1 mai 2012, 09:20
O corecție mică tot aș avea, dacă îmi permiteți... noi eram XIIB97... că pe atunci, când de-abia se iveau primii dințișori ai umanului și realului, cele trei clase din liceu aveau însemnele A - profil pedagogic, B - profil uman, C - profil real. Greșesc cumva?? Claudia Gata! s-a corectat... Ce vrei, scumpo?!, cu vârsta..., doar ştii din auzite: toate se petrec!... Apoi, dat fiind profilul tradițional pe vremea aceea, voi erați, totodată, colegi de generație cu două clase de peda, A și B... Cine să țină minte toată bulibășeala?! Dar, dincolo de observaţii pertinente, eu aşteptam ceva despre "cum ţi-ai petrecut sfârşitul..." de aprilie. Aştept încă și până-atunci: îmbrăţişări şi... s-auzim numai de bine!!
În anul în care am dat noi examen de admitere, a fost singura dată în istoria liceului când a existat o singură clasă de pedagogic, una de uman şi una de real (în total, trei clase). Asta cu siguranţă îmi aduc aminte... Voi reveni, CC
Mânca-o-ar tata de fată care vrea să aibă ultimul cuvânt!!, păi şi cine te-a contrazis?... Eu doar am susţinut că odată cu voi au terminat două clase de pedagogic!... Cât despre singura dată... Da!, de până atunci, că de-atunci încolo s-a tot repetat! până a ajuns să dispară cu totul pedagogicul... Deci, scumpete, prima dată, nu singura... De exemplu, ăsta e primul an, după patru, când a reapărut o clasă de pedagogic... Dar vorba poetului, astea-s vorbe şi... Ne mai trecem şi noi timpul cu probleme colaterale...
Zice Ioana (dar nu scrie cu mânuţa-i proprie...): tocmai pentru că-ntr-un an (1997) terminau două clase de peda (XIII A şi XIII B), am hotărât ca noi, XII B, să ne deosebim de fosta clasă de educatoare, devenită, aşa, peste noapte, clasă de... educatoare/învăţătoare şi să ne spunem XII F (de la filologie...).
Şi uite-aşa ne-am găsit neaşteptat subiect de discuţie...
S-auzim numai şi numai de bine!
No..., apoi iară se cam doarme la ore??? Iară nimeni n-are curajul să răspundă la oră??? Vedeţi cum se repetă istoria, parcă la nesfârşit... Da' curaj s-aveţi, doamnelor şi, mai ales, voi, domnilor, ce ne-aţi purtat amintirea clasei peste ani "clasa celor două pete de culoare"... Pe unde or umbla ai voştri paşi? De ce nu ne mai daţi nişte teme, domnule dirigite? Poate aşa se vor vedea nevoiţi să răspundă... Tot eu, Maria, cea care pândeşte în fiecare seară urcarea "copiilor" în carusel...
Maria dragă, în primul rând, s-a schimbat poziţionarea, după cum poţi constata!! În al doilea, şi eu mă întreb ce se întâmplă cu dragii noştri prieteni... Apoi (că am pierdut şirul numărătorii... - filolog, ce-ai vrea??...), am avut o mică dispută cu Claudia, şi (iată o mică temă...) poţi interveni, de-o parte sau de alta... Ioana mi-a sărit mie în ajutor, dar nu pe postare..., ci verbal (azi!). În ceea ce-i priveşte pe dragii şi imprevizibilii băieţi, mi-ar plăcea grozav să povestească, vreunul dintre ei, episodul care mie mi-a rămas în minte şi suflet: cel al surprinderii lor la "Baie" de către Nicu Cioc, proaspăt director pe-acea vreme. Voi mai ţineţi minte? Eram într-a... patra şi-aveam română sau dirigenţie, când a apărut cu "o falcă-n ceriu şi..." să m-anunţe pe cine găsise el în localul din spatele sălii de sport... Mai departe..., ce-a fost mai departe... - temă!... Iaca două posibile teme, tu Măriucă!
3 mai 2012, 22:32
Corect, Mr. Dirig... Dvs. vă refereați la cele două clase de peda care au terminat odată cu noi (adică noi am făcut 4 ani, iar fetele de la peda 5 ani)... Iar eu mă refeream la clasa de peda (că a fost o singură clasă) la admiterea în liceu, atunci când am dat și noi examen... Am cam amestecat lucrurile... Numai bine și promit să nu mai comentez nimic. CC
Măi să fie!... Tot o mai lungim pe acest subiect colateral?! Păi..., scumpo, să zicem că nutresc un ţâruc de satisfacţie că-mi dai dreptate..., să zicem că am decriptat următoarea conotaţie subliminală: tu te referi la... începuturi, iar eu la încheieri... Optimismul vârstei tale şi...!
Cum să nu mai comentezi? Păi şi tu intri în silenzio stampa??? Şi eu şi Maria cu cine rămânem???
4 mai 2012, 22:32
"Tu mă înveţi, de fapt, fragilitatea. Întreb: cum poţi arunca punţi atât de îndepărtate – fără măcar să vezi capătul (Capătul)? - Ȋnţelegi?: este istoria lui împreună. Fără vertijul acesta, fără bucuria întâlnirii, fără adulmecarea celuilalt mal, care-ţi întinde braţele, chiar dacă nu le vezi, chiar dacă nu le simţi fluturând în aer ori făcându-ţi ţie, da: chiar ţie, un semn, şi fără acest semn, dinainte ştiut, bănuit ori ghicit, nu arunci nicio punte, niciuna. Nici măcar pe cea scurtă: de la tine la tine." Fragment din Dilectiile domnului Fundoianu, o predilectie a insuportabilitatii usurătăţii de a fi... într-un capăt al fiinţei mele trăieşte sentimentul că patria inimii mele este traversată de celulele hai-ku, un alt fel de hai-hui: un bob de rouă şopteşte liniştii mele că plouă. Ioana
E un semn bun Ioana! Mulţumesc că ai intrat, fie şi evocând, foarte nimerit, una dintre marile personalităţi ale perioadei numite la noi La belle epoque: pe marele poet modernist român ŞI francez pe care eu mereu, dar mereu, îl asociez cu personajul atât de drag mie, Cavalerul Tristei Figuri! Te aşteptăm şi cu ecourile pe care, mutatis mutandis, le-a avut citatul în sufleţelul tău imaculat!
5 mai 2012, 12:11
Copacii parcă-s ninşi de-atâta floare;
Dorinţi copilăreşti, renăscătoare,
Fac inimile noastre să tresară ....
Iubire e în razele de soare,
Şi farmec în a codrului fanfară,
Şi visuri dulci în liniştea de sară:
În cer şi pe pământ e sărbătoare.
Ascult, privesc, respir cu lăcomie,
Căci toată frumuseţea asta-mi pare
Că niciodată n-are să mai fie!
Şi-s fericit c-am fost o clipă-n stare
Să simt, în marea lumii simfonie,
A gândurilor mele întrupare.
O poezie dragă mie, mai ales că se potrivese cu sezonul în care ne aflăm... vă aștept să mă ajutați la grădinărit, că tare frumos este când se îmbracă totul în veșmânt înflorat... flowerpower... vă îmbrățișez, Mirela
Te așteptam, Mirela! După cum vezi, și noi am primenit grădina, am pregătit straturi noi pentru florile pe care voi ni le trimiteți. La propriu însă, primăvara... astronomică a fost tare capricioasă, pe la Brașov și, din auzite, și pe la voi, așa că florile mele din grădina de pe balcon abia au 2 - 3 centimetri... Le privesc cu drag în fiecare dimineață și le măsor cu privirea creșterea...
Poveste, Mirela, poveste aștept (și) de la tine! Chiar tu-mi spuneai că-ți dorești exerciții... de compoziție. Un picuț mai sus parcă am și dat, orientativ, vreo două, posibile, subiecte. Bine-ai venit, fată frumoasă, creață blondă și mereu veselă!
7 mai 2012, 23:35
Sunt tot pe aici, doar că în umbră... Încerc să vă citesc din urmă, dar aţi scris, nu glumă...! Mă bucur că aţi răspuns prezent şi că nu lăsaţi distanţa dintre noi să devină o piedică.
Iar caruselul e fenomenal, daca mi se permite să îl numesc aşa..., se vede că am fost prima promoţie de filologie .
Îmi pare că timpul a trecut, dar şcoala noastră e aceeaşi, acum doi ani am intrat cu fetiţa mea de mână în clasa 1 şi am retrăit momente pe care le credeam demult pierdute în negura vremii, momente de acum mulţi mulţi ani, când eu treceam pe sub bolta de flori şi doamna învăţătoare Paşca ne ducea de mână..., Doamne, ce repede s-au dus acei ani şi ce aproape par totuşi! Doar chipurile noastre s-au schimbat şi locurile din care privim acest spectacol.
M-au năpădit lacrimile, offf, or fi hormonii de vină...Vă salut cu drag din cuibul meu de aici şi vă doresc numai bine!
Va iubesc domnule diriginte şi vă mulţumesc că m-aţi sunat! Sunt onorată şi fericită că v-am cunoscut! Ana (Grigore)
Maria!, uite că nu numai naşa are un cuvânt greu, ci şi dirigu'!! Draga de Ana, e fată de cuvânt, după cum vedeţi! Numai că... mi-am permis o "ilegalitate": această misivă a Anei a fost trimisă pe postarea de început, unde ne-am adunat, la chemarea ei, pentru prima oară..., iar eu, nevrând să trimit caldele ei cuvinte în negura... blogului, am aşezat-o aici, adică alături de toţi ceilalţi tovarăşi de Carusel, unde îi şi este locul. Ce fată nemaipomenită! Ce sufletistă! Ce directă în reacţii, indiferent de situaţie şi consecinţe... Bine-ai venit, Ana! Dar un răspuns îţi scriu şi... dincolo!
P.S. Întrucât am impresia că iar s-a pus Caruselul în mişcare, îmi permit să schimb punctuaţia titlului!
11 mai 2012, 13:01
E atât de greu să mai fii elev "de liceu", cu teme cu tot, și să ții și pasul cu fuga continuă a vieții de azi (casă, copii, serviciu) și-mi plânge sufletul că nu am timp, dacă nu pentru fiecare rând scris de dumneavoastră, măcar pentru fiecare pagină așternută cu atât drag.
Bun venit, Ana, și sperăm cu toții că ne vei mai încânta cu poveștile tale. Nu știu care ți-e secretul, dar ai așa un har de-a povesti, că ți-e mai mare dragul să stai și să asculți...
Cam pe fugă am venit în seara asta și tot așa voi și pleca, dar vă rog să nu vă supărați pe mine... oi reveni cât de curând mi-or permite treburile de prin jurul casei...
Cu drag, doar Maria
Sincer, Maria!, am lăcrimat citind și, după așezarea mesajului la locul cuvenit, recitind frumoasele, emoționantele tale cuvinte, sosite într-un moment de cumpănă despre care încerc să (mă) conving că-i doar o părere (ce zici, Claudia??). Balsam ai turnat pe rana ce da să se deschidă... Nu! De data asta n-am puterea de a scrie mai mult! Îți mulțumesc din suflet, îngerașul meu mereu aproape!
