Cu drag, din tot sufletul...

Recunosc, am ezitat citind această compoziţie a Iulicăi: ea (Iulica) are într-adevăr nevoie de o notă amărâtă la unul din opţionale, unde stimulăm creativitatea. De la început am hotărât că textul merită păstrat, dar... am ajuns la concluzia că nu merge la... bal! Aşa că am realizat o nouă postare, iar titlul e cel dat de draga mea copilă hărnicuţă şi talentată, nu atât de hărnicuţă pe cât de talentată!...
Şi aici pagina rămâne deschisă tuturor celor care-s marcaţi pe inimă cu F!

Cu drag (din tot sufletul),

          Gânduri aruncate pe-o foaie încrețită de timp. Gânduri aranjate, ordonate, înșirate simetric. Gânduri dintre cele mai ascunse, cele mai murdare sau poate cele mai bune…

         Zi de zi mă prăbușesc în ele ca într-un pat înghesuit de perne. Nu sunt o persoană prea ordonată, mă situez oarecum la granița dintre ordine și dezordine, dar în ceea ce privește gândurile, acestea devin un amestec ciudat, nici dulce nici amar.

         Fiecare moment al zilei mi-l petrec gândindu-mă la ultima zi din această etapă. Etapă cu care m-am obișnuit și în care m-am ancorat puternic, asemenea vapoarelor în porturi. Dar până și ele trebuie să mai plece la un moment dat …

         E greu și ciudat (cred că acesta e cel mai potrivit cuvânt) să descriu sentimentul pe care îl am acum, la sfârșitul a doisprezece ani de școală, dar mai ales la sfârșitul celor patru ani de liceu. Ani în care ne-am certat, ne-am împăcat, am chicotit și am bârfit, am zâmbit și mai ales am râs. O să îmi fie dor de râsul colorat al Norinei și de comentariile ei răutăcioase, de mormăitul lui Iosif, de chicotelile năzdrăvane ale Carminei și ale colegei sale de bancă, Nico, de vocea gravă a Cristinei (de care am râs adeseori), de sfaturile Milenei, de vocea micuță a Alinei, de șefia luată mult prea în serios a Marinei. O să îmi lipsească totul, până și drumul mereu în lucru pe care îl urc aproape zilnic până la școală. Ah! Era să uit de fuga de odinioară de Badea sau de Crăciun, care venea mai mereu cu telefonul lui dotat cu o cameră foto. Până și asta îmi va lipsi.

        Am petrecut multe momente haioase împreună: am fugit de profesori de la colțul fumătorilor, am chiulit în dulap (asta atunci când aveam dulapurile acelea încăpătoare), l-am legat pe Iosif de scaun, l-am speriat pe Donici că mai avea puțin și rupea clanța, dar asta nu o mai știe nimeni, cu excepția noastră.

     Închei acum, înveselindu-mă la rememorarea acelor momente. 

N.B. Deşi cred că rândul acesta nu era destinat publicării, eu nu-l pot lăsa deoparte: Mi-am aranjat astăzi puţin gândurile şi le-am aşternut pe... monitor :),  (bineînţeles şi pentru că mai am nevoie de note)...

 *

Mi-e greu să scriu despre subiectul acesta. Mi-e teamă să privesc înapoi către tot ce a însemnat F, căci asta mă face să realizez tot mai mult că într-adevăr este pe punctul de a se termina… Rememorarea tuturor peripeţiilor, a anumitor scene din viaţa clasei, a anumitor replici, presupun lacrimi (cu care sunt atât de obişnuită în ultima vreme) la gândul că nu se vor mai repeta, nici nu vor mai fi altele.

Toţi aceşti patru ani chiar au reprezentat perioada cea mai frumoasă a vieţii mele. Întotdeauna m-am întrebat de ce adulţii îmi spuneau să profit la maxim de anii de liceu, căci mai târziu le voi simţi lipsa enorm. Ei bine, cred că am găsit singură răspunsul. Bineînţeles că au fost muuulte momente în care îmi doream atât de mult să treacă timpul, să scap de tot ceea ce implica liceul în sine (trezitul obligatoriu de dimineaţă, învăţatul etc), însă acum, în pragul încheierii acestui capitol, aş da orice să se mai repete.

Niciodată nu mi-am închipuit că este atât de trist. Şi cred că asta se datorează fricii de nou, de necunoscut, a fricii că trebuie să o luăm iar de la capăt, dar în alte circumstanţe. S-a cam terminat cu “Când o să fiu mare, am să... ...”. Încetul cu încetul trebuie să acceptăm faptul că am crescut şi că timpul ne împinge să dăm piept cu viaţa, iar asta este de-a dreptul copleşitor!

Mi-e greu să mă imaginez la facultate cu alţi colegi… Unde va fi Ancuţa pregătită oricând să-ţi aducă zâmbetul pe buze imitându-l pe Piersic, atunci când vei avea o zi proastă? Cum să mai urlu în gura mare: “Cine are mâncare nemâncabilă de voi, mâncabilă de mine?” (probabil că vor crede cu toţii că sunt o nemâncată nebună!!). Cine o să mai pronunţe un “S” mai ascuţit decât cel al Luciei? Îmi vor lipsi atât de mult momentele în care nu ştiam cum să ne oprim din râs ca să nu deranjăm orele, momentele în care era de ajuns să arunc o privire spre Nori, astfel încât să râdem fără motiv tot restul orei, chiar şi în momentele în care eram atât de panicate, atunci când copiam la lucrări…

Am trecut prin multe alături de fete, dar am şi avut de învăţat lucruri unele de la altele. Nu a fost nicio situaţie în care să nu se găsească vreo colegă care sa îmi ofere ajutorul, sau un simplu sfat. Am dansat împreună, am râs, am plâns, am împărţit mâncarea (pe care, de multe ori, am măsurat-o cu rigla ca nu cumva vreuna să aibă parte de mai mult). Este bizar căci, în ciuda bârfelor şi a certurilor stârnite de-a lungul anilor, am rămas doar cu amintirile plăcute.

