc... Aș vrea să spun atât de multe și totuși... timpul nu mai stă în loc, el a trecut și noi trebuie să mergem mai departe... Îmi doresc numai fericire și sănătate pentru toți dintre voi, fără părtinire, și vreau să știți că am ținut cu drag, într-un mod aparte, și numai de mine știut, la fiecare dintre voi... Acum, pun și eu PUNCTUL PE F și închei prin a spune că...”Vom ajunge să ne amintim cu drag de cât de bine ne era...”
          PENTRU DOMNUL DIRIGINTE: Îmi stăpânesc lacrimile și nu vreau să le încurajez, pentru că apoi vor fi prea multe, ud tastatura și vreau să mai scriu..., nu vreau să se strice J)... Nu am să uit niciodată glasul blând și părintesc cu care ne sfătuiați, îmbrățișarea caldă și spiritul de părinte bun și iubitor pe care l-ați dezvoltat cu noi în acești 4 ani... Îmi veți lipsi... în postura de diriginte, de profesor, de îndrumător...Dar, cum le aranjează Domnul!, totuși vom fi vecini, așa că nu o să scăpați de mine așa ușor!!!
                                        Cu mult drag pentru toți... Anda
*
De cand aţi început postarea asta, tot vreau să scriu şi eu, dar nu pot... Nu suport ideea că drumul nostru se încheie aici, nu realizez şi nici nu vreau să realizez că într-adevăr punem "Punctul pe F"... Totul a început atât de greu, dar s-a terminat atât de uşor, iar eu, eu refuz să-mi aştern pe monitor toate gândurile, trăirile, sentimentele ce se amestecă acum în sufletul meu, pentru că... pentru că!
Cu mult mult drag, Mădă
                                                             *

01.06.2012

      Acum putem spune că oficial am terminat liceul.
      E ciudat cât am așteptat acest moment și acum, când s-a întâmplat, sunt tristă și numai la clipele minunate petrecute în cei 4 ani cât am fost elevă de liceu mă gândesc.
Așteptam să scap odată, dar acum, de aici, e mult mai greu… parcă îmi șoptește cineva în cap mereu: “îți va fi dor, îți va fi dor”… Îmi va fi dor de colegi, de profesori (chiar și de cei pe care îi plăceam mai puțin), îmi va fi dor să am un loc unde să merg în fiecare zi (somnoroasă) și să apară Marina, căreia niciodată nu îi era somn și care mă binedispunea și pe mine, îmi va fi dor de certurile mărunte, de fețele colegilor pe care le vedeam în fiecare zi, de Nori, care era imposibil să nu spună ceva care să mă facă să râd, cu lacrimi uneori, îmi va fi dor de Radu, care atunci când venea la școală, întârzia mereu, îmi va fi dor de Vlad, care abia încăpea pe ușă :)) și de toți ceilalți.
Îmi va fi dor să povestesc vrute și nevrute cu colegii mei, îmi va fi dor să o aud pe Nico mereu întrebând  dacă are cineva mâncare mâncabilă de ea, îmi va fi dor de ciondănelile dintre “români și unguri”, îmi va fi dor de deciziile noastre de a pleca la ultimele ore și îmi va fi dor până și de automatul de cafea, care avea singurul ceai care îmi plăcea.
Stau și mă gândesc că îmi era dor și în vacanțele de vară de colegii mei, dar atunci aveam în gând faptul că e doar o vacanță.Dar acum? Acum e o vacanță veșnică…
Nu-mi pot ascunde lacrimile și gândurile… Ce o să mă fac eu acum, că nu vă mai am pe voi? O să mă simt singură. Nu o să o mai am pe Marina care să mă ia în brațe în fiecare dimineață, nici pe Andreea, căreia i-am măzgălit toate caietele cu desenele mele de copil (și pe care le are încă), nici pe Alinuța care să țină lucrurile sub control, fiindcă eu sunt o dezordonată, nici pe Eidry, ca să joc teatru cu ea, nici pe Lucia, cu care i-am făcut farse lu’ 5kg fond de ten, nici pe Anna, care mereu avea câte o guriță de suc pentru mine, nici pe Iulia, care să îmi ia câte un topitop (și dup'aia să-mi ceară banii pe el) și nici pe…dirigu, care să îmi dea câte un ppt de făcut și care să ma ia în brațe sau să mă prindă de nas în timpul orelor :x
Și ce o să se facă banca fără mine? Cine o să mai doarmă pe ea? Cu cine mai merg eu la operă ca să dorm? =)) Anii de liceu au fost mult prea tari și s-au terminat prea repede…
      O să vă port mereu în sufletul meu, pe TOȚI, și o să vă iubesc. Știu că vom fi mereu 12 F, vom fi aceeași clasă care chiulea mereu, vom fi aceeași clasă unită (chiar dacă ne-am dat seama prea târziu), vom fi aceeași clasă cu cel mai tare dirig.
     “Punctul pe F pentru TOTDEAUNA!!!
                                                                                     Cu muult drag, Beea!