13 mai 2012, 00:21
Răsfăţată, fiind, cu o cunună de sânziene şi lapte cules din flori de cireş, îmi ştergi, Caruselule, cutele de pe fruntea mult prea lată (după rigorile acestor timpuri)... acestor fiinţări, acestor broboade de sforţare care uneori întristează aripa îngerului... În rugăciunea către EL - Îngerul păzitor al porţilor, ne cerem iertare, nu pentru autocritică, ci pentru că am necuprins aripile sale..., eu cânt şi mă legăn în floarea de mai - aici mă întâlnesc cu tot firescul unui dialog pe care îl redescopăr în rugăciune... am să scriu aci mereu, cu întârzierile mele facsimilate de tac pentru a se face tic, cu ale mele dintru ale mele, sau ale tale... şi voi scrie răvaş prin fluturi, de la castelul zânelor, în murmurul fântânilor, sub frunze ce se scutur... marturisesc şi eu, ca viteazul din poveste: ucis-am pe balaur, toţi solzii lui s-au topit în lumina Îngerului Păzitor, în lumina nesingurătăţii, înscrisă în îndreptarul trăit cu alean, pentru alinare... sunteţi parte din trăirea mea aurie ca voi toţi cei ce v-aţi aşezat în culoarea vie a lui a fi... Dragă Dirigule, Îngerul meu a povestit cu Îngerul matale, iar dialogul lor, într-o limbă care ne converteşte tainic fiecare mişcare, s-a oprit semnificativ, în răsărit... ce frumoasă grăire, cea îngerească... a cărei rostire draga de Maria o aşează în fereastra căsuţei ei, care e tot o aripă... revin, au grăit Îngerii noştri, dincolo de tăcerile noastre sau de nespusele noastre, au făcut divan şi au coborât, în toată durerea şi neputinţa noastră, toată împlinirea de dincolo de hotarul acesta... căci dacă Fătul n-ar fi trecut prin Valea Plângerii, n-ar mai fi grăit nicicând despre alean şi dor... mă bucur că o indicaţie subtilă, ce ţine de scenografia unui dialog pe care l-am citit mai sus - o cât de sus -, mă ajută să duc povestea pe mai departe... colo la peştera Urşilor, unde se pare că te poţi întâlni spiritual cu neamul ursarilor, veche adunare sacerdotală, ce luptat-a aşa cum numai dacii ştiau să lupte, pentru tainele harapice ale fiinţelor noastre, colo piciorul va căpăta alt rang... şi mâna va scrie altă aşezare... fac o mărturisire: dacă n-aş fi trăit toată durerea din viaţă, învelită în aripa Păzitorului, m-aş fi prăbuşit în certitudinea lui nu este, dar aşa, mă bucur de fiecare clipă, chiar şi atunci când mă întristez, capăt sens uitându-mă la tot ce mă înconjoară şi e mai presus de mine, pe mine redându-mă... mă redau şi prin voi, boabe de rouă, cu care mă întâlnesc, tocmai pentru a mi se arăta că pentru toţi plouă cuî mpliniri şi ne, fără exclusivităţi relative, ci doar cu înţelesuri tăinuite, de ingeri ocrotite... vă îmbrăţişez cu inima învelită de Înger... vă iubesc cu iubirea învelită de Înger... Ioana Foarte frumos şi emoţionant, metaforic şi grozav de aluziv gândul pe care, cu generozitate, l-ai trimis, prin mine şi pentru mine, către clasă. Bag samă că a dat epidemia de metaforită liricologă printre îngeraşii mei, mai blonzi, mai bruneţi, mai şateni, dar activi acilea unde-i aştept cu inima-n căuşul palmelor şi cu dor nespus. Mai mult n-am să vă pun pe masa întinsă de-ntreaga mea fiinţă de carne şi de duh. Mi se pare mie, sau încerci virtuozităţi stilistice márqueziene, don'şoară profesoară, adicătelea te joc de-a fluxul rostirii neîntrerupte de bariere precum [.], [!] sau [?]..., hai?? Cât despre jucăriile mele..., atâta timp cât nu rănesc - precum cele de duzină -, îmi permit să le lansez şi pe ele pe blog. Chiar, decât aluzii, preferam gânduri despre alean, că tot nu-mi pot stinge toate apele mării dorul de voi... Melancolici, visători şi, mai ales, tonici, optimişti, hazoşi/haioşi, poftiţi, dragii mei în sufrageria virtuală: e vremea Gaudeamus-ului!!!
13 mai 2012, 04:50
Întâlnirea cu Îngerul fiinţei matale, dragă dirigule, e una marqueziană, cu trimitere textuală şi intertextulală la ceea ce se cheamă, aşa frumos: "Un domn foarte bătrân cu nişte aripi enorme"... iaca! ce fiziologie: a creşterii de aripă, în proporţie cu înaintarea în vârstă, cum îmi mai place să numesc, ceea ce alţii denumesc prin îmbătrânire... şi aşa cum ne spune povestea pe care va îndemn să o [re- Ioana, re-, că doară eu te-am trimis la "Nuvelele exemplare", pe timpuri!!] citiţi, pe un fond lexical comun, care ieşise din matca aleanului, după ce întâlnirea cu minunea s-a autohtonizat. Domnul bătrân, cu aripi imense, îşi ia zborul, ...da, pe fondul comun al trăirilor noastre, devenind un punct imaginar pe orizontul mării. Taina, pe care o cunoaşte doar Îngerul, taina aleanului sau, e aceea, că uneori, cântă sub stele, cântece de navigator... Ioana "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?..." în traducere proprie:"şi tinerii mai uită, nu-i aşa?", draga mea Erendira!... Frumoasă, însă, apropierea! şi mi-o voi apropria: de-aia mă doare umărul - pentru că a-nceput să crească aripa de înger!... Mă mai uit şi eu în zare... cu o asemenea metaforă alături. Scuze pentru intervenţia în text, e prima pe care o fac, dar am vrut să... mimez supărarea mentorului care te-a-mbolnăvit definitiv şi irevocabil de scumpa (azi şi la propriu, şi la figurat!! - aş râde, dacă n-ar fi de plâns!) boală a cetitului. Şi totuşi... sunt bolnav de tot, prieteni, singur, nu ştiu cum şi unde m-am îmbolnăvit...
13 mai 2012, 15:37
Într-un interviu neconvenţional, Nichita răspundea la o întrebare convenţională de genul: - Eşti bolnav? aşa: "poate doar îmboltit, adunat în tot ceea ce adună bolta-pantocrator, şezând peste lucrarea care s-a săvârşit...", aşa că, dragă dirigule, te-ai îmboltit într-o ordine a sentimentelor cu noduri şi semne la un loc..., cât despre lectura care e relectură, cer ieratre. Am vrut să fac această precizare şi am rămas la începuturi, cu îndemnul faţă de cei care nu au citit încă şi cu nadejdea relecturării celor dintâi descălecători într-ale cetitului. Vă îmbrăţişez cu irima.
14 mai 2012, 03:29
Dacă ne aşteptaţi cu inima aşa de deschisă, nu este frumos să nu apar şi
eu în pridvorul casei dvs. Este atât de plăcut să citeşti gândurile
aşternute din suflet ale celor dragi şi parcă să-i identifici încă de la
primele cuvinte, să te bucuri de ele, să-i simţi atât de aproape pe cei
care şi-au aşternut o parte din sufletul lor aici. Îmi sunteţi dragi
toţi şi faceţi parte din cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele şi mi-e
tare dor de voi! Mi-e ciudă pe timp că trece atât de repede şi nu pot
să mă întâlnesc mai des cu cei care încă sunt aproape sau că nu am prea
mult timp să intru să mai povestim, aşa virtual, cu voi. Un lucru este
cert, îmi sunteţi dragi şi, când citesc gândurile voastre sau vă aud,
zâmbesc tot timpul şi pentru asta vă mulţumesc! Draga mea (pentru că nu se străvede vreo rază bărbătească blondă ori alta brunetă...), în numele tuturor celor care urcă, după cum le permite viaţa şi timpul, în Carusel, îţi mulţumesc din suflet că ni te-ai alăturat şi-ţi mai mulţumesc pentru emoţia pe care ai reuşit să ne-o transmiţi şi nouă. Cât despre povestit, fiecare caută să treacă peste nostalgii şi să mai aducă un zâmbet, o amintire care ne încălzeşte şi acum inimile, mai ales că vremea a mai estompat patimile şi a lăsat strălucirea adolescentină a întâmplărilor şi, din această convingere: că putem recupera frumosul din trecut, te invităm şi pe tine să urci şi să ne mai arăţi câte ceva din ce-ai păstrat tu în tolba amintirilor frumoase ale "vârstei de aur". Un singur (dar uşor) regret rămâne prin preajma-mi: acela că, de emoţie, din discreţie excesivă, ai uitat să te semnezi... Cui pun nota?...
22 mai 2012, 05:43
Dom' diriginte notă trebuie să-i puneţi subsemnatei care a uitat să se semneze... Cristina sau Păli, pentru cei dragi... Vă pup şi vă îmbrăţişez cu mare drag şi dor... pupici tuturor celor din Carusel!
Măi să fie! Bine-ai venit, Cristina! Chiar te aşteptam, pentru că nănaşa s-a lăudat că te convinge... Iar eu mă lăudam că am avut mai mare succes cu Ana... Te aştep cu o altă postare, în care să ne povesteşti câte ceva despre tine şi familia ta... Bănuiesc că vrei să ni te lauzi... Te îmbrăţişez părinteşte!
23 mai 2012, 00:59
Şi deodată am înţeles c-ai să vii. Era dimineaţă. Eram singur pe Pământ. Era atât de devreme, încât până şi păsările dormeau, darămite infirmiera de noapte, doamna Ducru, care trăgea la aghioase, pe când tu te munceai să aduci zorile. Nu părea să-ţi iasă din prima, dar te străduiai. Cerul pălise. Tu umpleai văzduhul de alb, de gri, de azuriu, înviorând lumea. Nu te opreai o secundă. Şi-n clipa aceea am înţeles care era diferenţa dintre noi şi tine: tu eşti un tip infatigabil! Pus pe muncă fără întrerupere. Căruia nu-i este niciodată lehamite. Ziua vreţi, uite ziua! Noapte? Uite noapte! Şi primăvara! Şi iarna! Şi uite-o pe Peggy Blue! Şi uite-l şi pe Oscar! Şi pe Tanti Roz! Asta zic şi eu sănătate de fier!
Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară.
Urmându-ţi aşadar sfatul, m-am străduit să-l pun în aplicare. Contemplând lumina, culorile, copacii, păsările, animalele. Simţeam cum aerul îmi pătrunde în nări făcându-mă să respir. Vocile de pe culoar veneau spre mine ca din bolta unei catedrale. Iar eu eram viu. Fremătam de o bucurie necuprinsă şi pură. Aceea de a exista. O bucurie care mă fermeca.
Îţi mulţumesc, dragă Dumnezeu, că ai făcut asta pentru mine. Era ca şi cum m-ai fi luat de mână şi m-ai fi dus iîn miezul tainei ca să o cuprind cu mintea. Îţi mulţumesc.
Pe mâine. Te pup,
Oscar"... ... am publicat această scrisoare aici, pentru a desface semnificaţia unei corespondenţe de suflet, cu tot ceea ce înseamna ea. Dialogul nostru din Carusel e în miezul tainei, ne-a adunat pe toţi în jurul Dirigului, care ne cuprinde în spiritul lui Tanti Roz, căci este vorba despre un extras al corespondenţei cu Dumnezeu, prezent în cartea Oscar şi Tanti Roz, autor Emmanuel Schmitt. V-o recomand cu căldura copilului de om mare, care descoperă că nouăzeci de ani se pot trăi în douăsprezece zile... aşa cum am aflat şi eu pe teren de la o ţărancă, anume că zilele sunt vii, au şi case în care vieţuiesc şi pe noi ne cresc: a se vedea casa de la răsărit de soare a Sfintei Luni, sau cea de la apus a sfintelor Marţi şi Miercuri... Sfânta Joi se aşează cu locul, alături de Sfânta Vinerim, în miazăzi... toate sunt purtătoare de stele logostele, pentru copiii care cred în ele... Împărăteasa zilelor e Duminica, aceea care şade în casa Liturghiei... să nu credeţi, că am uitat de Sfânta Sâmbătă - despre ea, tanti Theodora din satul Mărgineni, spunea că e la miazănoapte şi e fără de stea..., steaua ei a rămas în păstrare la Maica Domnului, iar când se va ivi pe cer, lumea se va săvârşi...
Ufff! Onuţu e, bag samă, adepta postmodernismului care-mi pică... 'mi pică!! Scrie frumos şi amestecat cu scriitorul francez de mare succes. Eu nu-s Roz!, io-s, cel mult vânăt, dacă nu cumva negru. Eu sunt bun de orice altceva decât de idealizat: un tip care se frământă, care vrea să facă bine şi calcă-n străchini, un mare, un avid căutător de PRIETEN, pe care speră să-lL afle vreodată. Un înger căzut care vă iubeşte din adâncul eternităţii la care a fost condamnat şi vă vrea, măcar aici, pe postarea asta, alături de el, pentru a-i dovedi că nimic nu e, totuşi, degeaba! Mulţumesc, Ioana! E nemeritat! Ş'apăi io-s convins că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!