Îmi pare rău că abia acum, spre sfârşit, ne-am apropiat atât de mult cu toţii… Cred că, de fapt, asta face situaţia şi mai tristă decât, oricum, ar fi fost – faptul că, în sfârşit, suntem un colectiv şi că ne înţelegem surprinzător de bine.

Ce dor o să-mi fie de Carmi, de replicile ei prosteşti şi copilăreşti, de gesturile ei “jucăuşe” (în opinia ei), care, de fapt, sunt cât se poate de agresive (am dovezi)… de sandvicurile delicioase ale lui Vlad… de caietele ordonate ale Beei… de îmbrăţişările Marinei… de zâmbetul atât de pur şi de infantil  al Alinuţei… O să-mi fie dor să o sun pe Iulica şi să mă milogesc de ea să se trezească… Şi să nu mai vorbesc de nopţile pierdute sau, mai bine zis, trăite din plin alături de fete!

Cred că o să-mi lipsească până şi profii… de la “Ieşi pe geam şi nu te mai întoarce!” al profei de latină, până la “Vă rog să vă faceţi tema” al doamnei de engleză… Şi nu în ultimul rând, îmi veţi lipsi dvs., domnule diriginte… Cine o să ne mai numească “puii tatii”? Cine ne va strânge atât de puternic în braţe când lacrimile vor curge şiroaie pe faţa noastră? Nimeni, cel puţin nu în modul în care aţi făcut-o dumneavoastră!

                                                                                          Cu multă, multă dragoste, Nico!

P.S. Abia am văzut tastatura datorită abundenţei lacrimilor! Cât e de trist!

*

ANII DE LICEU …

Îmi trec prin minte mii de gânduri, încerc să le prind şi să le aştern pe monitor, însă mâinile îmi tremură şi ochii îmi sunt înlăcrimaţi, sunt prea multe amintiri plăcute…  Parcă ieri am intrat în clasa a IX-a F, iar acum, deja, mă aflu la sfârşitul celor patru ani de liceu, timpul a zburat, fără să-mi dau seama!

Îmi aduc aminte cum vorbeam cu toţii că de-abia aşteptam să se termine, iar acum, când momentul a venit, totul e atât de dureros şi mi se umezesc obrajii la fiecare amintire şi privire asupra colegilor, asupra clasei… Recunosc, nu am fost cei mai apropiaţi şi nu am profitat de toate momentele împreună, însă anul acesta, lucrurile s-au schimbat, ne-am împrietenit şi savurăm fiecare clipă, până la ultima. S-au legat prietenii, la care, în anii trecuţi, nici nu ne-am fi gândit că ar putea fi posibile. Suntem toţi diferiţi, dar am ştiut să ne descoperim părţile plăcute ale fiecăruia şi să învăţăm să ne înţelegem şi să ne acceptăm. Acum ne chinuim să organizăm tot mai multe întâlniri şi ieşiri, care, din punctul meu de vedere, ne arată clar, că ne dorim să fim împreună, că ne simţim bine unul în compania celuilalt şi că ne pare foarte rău că ne despărţim!

Cum aş putea uita de orele de sport, în care Eidri a căzut, după săritura la capră, sau pe Beea care a rămas blocată pe ladă şi mai ales stilul Marinei de a alerga… privind înapoi, realizez că ne-am distrat copios împreună şi că anii aceştia sunt plini de peripeţii şi de amintiri deosebite.

Îmi voi aduce aminte cu plăcere, de băncile noastre, de la fereastră, mâzgălite, fără talent, însă cu mult suflet şi mai ales amuzament. De momentele în care râdeam fără oprire cu Nico (de am reuşit să îl supărăm şi pe domnul Popa, ne pare rău, dar era atât de amuzant), de planurile “diabolice” de a chiuli, de chefurile cu “clasa” (10% colegi) <<dar care au fost atât de reuşite>>, de râsul “malefic” al Norinei (de la care nu te poţi abţine să nu zâmbeşti), de poznele şi interpretările Ancuţei, atât de nostime, de orele în care îmi dădeam mesaje cu Iulia, de Bădu’ şi feţele ei de inocentă care îţi provoacă râsul instantaneu, de Ale, Eve şi Vlad, care mereu fac din pauze “ Un show păcătos” J)), de Flash, când se prosteşte cu Nico, de Alinuţa, care mereu zâmbeşte şi se face nelipsită, de la fiecare întrunire, reuşind să ne îmbuneze şi mai ales de clanul tequila, cu care am împărtăşit momente de neuitat!

DA, categoric, îmi va fi extrem de dor de toţi şi îmi va lipsi fiecare în parte, cu bune şi rele, dar cel mai mult regret că mă despart de Nico, colega care mi-a fost alături, patru ani şi doi ani jumătate, colegă de bancă, în toate, ori că veneam tristă, ori veselă, ea a reuşit să facă zilele de liceu mai plăcute şi mai distractive (îi mulţumesc pentru asta şi o admir) şi de Iulia, pentru care îmi puneam ceasul să sune mai repede, pentru a o trezi, să vină la şcoală, după nopţile zbuciumate, de distracţie. Şi nu în ultimul rând, îmi va fi dor de domnul diriginte şi de momentul de la banchet, în care ne-a cuprins pe toate în braţe, demonstrându-ne încă o dată, cât de mult ne îndrăgeşte, la fel cum şi noi îl îndrăgim pe dânsul. Vă mulţumesc pentru aceşti ani, în care ne-aţi îndrumat şi ne-aţi fost alături, domnule DIRIGINTE!