                                                                                                                                             




joi, 17 mai 2012

18 mai 2012... Poftiți la balul de absolvire a liceului!!

De trei zile-ncoace, comunitatea F este în fierbere... Numai necăjiții soartei mai aleargă ici-colo după vreo notă clarificatoare de situație (nu!, nu de corigențe - așa ceva n-avem!), restul populației repetă de zor Gaudeamus igitur, că doar vine ziua banchetului de terminare a liceului. Ufff! de-ar trece și noaptea-asta!...
8:03.
Și a venit! Tot de trei zile-ncoace suntem asigurați că vineri, adică astăzi, va fi prima zi însorită, după atâtea ploioase...  Previziuni meteo, indiferent de posturi și specialiști!! Afară plouă... Cică, totuși, vom avea și soare. E abia opt dimineață, bănuiesc că dragele și dragii au cam început să intre în febra specifică marelui eveniment, mai sunt lucruri de pus la punct... Mai departe..., mai târziu!
10:48.  
A stat ploaia. S-a luminat, deşi cerul este încă plin de nori compacţi, ba... parcă zăresc, pe undeva spre Schei, două-trei petice de azur celest. Poate vrea Domnul o zi frumoasă, o merită copiii! Astăzi e ziua lor şi n-aş vrea s-o întineze vreo indiferent ce fel de pată... Dă, Doamne, soare pe cer şi-n suflet! Avem cu toţii nevoie de el! Tânjim după el de aproape o lună...
13:38.
Am ajuns, cu peripeţii la locul faptei, în buricul târgului. Cerul s-a luminat binişor, cred că va fi o zi frumoasă, totuşi. Adică nu ne va ploua. Vlad mă debarcă şi pleacă (are şi el treburile lui
 care nu suportă amânare...), lăsându-mă în preajma a vreo cinci, şase drăguţe zgribulite, dar fericite că le-a sosit... sprijinul moral. Fetele tatii, mai toate au venit fără ciorapii din dotare (de!, baba suferă la frumuseţe...), sunt sclipitoare, îmbrăcate cu gust, aranjate care mai de care mai surprinzător. Măi să fie!, așa deodată au crescut (și nu în ochii mei) în înălțime: (mai) toată lumea poartă pantofi cu tocurii dătătoare de amețeli!! Ezit în a da nume, de teamă că aş putea uita pe cineva şi... cineva s-ar putea supăra pe mine datorită omiterii ne-voite şi nedorite. Fumăm mai mult sau mai puţin discret, dar zdravăn - e forma de manifestare a nelămuritei emoţii. Glumim fără haz şi râsete. Zâmbete. Mai sunt doar vreo câteva fete de la N (cred) şi o întreagă gaşcă de la fostul XII N, cu care mă întreţin. Emoţie totală! Pe lângă faptul că am ajuns devreme, un anume freamăt, o nelinişte discret manifestată ni se transmit tuturor, ca un flux electric, invizibil şi eficient. Îmi fac de lucru, mă mai minunez de cîte o nou sosită, mai trimit în holul restaurantului două-trei fete care, altfel, riscă o răceală zdravănă, mai întreb cine şi când vine cu florile, mai merg să... inspectez sala. Nici timp nu prea e să mergem în barul de la parter, să ne mai încălzim: trebuie să-i aşteptăm pe ceilalţi şi să ne organizăm cât de cât. Nu vrem să ratăm momentul iniţial, căruia am hotărât că noi trebuie să-i imprimăm tonul! Păi nu!??
14:23.
După emoţii amestecate, se intră, în sfârşit, în salon. Noi dăm tonul imnului consacrat ne postăm chiar în holul de primire, până la primele trepte. Fetele (şi băieţii - trei la număr, de al patrulea voi afla mai târziu că are... scutire!!!) se ordonează incredibil de repede şi de eficient iar cântarea le iese excelent. Ceilalţi, uşor luaţi prin surprindere, se adaptează ritmului imprimat de F. Şampanie, conducerea invitaţilor la mese, nu înainte de închinarea protocolară de bun venit. Tot noi suntem primii. Ceilalţi cred că se... sfiesc, aşa că ne lasă nouă mesele cele din preajma celor destinate profesorilor. Ăsta să fie tot necazul!, fetele mele nu au probleme de adaptare şi, prietenoase, fac un delicios serviciu de gazde primitoare chiar şi pentru profesorii care nu predau la clasă. Nu fac distincţie, nici ele cu..., nici eu cu ele! Toate sunt fermecătoare şi lipsite de trac. Mai puţin...
15:32.
Mai facem câte-o poză de grup... Evident, în stilul deja consacrat, facem poze de grup şi ne ies imediat, dintr-a doua, a treia, a... încercare! Vesele, nevoie mare! Dar chiar şi aşa totul se desfăşoară în atmosfera normală a unui bal de absolvire a liceului. Uuups! Ici colo, observ că-ncepe să se strivească, discret, câte-o lacrimă ivită în colţul ochiului! Cum facem cu fumatul?!..., deocamdată le arăt cum e cu balconul generos al locaţiei (nu-i prea frig, peisajul are de toate, de la munte la Hidro'n demolare... şi puţină discreţie, măcar la început, nu strică!). Nu-i cu supărare.
Cel mai amuzant moment a fost când ne-a adus 