25 mai 2012, 11:12
ne-am întâlnit zilele trecute și am povestit cum ca în viziunea mea, a vă investi
cu stindardul lui Tanti ROZ NU E DE ICI DE COLO, E LUCRU SERIOS... dincolo de
faptul că avem o viziune a sentimentelor de culoare un pic diferită... eu așa vă
văd, auric, cu o înzestrare moștenită de la prichindeii cu care mă mai joc la
Palat... ce formulare de poveste... îmi place, deci - dragă Dirigule, pentru mine vei
fi mereu culoarea deschisă a cerului îmbrăcat în figurativul inimii - de acolo
vine simțământul curat cu care mereu ne-ai curtat formarea... te iubesc și, ca
să completez și în registrul matale, voi declara că în peisagiul culorilor
deschise de împărăția Inimii, pot traversa și un contur mai închis - cum e
negrul, care nu face altceva decât sa hotărască de unde și până unde eăti în
cuprins... Ioana Ioana dragă, te rog eu, nu mă mai face să mă simt... oarecum, datorită preafrumoaselor și nemeritatelor tale cuvinte. Eu mi-s un tip oarecare, cu teanc de defecte și cu câteva calități exacerbate, c-or fi ele bune sau rele, sunt ale mele, le recunosc și mi le asum. Printre ele, nevoia nebună de carte și dragostea pentru copii, ai mei, ai altora - pe toți i-aș aduna în juru-mi și i-aș dăscăli, fie c-o fac bine, fie c-o fac rău -, curiozitatea, nevoia de a cunoaște și, de aici, risipirea, incapacitatea de a mă fixa, mersul pe drumuri care se-nfundă. Și așa, purtătorul de aură, cum îl crezi tu, e, de fapt, un ratat... de calitate, dar un ratat! Îmi place, ca figură de stil, chestia cu chenarul negru. Dar, te rog, uită-te mai bine: nu cumva miezul e negru și limitele în culoarea deschisă a cerului? Și, ca să vezi că nu uit că-ți voi fi mereu dascăl sau prof de... inimă, îți spun că mă supără că nu te oprești la t r e i puncte (ca să fie puncte de suspensie...), că nu respecți pauza de după virgulă, că-ți grafiezi numele cu litere mici - te rog, revizuiește-ți modul de redactare și arată-mi că te respecți!
P.S. Sunt încântat că-l folosești pe regățenescul matale, ca formă intimă de exprimare a respectului!! Fug acum, Claudia are nevoie de vorba mea. Aseară n-am scris pentru că, inopinat, a venit Bogdan și, cum bănuiești, mi-a provocat mare bucurie!
26 mai 2012, 01:16
Până şi Îngerul s-a întristat de neortographia cu mine însămi. Şi aveţi dreptate, spaţiile şi punctele şi grafia cu litere mari m-au alungat din Împărăţia Ortografiei, iar eu retrăiesc unele greşale, cu speranţa că mă vor reprimi acolo: dincolo de a fi corect politic, în a fi corect sentimental; deşi, poate că nici partea asta sentimentală nu se potriveşte cu a fi în ortographie. Toate începuturile se scriu cu literă mare, de la... La început a fost Cuvântul, aşa că - iaca un început: mă semnez cu majusculă - Ioana şi vă îmbrăţişez tot cu majusculă.
Aş! dincolo de partea sentimentală, pe care, evident, o apreciez cu sufletul încărcat de flori de urzică (mie-mi plac!), Ioana e absolutamente incurabilă! Îi dă cu ororile punctuaţiei pe mai departe cu nonşalanţa copilului care face exact ce i s-a interzis... Uite (şi) d'aia o iubesc. Cu majusculă, cu minusculă... Şi nu când e vorba de nume - acolo mă-nfurii!! Cu drag!
Iar dacă vrei să ştii câte ceva din cele tainice simţiri, aşează-te sub zodia aleanului cel alinător uneori, întotdeauna stins, mereu timid, Oana dragă!... Aştept semnal că mi-ai înţeles mesajul.
30 mai 2012, 01:53
Dragii mei dragi, cred şi sunt sigură că e părerea tuturor celor din clasă că alături de cuvintele Ioanei ne simţim cu toţii un pic mai mărunţi şi novici într-ale cuvântării. Eu una nu pot decât să mă plec smerită şi să-mi tresalte sufletul până sus la D-zeu la fiecare cuvânt al ei şi implicit şi-al dumneavoastră.
Nu ştiu dacă aţi aflat, dar dragul de Călin a dat de poza postată de Krisztina pe Facebook şi vă caută. Krizstina i-a dat indicaţii să vă caute pe acest blog, dar din păcate nu cred că a făcut-o până acum...
Vreau să vă spun, sper să nu se supere Crinu (Păli) pe mine, că plănuim să mergem în Bucureşti în vizită la Claudia. Dragă Claudia, păzea că venim, nu ştiu când, pentru că eu sunt oaia neagra în ceea ce priveşte zilele libere dar, venim...
Din păcate tot pe fugă, dar am zis că măcar un mic semn al trecerii mele n-ar strica...
Cu mult dor, Maria
Draga tatii, dragă! Tot un suflet şi tot pe grabă, dar mereu căutând să nu piardă nimic din gândurile şi trăirile ei!
Recapitulând şi nuanţând, scrisul frumos, caligrafic (cum nu-i, din păcate cel cu stiloul...) este deja modul firesc de a se exprima al Ioanei. Eu cred că nici n-ar mai putea să scrie aşa, direct şi simplu, ca mine, ca tine, ca noi toţi! Ea are nevoie de metafore, de insinuări subtile, de intertextualitate, de aluzii - un întreg arsenal care să-i poată exprima atât de frumoasele, mişcătoarele trăiri. Cât despre scrisul meu..., Mărie, iei bătăiţă dacă te mai legi de el! Eu nu scriu frumos, eu scriu aşa cum îmi cere sufletul să-i răspund celui căruia mă adresez, atât şi nimic mai mult. E natural, e firesc, e şuvoi - nu elaborare, nu livresc, nu canal navigabil... Parcă v-am povestit demult că eu nu revăd ce scriu, că m-aş răzgândi şi-aş şterge tot... Punct! (vaaai, ce furios sunt!!)
 |
| Și am făcut-o!... Kris în vizită la școală |
Revenind la lucruri serioase, Măriucă, tu ai mai "ţipat" odată la mine, referitor la poze..., mă gândesc acum că poate ai dreptate şi că n-ar fi rău dacă unii simt nevoia să ne-arate cum sunt, unde sunt, cu ce se fălesc pe cele meleaguri... Ar fi un mod să ne mai ostoim dorul unii de ceilalţi. Promit s-o fac şi eu! Cât despre facebook, mie tot mi se pare agresiv pentru placul meu, e drept, sunt şi facilităţi, dar şi asalturi care pe mine m-au scos din sărite şi... de pe respectiva platformă! Încă puţin, şi jumătate din internauţii (necunoscuţi, evident) români şi nu numai... îmi cereau prietenie...
S-auzim mereu numai de bine!
P.S. Păzea! dragii mei copii! Plec în excursieee! Incredibil, dar adevărat: a reuşit Lili Ciauş să scoată ursul din bârlog! Şi, culme!, mama (ştiţi voi care...) mă lasă!... Plec la Scărişoara şi la Peştera Urşilor! Poate-avem şi vreme bună...
P.P.S. Sunt foarte fericit că am postat pe blog o revistă virtuală de poezie spaniolă! Am tot ce vreau, şi alături de mine, toţi iubitorii de aşa ceva, de la clasici, la tineri netipăriţi încă! Mulţumesc mult, mult!, mult de tot, Ramo!!!
*
31 mai 2012, 00:47
Deşi încă plâng, ştie dirigu de ce... nu pot decât să mă bucur că ursul a descoperit că primăvara a cam trecut şi-a cam trecut de mult vremea când trebuia să iasă din barlog, dar orice început (oricând e el) e un lucru bun, aşa că drumeţie frumoasă şi aşteptăm povestiri!...
Maria, doar
*
Dragii mei copii, Maria, în mod deosebit, în cazul în care nu ştiaţi, vă spun eu că dirigu n-are voie să fie niciodată altfel decât vesel, optimist, gată să dea sfaturi, să facă o glumă, să se ferească să sfâşie suflete... Cân vorbeam de urs, mă refeream la ceva ce (Ioana v-ar putea povesti, cât de cât...) nu interesează decât ca figură de stil: nu mă mai dau de mult timp scos din casă, nici măcar în drumeţii... Dar situaţia e de aşa natură, încât se pare că am nevoie de un pic de reparaţii, iar Lili şi-a asumat riscul de a o face... Deci e vorba de o aventură în sensul cel mai propriu al termenului, distracţia nu e avută în vedere... e vorba de un test... Un dirig ca mine îşi pierde tot hazul dacă se văicăreşte, aşa că... s-auzim numai de bine!
*
31 mai 2012, 13:38
Dragul meu dirig, acum îmi permit să scriu tot aici, deși nu știu dacă am și
acceptul Claudiei, pentru că pe-al dumneavoastra-l am. Acum m-am mai potolit și
din plâns și din multele cuvinte ce veneau toate odată. Faptul că mi-ați frânt
sufletul nu este absolut DELOC un reproș, e o IMENSĂ recunoștință pentru faptul
că m-ați învățat să plâng, să râd, să zâmbesc, să trăiesc, să zburd și absolut
toate verbele ce-nseamnă trăire să le fac doar cu SUFLETUL.
Reproșul adus Claudiei n-are nici o vină îndreptată spre dumneavoastră, pentru că ea nu mai scrie în Carusel din motivele pe care vi le-a spus, uitând ca în Carusel sunt și persoane ce-o iubesc și prețuiesc mult (și aici mă semnez prima, dar vă asigur că nu sunt singura). O să mai revin pe tema asta...
Acum, în prag de Noapte bună! vă spun din tot sufletul, fruntea sus pentru mâine, curaj imens și griji nu tare multe, pentru că sunt convinsă că i-ați învățat bine să zboare.
Și-mi cer iertare încă o dată și la nesfârșit pentru intervențiile mele mereu nelămuritoare și necuprinzătoare, dar eu mereu-s pe fugă. Oare n-are cineva timp de vânzare, că tare-aș mai cumpăra...
Tot eu, Maria
Reproșul adus Claudiei n-are nici o vină îndreptată spre dumneavoastră, pentru că ea nu mai scrie în Carusel din motivele pe care vi le-a spus, uitând ca în Carusel sunt și persoane ce-o iubesc și prețuiesc mult (și aici mă semnez prima, dar vă asigur că nu sunt singura). O să mai revin pe tema asta...
Acum, în prag de Noapte bună! vă spun din tot sufletul, fruntea sus pentru mâine, curaj imens și griji nu tare multe, pentru că sunt convinsă că i-ați învățat bine să zboare.
Și-mi cer iertare încă o dată și la nesfârșit pentru intervențiile mele mereu nelămuritoare și necuprinzătoare, dar eu mereu-s pe fugă. Oare n-are cineva timp de vânzare, că tare-aș mai cumpăra...
Tot eu, Maria
*
Îmi pare rău, Maria! Hotărârea era a mea! dincolo de ceea ce va hotărî Claudia! Și eu încerc s-o conving să revină-n Carusel, dar nu-i pot refuza plânsul sau doar suspinul pe umărul meu, doar al meu!... Și asta fără niciun fel de orgoliu din partea-mi. Îi propuneam o postare lui Păli, îți propun și ție... E ca la consiliere..., fiecare-n parte, nu toți deodată și unul în văzul celorlalți! Aștept reacția! S-auzim numai de bine!
*
31 mai 2012, 21:55
Dragii mei dragi... mi-e foarte dor de voi!! Sper să ne revedem anul acesta, ce
ziceţi? Facem o încercare? Aştept feedback-ul vostru, al tuturor celor din
Carusel, prezenţi sau absenţi motivat. Vă îmbrăţişez cu mult drag... Claudia
*
*
Mă bucură mult revenirea ta, Claudia! Şi sper, aşa cum am scris la începutul postării, că nu toţi cei urcaţi deja în Carusel au intrat, ca tine, într-o perioadă de tăcere (auto-)impusă. M-ar durea să fie adevărat! Nu adunaserăm câţiva... Mirela, mi-ai cerut o temă şi, mi-aduc aminte, ţi-am dat... Ramo, m-ai făcut fericit cu unul din linkuri, care e, de fapt, o revistă virtuală care mă ţine la curent cu ceea ce se-ntâmplă în literatura spaniolă şi apoi..., Andreea, de ce taci tu, gureşa mea dragă!, Puşu, caută un bob zăbavă şi mai scrie-ne ceva de suflet, Ana, ce mai faci? - că mă ţii cu sufletul la gură, Kris, ai ajuns acasă şi... taci, Păli, aştept răspunsuri, Maria, aştept răspuns... am obosit cu enumeraţia - ceea ce nu-nseamnă că am omis pe cineva din suflet! Pe toţi vă aştept aici şi SUBSCRIU invitaţia Claudiei, în limita posibilităţilor voastre şi spre alinarea (cu poveşti...) dorului celor care-s departe! S-auzim numai de bine, dragii mei!
*
1 iunie 2012, 00:57
Dom' diriginte, am comentat pe postarea Claudiei pentru că aşa am simţit în acel
moment..., să mulţumesc de sfaturile care mi se potriveau şi mie. Ştiu, era o
postare doar adresată ei, dar mi-am permis să intervin pentru că ştiu că nu se
supără Claudia. Să încep să vorbesc acum, sau pe o pagina doar pentru mine e o
tentaţie, dar nu ştiu dacă aş face faţă provocării, cum face faţă cu brio Claudia.