Am reuşit să formăm o familie, din clasa aceea, care, parcă, părea dezorientată şi inhibată, în care nimeni nu vroia să aibă de-a face cu nimeni.

Vă iubesc pe toţi şi îmi veţi lipsi enorm!

Cu stimă, admiraţie şi cel mai mult drag,

                                                                                                     CARMINA!

*

Ştiu  un singur lucru, timpul nu-l pot da înapoi… A trecut prea repede şi noi ne-am apropiat doar la final. Cât vom tânji după momentele din liceu şi cât ne vom mai dori să fim liceeni. Să îl aud pe Vlad tachinând-o pe Ale, făcând glumele specifice lui, să le aud pe Nico şi Carmina cerând mâncare şi râsetele noastre când cineva făcea o glumă. Deşi de-a lungul anilor nu ne-am considerat o clasă unită, aparenţele uneori înşeală: ne-am dovedit a fi uniţi chiar dacă nu ne-am dat seama de acest lucru. O să îmi fie dor de tot… Nu prea îmi gaăsesc cuvintele acuma, deoarece nu obişnuiesc  să mă exteriorizez şi să spun ce am pe suflet. Sunt multe amintiri frumoase pe care nu le voi uita uşor. Erau unele momente când îmi doream să termin odată liceul, dar acuma regret că se termină această etapă frumoasă.

O să îmi fie dor de toţi, chit că nu cu toţii ne-am înţeles perfect, dar înainte de toate suntem Punctul pe F! Îmi pare rău că nu mi-am găsit cuvintele pentru a scrie mai multe...

Cu mult drag!!!

și, mărturisesc, îmi veți lipsi...,

MARINA

*

                                     Un  F  final                                                                     

     Timp, încotro mergi? Spre ce meleaguri noi grăbit alergi?... Dragi prieteni, preaiubit domn diriginte…, simt nevoia să las lacrimi să curgă că să mă pot descărca. Încă de la banchet, tristeţea asta nu se mai duce! Mă gândesc la ziua de vineri, când va avea loc ULTIMUL CLOPOŢEL. Ce de lacrimi vom vedea atunci pe obraji… Îmi pare rău că încaă din început sunt plângăcioasă, dar e incredibil ceea ce ni se întâmplă.

      Cum să nu mai fim elevi? Cum să nu mai purtăm cravată? (parcă acum îmi pare rău că nu am purtat cravata mereu, atunci când a trebuit!) Lucia, draga mea colegă de bancă şi prietenă adevarată, tu realizezi că nu vom mai sta împreună în bancă niciodată? Realizezi că vineri, la ultima ora de dirigenţie e ultima dată? Ultima strigare a catalogului…, ultima dată când vom spune: “PREZENT” (sau “ABSENT”, dar sper să nu fie cazul, Radule, fă cumva şi hai!).

Lucia, mi-ai dat atâtea sfaturi… pfff… colega mea  de bancă! Eşti o fiinţă minunată şi ai avut şi ai un rol important în viaţa mea!

Alina, de atâtea ori m-ai ajutat la lucrări şi la orice. Îţi mulţumesc!

Adriana, peste ani, îţi voi cere un autograf, eşti actriţa mea preferată!

Timeea…, îmi pare rău pentru tot, îţi doresc numai bine pe noul tău drum!

Andrada H, mai treci pe la şcoală!

Roxi, guraliva noastră, care discută problemele, eşti o fată puternică şi te admir!

Mădă, creaţa mea preferată…, de-aş fi fost băiat  : )) scrii fain, când citesc diplomele, îmi aduc aminte de tine!

Beea?! Somn uşor, draga noastră, te îmbrăţişez!

Nu o voi da uitării nici pe Marina cu care am cântat şi dansat în a X-a. Îţi mulţumesc că ai avut grijă de mine la dirig : ))... ştim noi.

Ana, ti-am zis să scoţi şi tu câte un picior din bancă, măcar în pauze. Eşti o fată bună şi meriţi multe!

Ramo, eşti ca un uragan când te supără cineva (Milena), şi asta îmi place:) Nu te schimba!

Norina! Te salută ungurii! (la care Norina zice: ”Hahaha,CE AMUZANT!”)

Milena, eşti cea mai vorbăreaţă persoană, dar una care ştie ce vorbeşte şi mai ales ce vrea! Când mă mai machiezi aşa fain?:)

Iosif, sper să încetezi vreodată să mă urăşti : ))

Vlad care m-a salvat la banchet!

Andy, când mai mergi la înot pe Siret, să o anunţi pe profa de bio să vină să te vadă : ))

Iulica, eşti o adevărată poetă!

Eve, eşti o nebună! Ti pup!

Ralu V, îmi place cum râzi!

Radu, să vii la Ultimul clopot! : ))

Georgi, ce mă bucur că ai venit în clasa a X-a în clasa noastră!

Iulia M, dacă mă uitam la tine în oră, zâmbeai! : )) Mama ta e cea mai tare profă de muzică!

Nu am sa o uit niciodată pe Nico, sora lui Fomilă!

Carmina, certăreaţa noastră, eşti o fată minunată şi te admir pentru asta!

Andrada B, eşti picea noastră, o mică răutate : ))

Flash, de multe ori am povestit noi două şi am realizat că eşti super de treabă!

Ale, ti ***g!

Cristina, eşti o fată faină şi de treabă!

Anca, soprana clasei, îmi place cum îl imiţi pe Piersic!

Ralu, nu am să te uit niciodată! Îţi doresc numai bine!