mâncarea, şi am început la masa noastră (fomistele clasei) să facem schimb de mâncare între noi. Normal, gusturile nu se discută – fiecare şi-a revendicat ce îi plăcea mai mult. Una se intindea dupa salam, alta fura toate roşiile de pe farfurii, alta se uita la peştele din farfuria mea ca un copil gras la îngheţată, aşa că m-am sacrificat şi l-am donat şi pe ăla. Era o harababură totală şi, în dezastrul ăla, eu m-am trezit cu farfuria goală. Măcar sucul era încă în faţa mea, aşa că am luat o înghiţitură, în timp ce mă uitam la restu' cum mâncau de parcă se grăbeau să nu piardă trenul! În acel moment, m-a observat şi pe mine una dintre ele: “Ce faci, tu nu mănânci?”. “Păi..., dacă am rămas pe dinafară...”,  zic eu. Atât mi-a fost. În secunda următoare, sportul “de-a întinsu’ peste masă” a reînceput şi m-am trezit în câteva secunde cu farfuria  plină. Normal că n-am fost în stare să mănânc tot…, dar am observat ce prietenie strânsă ne leagă, astfel încât suntem în stare să renunţăm chiar şi la MÂNCARE pentru a fi cu toate fericite (iar nouă cu greu ne iei mâncarea de la gură!). Amuzant și emoționant totdeodată, nu-i aşa? De altfel, de aici încolo, pentru că toată lumea s-a mai relaxat, aştept intervenţiile adevăraţilor protagonişti (de fapt, protagoniste!!). 
18 Mai 2012
  Interesantă zi… :D
       În sfârșit venise mult așteptata zi! Cred că toți ne-am trezit foarte devreme să facem ultimele retușuri (mai ales noi, fetele). Ceea ce m-a întristat foarte tare a fost faptul că vremea nu prea a fost darnică cu noi…și soarele nu prea ne-a zâmbit. Însă nimic n-avea să ne strice ziua pe care, cu toții, am așteptat-o de la începutul clasei a XII-a.
      Ca de obicei, eu și câteva colege, am fost în întârziere :D și bineînțeles, am făcut-o încă odată: am întârziat! J Când am ajuns în fața localului unde aveam să ne petrecem o zi de neuitat, o mulțime de elevi erau afară, aranjați la patru ace și plini de emoție. A apărut apoi și domnul diriginte (care ne-a făcut o mulțime de complimente) și alți profesori, și am intrat în salon. Totul era aranjat cu gust și noi, împreună cu ceilalți elevi de-a XII-a (câțiva) am început să cântăm cunoscutul Gaudeamus Igitur. La intrarea în salon am fost așteptați cu câte un pahar de șampanie și fiecare dintre noi am închinat, între noi, și cu profesorii, iar apoi am luat loc la mese.