Aşa că rămân în umbră şi mă bucur de părerile altora, de sfaturile date altora pe
care încerc să le pun şi eu în aplicare. Aş vrea să le urez tuturor celor care
mai au un suflet de copil LA MULŢI ANI! Cu drag şi dor Păli!
*
Draga mea Păli! Nu ştiu dacă e o reverberaţie a ceva deja postat ceea ce scrii tu azi, dacă da, mă doare că aşa s-au înţeles lucrurile, pentru că nu asta a fost intenţia! Nu e loc de justificări nici aici şi nici acolo, şi faptul că trebuie să precizez asta mă doare şi mai tare. Toţi îmi sunteţi în egală măsură dragi şi, mă tem, încep să semăn cu personajul din "Bunicul" lui Delavrancea... În sfârşit, aici nu e vorba de talent literar şi de a face faţă vreunei provocări, ci de nevoia de a comunica de la suflet la suflet chestiuni de... suflet, care nu-şi află locul într-un Carusel, loc al bucuriei copilăreşti. Iar dacă ai impresia (tu sau altcineva) că în fiecare seară, sau, mă rog, mai în fiecare seară, noi stăm la taclale acolo, greşeşti... Postările, şi de o parte şi de alta, sunt strigăte din momente când fără ele nu se mai poate... (deja mi se pare că devin superfluu şi ridicol cu justificări care nu-şi au locul aici!). Oricând crezi că e nevoie, apelează... Mă alătur urării tale, LA MULŢI ANI, DRAGII MEI COPII (câtă vreme ai părinţi, eşti copil!!!)!
*
1 iunie 2012, 11:15
L-am introdus în Carusel, pe el, Micul Print - în întâlnirea aceasta , care se vrea
a fi, pentru doamnul Exupery și pentru fiecare dintre noi, parte din cumințenia
pământului de a fi copii.
"Micul prinț, în fiecare noapte, își închide floarea sub clopotu-i de sticlă, ori poate oaia, peste noapte, a ieșit din lada ei pe nesimțite... Atunci toți clopoțeii se preschimbă-n lacrimi! ...
Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni îl iubiți pe micul prinț, ca și pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne cum a fost, dacă undeva, acolo, nu se știe unde, o oaie, pe care n-o cunoaștem, a mâncat, da sau nu, un trandafir ...
Uitați-vă la cer. Și vă-ntrebați: oaia, a mâncat ea floarea, da sau nu? Și veți vedea cum totul se preschimbă ...
Și nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodată că lucrul acesta e atât de prețios!
Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasă și cea mai tristă priveliște din lume. E aceeași priveliște pe care o vedeți și cu o pagina mai înainte, dar eu am mai desenat-o încă o dată, pentru ca să vi-o arăt mai bine.Uitați-vă cu luare-aminte la priveliștea aceasta, astfel încât să fiți siguri că o veți recunoaște, dacă într-o zi veți călători prin Africa, în pustiu. Și dacă veți ajunge să treceți pe acolo, vă rog din suflet, nu vă grăbiți, zăboviți puțin în dreptul stelei. Atunci, dacă vine la voi un copil, dacă râde, dacă are păr de aur, dacă nu răspunde când e întrebat, veți ghici desigur cine e. Fiți buni, atunci! Nu mă lăsați să fiu atât de trist: scrieți-mi de îndată că s-a-ntors ..."
"Micul prinț, în fiecare noapte, își închide floarea sub clopotu-i de sticlă, ori poate oaia, peste noapte, a ieșit din lada ei pe nesimțite... Atunci toți clopoțeii se preschimbă-n lacrimi! ...
Totul, acolo, e învăluit într-o adâncă taină. Pentru voi, care de asemeni îl iubiți pe micul prinț, ca și pentru mine, nimic în univers nu mai rămâne cum a fost, dacă undeva, acolo, nu se știe unde, o oaie, pe care n-o cunoaștem, a mâncat, da sau nu, un trandafir ...
Uitați-vă la cer. Și vă-ntrebați: oaia, a mâncat ea floarea, da sau nu? Și veți vedea cum totul se preschimbă ...
Și nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodată că lucrul acesta e atât de prețios!
Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasă și cea mai tristă priveliște din lume. E aceeași priveliște pe care o vedeți și cu o pagina mai înainte, dar eu am mai desenat-o încă o dată, pentru ca să vi-o arăt mai bine.Uitați-vă cu luare-aminte la priveliștea aceasta, astfel încât să fiți siguri că o veți recunoaște, dacă într-o zi veți călători prin Africa, în pustiu. Și dacă veți ajunge să treceți pe acolo, vă rog din suflet, nu vă grăbiți, zăboviți puțin în dreptul stelei. Atunci, dacă vine la voi un copil, dacă râde, dacă are păr de aur, dacă nu răspunde când e întrebat, veți ghici desigur cine e. Fiți buni, atunci! Nu mă lăsați să fiu atât de trist: scrieți-mi de îndată că s-a-ntors ..."
...astăzi am desenat și eu, o oaie :) - Ioana
*
Nu am cuvinte acum, la cinci fără fără cinci, a.m., să-ți răspund, nobilă mică prințesă... iar regii n-au voie să fie triști, nici visători... Ei trebuie să păstorească poporul, să cârmuiască, adică să-și țină, pe cât posibil, corabia (lui Noe...) pe calea cea dreaptă, cum ar fi spus atât de năpăstuitul de soartă și semeni Macedonski. Iartă-l, Doamne, că mult a iubit! Și iartă-i lui greșalele, precum nu... și noi... Cu mult drag, Ioana!
*
8 iunie 2012, 13:26
Bună ziua, bună ziua!
Primiți oaspeți???
Primiți oaspeți???
Roxana
*
Fii binevenită pe blog, Roxi! Am postat și aici intervenția ta, pentru că nu știu încă dacă ai descoperit postarea dedicată vouă, clasei mele dragi a IX-a A, care a ajuns a XIII-a A fără mine, din ne-norocite împrejurări..., și nici n-aș vrea să crezi că nu m-am ținut de cuvânt!
Pentru „tovarășii” de Carusel, Roxana este, așa cum bănuiți, cred, prima reprezentantă a clasei imediat următoare vouă, clasă căreia, la întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului, i-am lansat aceeași invitație. Îi remarc promptitudinea și dorința de a comunica, aici, cu foștii colegi / veșnicii prieteni și cu dirigu'.
*
Postările voastre mă fac să mă simt mai aproape de casă. De fiecare dată când dorul se intensifică, intru aici şi citesc rândurile voastre, câteodată râd, câteodată plâng, dar ce e important e că cei aproximativ 3000 de km de depărtare aproape că dispar. Pentru câteva minute am senzaţia că încă sunt acasă şi că a mai trecut o zi de şcoală, însă realitatea mă trezeşte din vis când termin de citit. Mi-e dor de casă, mi-e dor de voi şi mi-aş dori foarte mult să ne revedem. Poate cu ajutorul lui D-zeu vom reusi o reîntâlnire. Eu în luna august voi fi în ţară şi mi-ar plăcea să organizăm o ieşire, la o terasă măcar, unde să ne vedem şi să vorbim faţă în faţă (nu numai virtual). Aştept răspunsurile voastre (chiar şi pe facebook, că ştiu că vă e mai uşor). Cu mult dor, Ramo !
P.S.: dragă Dirigu, sper să fiţi primul care îmi daţi un răspuns.
*
11 iunie 2012, 10:26
Salutare, dragii mei!Postările voastre mă fac să mă simt mai aproape de casă. De fiecare dată când dorul se intensifică, intru aici şi citesc rândurile voastre, câteodată râd, câteodată plâng, dar ce e important e că cei aproximativ 3000 de km de depărtare aproape că dispar. Pentru câteva minute am senzaţia că încă sunt acasă şi că a mai trecut o zi de şcoală, însă realitatea mă trezeşte din vis când termin de citit. Mi-e dor de casă, mi-e dor de voi şi mi-aş dori foarte mult să ne revedem. Poate cu ajutorul lui D-zeu vom reusi o reîntâlnire. Eu în luna august voi fi în ţară şi mi-ar plăcea să organizăm o ieşire, la o terasă măcar, unde să ne vedem şi să vorbim faţă în faţă (nu numai virtual). Aştept răspunsurile voastre (chiar şi pe facebook, că ştiu că vă e mai uşor). Cu mult dor, Ramo !
P.S.: dragă Dirigu, sper să fiţi primul care îmi daţi un răspuns.
*
Dragă Ramona, cum să nu răspund eu primul? Din tare multe motive nu se putea altfel..., mai întâi, ţin să-ţi mulţumesc pentru unul din linkurile trimise, care este (waw!!) o revistă literară online, e postat deja între blogurile mele preferate... şi-mi ostoieşte dorul şi de tine şi de marea poezie spaniolă. În al doilea, eram primul îngrijorat că fetiţa mea cea veselă şi care destinsese atmosfera la un moment dat tace..., tace şi eu... care aşteptam alte rememorări pline de farmec şi haz!.. Apoi, eu sunt... "baciul" :)) postării şi nu pot (nu mă lasă inima!!) să adaug o intervenţie fără să scriu şi câteva rânduri/gânduri... În sfârşit, eu sunt primul care răspund (entuziasmat!!) prezent invitaţiei tale, şi eu îmi doresc să stau la taclale cu voi, ca şi cum am reînnoda firul întrerupt mai ieri (ne-o ajunge timpul??). Am încercat experienţa cu generaţia următoare vouă acum vreo trei, patru zile... (zece ani!!). Te aştept aici, când ai timp, cu ceva frumos, frumos, care să ne mişte tuturor inimile!! Cu dragoste părintească!
*
12 iunie 2012, 05:46
Pot să răspund și eu... prezent? În luna august voi fi și eu în Brașov...
de-abia aștept să ne revedem. Deci, până acum, suntem trei. Cine mai dorește să
stea la taclale cu noi? Vă îmbrățișez, cu un dor imens, CC
*
Mă bucur, Claudia, şi aştept alte reacţii..., pe măsură! E vară doară!
*
15 iunie 2012, 11:22
Cu siguranță ne vedem la festivitate. Multumesc din suflet pentru gândurile bune și
vă aștept, așa cum am spus, cuminte în Piața Prundului virtuală (am un caiet de
notițe gros, de 100 de pag. Oare se mai fac???, habar nu am, dar eu mai am câteva
rămase... așa că să înceapă cursurile, că mi-e dor!!!!
*
Fără îndoială, cea mai sufletistă, cea mai promptă în a răspunde apelurilor de revedere, de reunire, dar și cea mai aiurită dintre voi toți, dragii mei tovarăși de Carusel este Ana-tatii!! Vedeți!? și vezi!? - de-aia o iubim pe Ana, pentru că nu contează ce urmează să facem: ea se angajează necondiționat, ba se și mai ține de cuvânt!
Ca să-mi pricepeți reacția entuziastă, să vă spun despre ce este vorba. Acum două săptămâni am avut întâlnirea de zece ani de la absolvire cu generația imediat următoare vouă și am convenit cu cei prezenți (vreo doisprezece...) să deschid o postare asemănătoare Caruselului. Toată lumea a primit bucuroasă propunerea, dar, de venit, a venit doar o scurtă confirmare, deocamdată. Eu îi aștept în continuare-n Piața Prundului... Și tot așteptând, cine credeți că apare bucuroasă la locul de întâlnire virtuală? Evident că ați ghicit! Îi răspund emoționat fetei noastre, îi explic ce și cum. După cum vedeți, Ana e gata să vină să ia notițe și-n Piață, ba și-a pregătit și-un caiet de... notițe! Draga de ea!
Îmi răspunde, la rândul ei..., dar pe Încă o rundă pe Carusel, care după cum știți, e un text închis, vizitat doar de nostalgici sau neparticipanți curioși...
Anăăă, eu, draga mea mămică de... reușită pereche fetiță - băiețel, te-aștept și-n Piața Prundului, că-i la doi pași, dar răspunsul ți l-am postat aici, pentru ca toți prietenii să-l vadă, să se bucure de el și să răspundă, la rândul lor, invitației lansate de Ramona. Ce zici, Ana, ce ziceți dragilor? Vă alăturați, realmente, de data asta, unei șuete văratice și reale? Ramona, Claudia și eu vă așteptăm! S-auzim numai și numai de bine, dragilor!!
*
20 iunie 2012, 10:48
Dragii mei, am avut nişte săptămâni tumultuoase şi, în fuga mondenă, am cam
pierdut şirul gândurilor însirate aici. Promit să-mi fac timp să mai scriu câte
ceva. Dragă tăticule, care era TEMA??? Doamne, ce uitucă mai sunt... Iertare, dar, de
când lucrez cu cifrele, am cam uitat arta scrierii... O revedere ar fi
extraordinară, dar, din păcate, trebuie să pasez anul ăsta, dar pentru la anul, dacă
se fixează o dată, sunt alături... Vă pup pe toţi cu dor... Mirela.