Iulicu şi Leuleţ, pe voi nu v-am pierdut pe drum, ci…aşa a fost să fie!

     Domnule diriginte, ar fi multe de spus, dar spun doar atat: de fiecare dată când mă strângeţi la pieptul dvs, ca un tată, ca şi azi, îmi dau lacrimile şi mă gândesc că sunt o norocoasă!

     Am simţit nevoia să îmi iau într-un fel la revedere, şi am scris despre fiecare. Sper să nu fie cu supărare!

     Aş vrea să prelungesc cumva zilele acestea, dar nu se mai poate… trebuie să acceptăm că e finalul şi să rămânem prieteni în continuare! Ne revedem peste 10 ani! Chiar! Eu zic să începem pregătirile încă de pe-acum : )) deh! Gândire de ungur! Aşa-i Norina? : )) 

                                                                                                      O părticică de F , Andreea

*

Am pornit la drum cu un zâmbet pios şi multe emoţii, iar acum terminăm cu un zâmbet înecat de lacrimi şi multe speranţe.
Mă tot gândesc, offf cu facultatea asta, unde să merg, cum să fac să fie bine, să fac o alegere reuşită şi parcă, parcă cea mai bună soluţie e să mai rămân un an la liceu !!!
Puţin (mai mult) amuzament din partea Norinei (tu zăpăcito, tu, mi-eşti cea mai dragă), o vorbă filosofică din partea Iulicăi, o glumiţă cu nas din partea lui Vlad, nişte urlete şi cereri de sandwichuri de la Nico şi Carmina, puţin Florin Piersic şi Naomi... dimineţi bombănind că e 6:30, zile fără ţigări, ore pierdute în Transilvania... şi liceul s-a dus!
Câte lucrări cu sufletul la gură, câte teze (tremurând de emoţie) am dat la română, câte teme am sărit (şi-am luat şi un 3 la engleză, ăsta da, ghinion!), câte probe tâmpite la sport până mi-am luat scutire şi m-am simţit mai bine ca niciodată, joia de la 9 la 10...!
Liceul a fost o experienţă... complexă?! cu multe experimente şi rezultate... mai bune sau mai rele (oare ce rezultat am avut în urma orelor în care am dormit sau după cele în care am râs cu lacrimi alături de Norica?) ..
Să nu fiţi trişti şi să nu plângeţi la ultimul clopoţel (vă rooog!, că n-am rimel waterproof! )!
Şi, nu in ultimul rând, mulţumiri către domnul diriginte, care m-a ajutat să descopăr partea mea care tânjeşte după litere, după filosofie şi mirosul vechi al cărţilor. Un om deosebit, cu suflet mare, gata oricând să ne sară în ajutor! Un "mulţumesc" din suflet, sunteţi unic şi puţini oameni au răbdarea pe care aţi avut-o dumneavoastră cu noi !
                                                                                                  Cu drag şi deja dor, Mile !

Anii de liceu

Offf... Iată că au trecut cei 4 ani de liceu... Parcă ieri eram în curtea liceului, căutându-mi noii colegi. N-am să uit niciodată cum, la primul careu, am înjurat şi toate privirile s-au îndreptat asupra mea..

Nu-mi vine să cred că se va termina liceul şi nu le voi mai vedea pe „urrrâtele de la noi din clasă” (vorba lui Leuleţ). M-am gândit astfel să o plagiez pe Andreea şi să scriu despre fiecare câte ceva...

Georrrggiii: Zeiţa mea Georrggii... Să ştii că te-am îndrăgit din prima clipă. Când am auzit că ÎN SFÂRŞIT vom avea o colegă cu acest nume, eu cu Eve am sărit în sus de fericire (ştim noi de ce). Eşti aşa... o prezenţă caldă. Sper să mai mergem şi anul acesta la patinoar!

Iulia Mureşan: Mereu ne întâlneam în Livada Poştei la staţia 50-ului... Te vedeam cum vii aşa, încet şi fără stres. Primele noastre cuvinte: ”N-am cheeeff”! Îmi va fi dor de dumneavoastră, ca unui zid de o fereastră ! TE PUP

Nico: Co-esposa... Tu Nico! Să vii la facultate cu mine în clasă! Vreau să moţăim împreună... Vreau să o mai imiţi pe Andreea Marin şi pe Bandana iar eu te voi răsplăti cu paşii în stil Frunză. Neapărat să-ţi aduci o eşarfă şi multe perne. DA, îl vom imita din nou pe OprIa.

Karmy: Ţin minte perfect când mi-ai spus că m-ai visat.. Cică participam la un concurs de Miss şi eram super-aranjată, iar când s-a terminat concursul... Aceeaşi Ancuţa cu moţ în vârful capului şi moacă de Persic. Ai fost un fel de Sufletul Clasei... Şoricico, o să-mi fie dor de tine !

Flash: Când spun acest nume îmi vin în minte zecile de parfumuri şi creme cu care mă tot dau când vin la tine sau minunatul tort făcut de mama Fleşăriu, dar şi poantele pe care le făceam la şcoală (sau în afara ei, mai şi chiuleam câteodată). Ţin minte când am plecat de la şcoală şi s-au bătut băieţii ăia în 51 şi ne-am băgat capetele în ghiozdan să nu ne lovească J)

Bădu: Cred că toţi o să ne aducem aminte și peste 1000 de ani de episodul cu vopseaua de păr, şi îmi cer scuze că nu m-am putut abţine din râs, dar NU MAI PUTEAM. Mai ştii când n-am mers la şcoală o săptămână şi am stat non-stop în Trans? Sau când o imitam pe Ale ? Sau când ai plâns la română :)) Îmi voi aminti cu drag de tine, şi am să te sun peste ani şi voi striga „AAAAaaa NNNNnnn DDDDDddddd RRRrrrrr AAAAAA DDDDddd EEEEeeeAAAaaaaaaa!!!!!”