Am făcut și câte-o poză (cum suntem obișnuiți) și tot noi, am dat startul la distracție și la dans... daaaar, dupa ceva timp, ce credeți?A venit mâncarea! J) Imediat s-a golit ringul de dans…Putem spune că F vine și de la foame :D Nu?
Cred că a fost cea mai interesantă parte ;)) Toți ne dădeam cu părerea despre ce ne place și ce nu, și făceam diferite schimburi… iar de unii, care mai lăsam câte ceva prin farfurie, au avut grijă cei cărora le era  mai foame și nu erau așa pretențioși.
      După ce am mâncat, am încins ringul de dans, ne-am distrat, am râs…, am plâns (se putea să nu?) și ne-am îmbrățișat mai toată seara, ceea ce ne-a făcut să constatăm că suntem totuși uniți și ne iubim, în ciuda disputelor pe care le-am mai avut de-a lungul celor patru ani petrecuți împreună.
Cele care au plâns au avut și alinare în brațele domnului diriginte care le-a încurajat și ne-a spus că nu se termină totul aici, și că mereu vom fi XII F, fetele și băieții tatii :x
A fost o zi minunată și un banchet reușit la care cred că toată lumea s-a simțit bine, și elevii și profesorii.
     Ne pare tuturor rău că trebuie să ne despărțim de colegi, de profesori …și ne va fi dor de clipele când eram la liceu și de profii care ne puneau absențe mereu ;)). Dar amintirile sunt frumoase și fac parte din viața noastră, a mea și a ta…

P.S. Vă iubesc pe toți și îmi va fi dor de TOȚI!
                                                                                                             Cu  drag (și lacrimi în ochi),
                                                                                                                                        Beea!
21 mai 2012, 07:42 
Iuhuuu, review banchet !
Am mâncat bine, am dansat până la epuizare, am plâns până la ultima particulă de rimel şi am făcut şi febră musculară pe deasupra!! Ce să mai, un adevărat festin şi un moment emoţionant (având în vedere că primă lacrimă am vărsat-o la Gaudeamus).
Cu XII F am împărţit de la zâmbete, petreceri, bani, mâncare până la lacrimi, certuri, absenţe şi chiuluri. (Plus că eu am dat şi cu mopul 3 zile =)) ). Dincolo de remarcile-mi răutăcioase specifice (că asta sunt, deeeah) îmi sunt dragi colegii şi abia aştept să îmi fie dor de voi (şi parcă mi-e deja ).
Banchet frumos, fete frumoase, muzică şi voie bună!!
Aştept întâlnirea de 10 ani, dragii mei, nu m-am hlizit destul 4 ani cu Norina !!!!
Cu drag, 1/2 din răutăcioasele clasei, Mile !!!