*
Bine-ai revenit, Mirela! Lucrurile s-au schimbat dintr-acele vremuri de început al postării. Temă?... N-a mai fost nicio temă!, fiecare a scris când a vrut şi aşa cum şi ce i-a dictat sufleţelul să transmită celorlalţi... Se pare că n-a fost o perioadă prea grozavă pentru noi... Îmi pare rău, şi nu numai mie, că nu poţi veni în vara asta!... Dar te-aştept aici, când ai timp! Cu drag!
*
25 iunie 2012, 10:07
Dragă dirigule,
Având în vedere faptul că mă declar și sigur sunt un fan de-al dumneavoastră, am zis să revin cu câteva rânduri. Sunt foarte încântată că am terminat cu brio încă un semestru din postura dublă de profesor și de student, așa că mă așteaptă o vară incendiară... la propriu, sper că și la figurat... De-abia aștept revederea din luna august... poate Ramona ne va menționa și perioada când va reveni în țară... Vă îmbrățișez tot cu sufletul... CC
Având în vedere faptul că mă declar și sigur sunt un fan de-al dumneavoastră, am zis să revin cu câteva rânduri. Sunt foarte încântată că am terminat cu brio încă un semestru din postura dublă de profesor și de student, așa că mă așteaptă o vară incendiară... la propriu, sper că și la figurat... De-abia aștept revederea din luna august... poate Ramona ne va menționa și perioada când va reveni în țară... Vă îmbrățișez tot cu sufletul... CC
*
Doar atât: m-am ţinut de cuvânt! Nu-mi văd capul de treabă!... S-auzim mereu şi mereu numai de bine!
*
2 iulie 2012, 06:44
Bine v-am regăsit! Sunt un pic pe fugă, aşa că am să las un mesaj scurt: o să
fiu în ţară cam de prin 6 august şi de-abia aştept să ne revedem. O să postez
atunci un mesaj pe facebook că poate aşa o să avem succes mai mare cu reuniunea.
Până atunci, gândiţi-vă la un loc de întâlnire, că eu am rămas cam pe dinafară de
când sunt plecată. Oricum, o terasă sper să găsim, unde să stăm la un pahar de
vorbă. Vă pup pe toţi şi pe toate! Ramona
*
Nu cred că am ceva de adăugat... Sunt mesager şi mai sunt şi absolut de acord cu propunerea Ramonei!
Amărăciune: eu m-am jurat că nu-mi mai fac cont facebook, după ce m-am simţit agresat de mulţimea celor cunoscuţi şi, mai ales, necunoscuţi care-mi cereau să fim prieteni... Şi-atunci, m-am şters. Dar văd: concurenţa e prea puternică pentru un amărât de blog! Fie el şi al dirigului... Comunicaţi aşa cum vă este mai eficient, dragii şi dragele mele...
Apropo, la un moment dat, am primit o invitaţie pe o altă reţea de socializare din partea lui Călin, m-am temut şi-am trecut peste, deşi-mi doream să comunic cu el!
*
19 iulie 2012, 02:29
După o reîntâlnire a unor vechi prieteni, mi-am dat seama că viaţa trece pe
lângă mine cu o viteză năucitoare. Şi la voi tot aşa se vede? Parcă mă afluî ntr-un vagon de tren şi încerc să desluşesc măcar silueta unui copac din drum,
ce să mai vorbesc de a vedea că mai sunt flori şi alte cele... Trăim într-un ritm
dement în care expresii ca"nu am timp/nu am avut timp" au devenit normalitate. Şi totuşi încotro cu o asemenea viteză??? Vrem să realizăm, să facem, să avem şi
uităm în toată această agitaţie să ne ascultăm mesajele corpului sau ale
inimii. Realizez că este imposibil să opresc trenul, dar poate reuşesc să-l mai încetinesc; şi aşa îmi reamintesc că trebuie să şi trăiesc şi, mai ales, dând
ochii roată, îmi reamintesc că există oameni dragi ce au fost acolo tot timpul,
poate şi ei cu propria lor viteză năucitoare sau poate nu, oameni care mă iubesc şi mă acceptă aşa cum sunt, cu lipsa mea cronică de timp. Închei citându-l pe
Walter Hagen: "Nu te grăbi. Nu fi îngrijorat. Eşti aici doar pentru o scurtă
vizită. Aşa că opreşte-te o clipa să miroşi florile."
*
Draga mea (cred că nu greşesc!...), e grav că voi aţi ajuns la senzaţii care ţin de o altă vârstă. Ceea ce observi tu se-ntâmplă, din păcate, dar tu/voi mai ai/aveţi timp de alergat, de schimbat trenuri, de întâlnit prieteni şi, din când în când, de mirosit o floare. Aşa că ridică fruntea, zâmbeşte spre soare precum ţâncul legendar, gândeşte-te la miraculosul MÂINE, care va veni!, sigur va veni. Fii/fiţi din când în când ţânci, joacă-te/jucaţi-vă măcar câteva clipe în fiecare zi! Nu ghicesc, aşa că urez cele bune, cu soare-n suflet, tuturor călătorilor din CARUSEL şi, mai ales, tuturor melancolicelor... estivale, că vor fi fiind ele din Germania, Spania, Bucureşti sau Braşov.
*
19 iulie 2012, 11:15
Mda, uitasem să mă semnez. Tot eu, Mirela, eram. Vă îmbrățișez.
*
Oare zăresc un zâmbet în colțul gurii?? Sau o iritare?... (nu! nu cred că-i iritare...), e zâmbet ușor melancolic...
Dincolo de precizarea ta, bag seamă că eu am dreptate, creața mea dragă!
Vreau să zic: treci printr-o perioadă grea și te-nțeleg. Ești tracasată, sufocată de griji de tot felul, și te-nțeleg!... Dar cine putea să „recidiveze” în a uita să se semneze? Numai mereu distrata, încă „pruncuța” mea Mirela! Zi că nu!!! Și eu te-mbrățișez cu drag și dor. Și capul sus, zâmbește soarelui, copilă cu părul bălai!
*
29 iulie 2012, 00:13
Hei... ce mai face caruselul?? Dragii mei dragi..., când ne revedem în luna lu'
august? Eu revin în iubitul nostru oraş pe 8 august şi voi sta o săptămână.
Ramona, dirigule şi toţi cei care doresc să ne revedem... ce ziceţi? Claudia
*
Ce să zic, scumpo? Ne-om regăsi câţiva... Nu ştiu câţi... De-o bună bucată de vreme, după cum poţi constata. CARUSELUL a obosit, s-a blazat... Nu caut motive, sper doar să nu fie dirigu' cauza acestui timp "mort" (de fapt, nimic n-ar trebui să afecteze un proiect frumos, zic eu!!!). Oricum, parcă Ramona a scris că şi ea va fi în Kronstadt... Încolo... Nu ştiu!... Nici măcar Ioana, Maria, Păli (pe Ana nu o socotesc, ori a născut, ori e gata-gata... - ea ar veni, draga de ea!!) nu dau vreun zvon... Kris şi Mirela parcă nu pot nicicum...
Te rog să fixezi tu ora şi locul întâlnirii şi să-l postezi cu fermitate aici! Numai că, ai grijă!, să nu fie prea departe de domiciliul meu..., că am oarece probleme cu mersul pe jos...
Dacă ar fi după mine, la "Trei alimentare", unde e mereu un bar-terasă discret/ă, acum se numeşte Caffino, n-ar fi deloc rău... (am propus, n-am impus, scuze!...).
*
INVITAŢIE
Locul întâlnirii: terasa Caffino
Data şi ora: vineri, 10 august a.c., ora 14.00
Dragă dirigule, cum se poate ajunge la respectiva locaţie?
P.S. Data şi ora întâlnirii mai pot suferi modificări, în funcţie de disponibilitatea fiecăruia dintre cei interesaţi.
Aşteptăm feedback-ul celor interesaţi!!
Cu mult drag şi dor, Claudia
*
Locul întâlnirii: terasa Caffino
Data şi ora: vineri, 10 august a.c., ora 14.00
Dragă dirigule, cum se poate ajunge la respectiva locaţie?
P.S. Data şi ora întâlnirii mai pot suferi modificări, în funcţie de disponibilitatea fiecăruia dintre cei interesaţi.
Aşteptăm feedback-ul celor interesaţi!!
Cu mult drag şi dor, Claudia
*
La intersecţia Calea Bucureşti, Zizin, Toamnei! Cum vii dinspre centru, la vreo 200 de metri după bisericuţa de lemn, dar pe dreapta!
*
30 iulie 2012, 10:16
Dragă dirigule,
Niciun feedback?? Nicio persoană interesată?? În stilul acesta, presimt că ne vom revedea doar noi doi... Se întâmplă ceva cu caruselul!! CC
Niciun feedback?? Nicio persoană interesată?? În stilul acesta, presimt că ne vom revedea doar noi doi... Se întâmplă ceva cu caruselul!! CC
*
Poate ni se pregătește o surpriză, draga mea!... Oricum, două p.m. eu aș tranforma-o în cinci p.m. pe canicula asta! Ce zici??
*
30 iulie 2012, 22:12
OK! Ora 17.00 este mai indicată. În primul rând, cei care lucrează nu mai pot
invoca absenţa obiectivă datorată serviciului, iar în al doilea rând, nu vrem să
fim sufocaţi de caniculă. Atunci... 5 p.m. să fie!! Claudia
*
Aşa să fie!
*
3 august 2012, 03:29
Dragul meu dirig,
Sunt încă sub influenţa negativă a unei veşti... din păcate, nu pot să-mi iau concediu săptămâna viitoare. Trebuie să fiu la serviciu pe data de 10 august, astfel încât, ruşine să-mi fie, nu pot fi prezentă la locul stabilit, la ora stabilită. Dacă nu este cu supărare prea mare, putem să ne revedem cu 2-3 zile întârziere? CC
Sunt încă sub influenţa negativă a unei veşti... din păcate, nu pot să-mi iau concediu săptămâna viitoare. Trebuie să fiu la serviciu pe data de 10 august, astfel încât, ruşine să-mi fie, nu pot fi prezentă la locul stabilit, la ora stabilită. Dacă nu este cu supărare prea mare, putem să ne revedem cu 2-3 zile întârziere? CC
*
Curat legile lui Murphy, coane Fănică!!! Când e să se aleagă praful...
Dând-o pe glumă, vezi de-aia nu reacţionau dragii noştri tovarăşi de Carusel, aşteptau vestea asta!!!
Mai vorbim, noi, ceilalţi...
Heeei! Nu-i nimeni în casa asta!?...
*
Probabil, vizitatori dinafara spiritului Caruselului, dar atraşi de vitalitatea şi bucuria manifestă a reîntâlnirii celor implicaţi, atât de clare mai ieri, fac ca această postare să fie în continuare cea mai frecventată de pe blogul ăsta - o spun statisticile reci, nu eu, care, cel mult, mă mir cum de un dialog aflat în stand by reuşeşte, totuşi să atragă... Poate că ţine de curba lui Gauss!...
*
6 august 2012, 12:05
Dragă dirigule,
Vi se pregătește ceva... Să nu vă faceți planuri pentru ziua de duminică, 12 august a.c., după ora 17.00, OK? Pupici... CC
*Vi se pregătește ceva... Să nu vă faceți planuri pentru ziua de duminică, 12 august a.c., după ora 17.00, OK? Pupici... CC
Bucuros!! Dar du-mi-ni-că?!... După cinci!?... Bucuros! - zise comoditatea întruchipată!
*
12 august 2012, 11:49
Și vorba Krisztinei : "Și
am fost...", din păcate mult prea puțtini la întâlnire. Deși senzația a
fost de "după ore ne întâlnim la o cafea", a fost altceva, mult mai
plăcut și mult mai aproape de suflet. În timpul școlii, chiar și-n timpul
liber, dirigu era tot dirigu, cel care avea grijă de noi, care ne sfătuia, care
ne oblojea. Acum erați ca un prieten de demult cu care depănam amintiri și
actualități.
Vă pup cu mult drag și dor, deja, și-mi permit să fiu o mamă dojenitoare care le zice celorlalți: rușine celor ce-ar fi putut - să iasă-n stradă - și n-au făcut-o!
Mulțumesc din tot sufletul!!!
Vă pup cu mult drag și dor, deja, și-mi permit să fiu o mamă dojenitoare care le zice celorlalți: rușine celor ce-ar fi putut - să iasă-n stradă - și n-au făcut-o!