Ale: Am multe amintiri cu tine, pentru că facem parte din aceeaşi familie. Daaarr în legătură cu şcoala nu pot să nu râd la faza cu „CE?”; toate fetele vorbeau între ele şi peste câteva momente venea un moţ zglobiu prins într-o parte care punea această întrebare şi toate izbucneam în râs. Desigur, ţin minte şi fazele cu profa de franceză care spunea că este o diferenţă foarte mare între tine şi mine la capitolul educaţie, şi de abonamentul din Trans, etc.

Cristiana: Îmi voi aduce mereu aminte de un căpșor rotunjor, de un trup firav şi de un zâmbet laaarrgg pe care le afişai mereu când intrai în clasă şi ţi se părea totul în regulă. Dacă lucrurile nu stăteau tocmai cum vroiai mătăluţă, iiiimediat aveai ceva de obiectat. Cel mai amuzant episod din viaţa ta de liceană a fost cred cel în care D-na Judit te-a prins copiind şi tu ai început să ţipi la dânsa. Sau disputele noastre pe tema „Spiri”, sau fazele cu: am o confidenţă....... TE PUP MĂĂĂ

Ralu: Şi de tine mă leagă foarte multe amintiri, dat fiind că am fost colege din clasa I. Ţin minte cum criticam îmbrăcămintea fetelor din alte clase sau cum mereu mă certai când copiam de la tine, mâncam de la tine sau te ajutam la vreun test, pe motiv că eram prea evidentă. Noroc cu tine că m-ai mai adus cu picioarele pe Terra, căci de la atâta somn şi de la atâtea absenţe, nu ştiu ce m-aş fi făcut!

Marinshka: Cântăreaţa noastră! Ţin să îţi mărturisesc că mereu m-a amuzat modul tău de a te distra prin clasă. Erai super simpatică atunci când, cu mişcările tale de dans, te duceai spre Ramo şi îi spuneai :”Haide Piştaaa”! Ţin minte cum te tachinai mereu cu Vlad, cum ne impulsionai pe toţi şi cum ne cereai bani, cum veneai iarna la -10 grade în fustiţă... O să-mi fie doooor de tine !

Beea: Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama că eşti o tipă super de gaşcă şi chiar îmi eşti dragă! Ţin minte că nu numai o dată te certai cu Marina, iar apoi, peste nici un minut, eraţi din nou cele mai bune prietene. Sau de fazele de la istorie, când nici tu nu mai ştiai prea bine ce foi trebuie să ne împarţi sau ce a scris domnul Popa pe ele...

Ramo: Mereu am spus că eşti una dintre cele mai frumoase fete din clasă şi îmi menţin părerea. Ţin minte că odată stăteam de vorbă cu Mile şi eram în spatele tău. Din greşeală am vărsat ceai pe hanoracul tău, tu ai crezut că Mimi l-a vărsat, te-ai enervat foarte tare, noi râdeam, tu erai roşie de nervi, şi tot aşa... Mereu mi-a plăcut sinceritatea ta şi modul în care ne puneai pe toţi la punct.

Ana: Într-o zi tot am să te urmăresc şi am să intru pe furiş la tine în casă. Astfel, voi fura parfumul meu preferat! Ţin minte că am prezentat împreună un proiect la fizică şi te-ai enervat foarte tare că din cauza incapacităţii mele de a învăţa la acea materie am luat amândouă un 6. Pentru mine era nota perfectă, dar pentru tine a fost ceva de neconceput.

Mile: Îmi vin în minte o grămadă de chestii pe care le-am făcut împreună, dar mai ales fazele cu „nu cred că ţi-am spus Miliena” şi cu „Baxteeerrr” au fost printre cele mai tari. Sincer, eşti una dintre persoanele de care o să-mi fie cel mai dor din clasă, şi chiar sper că vom mai ţine legătura.  

Nori: Ţin minte că mergeam împreună în Trans, Corci şi Aurora, ne luam câte un suculeţ şi stăteam acolo cu orele; apoi, fooarte vesele, ne întorceam la şcoală. Îmi place mult râsul tău, care mă făcea câteodată să-mi bag capul în ghiozdan ca să nu mă vadă profii că (iarăşi) râd în continuu.

Iulica: În primele zile de liceu mi-am format o părere greşită despre tine. Nu prea ştiam ce să cred.. Dar acum ştiu sigur că eşti o tipă de gaşcă, deşteaptă şi interesantă. Împreună am mers în Trans şi mai ales la xerox, pe motiv că aveam de multiplicat nişte foi. Apropo, cred că acel băiat de pe coridor este încă la spital, nu şi-a revenit din şocul suferit din cauza interpretării tale :))

Vlad: Cel mai mult îmi vor lipsi magistralele caricaturi ale Alexandrei făcute de tine (sper că le-ai păstrat pe toate) şi glumele la adresa acesteia. Ţin minte că am chiulit mai mulţi de la nu ştiu ce oră şi am mers la Pietrele lui Solomon (tiuuuu). Şi tu conduceai suuper tare pe străduţele alea... La întoarcere, multe dintre noi se gândeau să se întoarcă pe jos, dar până la urmă a fost foarte ok.

Iosif: „Ce avem pentru mâine? (MASS)” . Întotdeauna mi-a plăcut la tine faptul că eşti aşa... descurcăreţ în orice situaţie. (BoSS). Ţin minte că, după câteva ore foarte vesele petrecute în Trans, ne-am întors la lucrare la latină şi tu făceai nişte comentarii foarte amuzante despre Balul Bobocilor.

Radu: Când a venit la noi în clasă, am crezut că eşti un tip mega- serios, care îşi vede de treaba lui şi care nu suportă să fie atins nici măcar de-o scamă. Dar, de când am fost la Eroi cu domnul Popa şi ne-am tolănit printre cruci, mi-am schimbat total părerea. Şi astăzi mă mai amuză fazele cu guma de şters şi avionaşele pe care ni le trimiteai în ore. Câteodată mai jucam X şi 0, sau jocul acela cu nume, acţiune şi loc, din cauza căruia am luat 2 la engleză.

Ralu Vlad: Mereu mi-a plăcut cum râzi... Într-o zi, am râs cu Ale de am crezut că murim, fiindcă părul tău se electrizase şi era ridicat cu totul, dar tu nu ţi-ai dat seama. A fost mega-amuzant. Ştiu că şi tu aveai într-un timp abonament în Trans, mergeam toate împreună şi era super amuzant.

Eve: A vaaaaiiii !!! Ce îmi voi aduce aminte toată viaţa este faptul că după ce te-am învăţat să vorbeşti ca o cioră nu te-ai mai putut dezvăţa nici în ziua de azi. Cea mai amuzantă fază e cea cu „AAAuuuuUUUUUUzzzzZZZZZZiiiIIII?????” Ţin minte dialogurile tale cu proful de chimie sau ziua când pentru un 10 aproape l-ai sugrumat cu cravata. A, o să-mi fie dor de tine, că nu mi-ai greşit cu nimic în toţi aceşti ani!

Lucia: Ţin minte şi acum compunerea ta kilometrică din clasa a 9-a (parcă)... Citeai, citeai şi nu mai terminai. De asemenea, mi-aduc aminte că la o oră de română, plină de nervi, ne-ai pus la punct pe toţi şi chiar şi dirigul a rămas puţin blocat. Sau atunci când ai aruncat bidonul cu apă fix în capul Norei... Ai avut mereu ceva de spus în clasă şi am admirat lucrul acesta la tine.

Andreea: Mi-a plăcut la tine faptul că ai fost veselă în (aproape) orice împrejurare. Iar dacă vreodată te-ai supărat, într-un minut erai zâmbăreaţă din nou. Şi tu ai cochetat, împreună cu alte colege, cu activităţile extra-şcolare datorită cărora vei avea dosarul doldora de diplome, spre deosebire de mine (mi-a fost prea lene să particip). Andre, Tie ling!

Eidri: Ţin foarte bine minte că o dată am stat lângă tine în bancă şi torăiam încontinuu, dar tu nu schiţai niciun gest. Degeaba vorbisem o oră acolo, tu nu spuneai nimic, erai foarte atentă la oră. Daar, peste un timp, am observat şi calităţile tale. Ai fost foarte puternică, ai putut să treci peste emoţii şi acum, mai pe la sfârşit, am avut cu toţii ocazia să te admirăm în piese de teatru. Bravo!

Alinutza: Eşti o drăguţă! Îmi place că eşti o fire puternică, descurcăreaţă şi sigură pe sine, contrar aparenţelor. Mereu ai fost aşa... ca un fluturaş gingaş, delicat. Toată lumea o iubeşte pe Alinush!

Andrada Hodor: Contrar aparenţelor, în tine am descoperit o persoană veselă, care a reuşit să treacă peste anumite probleme la un moment dat al vieţii. M-am distrat mereu cu tine când eram de serviciu, ţin minte că mereu aveai multăă mâncare şi diverse cosmetice în geantă. La simularea de la BAC mi-am uitat telefonul la tine şi tu ai aşteptat să ajung în gară, ai stat în ploaie şi în frig pentru mine, lucru la care sincer nu mă aşteptam. O să-mi fie dor şi de tine!

Mădă: Creţulino.. Atâta îmi eşti de dragă şi tu... Ţin minte că în clasa a 9-a stăteai în faţa mea şi râdeam în continuu. Sau ştiu că atunci când ţi-a fost furat portofelul am mers împreună (eu, tu, Ale) la poliţie şi abia te-au băgat în seamă. Dar noi aveam şi alte ocupaţii, cum ar fi să râdem de toată lumea aflată în secţie. Mulţumesc pentru că mi-ai motivat, împreună cu Nori, atât de multe absenţe!

Timeea: Te ştiu de când erai în clasă cu Ale şi eu veneam la voi în Schei şi săream în pat, ne jucam cu păpuşile... Prin clasa a 10-a parcă am venit la tine şi am mâncat, apoi mi-ai împrumutat nişte pantaloni de trening... Odată am venit cu tine la AVON, să îţi ridici premiul şi, tot vorbind, mi-am dat seama că eşti o persoană hotărâtă, care ştie ce vrea de la viaţă, dar care este totuşi o visătoare..

Roxi: Şefa! Mereu ai avut ceva de spus iar caracterul tău foarte impulsiv te-a pus de câteva ori în contradicţie cu întreaga clasă, deşiiii poate că aveai dreptate uneori. Mie mi-a plăcut mereu faptul că ai spus lucrurilor pe nume. Nu pot să uit ciondăneala ta cu Karmy de prin clasa a 9-a sau a 10-a, care a trecut la fel de repede cum a început, sau explicaţiile tale şi compunerile atât de drăguţe de la română. În rest, ce să zic, eşti o persoană de viaţă, chiar m-am distrat super bine cu tine la banchet! :*

Andy: Te-ai adaptat foarte bine în noua ta clasă, parcă făceai parte din ea de la început. Ai fost printre puţinii oameni de pe Terra care m-au lăsat să urc la volanul mașinii lor și îţi mulţumesc pentru asta.