Mulțumesc din tot sufletul!!!
*
Draga mea dragă, timpul a trecut, cu toții ne cunoaștem de-atunci și... sfătuim ca acum. Ți s-a părut că n-am încercat și azi să dăscălesc părintește, dar am făcut-o mai altfel, mai ca pentru copiii... ajunși la casele lor. Dojană mai puțină, dar sfaturi... tot au fost. Având în vedere marea problemă a timpului individual, cred că a fost o izbândă și un început. Oricând, la „Trei alimentare” va fi un „Caffino”... iar noi, în orice altă formație, adică aducându-i și pe cei care n-au mai fost, ne putem întâlni! Și, ca un tată dojenitor: pui mic și scump, m-ai lăsat pe mine să ghicesc cine ești!... Probabil emoțiile proaspetei despărțiri!... Eu vă mulțumesc! A fost un regal!!!
*
"Nu-nţelegi că merită să trăieşti pentru ca să vezi cum cad frunzele şi apoi cum cresc mugurii, pentru o zi în care e soare, pentru alta în care plouă?..." - am găsit-o în carul cu fân, la propriu şi la figurat, ... motivaţia pentru care merită să... e parte din viaţa pridvorului şi cred cş vă cuprinde şi pe dumneavoastră - vă îmbrăţişez cu irima.
Ioana Goşman: e mărturisirea moşului Diodor din Ţara Făgăraşului
Ioana Goşman: e mărturisirea moşului Diodor din Ţara Făgăraşului
*
Ioana şi parabolele ei optimiste foc, mai ales când e vorba de alţii. Da! pasamos! Ştii că-s un tip încăpăţânat (ca şi tine, de altfel)... care greu, dacă nu cumva niciodată!!, îşi schimbă weltanschauung-ul.
*
12 august 2012, 22:50
Da, a fost o întâlnire de vis şi parcă necesară pentru sufletul nostru. Cu emoţii
am păşit în cafenea şi aşteptam întâlnirea cu toţi cei dragi sufletului meu! Am
promis că nu o să mai las timpul să-şi facă de cap şi o să încerc să ţin
legătura mai mult cu cei dragi. Îmi pare tare rău că nu am fost mai mulţi, dar e
bine şi aşa... începutul întotdeauna e mai greu... apoi ne gândim şi la ceilalţi
care au mai multe îndatoriri pe acasă şi chiar n-au putut să vină, chiar dacă şi-au dorit acest lucru. Mulţumim, domnule diriginte, de sfaturi, de prezenţă şi
tot ceea ce aţi reuşit sş ne dăruiţi pe parcursul a câtorva ore de revedere, dar
mai ales pe parcursul a celor 4 ani! Vă îmbrăţişez cu drag şi dor, Păli!
*
Aşa e! Întâlnirea a fost extraordinară, dar nu (doar) datorită mie! Voi aţi fost grozave, chiar dacă încă vă doresc mai guralive, tot (mai) aşteptaţi ca eu să dau tonul, deşi, nu v-aţi prins?, a venit vremea ca voi să-mi povestiţi despre voi şi ale voastre iar eu să ascult, să comentez, să vă laud, să vă dau sfaturi... Momentul întâlnirii a fost de basm: era atâta emoţie în privirile şi gesturile voastre..., parcă-l aşteptaţi pe dirigu după o scurtă şi nedreaptă absenţă dintre voi! Şi el revenise... Seara a fost magică, fiecare a avut porţioara sa de rol principal, pe care a trecut-o conform firii sale care, spre bucuria mea, nu s-a schimbat peste ani. Sunteţi ca-ntotdeauna, dragele mele!, şi asta-i de bine "pi parola me"! Unele mai comunicative, altele, aşteptând momentul potrivit "la cotitură"..., pentru ca să vă daţi drumul gândurilor. Ce mai!, fetele mele, alături de care mă simt în al nouălea cer! Aşteptăm replica băieţilor! Nu?!
*
15 august 2012, 09:52
Și eu, și eu... Ce dragi și prețioase au fost clipele petrecute
împreună! Am simțit că timpul a stat în loc, că noi ne-am reîntâlnit, la o
terasă, după ore... De-abia aștept să ne reîntâlnim la Caffino, în București
sau oriunde ne-am afla, tot împreună!! Vă iubesc enorm și monstruos!! Claudia
*
Adevăr grăiești, fată dragă! Și eu sper să se-ntâmple cât mai curând, că sau fără mine, dar păstrând spiritul dintotdeauna al grupului care suntem. Valurile stârnite de întâlnirea noastră au ajuns chiar până la director, grație Facebook-ului... M-a întrebat dacă am habar despre ce clasă e vorba și dacă eu eram dirigul...
Și o-ntrebare pornind de la cele discutate la Caffino: pot să pun două, trei, patru dintre poze? Sau... numai „anumite” poze?
*
16 august 2012, 03:55
Desigur, puteţi posta oricâte poze doriţi, atâta vreme cât protagoniştii sunt
deja expuşi pe Facebook! CC
*
Ok.
Vă daţi seama că emoţiile şi
nerăbdarea au fost la cote maxime, de vreme ce într-o duminică, la cinci după amiază, cince fete şi-un dirig au găsit de cuviinţă să-şi părăsească tihna de weekend... familial şi să se întâlnească la "Trei alimentare"!
Cinci feţe radioase, fericite (aş zice!) mă întâmpinau dintr-un separeu al micuţei şi cochetei locaţii alese chiar de mine. O nebunie, adică un vis frumos şi împlinit a fost seara asta, chiar "magică", după spusa lui Bog!...
*
 |
| Bucuria revederii pe canapeaua din stânga... |
 |
| Claudia face poza..., iar apoi... |
 |
| Ramona fotografiază! |
 |
| Şi-apoi, pe canapeaua din dreapta... |
Cinci feţe radioase, fericite (aş zice!) mă întâmpinau dintr-un separeu al micuţei şi cochetei locaţii alese chiar de mine. O nebunie, adică un vis frumos şi împlinit a fost seara asta, chiar "magică", după spusa lui Bog!...
 |
| Variaţiuni... |
 |
| Claudia, Ramona, Ioana, Păli, Maria şi fericitul de AN! |
 |
| pe-aceeaşi temă!... |
 |
| Aşa a fost la Caffino. |
P.S. Păcat că nu am nicio poză cu înfulecatul pizzei - momentul a fost de tot hazul, merita! Iar Ioana, spre surprinderea mea, era Flămânzilă!!
*
17 august 2012, 11:33
Dacă-ar fi să țin socoteala
feliilor, cred că eu am fost Flămânzilă, dar la un moment dat m-am cam rușinat,
că toate se cam fâstâceau și făceau pe domnișoarele,... eu, ca de-al casei, am
cam înfulecat; mi-era tare foame, mai ales că toată ziua mi-a alergat sufletul
spre întâlnirea noastră. Și spre bucuria mea, tare m-am mai săturat cu vorbele și
privirile tuturor (inclusiv cu mâncarea), dar mai ales cu prezența d-voastră. A
fost și încă pare vis, cu toate că a fost aievea!!!! Știti ce cuvânt mi-a rămas
în suflet și-n gând? "ACUM". Vă amintiți, când am rugat-o pe una din
fetele de acolo să ne facă poze, ne tot spunea înainte de fiecare poză :
acum... Adânc cuvânt, nu-i așa? Cred că ar trebui să profităm cât mai mult de
"acum"...
Vă pup pe toți, cu drag imens, Maria
PS : Tura trecută, chiar dacă nu m-am semnat, nu cred că v-a fost prea greu să mă recunoașteți, după d-voastră, eram singură mămică prezentă ( mămică - în sensul de părinte).
Vă pup pe toți, cu drag imens, Maria
PS : Tura trecută, chiar dacă nu m-am semnat, nu cred că v-a fost prea greu să mă recunoașteți, după d-voastră, eram singură mămică prezentă ( mămică - în sensul de părinte).
*
Sigur că te-am recunoscut, scumpo, dar am găsit de cuviință să-mi exercit și atribuțiile de dirig..., așa că de aceea „te-am tras de urechi” :)). Dar tu nu te-ai supărat, nu-i așa? Mie mi-au rămas sufletul și gândul atât de pline de voi, încât și acum mi se pare că încă mai sporovăim... Dar ai dreptate, ACUM trebuie întotdeauna să faci ceea ce te bucură, să nu amâni că... poate nu mai trebuie... Te sărut pe frunte, părintește!
*
17 august 2012, 12:24
Eram, eram, că doar e nevoie și de poveste. Am trecut toate
hotarele, toate pădurile și am ajuns și-n Împărăție. Colo, la o masă, cine să
ne fie? Dirigu-Crai din miezul Dunării și ce mai cnezat! Lângă el și noi, fete-n
cununie, cu-n trecut ce-a stat, fără de simbrie. Vă iubesc și găsesc, că colo,
în țara scaunelor – că doar e Caffino, sau bătătura noastră, colo va scrie
mereu așa cum scrie pe fântânile din sate: gura de apă Vie... a fost minunat și
Este! Ioana
*
Măi să fie! Uite-o și pe Ioana, nu doar lirică, ci și veselă, pusă pe șagă!! Păi asta bucură tare sufletu-mi, Onuțu tatii!... Nu-mi vine să cred că, recontextualizată, redevii fata mea veselă și glumeață! Deci trebuie să repetăm figura cât mai des, nu crezi?... Cu dragoste!
*
22 august 2012, 04:48
În mod cert trebuie să mai repetăm figura căci ne-a prins tare bine!!!!!!!!!!!
Poate data viitoare o să fim mai mulţi adunaţi în jurul mesei ! Poate pozele o
să-i facă curioşi şi o să zică prezent data viitoare la întâlnire. Cu drag şi
dor, Păli!
*
Aşa e! Adevăr grăt-ai în ambele privinţe! Eu zic să aşteptăm cu speranţă şi... nerăbdare! Dar fii şi tu mai harnică! Bagă texte mai lungi, mai... optimiste (cât te lasă viaţa asta păcătoasă de optimiste...) Cu mult drag!
*
5 septembrie 2012, 05:11
Şi-am ajuns şi pe la, mai degrabă la, Bucureşti, decât la Claudia, dar a fost
doar spontaneitate, nu şi plan bine pus la punct. Noi plănuiserăm să mergem la
Perşani, dar, dacă vremea n-a vrut să ţină cu noi, pe la ora 9 dimineaţă ne-am
hotărât să schimbăm cursul excursiei către...Bucureşti (având drept obiective ţinte copilăreşti din care ai noştri puiuţi să se hrănească cu amintiri pe mai
târziu). Zis şi făcut, dar unde să poposim peste noapte ca să avem o zi întreagă
de colindat? Am făcut listă, pe cine am putea să sunăm pentru găzduire şi, cum aţi
dedus, în fruntea listei era Claudia şi, bucurie imensă, ne-a deschis uşa casei şi ne-a oferit imensul ei pat pentru somnul de dinaintea zilei celei lungi.
Ne-am propus ca într-o zi să vizităm grădina zoologică, Muzeul G.Antipa şi, dacă
ne-ar mai fi rămas ceva timp, şi un pic din Herăstrău (parcul sufletului meu).
Dar ca întotdeauna socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din capitală, unde
numai drumul până la grădina zoologică ne-a luat cam două ore!!! Dar să încep a
povesti de la capăt, cu întâmpinarea, pe peronul gării, din partea unei pălării ce parcă
ascundea emoţia unui chip atât de drag sufletului. Era Claudia, pe care spre
ruşinea mea şi oricât am căutat de repede cu ochii să o găsesc eu prima, ne-a
zărit ea întâi. Dupa pupăturile de rigoare, bineînţeles că a apărut şi reproşul
că n-am sunat-o din timp, ca să-şi poată lua şi ea o zi liberă, să ne poată fi
alături. Mea culpa, dar ...n-a fost plan!!! Când a aflat că vrem să plecăm a
doua zi seara, a insistat să mai stăm o zi, că poate reuşeşte totuşi să-şi ia o
zi liberă, dar din păcate am nimerit cam prost pe la serviciul ei, super ocupant
de timp. Iar urmarea va urma dupa pauza de gătit... Sper să nu vă supăraţi de întrerupere... revin...
Să nu uit totuşi să mă semnez, că iarăşi primesc mustrarea tatălui...Maria
Să nu uit totuşi să mă semnez, că iarăşi primesc mustrarea tatălui...Maria
*
Maria, se pare că tu n-ai apucat să termini cu bucătăritul şi... hop şi eu pe postare! Asta e! Oricum bucuria a fost mare şi a devenit şi mai mare. Să-ţi spun de ce. Claudia mi-a trimis ceva... aşa, ca o telegramă, prin care mă anunţa de de vizita care avusese loc, i-am cerut detalii şi... pace şi bună înţelegere între popoare!... Acum îţi dai seama ce bine mi-a picat intervenţia ta şi, mai ales, promisiunea că vei povesti aşa, pe larg, cum e cu aventura puiuţilor la Bucureşti... cât despre parcul "sufletului tău"..., eu ce să mai zic?? Aştept cu sufletul la gură (ca şi ceilalţi!) continuarea ta, după ce vei fi gătat... gătitul! Cu mult drag, tatăl...
*
Și să continui...
Am ajuns acasă la Claudia și, după ce am pus copiii la culcare, ne-am întins la povești, nu prea multe, căci știam că dis de dimineață Claudia trebuia să plece la serviciu.
Singurul gând ce-mi trecea prin minte, când m-am culcat, era că totuși unele vise devin realitate și-n acele momente trăiam un vis de mult dorit.
A doua zi, oricât ne-am străduit să plecăm cât mai devreme, doar pe la ora 10 am reușit să ieșim din casă. Am luat 168 până în Drumul Taberei, de unde am luat tramvaiul 41 până la P-ta Presei Libere și de acolo, 148 până la Grădina Zoologică. Nu cred că vă puteți imagina cum arătau chipurile copiilor. Dragii de ei nu mai știau încotro să se uite : la Podul Grant, la numeroasele mașinării folosite în construcții ce împânzeau tot cartierul Drumul Taberei ( se săpa pentru o noua linie de metrou), la Pasajul Lujerului, la numeroasele turnuri, la avioane și-ntr-un final la toate animalele de la grădina zoologică. Au fost totuși un pic dezamăgiți că n-au găsit elefantul, dar au fost altele din plin.
În toiul zilei, când era zăpușeala mai mare, am fost invitați la film la Vitan Mall :"Epoca de gheață 4". Minunea cea mare pentru ei a fost că filmul a fost 3D. S-o fi văzut pe mândra mea cu ochelarii pe nas, parcă era o libelulă cu ochi imenși, ca să nu mai spun că nu-i stăteau deloc pe nas, erau cu mult prea mari pentru ea. Am făcut apoi un popas la nașii lui Ștefan, în Dristor 2 , iar spre seară , cu toate că Claudia se așezase în fața aragazului, am scos-o la plimbare în Cișmigiu. Am aflat cu multă tristețe că pentru ea era a doua oară când călca pragul acelei minunății care-ți inundă sufletul primăvara cu mulțimea ghioceilor, lalelelor, a castanilor roz înfloriți. Nici nu-și imaginează Claudia ce pierde din cauza serviciului ce nu-i dă timp pentru plimbare.
Ajunși acasă, ne-a pus la masă. Făcuse, draga de ea, supă cu găluște (mult mai bune ca ale mele) și friptură, ce încă nu era gata, dar până la ora 2 noaptea, când ne-am culcat, s-a făcut numai bună. Cu toate că ne prinsese ora aceea din noapte, tot n-a reușit să cuprindă viața ei în poveștile pline de aventuri cu bucurii, intrigi, reușite, idealuri și încă multe țeluri pe care vrea să le atingă.
A doua zi am pornit cu bagajele după noi spre Antipa, muzeu imens și mult prea multe informații pentru ai noștri copii, care totuși s-au bucurat de cele văzute. Am făcut un scurt, mult prea scurt pentru mine, popas și-n Herăstrău unde am văzut, printre multele amintiri, lebede negre, o țestoasă ce parcă păzea intrarea dinspre ape a Muzeului Satului (obiectiv de vizitat pentru viitor) și-un mic țarc cu păuni din diferite specii. N-am ratat, bineînțeles multele parcuri cu leagăne și tobogane. Pana la urmă, copiii sunt tare ușor de mulțumit, iar bucuria vine din faptul că ei se bucură cu tot sufletul și cu toată ființa de lucrurile atât de neînsemnate pentru noi, adulții.
Ultimul popas in București, a fost la INS (Institutul Național de Statistică), să ne luăm la revedere de la Claudia. Ne-am despărțit cu tristețea că n-am reușit să fim împreună (vina mea c-am venit neanunțată, adunată cu neputința ei de-a pleca de la muncă), dar a fost o excursie pentru copii, cu mari incursiuni spre aduceri aminte a traiului în București, presărată cu amintiri liceale.
A fost frumos, plin, adânc, trist, dar noi, bucuroși în final.
Am s-o las pe Claudia să povestească despre stolul de ciori din Cișmigiu...
Cam atât... puțin scris pe lângă ce am trăit, dar e tare greu să redai tot ce simți în acele clipe multe în sine, dar mult prea puține, totuși...
... tot eu, Maria
Am ajuns acasă la Claudia și, după ce am pus copiii la culcare, ne-am întins la povești, nu prea multe, căci știam că dis de dimineață Claudia trebuia să plece la serviciu.
Singurul gând ce-mi trecea prin minte, când m-am culcat, era că totuși unele vise devin realitate și-n acele momente trăiam un vis de mult dorit.
A doua zi, oricât ne-am străduit să plecăm cât mai devreme, doar pe la ora 10 am reușit să ieșim din casă. Am luat 168 până în Drumul Taberei, de unde am luat tramvaiul 41 până la P-ta Presei Libere și de acolo, 148 până la Grădina Zoologică. Nu cred că vă puteți imagina cum arătau chipurile copiilor. Dragii de ei nu mai știau încotro să se uite : la Podul Grant, la numeroasele mașinării folosite în construcții ce împânzeau tot cartierul Drumul Taberei ( se săpa pentru o noua linie de metrou), la Pasajul Lujerului, la numeroasele turnuri, la avioane și-ntr-un final la toate animalele de la grădina zoologică. Au fost totuși un pic dezamăgiți că n-au găsit elefantul, dar au fost altele din plin.
În toiul zilei, când era zăpușeala mai mare, am fost invitați la film la Vitan Mall :"Epoca de gheață 4". Minunea cea mare pentru ei a fost că filmul a fost 3D. S-o fi văzut pe mândra mea cu ochelarii pe nas, parcă era o libelulă cu ochi imenși, ca să nu mai spun că nu-i stăteau deloc pe nas, erau cu mult prea mari pentru ea. Am făcut apoi un popas la nașii lui Ștefan, în Dristor 2 , iar spre seară , cu toate că Claudia se așezase în fața aragazului, am scos-o la plimbare în Cișmigiu. Am aflat cu multă tristețe că pentru ea era a doua oară când călca pragul acelei minunății care-ți inundă sufletul primăvara cu mulțimea ghioceilor, lalelelor, a castanilor roz înfloriți. Nici nu-și imaginează Claudia ce pierde din cauza serviciului ce nu-i dă timp pentru plimbare.
Ajunși acasă, ne-a pus la masă. Făcuse, draga de ea, supă cu găluște (mult mai bune ca ale mele) și friptură, ce încă nu era gata, dar până la ora 2 noaptea, când ne-am culcat, s-a făcut numai bună. Cu toate că ne prinsese ora aceea din noapte, tot n-a reușit să cuprindă viața ei în poveștile pline de aventuri cu bucurii, intrigi, reușite, idealuri și încă multe țeluri pe care vrea să le atingă.
A doua zi am pornit cu bagajele după noi spre Antipa, muzeu imens și mult prea multe informații pentru ai noștri copii, care totuși s-au bucurat de cele văzute. Am făcut un scurt, mult prea scurt pentru mine, popas și-n Herăstrău unde am văzut, printre multele amintiri, lebede negre, o țestoasă ce parcă păzea intrarea dinspre ape a Muzeului Satului (obiectiv de vizitat pentru viitor) și-un mic țarc cu păuni din diferite specii. N-am ratat, bineînțeles multele parcuri cu leagăne și tobogane. Pana la urmă, copiii sunt tare ușor de mulțumit, iar bucuria vine din faptul că ei se bucură cu tot sufletul și cu toată ființa de lucrurile atât de neînsemnate pentru noi, adulții.
Ultimul popas in București, a fost la INS (Institutul Național de Statistică), să ne luăm la revedere de la Claudia. Ne-am despărțit cu tristețea că n-am reușit să fim împreună (vina mea c-am venit neanunțată, adunată cu neputința ei de-a pleca de la muncă), dar a fost o excursie pentru copii, cu mari incursiuni spre aduceri aminte a traiului în București, presărată cu amintiri liceale.
A fost frumos, plin, adânc, trist, dar noi, bucuroși în final.
Am s-o las pe Claudia să povestească despre stolul de ciori din Cișmigiu...
Cam atât... puțin scris pe lângă ce am trăit, dar e tare greu să redai tot ce simți în acele clipe multe în sine, dar mult prea puține, totuși...
... tot eu, Maria
*
Frumos! Îmi pare bine că soarta şi întâmplarea au făcut să ajungeţi la Bucureşti, via... Perşani şi că aţi găsit-o acasă pe Claudia. În viziunea mea, fata care se lăuda că are un orar destul de lejer (la Caffino!!) este, dimpotrivă, mereu la dispoziţia unor situaţii absolut neaşteptate... Aşa că, norocul vostru? Îmi place amănuntul privind pălăria!!! Pur şi simplu nu-mi închipui o rebelă aproape hippy, precum fătuţa în discuţie, având pe cap o chestie firoscoasă, eventual cu bucheţel de imortele sau panaş... Sau o fi fost o fantezie gen Robin Hood, vreo pălărioară gen belle epoque...Oricum, grozavă imaginea unei Claudii cu pălărie! Simt apoi emoţia şi bucuria ta provocate de o avalanşă de evenimente, pornind de la revederea cu CC şi trecând apoi prin pelerinajul la Zoo, în Herăstrău sau la Antipa. M-au emoţionat pe mine la lectură, dar pe tine care mai observai şi bucuria copiilor iscată de insolitul celor văzute... Cişmigiu... nici nu vreau să mi-l evoc măcar, atât de viu este în sufletul meu, şi nu primăvara, ci cel puţin odată pe lună şi parcurs de la intrarea de lângă liceul Lazăr până la cea dinspre izvorul lui Eminescu, de lângă Conservator... Ce minune de culori şi de imagini animate, ce linişte şi ce exuberanţă, iarna, vara, toamna, primăvara!!! Lacul, colţul microbiştilor, al şahiştilor, terasa de lectură, statuile... Da! Mi-e dor! Ar trebui să mă duc (anunţat) la Bucureşti şi să-mi plimb puţin copiii..., aşa cum ai făcut-o tu, draga mea Măriuţă! Cu drag!
*
7 septembrie 2012, 12:55
Cu mult drag am scris; mi-aș fi
dorit s-o fac cu cât mai multe amănunte, în ideea ca, citindu-le, să aveți
impresia că sunteți lângă noi, că vedeți tot ceea ce am văzut noi și poate
chiar și ceea ce n-am văzut. Mi-ați spus că iubiți Bucureștiul și din cauza asta
mi-am permis să scriu și despre locații pe care alții poate nu le știu, dar pe
care dumneavoastră le vedeți și acum în fața ochilor.
Îmi pare sincer rău că sunteți un așa declarat total anti-facebook, pentru că acolo am pus poze cu acea pălărie; poate măcar pentru pălărie, dacă nu pentru Claudia, vă călcați pe spaimă și aruncați măcar un ochi.
Vă spun eu că merită...
Vă sărut cu mult drag și dor, Maria
Îmi pare sincer rău că sunteți un așa declarat total anti-facebook, pentru că acolo am pus poze cu acea pălărie; poate măcar pentru pălărie, dacă nu pentru Claudia, vă călcați pe spaimă și aruncați măcar un ochi.
Vă spun eu că merită...
Vă sărut cu mult drag și dor, Maria
*
Draga mea Maria, nici nu încape vorbă că mi-e dragă Claudia, ca și voi toți, de altfel, așa că mi-ai stârnit un strop de amărăciune... doar un pic! Despre București... el e o vârstă, niște copii care mi-au rămas în suflet (prima mea generație era de-o seamă cu prâslea din familia mea!!), soție și fecior de duminică, anticariate, Lipscani, Cișmigiu, Magheru, cel puțin o dată pe săptămână, Antipa - o dată
pe... an etc. etc.
Totuși, poți sămi trimiți un mail pe anton.nicolai@yahoo.com la care să atașezi poze... Încearcă, te rog! Cu multă, multă dragoste, AN
Scuze, dar nici eu nu sunt mare specialist, așa că pozele s-au așezat oarecum haotic, după cum și singuri puteți constata... Primele-s la coadă, ceva din mijloc, la început, iar restul, Dumnezeu cu mila.
Până una ala, adică până va fi să-i întâlnesc... live, îți admir frumusețile de copilași cu care v-a binecuvântat cerul: frumoși, veseli, dezinvolți și, din poze, par și cuminți.