Leuleţ: Chiar dacă te-ai mutat înapoi la tine acasă, nu te-am uitat. Erai aşa, super respectuos cu toate fetele din clasă. Ai avut multe replici memorabile, printre care:”Da spune doamnă mai tare!”, „Ce mai fac urrrâtele de la noi din clasă” sau „Pour toi, mon amour” .

Iulicu: Întotdeauna mi-a plăcut la tine atitudinea. Parcă spuneai mereu: ”Aşa, şi?!”. Ai lipsit destul de mult de la şcoală, dar ne amuzai pe toţi (mai ales de când aflasem câte ture istovitoare de 5 faci pe zi).

P.S. Chiar o să-mi fie dor de voi toţi. Desigur, şi de dirig şi profesori.. Dar sigur ne vom mai întâlni, măcar să mai imităm vreun personaj nou sau pur şi simplu să râdem.

                                                                              Anca

*

...Stau în fața calculatorului și nu știu cu ce să încep... parcă toate cuvintele mi se opresc în gât, în minte, în suflet și nu vor să iasă de acolo. Cu fiecare zi ce trece conștientizez apropierea sfârșitului... Sfârșitul a patru ani de râsete și plânsete, de fericire și tristețe, toate acestea încununate  în suflete de copii... copii deveniți acum MARI... 

Privesc în urmă la prima zi de școală din clasa a IX-a și zâmbesc... cât eram de timizi, de reticenți la fețe noi, dar și cât eram de curioși cu privire la nou... Am văzut-o pe Mădă și am zis: „Eu pe tine te cunosc... - Da, de la gimnastica pentru coloană (fizioterapie)”... De atunci s-au întâmplat multe și s-a legat o prietenie frumoasă... Același lucru îl pot spune și despre Roxy, care stătea în fața mea... la început mi se părea că nu mă voi putea apropia de ea pentru că era vehementă și îmi părea rece... dar am descoperit, încet-încet, că nu era deloc așa... Îmi amintesc cu plăcere de Milena și Norina, care stăteau în prima bancă în clasa de jos si, din spate, admiram întotdeauna bucuria de a trăi viața, puterea cu care treceau parcă peste orice cu râsul lor molipsitor... Râd la amintirea discuțiilor pe care le aveam cu Cristina și bătaia pe locul de la perete, discuții care au fost, cred, deliciul clasei a IX-a... În spate, stăteau „gemenele” Anca și Ale care făceau din fiecare zi o piesă de teatru, un zâmbet, o „prosteală”... Nu vreau să uit de unghiile perfecte ale Ralucăi, pe care le invidiam tot timpul... 

Înaintez în timp și nu am să uit niciodată chipul delicat și blând al Alinuței care mă întreba în fiecare zi: „Ce faci, Timmy, cum ești azi?... Îmi va lipsi zâmbetul cald al Anei care se mai întorcea din când în când și mă saluta dintr-o privire... Nu vreau să uit nici de Iosif, care știa să profite de fiecare ocazie pentru a se „aranja” în anumite privințe și, după o reușită, mă recompensa cu o ciocolată cu alune mAAAAAAri...Nu am uitat nici momentul în care Giorgi a venit pentru prima dată în clasa noastră și, împreună cu încă o colegă, am mers să „filăm terenul”... cine e, de unde vine, cum învață ;))... acum este parte din întreg... Iulia și Flesh au fost întotdeauna (sau cel puțin așa  le vedeam eu) niște extravagante, în sensul bun al cuvântului... De la schimbările de culoare a părului ale lui Flesh până la frizura Iuliei de prin a IX-a, totul era „nou...”

Îmi va fi nespus de dor de râsul și plânsul Carminei, pe care am descoperit-o și am „cunoscut-o”treptat, câte un pic parcă în fiecare zi... De Nico nu mai spun... de la mâncare la râs, de la copil la filosof, de la prietenă la soră... toate o întruchipează pe Nico... Iulia M. a fost întotdeauna pentru mine o fată plină de mister, dar și de elucidare... Cred că o poți înțelege, daca te străduiești un pic... Nu vreau să uit nici de Eidri care mi-a fost „colegă de față” și cu care am împărțit multe momente placute, mai ales înainte de lucrări, când ne spuneam: „Offff, nu am învățat, offf, iar nu știu”... și apoi răsărea 10-le...”.

Pe Eve nu o voi uita sigur... Sloganul „TI PUP” dar și modul debordant de a trăi viața și-au pus amprenta pe amintirea persoanei ei... Pe Radu nu prea l-am cunoscut, însă cred că îmi voi aminti de chitara lui și de dăruirea cu care ne cânta în pauze... Vlad, îți mai amintești power-pointul nostru din clasa a IX-a... nu o să uit „Timmy & CiufuLix...”. Marina, mie dragă într-un mod special și straniu, nu pot să explic cum... ne cunoșteam de.......muuult, de prin școală și am ajuns să o cunosc într-un mod profund abia în clasa a XII-a, dar și asta, din umbră... 

Am să îmi amintesc, de asemenea, cu drag de scrisul frumos al Beei, dar și de somnul ei  dulce din ore, pe care îl invidiam (pentru că eu nu puteam să dorm...). Pentru Andreea P. o să am întotdeauna o afinitate, indiferent ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, pentru că am crezut întotdeauna că are ceva special în suflet... De Ramo, vecinica de cartier, pot spune că o văd ca fiind o prietenă fidelă pentru cei din jur și o fată de gașcă, pentru că știe să trăiască viața...

Nu în ultimul rând o amintesc pe Bădu, în cazul căreia cred că se potrivește zicala „Esentele TAAARI se țin în sticluțe mici!” Pe Lucia mi-o voi aminti ca fiind o persoană plină de forță, care a avut întotdeauna puterea să spună ce își dorește, ce o deranjează și ce nu vrea să facă... go on! La Ralu V. am admirat întotdeauna estetica și simțul pentru „modă”..., nu neapărat pentru ce e extravagant, dar spre ce îi stă bine, știe să se aranjeze și să se pună în valoare... Am tot amânat să scriu despre actuala mea colegă de bancă, Andrada H., pentru că nu prea știu ce să scriu dar... nu am să uit că ne „aprovizionai (mai bine zis ne dădeai) întotdeauna gumă!!!...

M-am pus pe scris și parcă nu mai știu să mă opresc... Aș vrea să spun atât de multe și totuși... timpul nu mai stă în loc, el a trecut și noi trebuie să mergem mai departe... Îmi doresc numai fericire și sănătate pentru toți dintre voi, fără părtinire, și vreau să știți că am ținut cu drag, într-un mod aparte, și numai de mine știut, la fiecare dintre voi... Acum, pun și eu PUNCTUL PE F și închei prin a spune că...”Vom ajunge să ne amintim cu drag de cât de bine ne era...”

          PENTRU DOMNUL DIRIGINTE: Îmi stăpânesc lacrimile și nu vreau să le încurajez, pentru că apoi vor fi prea multe, ud tastatura și vreau să mai scriu..., nu vreau să se strice J)... Nu am să uit niciodată glasul blând și părintesc cu care ne sfătuiați, îmbrățișarea caldă și spiritul de părinte bun și iubitor pe care l-ați dezvoltat cu noi în acești 4 ani... Îmi veți lipsi... în postura de diriginte, de profesor, de îndrumător...Dar, cum le aranjează Domnul!, totuși vom fi vecini, așa că nu o să scăpați de mine așa ușor!!!

                                        Cu mult drag pentru toți... Anda

*

De cand aţi început postarea asta, tot vreau să scriu şi eu, dar nu pot... Nu suport ideea că drumul nostru se încheie aici, nu realizez şi nici nu vreau să realizez că într-adevăr punem "Punctul pe F"... Totul a început atât de greu, dar s-a terminat atât de uşor, iar eu, eu refuz să-mi aştern pe monitor toate gândurile, trăirile, sentimentele ce se amestecă acum în sufletul meu, pentru că... pentru că!
Cu mult mult drag, Mădă

                                                             *

01.06.2012

      Acum putem spune că oficial am terminat liceul.

      E ciudat cât am așteptat acest moment și acum, când s-a întâmplat, sunt tristă și numai la clipele minunate petrecute în cei 4 ani cât am fost elevă de liceu mă gândesc.

Așteptam să scap odată, dar acum, de aici, e mult mai greu… parcă îmi șoptește cineva în cap mereu: “îți va fi dor, îți va fi dor”… Îmi va fi dor de colegi, de profesori (chiar și de cei pe care îi plăceam mai puțin), îmi va fi dor să am un loc unde să merg în fiecare zi (somnoroasă) și să apară Marina, căreia niciodată nu îi era somn și care mă binedispunea și pe mine, îmi va fi dor de certurile mărunte, de fețele colegilor pe care le vedeam în fiecare zi, de Nori, care era imposibil să nu spună ceva care să mă facă să râd, cu lacrimi uneori, îmi va fi dor de Radu, care atunci când venea la școală, întârzia mereu, îmi va fi dor de Vlad, care abia încăpea pe ușă :)) și de toți ceilalți.

Îmi va fi dor să povestesc vrute și nevrute cu colegii mei, îmi va fi dor să o aud pe Nico mereu întrebând  dacă are cineva mâncare mâncabilă de ea, îmi va fi dor de ciondănelile dintre “români și unguri”, îmi va fi dor de deciziile noastre de a pleca la ultimele ore și îmi va fi dor până și de automatul de cafea, care avea singurul ceai care îmi plăcea.

Stau și mă gândesc că îmi era dor și în vacanțele de vară de colegii mei, dar atunci aveam în gând faptul că e doar o vacanță.Dar acum? Acum e o vacanță veșnică…

Nu-mi pot ascunde lacrimile și gândurile… Ce o să mă fac eu acum, că nu vă mai am pe voi? O să mă simt singură. Nu o să o mai am pe Marina care să mă ia în brațe în fiecare dimineață, nici pe Andreea, căreia i-am măzgălit toate caietele cu desenele mele de copil (și pe care le are încă), nici pe Alinuța care să țină lucrurile sub control, fiindcă eu sunt o dezordonată, nici pe Eidry, ca să joc teatru cu ea, nici pe Lucia, cu care i-am făcut farse lu’ 5kg fond de ten, nici pe Anna, care mereu avea câte o guriță de suc pentru mine, nici pe Iulia, care să îmi ia câte un topitop (și dup'aia să-mi ceară banii pe el) și nici pe…dirigu, care să îmi dea câte un ppt de făcut și care să ma ia în brațe sau să mă prindă de nas în timpul orelor :x

Și ce o să se facă banca fără mine? Cine o să mai doarmă pe ea? Cu cine mai merg eu la operă ca să dorm? =)) Anii de liceu au fost mult prea tari și s-au terminat prea repede…

      O să vă port mereu în sufletul meu, pe TOȚI, și o să vă iubesc. Știu că vom fi mereu 12 F, vom fi aceeași clasă care chiulea mereu, vom fi aceeași clasă unită (chiar dacă ne-am dat seama prea târziu), vom fi aceeași clasă cu cel mai tare dirig.

     “Punctul pe F” pentru TOTDEAUNA!!!

                                                                                     Cu muult drag, Beea!