Scuze pentru mărimea pozelor! Am constatat că e mai ușor și mai economicos să le postez cu dimensiunile astea. Cine vrea să le vadă mai mari: click pe una și se prezintă toate sub formă de album foto.
*
8 septembrie 2012, 10:31
Că adevăr grăit-ați. Vedeți, eu tot mică și neștiutoare am rămas.
V-am trimis câteva poze, sper să ajungă la dumneavoastră.
Să-mi dați de știre de nu ajung pozele, că oi vedea eu cum mă descurc. Așa cum am mai spus, sunt cam novice într-ale tot ce ține de calculator și nici nu prea am timp să mă dăscălesc, dar sper că încetul cu încetul voi descifra și taina asta.
Vă sărut, Maria
V-am trimis câteva poze, sper să ajungă la dumneavoastră.
Să-mi dați de știre de nu ajung pozele, că oi vedea eu cum mă descurc. Așa cum am mai spus, sunt cam novice într-ale tot ce ține de calculator și nici nu prea am timp să mă dăscălesc, dar sper că încetul cu încetul voi descifra și taina asta.
Vă sărut, Maria
*
Draga mea, răspunsul meu e acesta:
 |
| Îngerașii în vizită la Claudia |
 |
| Maria și puiuții lângă girafa-vedetă! |
 |
| Nu știu unde-i chioșcul ăsta (Cișmigiu???) |
 |
| Spre Piața Romană |
 |
| Pe malul Herăstrăului |
 |
| Nici emblema asta n-o știu... |
 |
| Pe dânsele nu le-am întâlnit... :)) |
 |
| Claudia cu... pălărie |
Scuze pentru mărimea pozelor! Am constatat că e mai ușor și mai economicos să le postez cu dimensiunile astea. Cine vrea să le vadă mai mari: click pe una și se prezintă toate sub formă de album foto. |
| Fetele mele și îngerașii Mariei |
Sper că nu vă supără prea tare încercarea mea de a ordona, pe cât posibil pozele, care-s grozav de pline de personalitate și fug care încotro, așa că eu n-am avut altceva mai bun de făcut decât să mă conformez și să vă îndulcesc disconfortul înșirând vorbe pe care, dacă vreți - bine, dacă nu - tot bine, le citiți și faceți haz pe seama echilibristicii făcute de un dirig încă... neastâmpărat. Cu drag și dor, AN
*
24 septembrie 2012, 01:14
Nici un semn din partea nimănui... Toamna prin definiţie e tristă, dar absenţa oricărui semn, oricât ar fi el de mic, mă întristează şi mai tare. Zile la rând am tot deschis "caietul", să văd o mai fi scris cineva vreun răvaş?, dar nimic. Oare de ce? Vă cer iertare în numele tuturor celor ce nu scriu. Mi-aş dori să am puterea de-a convinge că aici poate fi o grădină frumoasă, dar că trebuie muncit, mai o sapă, mai o pliveală, mai o udătură; poate că n-ar trebui nici măcar mereu, ci din când în când pentru că oricum natura ştie încotro s-o ia. Vă sărut, dragul meu dirig, şi sper din suflet ca cineva să dea un semn de amintire, Maria
*
Melancolizându-mă şi eu odată cu tine, evoc o imagine din excelenta poezie păunesciană "Repetabila povară": părinţii stând liniştiţi la poartă şi, în aşteparea copiilor, povestind despre ei cu drag şi dor amar, ca după "moşii lor morţi"... Aştept, Maria, nu-mi pierd speranţa, poate că toamna e anotimpul pregătirilor de... iarnă şi astea ocupă tot timpul. A veni ea şi vreme statului "la gura sobei", să depănăm! Nu trebuie să-ţi ceri iertare, părinţii-s răbdători... Te-mbrăţişez cu drag!
*
25 septembrie 2012, 03:26
Dom' diriginte, a fost şi perioada vacanţelor, eu, de exemplu, am fost cam mult în vacanţă, recunosc, şi acum încerc să vin cu forţe proaspete şi să întăresc numărul celor care mai scriu un rând - două pe această pagină. M-am bucurat tare mult că Maria, naşa mea, a reuşit să ajungă pe plaiurile bucureştene, să se bucure împreună cu familia de tot ceea ce e mai frumos pe acolo. Am vorbit cu ele la telefon şi parcă pentru o clipă m-am plimbat şi eu prin parc alături de ele. Sper că totuşi vom ajunge şi noi în formula eu-naşă-copilaşi, poate şi Ioana pe la Bucureşti. Încă mă acomodez cu locul de muncă şi încerc să nu pierd din relaxarea pe care am căpătat-o în vacanţă. Acum, într-o mică pauză, am deschis pagina să mă relaxez un pic, să-mi alin un pic dorul. Pentru mine cam asta reprezintă ceea ce aţi creat dvs.: un mic paradis într-o zi aglomerată, o oază de linişte şi alinare, şi cred că asta reprezintă pentru mulţi, inclusiv pentru cei care nu prea au timp să scrie pe aici, dar în mod sigur, din curiozitate sau chiar dor de vremurile acelea plăcute şi fără prea multe griji, tot mai deschid să vadă ce se întâmplă sau cine a mai scris. Să nu uit să vă urez un nou an şcolar liniştit şi fără prea multă birocraţie! Vă pup cu drag şi dor, Păli!
P.S. M-am întâlnit cu Laura şi am "muştruluit-o"... Urmările nu se văd!Dom' diriginte, a fost şi perioada vacanţelor, eu, de exemplu, am fost cam mult în vacanţă, recunosc, şi acum încerc să vin cu forţe proaspete şi să întăresc numărul celor care mai scriu un rând - două pe această pagină. M-am bucurat tare mult că Maria, naşa mea, a reuşit să ajungă pe plaiurile bucureştene, să se bucure împreună cu familia de tot ceea ce e mai frumos pe acolo. Am vorbit cu ele la telefon şi parcă pentru o clipă m-am plimbat şi eu prin parc alături de ele. Sper că totuşi vom ajunge şi noi în formula eu-naşă-copilaşi, poate şi Ioana pe la Bucureşti. Încă mă acomodez cu locul de muncă şi încerc să nu pierd din relaxarea pe care am căpătat-o în vacanţă. Acum, într-o mică pauză, am deschis pagina să mă relaxez un pic, să-mi alin un pic dorul. Pentru mine cam asta reprezintă ceea ce aţi creat dvs.: un mic paradis într-o zi aglomerată, o oază de linişte şi alinare, şi cred că asta reprezintă pentru mulţi, inclusiv pentru cei care nu prea au timp să scrie pe aici, dar în mod sigur, din curiozitate sau chiar dor de vremurile acelea plăcute şi fără prea multe griji, tot mai deschid să vadă ce se întâmplă sau cine a mai scris. Să nu uit să vă urez un nou an şcolar liniştit şi fără prea multă birocraţie! Vă pup cu drag şi dor, Păli!
*
Draga mea Cristina!
Eşti o dulce în încercarea ta de a împăca părţi care se află, zic eu, alături sufleteşte. Părinţii întotdeauna cred că fiii şi fiicele au prea multă treabă pentru a-şi aduce aminte şi de ei, iar aceştia cred că întotdeauna mai este timp şi pentru ăi bătrâni... Uneori socotelile nu se potrivesc... Oricum, m-ai înduioşat!
Felicitări pentru vacanţa "plină". Bine că ai reuşit "să-ţi încarci bateriile", că birocraţia... abia aşteaptă să le sleiască de energie! M-a distrat formularea "plaiurile bucureştene" pentru a numi (bănuiesc!) oazele de frumos şi linişte ale unui oraş prăfos, torid şi supraaglomerat!! Îţi trebuie o anume structură pentru a trăi acolo, că, de vizitat, e frumos de vizitat! Cu trăitul e mai greu...
Cât despre rolul blogului, cred că ai dreptate! Aşa e! Şi pentru mine tot asta înseamnă şi desfăşor postarea ca pe-un papirus şi citeeesc replici din urmă şi mă tooot gândesc la voi...
Îmi pare rău că răspund cu oarece întârziere (nebunia începutului de an!...), dar poate ai timp să afli că joi ne întâlnim într-o formulă ceva mai restrânsă la locul ştiut. Poate ajungi şi tu.
Cu mult dor!
*
28 septembrie 2012, 02:10
Buna ziua. Eram datoare cu un comentariu despre filmul “Despre oameni şi melci”. Dupa părerea mea, un film super, o comedie cu faze actuale despre o uzină în pragul falimentului şi pe cale de a fi privatizată de nişte francezi care urmăresc s-o închidă şi să vândă utilajele, bineînţeles cu ajutorul directorului care îşi primeşte partea. Salvarea vine din partea angajaţilor care, prin liderul de sindicat, găsesc soluţia salvatoare: să doneze toţi bărbaţii, care îndeplinesc anumite condiţii, sperma. Aventura convingerii oamenilor, a călătoriei, decepţia că nu sunt ajutaţi să-şi atingă scopul, deoarece sunt muncitori, nu se pot descrie, trebuie văzut filmul! Mi-a plăcut că s-a facut haz de necaz, că românii găsesc tot timpul o soluţie salvatoare, în cazul acestui film au ajuns să strângă melci şi să-i trimită în Franţa. Azi mai tot timpul mi-am amintit faze din film! Vă doresc o zi bună în continuare şi vizionare plăcută când o să-l urmăriţi!
Buna ziua. Eram datoare cu un comentariu despre filmul “Despre oameni şi melci”. Dupa părerea mea, un film super, o comedie cu faze actuale despre o uzină în pragul falimentului şi pe cale de a fi privatizată de nişte francezi care urmăresc s-o închidă şi să vândă utilajele, bineînţeles cu ajutorul directorului care îşi primeşte partea. Salvarea vine din partea angajaţilor care, prin liderul de sindicat, găsesc soluţia salvatoare: să doneze toţi bărbaţii, care îndeplinesc anumite condiţii, sperma. Aventura convingerii oamenilor, a călătoriei, decepţia că nu sunt ajutaţi să-şi atingă scopul, deoarece sunt muncitori, nu se pot descrie, trebuie văzut filmul! Mi-a plăcut că s-a facut haz de necaz, că românii găsesc tot timpul o soluţie salvatoare, în cazul acestui film au ajuns să strângă melci şi să-i trimită în Franţa. Azi mai tot timpul mi-am amintit faze din film! Vă doresc o zi bună în continuare şi vizionare plăcută când o să-l urmăriţi!
*
Mulţumesc în primul rând pentru că te-ai ţinut de cuvânt! Ai dreptate! pare o comedie savuros-amară, e acolo un fel de râsu' plânsu'... Voi încerca să-l văd, draga mea Cristina!, mai ales că prezentarea ta e incitantă. Iar eu aflu acum, de la televizor, că uzina la care se face aluzie este Aro!!! care chiar s-a vândut la fier vechi şi, vorba lui Tudor Gheorghe, a rămas doar filmul de ea! Te îmbrăţişez cu drag!
*
17 octombrie 2012, 01:53
Imediat trece o lună şi nimeni n-a mai scris NIMIC? Într-adevăr nu avem
timp..., totuşi! Domnule diriginte, trebuie să ne daţi o temă pentru acasă, un
vers de comentat, ceva acolo, să avem motiv să mai intrăm în vorbă. Ce ziceţi de
vremea de afară????????? O temă uşoară, zic eu. Pe mine mă impresionează fiecare
zi, parca frunzele cad aiurea, anunţând că totuşi e toamnă şi... totuşi e atât de
cald. Aseară ziceau la ştiri că e vară indiană... ce aiurea sună, voi ce ziceţi?
Pupici, Păli
*
Eşti o dulce cu tema propusă, draga mea! Să vedem dacă are şi efect resuscitant! Poate s-a mai plictisit gaşca..., poate a ruginit Caruselul..., poate nu le mai e pe plac mecanicul... Cine ştie? Ceva o fi! Prea lungă pauza, şi asta tocmai când mă gândeam că trebuie să trecem la al treilea plasament, că şi ăsta s-a cam umplut!...
Să nu ne pierdem speranţa!, mai ales în vremea asta nebună, când calendarul arată mijlocul toamnei, frunzele, vorba ta..., se-ntreabă zăpăcite dacă n-au greşit ele, îngălbenindu-se şi pornind spre pământ, în timp ce privesc aiurite la oamenii care merg veseli pe stradă, îmbrăcaţi în bermude şi tricouri colorate... Ceva nu e-n regulă... Ptiuuu! Nici toamna nu mai e ce-a fost!, pe legea nescrisă a frunzelor, ţi-o spun ele răspicat! Noroc că a-nceput şcoala..., înseamnă că totuşi e toamnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu