vineri, 26 iulie 2013

CINCI...

Dragul meu, 
fără intenţia de a comunica tot atât de... cotidian, nu văd de ce, pe altă postare, n-am putea sta la taclale în doi (aşa... cu big brother alături!) pe mai departe!...
Aştept un răspuns şi, dacă apare, nu-l mai public aici! 
Aşa sfârşi povestea lui... (e titlul uni roman excelent, autor, Vil Lipatov, iar referinţa e strict la... istoria acestei minunate postări în patru episoade)
Toni
Dragă Toni,
Având în vedere că este duminică seara, zic să iau și eu un scurt week-end, că altfel am de lucru de nu-mi văd capul.
Am primit pozele cele noi, da' vechi de la conu' Angelin și repejor te-am verificat dacă le-ai înfipt pe blog. Le-ai! Bravo, așa viteză, da! Cetind textu' sub una din poze, apropo de o excursie în circuit împricinată, mi-am reamintit că în vara lu' '70 am fost și eu, împreuna cu colegi mai mici și mai mari, tot într-o excursie cu trenul, în circuit, dar cu un singur vagon de dormit. Și culmea, l-am avut însoțitor tot pe prof. Leu, dar însoțit de nevasta sa și ajutat, în supraveghera noastră, de un tovarăș bunic. 
Am avut traseul Brăila - București (o după amiază de vizite) - Craiova (o zi de vizite) - Turnu Severin (o excursie autocar la Herculane) - Timișoara (dimineață de vizite) - Arad (după amiază de vizite) - Sibiu (zi de vizite, cu plimbare Rășinari) - Brașov (dimineață de vizite) - Ploiești (după amiază și seară de vizite) - Brăila. 
În plimbarea asta, am plecat după o săptămână la mare cu Alin Finescu, la cort (Mamaia Nord), de unde m-am întors răcit beton-armat pe motiv de băi nocturne pe vânt și alte fapte "curajoase”. Așa că în circuitul cu trenul am plecat deja "amorsat", numai bun pentru curentul inevitabil de pe culoar, practicat cu înverșunare pentru îndepărtarea fumului de la țigări. Sa nu uităm că, deși dl. Leu știa că fumăm, acest "sport" era totuși interzis. 
Din această plimbare îmi amintesc prea puține "obiective turistice" vizitate, și asta pentru că în timpului drumului nocturn spre Craiova, m-am înamorat pipă, lulea sau cum vrei, de o jună promovată într-a zecea, co-excursionistă și co-legă. Cum puteam eu să pierd eu vremea cu fleacuri de tipul "casa memorială Octavian Goga" sau "muzeul Bruckenthal" când era "dânsa", cu cosițe blonde și buzisoare roșii, exact acolo, lângă mine? A fost minunat, dar s-a terminat prost. Întorși la Brăila, evident că ne-am "separat", iar eu m-am ales pe termen mediu (o săptămână) cu un tratament dur cu Penicilină și Streptomicină, făcut cu dușmănie direct în cur, cu ace din alea minunate de min. 10 cm., înfipte până la rădăcină. Indiferent de final, regret că nu am și eu poze de atunci. Pe vremea aia, un aparat foto era totuși o raritate și nu se încredința prea ușor. Mi-au rămas doar "pozele" din memorie. Bune și alea...
Sper că nu te-am plictisit prea tare cu povestica mea. Partea cea mai proastă este că, în afară de "dânsa" (evident că am uitat cum o chema, dar am notat pe undeva numele ei) și de dl. Leu, nu-mi mai amintesc de alți tovarăși de drum. Dacă și-o mai aminti cineva de acea vară, poate prin colaborare să apară și alte amănunte interesante.
Închei aici și-ti urez o nouă săptămână fructuoasă și zemoasă. Să fii sănătos, norocos și voios,
Jannin  
Bătrâne, 
textul e excelent! Nu ştiu unde, da' tare l-aş publica..., da' numa' cu acceptu' lu' matale! Probabil pe CINCI... Aştept acceptul sau... dimpotrivă
Prieteneşti urări de bine şi de... rezistenţă,
Toni 
P.S. Dragul meu, sigur n-am fost în excursia asta, așa că nu pot adăuga nici un amănunt mai mult sau mai puțin revelator... Da', vorba ta!, poate-și amintește cineva... Ș-apăi, cu o zână alături, cu părul ca paiul și gura ca fraga, cine mai are timp de... „obiective”?... Să fim serioși!
"De cal", "adică "of horse" - sau parcă se zice altcumva... Dă-i bice amice, poate apare un fost partener de drumeție și mă ajută la desțelenirea memoriei mele prea puțin exersate pe strada anilor '70. Nu mă tem de nimic pentru că nu-i nici o minciunică în toată tărășenia. Poate o citeste și ...Mariana? sau parcă Viorica?... Nu știu, oricum era blondă natur (că la Nr.3 nu ținea cu vocseluri pe atunci) și foarte, foarte frumoasă; cel puțin în săptămâna aia cu excursia așa era.
Sănătate, noroc și alte alea, alea potrivite la așa urare. Clinck, clinck!
Jannin  
Tonache, scumpete rară și mustăcioasă,
Bag seamă că în ultima vreme funcționezi "pe motorină", că tare te-ai lenevit. M-am băgat și pe cele bloage și văd că stau și dânsele înțepenite. Acu', că tocma' trecu' și bacu', veniră căldurile cele mari, așa că te-ai tras la o umbroacă îmbietoare la nănici buni și odihnitori la ochișori... Radiosu' s-a declarat în CO pentru niște zile, așa că iată-mă solo pe portativ. Numai când încep să gândesc la ceva concediu și mă ia cu vârtejuri la creierașii capului. N-am cum, dar deloc. Dacă o vrea proiectul ăsta de l-am început să se lase terminat, poate peste fo' două săptămâni să apară ceva speranțe. Până atunci singura alinare este aerul condiționat de-mi suflă tangent la "poieniță".  Săptămâna trecută am vorbit la telefon, așa, "de control", cu câțiva colegi; Niță Golea, Tomi Stănescu, Florin Ciocârlan, Adi Căldăraru, Nicu Badiu, Iulia Mircea, Doina Oprea și Cornelia Florescu, cea de curând re-re-regăsită. În general, situatia este OK peste tot. Săptămâna asta am să Încerc către alte zări...
Dă-mi semne despre tine. Sănătate și toate cele bune,
Jannin
Boierule,
imediat apare CINCI! Încă nu ştiu ce (epistolă) postez prima oară..., cât despre lenevire..., "te rog, Doamne, să ne ierţi,/ De vei vrea...", eu lucru, cum spuneam, şi pe orizontală, aşa cum e şi cu fostu' Epistolar, actual(???) CINCI. D'aia nu se vede... Încolo, fac multe, importante şi costisitoare, da' nu e de scris despre aste chestii acilea... Deştept fiind, poţi ghici din postarea Ştii ce-mi place?..., la final!...

Vezi, bag samă că eu sunt ceva mai rupt de grup..., noroc cu bloagele..., aşa că doar cu Milica şi cu voi doi ce mă mai conversez... Mari Vasile nu mi-a răspuns la mail, deşi ziceam că suntem prieteni, aşa că n-am mai încercat nici cu însorita Elada...
Toate cel bune, io-s pă fază, bătrâne!
Ave!
Toni
... da' voi de când n-ați mai trecut pe la toți copiii voștri? Bagabonților...
Cher Jannin,
cineva care stă toată zâulica-n casă din motive irefutabile (nu contează natura lor!...) nu e bagabont, cel mult, un cui bont... N-am evenimente deosebite, băiete... Ceva cărți (te doare capu' dacă afli cât de variate-s ca tematică!...), cotidianul (la propriu) Click!, ceva despre Cronica Akusha, despre arhanghelul Uriel..., bashk ceva agrementat cu alămâie!... Casnice, băiete, casnice!... Poate ai tu parte de vaca' mult dorită!
Hai, Pa, Pa,
Toni 
Bună dimineața, ziua, seara!
Deșteptarea, fratii mei, că tare v-ați muiat. Ce ați pățit? Nu v-am mai cetit slova de he he, am și uitat de când... Hai de bine faceți și puneți căștile pe cele pavilioane sau băgați computatorul biologic și personal între boxe, dați volumul la maxim și ascultați, măi dragilor, din alea neauzite. Dacă nici așa nu vă deșteptați, v-am pierdut! Neeeh, n-aveți cum, că doar sunteți și voi făcuți tot din cărniță și nici nu sunteți proaspăt operați la coloană, ca să fiți legați de scândură. Hai și băgați mare și mai ciripiți câte ceva. Sănătate,
Jannin
Jane,
1. Excelent cântecelu', conașule ! Mulțam fain!
2. Îți mai aduci aminte cum suna Imnul R.P.Române? Te slăvim, Romanie!... A fost compus de... tov. Matei Socor iar versurile au fost scrise de Eugen Frunză.
3. Ai pus ceva căldură la borcan, la murat..., să ai pentru la iarnă? (chestia asta-i valabila zilele astea, se pare , și pentru brașoveni)
4. Ceva concediu pentru Mamaia nu primeste și capu' fam. Nicolau?
5. Să trăiești și să fii sănătos și tu și conu' Tonache!
Angelin
Tonacheee!
Dupa căldurile care au străbătut orasul tău zilele astea, cum o mai duci? Ți-ai făcut ceva provizii pentru iarnă?
Nu te-ngrijora, trece... și-n doua luni vei sări direct la palton.
Cu bine și cu sănătate,
Angelin
Dragul meu,
nu-mi fac probleme! Suport la fel de greu și căldurile astea imposibile pentru Brașov, dar și iernile care, uneori, sunt mai nasoale decât cele de... Brăila! Așa că... vorba țiganului: „Numa' vântu' să nu bată!..."
Sănătate și bucurii!
Toni
Hai 'neatza! Deci ați prins adiere la gâlci...  Foarte bine și frumos!
Și ca să fie treaba oablă, când ziceți să nu bată vântu'? Iarna sau... sau și... și... Fiți limpezi, dragilor, să priceapă și cetitorul.

Și până vă clătiți voi gândurile, hai fuguța cu căputzurile ălea deshtepte între megafoane, băgați MARE și treceți la desfundatu' urechilor. Și pentru ca efectu' să fie ca lumea, lăsați-l pe văru' Tomitză la urmă. Da' numa să nu uitați de vânt... "Desfundare" plăcută!
Toate cele bune,
Jannin
*
Iaca si un comentariu!
.....ti-ar tigarea de ras! Auzi soro: dupa splendoare de cutremur, in loc sa-si potoleasca nevasta, dom p'sor se spurca la duhan! Are mare dreptate nevasta cand zice ca-i groasa treaba cu zgaltaiala tectonica! O spun multi avizati, o spun si eu care am fost nevoit sa particip la punerea multor rusinoase "buline rosii" pe cladiri ce mai stau in picioare doar printr-un fel de miracol, un soi de anti-gravitatie. Dupa ce va veni ALA MARE sa te tii dezbateri televizate! Sa vezi atunci meciuri si arbitraje trucate! Multi, foarte multi din pacate nu vor mai vedea nimic pentru ca sub moloz este intuneric!
Cu adanc respect si tuse rasunatoare,
Jannin Nicolau

Barosane, ești formidabil! M-ai făcut să râd cu lăcrimi (sic!), ca pe unul venit de la Brăila, unde cutremurele erau ceva mai dese decât în restul scumpei noastre patrii.
Nevastă-mea l-a simțit, cum se cuvine, ca pe un cutremur, eu, mai altfel, doar ca zgomot, dar zgomot!... Asta e! Și eu, cu duhanul, am mai stat vreo oră, ea, cu zgâlțâiala, s-a reculcat fără probleme!
Cât despre ce-mi spui în a doua parte a epistoliei, tot respectul și cuvenitul fior pe șira spinării... Am trăit cutremurul la Iași, la ultimul etaj al Universității, și apoi i-am văzut (încă!) urmările în București, la repartiție, în 1979!
Cu drag,
AN
 
 

duminică, 21 iulie 2013

Undeva..., cândva...

Am găsit aceste fotografii, deschizând (în sfârşit!) o agenduţă de pe vremuri, unul din acele carneţele chinezeşti care serveau prin anii '90 drept album pentru absolvenţi şi care se-nchideau cu un lăcăţel... Azi am găsit cheiţa şi am avut o surpriză pe care o dezvălui tuturor: protagonistul sunt eu, pe vremea când încă (mă) mai copilăream (Bogdi ştie - cam - la ce mă refer...)!





sâmbătă, 20 iulie 2013

Replica zilei

- Nu ştiu nimic...
[Mică plimbare printre cei câţiva cetăţeni prezenţi la evenimentul destul de misterios]
- Bună ziua! La revedere! (cf. toate posturile de ştiri)
*
- Este aşa... un fel de operetă... terorismul din România... (cf. A.3)
*
- A doua clădire ca suprafață din lume se vede din Lună și pute de la Paris (cf. A.3)
*
- În Bucureşti există zece locuri de parcare pe un singur loc. (cf. ProTv)
*
- Edilul le va premia pe cele mai frumoase şi mai dansatoare dintre fete. (cf. ProTv)
*
- Victima prezenta multiple înţepături la nivelul tegumentelor. (cf. RTV)

duminică, 14 iulie 2013

Hi-Q & GAŞCA la Vila "Bran" (live!)



Atmosferă de basm lângă Castelul de legendă al Branului în preziua Sărbătorii Naţionale a Republicii Franceze!!! Hi-Q a susţinut un concert de excepţie, ca de obicei (am zice noi, subiectivi...), la Vila "Bran", dar a mai avut şi ocazia, destul de rară în zilele noastre, de a-şi revedea şi a sta la taclale cu Gaşca ei, cea care-şi aşteaptă încă recunoaşterea publicului cititor în romanul unui protagonist al grupului de prieteni: Ursanul. Fotografiile sunt din concert şi mi se par formidabile tocmai datorită puternicului sentiment de LIFE! Dana, Florin şi Miţă cântă, Babu exersează la tobe (mă rog!...), Sebanu face atmosferă pe ringul de dans şi Ursan e cu camera!...
















 
















Sigur că multă lume..., inclusiv Bogdan, are dreptate în momentul în care afirmă că pozele nu-s cele mai reuşite, că-s mişcate, că nu-s profesioniste!...
Dar sunt atât de pline de viaţă, de autenticitate, încât eu nu pot renunţa la ele.
Sper ca... restul lumii să-mi dea dreptate.
Oricum, e-atâta bucurie de viaţă, atâta spirit de prietenie, încât recunosc emoţia din momentul evocării evenimentului de către fiu-meu..., parc'ar fi fost 40 + 1 (gaşca mea de la "Iorga" ştie la ce mă refer)!!!














joi, 11 iulie 2013

Ştii ce-mi place?...

Îmi place că, din punctul tău de vedere, eu sunt veşnic (adică nu mor nema!...) şi-s mereu optimist, mereu gata să te facă pe tine să simţi tonusul stimulativ transmis de profesor, prieten, blogger, rudă...  Mereu gata să-ţi dea un sfat, o posibilă cale...
Îmi place că, pentru tine, eu, fiind nemuritor, sunt destul de tonifiant, sunt mereu gata să găsesc o soluţie convenabilă, potrivită, favorabilă... pentru tine!
Îmi place că eu n-am probleme, aşa că-s la dispoziţia tuturor dragilor mei care-s aşa de mulţi!....
Îmi place că vii şi-mi ceri sfatul, indiferent de situaţie: eu mă pricep la toate..., nu-i aşa?...
Îmi place că eu nu am nicicând probleme, eu sunt mereu pe poziţie pentru a răspunde... problemelor impuse de cotidianul atât de imprevizibil şi de dur... pentru tine, pentru mine... Eu sunt neobosit şi disponibil. Doar sună-mă! Răspund minteni!...
Îmi place că pot să ofer soluţii altora şi ei/voi ştiu/ştiţi asta...
Îmi place că nimeni nu mă-ntreabă de-ale mele... (astăzi, cineva observa că am... falca dreaptă umflată, probabil, măseaua...). Şi ce dacă? E de vreo trei ani...
Îmi place că oamenii apropiaţi mie sunt "drăguţi" cu mine!
Îmi place că responsabilităţile mi-s intacte, ba chiar se-nmulţesc!... Că doară sunt egal în drepturi cu ceilalţi!
Îmi place...


ADDENDA


Crezut-am, de aceea am grãit. – Sf. Ap. Pavel
O casă pe care n-o văzuserăm, dar ne-o doream...
Nu arată rău, așa, în faza de pre-lucrare...
Nu prea se vede... Păcat! Chestie de intimitate!
Ipostaza 1
Faţa care cică-i spate...
Ipoastaza 2
Mereu victoriosul şi mereu alături!



miercuri, 10 iulie 2013

„N. IORGA” - GENERAŢIA 4O+1 - 1972-2012+1 - Taclale. 4



Aş fi vrut să avem o mie de vizualizări, astăzi, când Blogul Generaţiei Noastre a-mplinit… o lună! N-a fost să fie… Dar nu e rău nici aşa! Aş vrea să vă scriu tuturor, dar emoţia, teama de refuz… mă fac să stau şi să aştept cu toată disponibilitatea-mi… Dau, spre ştiinţă, câteva statistici:

POSTĂRI POPULARE
Reîntâlnirea 76
Revederi emoţionante, după ani şi ani… - 58
Povestea unei fotografii de grup! – 50
Fotografia de grup... şi addenda (filmuleţe) – 46
Niciodată nu vom rememora mulţumitor! – 36
Mereu mai e ceva de povestit – 35
Atenţie, se dansează!!! 35
De peste tot... 31
Poze de grup, poze de grupuscule, poze… - 29
Cuvânt de început – 24

PUBLIC
România
592
Rusia
121
Grecia
70
Statele Unite ale Americii
59
Ucraina
24
Olanda
19
Germania
11
Israel
10
Marea Britanie
6
Spania
4


TOTAL VIZUALIZĂRI
937


Nr. crt.
Dragul nostru coleg
Adresa
1.
Albu Pompiliu
pompiliualbu@yahoo.com
2.
Andrei Nela
nicoletapetcu13@gmail.com
3.
Ariciu Nina
nina.florea53@gmail.com
4.
Badiu Nicu
fabit_13@yahoo.com
5.
Bezurianis Apostol
abezourgiannis@gmail.com        
6.
Biţeanu Georgeta
cozmina_oana_luca@yahoo.com
7.
Bracaci Teofila
teofilanan@yahoo.com
8.
Buzoianu Vasile
bazmar53@yahoo.com
9.
Câineanu  Marioara
mariucasy@yahoo.com
10.
Căldăraru Adrian
inadria@clicknet.ro
11.
Chiriacescu Adriana
adrianaprosan@yahoo.ro
12.
Cimpoaie Viorica
viorica2212@yahoo.com
13.
Ciocârlan Florin
florin.ciocarlan@yahoo.com
14.
Cloşcaru Gicu
gicufloriancloscaru@yahoo.com
15.
Cocârlea Mihai
remus_kma@yahoo.com
16.
Constantin Marilena
marllenne_2004@yahoo.com
17.
Dumitriu Ofelia
oneacsu@apabraila.ro
18.
Ene Lucica
lucia.beizadea@gmail.com
19.
Florescu Cornelia
cornelia_alexandru2000@yahoo.com
20.
Gherakos Marica
artemisene@yahoo.gr
21.
Ghiţă Sorin
ssghita@gmail.com
22.
Golea Niţă
nitabujor@yahoo.com
23.
Gradea Adela
adelagradea@yahoo.com
24.
Grosu Elena

25.
Hainich Carmen
dr_carmen@walla.com
26.
Horvath Emiliana
emilianageorgescu@yahoo.com
27.
Ioan Angelin
ioangelin@yahoo.com
28.
Kostas Bogdanis
kostasjb@hotmail.com
29.
Laioş Steluţa
ivansteluta@yahoo.com
30.
Marinescu Carmen
carmen@c-sam.nu
31.
Mirică Georgeta
perianu_raluca@yahoo.com
32.
Mureşan Carmen
milea.carmen.elena@gmail.com
33.
Neacşu Ion
gh.ion.neacsu@petrom.com
34.
Nicolai Anton
anton.nicolai@yahoo.com
35.
Nicolau Jannin
nicolau_jan@yahoo.com
36.
Oprea Doina
mirceadoina@yahoo.com
37.
Orhei Mihaela
orbit793@yahoo.com
38.
Panait Mioara Mia
mioara_daros@yahoo.com
39.
Pâslaru Viorel
paslaruv@yahoo.com
40.
Pleşoianu Rodica
mari_plesoianu@yahoo.com
41.
Plopeanu Mihaela
mihaela_iordache@yahoo.com
42.
43.
Răducan Milica
Rolea Mariana
millytopo@yahoo.com
gicufloriancloscaru@yahoo.com
44.
Seceleanu Iliana
teo_pap2004@hotmail.com
45.
Stănescu Rodica
antimis@yahoo.com
46.
Tibanaris Atanasia
eirini792011@yahoo.gr
47.
Turcu Adriana
mihaibacanu10@yahoo.com
48.
Vanghelie Nina
vasile_nicolaie@yahoo.com  
49.
Vasile Cristian
vasile_cristian_marian@yahoo.com
50.
Vasile Maria
kbogdanis@yahoo.com
51.
Zainea Emilia
popleaemilia@yahoo.com
 

Doamne, doamne, am trăit s-o văd și p'asta. În sfârșit, iată-vă și geambași... Ce mai umează? Când eram copilaș mic, mic, intenționam să mă fac iaurgiu (aminte la iaurgii din Brăila care-și strigau marfa în gura mare). Un pic mai târziu (unul-doi ani), când am prins câte ceva din sensurile majore ale lumii, mă prezentam: J.N. - inginer-șef-făt-frumos-din basme. Măcar că eu eram copil... da' ceva, ceva din titlul  declinat, tot a ieșit. Dar să faci strigare la meserii ca și dispărute, asta-i chiar vandrea (adecă un fel de aiurea de aiurea). Rămâne un singur îndemn: Deșteaptă-te, Române!
Cine are nervi să citească scrisăturile noastre, poate trage o singură concluzie logică: "ăștia au ieșit cu melcii la trap". Și dacă zice, să-i fie de bine pentru că, mie personal, așa îmi place aiureala noastră...,  că mă alătur vouă și vă reamintesc, într-o formă ușor adaptată,  celebrul dialog strămoșesc:
"- Angel, calul nostru iap-a fost?
 - Dar tu, Toni, chior ai fost?"
Adânc, profund, plin de sensuri suculente, ce să mai......din actualitate!
Hai că v-am spart la nară! Până vă reveniți, un celebru Hai, Pa, Pa,
Jannin
Păi când io spusăi c'am loat-o rău pe nebănuitele cărări ale Domnului, voi spuneați că nu-i adevă'... Iote că e! Așa că zic să-i tragem suprarealistic pe mai departe, spre disperarea celor lăsați perplecși! Sal'tare, pretenarilor
Toni
...și ca să nu vă imaginați ca sunteți singurii inventivi de pe plai, ia ascultați voi ce zice unul ce reprezintă spuma cremei aleșilor neamului, a celor mai iubiți dintre pământeni , d-l membru al guvernului, ministrul  Dusha, apropo de accidentul din Muntenegru >>>...au fost aduse în țară trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați ... >>> 
...l-am auzit cu urechile mele!...mm?! ...așa-i că sunteți mici de tot?... 
...Jane, mulțumesc mult pentru cântecele ! 
...Tonache, unde-i tabelul de pe blogul promoției cu adresele de email ale colegilor ?
vă îmbrățișez cu drag,
Angelin
...citatul e genial! Tabelul tre' rescris pentru că sunt nume, printre ele, Marika şi Jan, care apar în blanc! Aşa că m-am supărat şi încerc să rescriu de mână întreg tabelul! E bine, scumpule?... *:) happy
Toni
STAI! Stai așa cătz-y explic io' cum vine trebutza. E ca la dom' Popa al nost' (de muzică) de ne zicea el tot nouă, când era în toane belicos de bune: "Taci din gura aia spartă, nebunule, că-ți dau două mii de pumni în cap și pe urmă te iau la bataie". Tot așa și la dom' Dusha: mai întâi, pe bază de identificare (pașaport, C.I. etc.) cadavrele au fost însușite (reclamate) oficial de către partea noastră, devenind astfel trupuri neînsuflețite, după care neshte specialishti au determinat tot oficial, că starea de neînsuflețire este definitivă și ireversibilă și, ca urmare, au fost declarați în sfârșit decedați. Simplu ca bună ziua! Ce n-ai înțeles? Oricum, Dumnezeu să-i odihnească pe cei răposați și să-i aline pe cei în suferință, rămași în urma lor!
Să vă fie de bine pentru muzicuțe! De mai vreți, mai dăm că avem. Numa' ziceți ce anume și mintenaș se face. Hai, Pa,Pa,
Jannin
Toni, Jan,
adresele de email puse împreună nu se împacă și pace! m-au astenizat! am încercat o soluție de avarie! am înlocuit @ cu + !
noroc mult !
Angelin
Dragii mei gorobeți Angelin & Jan,
După cum (n-)ați băgat de seamă (că doar n-o să dășchideți și blogu'!!), am dat drumul episodului 4 la Taclale și, culmea, i-am zis chiar așa!... Las'că și pe 3 l-am botezat tăt așe, că mi s-a părut că am trecut la ale noastre, de la cele oficiale, de interes general... iorghist!
Apoi interpretarea exhaustivă a textului dushan mi se pare ireproșabilă, coane Jan! Ești mare, ce mai! Treci cu 30 p. subiectul I de la bac (ăla cu text la prima vedere!). Frumoasă și povestea cu inginer-șef-făt-frumos!!!, da' io să știi că preferam atuncișa bragagiul, că parcă era mai... exotic și mai levantin, dacă po' ăs zic așa.
Și crezi tu, dragă Radiosule, că lumea va interpreta + drept @??? Io mă-ndoi!... Așa că mai încerc și eu, să văd ce iasă!
Sănătate și... răcoare estivală!
Toni
Aștept notele pentru propunerea mea spre plăcută audiție!
cu drag, (Lynerd Skynerd - Sweet Home Allabama)
Angelin
Băietzashii aceștia de mare succes, s-au prăpădit într-un accident de avion. Cam pe la jumătatea filmului CON AIR (cu Nicholas Cage, John Malcovich, Steve Buscemi etc.), canibalul condamnat face o referire la această formație și la accidentul lor, în timp ce ceilalți deținuți ascultă tare, exact piesa atașată de tine. Cum s-ar zice în zilele noastre, nota nu poate fi decât: cool. Această bucată a fost multă vreme și în mod eronat atribuită lu' Creedence, la fel ca și Mustang Sally a lu' Wilson Pickett.
Mulțam de piesă, mă revanșez eu cumva.
Jannin
În general se zice că aceste apeluri sunt adevărate. Personal, bănuiesc că doar se asigură "trafic" pentru providerii de net.
Ca măsură bună de protecție, m-am decis să nu deschid nici un mesaj de la adrese care nu-mi spun nimic și cu subiecte declarate prea "invitante". Soarta lor se încheie direct sub DELETE, fără remușcări. Dacă e ceva important, expeditorul revine sau sună. În cazul de față, expeditorul îmi este extrem de cunoscut, asa că iată-vă citind baliverne de la MAI:
- ATENTIONARE DE LA MINISTERUL DE INTERNE - IMPORTANT
(bla, bla, bla)
Jannin
Mda, cunoaștem!... mai nou, eu sunt vizitat de propuneri de tabere și drumeții și de... lenjerie intimă!... mai am o Adriana care intră cel puțin de două, trei ori pe zi (deși se duce direct în spam...). Primejdios e că au început să vină și mesaje de la prieteni apropiați... dar în engleză (deși unii nu vorbesc limba!). Așadar, atenție mărită!
Toni
Hooverphonic-ul este revanșa mea pentru Skynyrd și-i și o excepție de la prostirea generală a muzicii contemporane (părerea mea). Cealaltă bucată, clasică în toate cele, este o ghicitoare. Cine-i interpretul? Atenție, nu este negru, ci chiar îngrozitor de alb și-i și un nume mare (chiar uriaș) în rock, jazz-rock, soul, și, evident, blues. Ca vârstă, este cam leat cu noi.
Succes și audiție plăcută.
Jannin
SUGESTIUNE
Pentru + în loc de @ Tonache drag, BAGĂ NOTE EXPLICATIVE pă blog, înainte și/sau după listă. Io' am încercat la mine și nu se întâmplă nimic de rău când înlocuiești + cu @. Dacă nu iese nimic la tine, mă ocup io' aci la mine și-ți trimit marfa în stare finală, evident când o fi gata. Hai Pa, Pa,
Jannin 
Mulțam, mulțam, mulțam!, da' încăpățânat fiind, încerc mai întâi refacerea normală a tabelului, rescriind adresă cu adresă.
Hai Pa, Pa,
Toni 
Copii si copile,
Azi, 11 iulie, colegul nostru, Jannin Nicolau schimbă "prefixul"!
Io v-am zis, voi faceţi ce vă taie căpuşorul vostru drăgălaş!
Angelin
Angelin scumpule,
mi se pare că iar îţi dau de lucru... Am reuşit să public lista cu adresele aşa cum se cuvine... Am făcut-o şi pe blogul generaţiei şi pe Taclale. 4! 
Aşa că te rog, cel puţin pentru cei 49 (zic eu...) să-ncerci să realizezi şi o listă cu datele de naştere..., ar fi frumos! 
Încolo, prieteneşte, puteai să-mi dai un signal...
Cu tot dragul,
Toni
Dragul meu, drag ca un frate,
mi-e greu să-ţi spun totul într-o asemenea zi. Vezi tu?, i-aşa de importantă ziua pentru tine, încât nu-mi aflu cuvintele... Ce să-ţi spun mai mult decât LA MULŢI ANI, CU SĂNĂTATE ŞI FERICIRE, noroc în toate, bucurii zilnice şi... cotidiene, tot ce-ţi doreşti şi ceva peste! 'S prea emoţionat, aşa că ai voie să râzi de mine în stilu-ţi inconfundabil... Prin urmare, sfârşesc c' o vorbă a mea: SĂ-MI TRĂIEŞTI, JANE!
Şi o bere închină-ţi-o şi din partea prietenului tău de departe!...
Cu tot dragul,
Toni
Mulţumesc din suflet pentru bunele şi caldele gânduri cât si pentru pentru partea de deasupra. M-am gândit eu la ceva... da' nu spun ce şi cum, că-i cam de rushinică. De râs nici nu poate fi vorba. Niciodată nu am râs de prieteni, dar nicodată. Câteodată am mai glumit pe seama lor, dar cu tot dragul din lume, fără urmă de răutate. Acum chiar am fost serios.
Despre partea cu berica, te asigur că se face dar mâine, când e zi de început pentru un fericit week end de sfârşit de săptămână, deci e şi timp de recuperare. Şi să ştii că am s-o beau! Cum zicea românul Eminescu?
Despre partea închinării... etc. etc. Mai bine o ciocnesc, înainte şi în timp ce... detalii arhicunoscute, drum bătut. Şi pentru că-mi esti drag, am să repet ciclul de mai multe ori! Bun aşa? Şi acum să-mi spui tu dacă şi unde am râs eu de tine! Amu' te cert cu blândetze că n-ai răspuns (încă) la ghicitoare. M-ai (sau mai?) aştept!
Toate cele bune şi trebuincioase să-ţi pice pe cap şi să te-mbolnăveşti de sănătate.
Jannin
Păi..., dragule,
Să cred că de data asta eşti tu cel cu calu', iapa şi-armăsaru'? Ideea nu era c-ai râs f'o dată, ci că o vei face acum, având în vedere tonu' meu oficial (cât am putut...). Realmente emoţionat de evenimentu' tău, mi-am găsit greu cuvinţelele - asta era! Iar râsu' ntre prieteni e benefic, dragule, atâta vreme cât e prietenesc!
De-o fi una, de-o fi alta... etc. etc. Azi am cumpărat (incredibil!!!) f'o 12 bericoase (aşa le zice el!), pen' că-mi vine ficioru' n weekend jurnalistic... Şi el..., ca tine..., se teme de cele tării ruso-lipoveneşti... Deci, fără vreo preabilitate, eu încep mai din sara asta începutu' de weekend... Am băgat-o... la frigider
Bă, băiete!, de unde o scosăşi p' asta cu râsu' tău dă mine însumi?... Am esplicitat mai deasupra... Ierea vorba dă tonu' meu prea emoţionat, atât! Şi mi s-a părut că merita râsu'... tău tonic (sic!)
Să-mi trăieşti sănătos, frate!
Toni
Tabelist - Profesionist, ce să mai discutăm....
Profesore, luminează-mă şi pe mine cu o cestiune de maxim interes şi proaspătă actualitate: un' trebuie să mă benoclez ca să aflu ce promovabilitate la bac s-a "întâmplat" anu' ăsta la noi la Iorga. Ştiu că judeţu' e pe locu' unu pe ţară cu 74,ceva%, ştiu că Iorga-i pe locu' trei în judeţ (şi oraş), după Murgoci şi Bălcescu, mai ştiu că Iorga-i pe locu' unu pe judeţ cu trei ruşinoase medii de 10 (auzi soro - zece la bac - a-nnebunit lumea), dar nu ştiu de promovabilitatea internă. Aştept un sprijin de ajutor. HELP!
Jannin 

Jane, inimă mare,
promiţ să mă documentez şi să-ţ' trimiţ' helpu! Mulţam pentru chestia cu tabelistu'..., important e că a ieşit. Te ţuc! Cum e cu bericioaica?!
Toni
...azi mi-am adus aminte, 'coane, azi! ...da' să-ţi zic daravela! ...am trecut în listă şi adresa de mail a Rodicăi Stănescu, să ştie şi ea, să-i zică 'mnealui ceva de bine! ...şi ce crezi, poznă! ...în loc să-i dau din listă adresa ei >>>antimis@ya....>>> iau adresa >>>antimisene@ya... >>> sau cam aşa ceva! ...şi acum, ţine-te bine, 'coane! ...ştii matale a cui adresă e ultima ??? ...a fostei mari iubiri din liceu a 'mnealui , pst!, secret mare!, Marica Gheracos! ...am descoperit acest MIC amănunt... ACUM, ACUM!!! ...în şirul de adrese care-mi apare sub mesajul tău! ...mm ? ...ce spui, brodeală!...
Angelin
Janeeeeeeeee! Help, că nu mai pricep nimic... Cine-i dânsu'? Ce-i cu prima adresă?... A doua e a Artemisei, fiica Maricăi... Ce-s intrigele astea de-acum (aproape...) juma' de secol?... Şi care-i treba?... Se brodesc şi chestii amuzante, revigorante, măcar nostalgice!
Vă pup,
Toni 
Bine, bine! Bravos ţie, flăcăule! Chiar îmi pare bine că a reapărut acolo! 
Da' despre cântecelu' expediat spre audiţie nu-mi zici ni'ca?!
Păi ce să zic, coane?... Ca un adevărat comandant de navă, constaţi reuşita, fără să bagi în samă efortu'... Glumesc, evident! Cât despre muzichie, dacă urmăreai ultimele replici schimbate de mine cu Bigul cu suflet... mare, observai că am o problemă pe linia ascultat-stocat!... Aşa că acum încerc s-o rezov!... Oricum, mulţumesc pentru colet!!! Şi bag samă că mă mai aşteaptă unu...
Cu prietenie,
Toni
Îmi pare rău, nu am recunoscut interpretul! Iniţial, gândul mi-a zburat spre Michael Bolton. M-a ajutat internet-ul !
Angelin
Va (re)informez că-s cal bătrân, am bătut multe drumuri şi am vazut multe hanuri. Măi drăguţilor, da' asa intriganţi ca voi, încă n-am perceput cu nici un simţ. Codoşilor care unmblaţi cu codoşeli! Cum zici, Radiosule? Din eroare de greşală, în loc de Rodica ai nimerit-o tocmai pe Marika? Exact când tocmai o convinsesem pe a mea consoartă că povestea-i prea veche pentru orice fel de "resuscitare". Mercik frumuşel! Las' că v-o coc io'..., doar nu speraţi să scăpaţi!
De acu' am început studiul de caz şi pregătirile preliminare. Vă salutez cu un zâmbet deja amplasat în colţul gurii. Sănătate fraţiorilor, multă sănătate fiin'că o să vă cam trebuiască.
Jannin
Băiete, băiete!...
ăi fi tu cal bătrân (io nu traduc asta!...), da' cu mine ce-ai avut? Dă un' să ştiu io care treaba cu triunghiu' conjugal de-acu' paj' de ani?! Io-mi mânam turma prin clasele inferioare, că mă-nvăţaseră hăi mari că nu e bine să ai iubită la locu' dă muncă..., aşa că eram bun prieten (chiar confident!) p'ân clasă şi... gata! Aşa că eu mi-s un ţâr perplecsizarisit dă toaă povestea pă care nu fac al'ceva dăcât numa' s-o bag acilea! Aşa că: Angelin! La interval! Spune ce-ai avut cu bietu' Big???
Vezi statistica la zi în capu' listei!
Mii de urări de sanatati şi berici reci şi gulerate!
Toni
Din pură prietenie vă trimit şi vouă una din reclamele ce-mi umplu zilnic emailu', gândindu-mă că în curând veţi avea nevoie de ceva dur, rezistent între izmene şi gingaşele voastre curişoare. Aveţi aici posibilitatea să alegeţi materiale potrivite, după duritate, elasticitate, preţ, etc. Culoarea nu are prea mare importanţă în cazul vostru. În caz de necesitate, nu ezitaţi să sunaţi furnizorul pentru detalii suplimentare. Ha, ha, ha, ...deja zâmbetul anunţat s-a întins pe toată harta. Am început să încep!
Pa, Pa, scumpishorilor, adorabililor,
Jannin
Reclama am lăsat-o la locul cuvenit, dar comentariul însoțitor nu putea lipsi de-aici. Parcă-s mai de soi ale mele, cu tabere și drumeții și lenjerie intimă!...
Hai mai Pa,a, Pa, drăguțule
Toni
Tonache ,
Io iau amenințările lu' Jan cât se poate de în serios și-mi caut ajutor deja pe la prieteni mai vechi.
John Maiall, Eric Clapton - Hideaway
Audiție plăcută la volum maxim (în căști!)!
Cu sănătate , 
Angelin
Dacă vă trece prin cap să ștergeți reclama pe motiv de expeditor necunoscut, iaca, acu' expeditoru-i extrem de cunoscut. M-am găndit că e păcat să ratați ocazia!
Jannin
Astă seară accept starea de armistițiu. M-am ocupat de bericioaicele alea după promisiune (da' nu numa') și pe cale de consecință am o moliciune blegoasă în structură a.i. prin coroborare cu vioiciunea lu' băieții ăia atașați de Angelin, am ajuns să cred că v-ar prinde bine și vouă păcătoșilor, un sejur cât de prelung în "incinta" pe care v-o sugerez prin bucățica "agățată" la prezenta epistolie. M-am inspirat din raiul musulmanilor, dotat cu munți de pilaf și izvoare de bragă sau cafea. Parcă formula de rai creștinesc, potrivit bătrânului Jerry, are totuși o altă atractivitate.  Vă las să savurați muzicuța și (măcar) ideea. Sară bună și fără dureri de cap,
Jannin
Dureri de cap, ioc! Mai ales că eu nu beau... bere! Da'-mi dă bătăi de cap Angelin, care iar a uitat să trimiță epistolia către ambidue... Ce noroc cu tine! Al'fel perdeam bunătate de Hideaway!
Bună dimineața, soare! (că tot sunt nori urâți la Brașeu...)
Toni
Buna dimineaţa. Impozanta şi aristocrata mea chelie poate substitui relativ uşor sclipirea soarelui, aşa că, în caz de urgenţe..., e nevoie de un chibrit sau de cel mult o lanternă de brichetă pentru a-şi pune în valoare capacitatea reflectorizantă.
Despre Hideaway şi gagii de au "jucat-o" ce pot să spun? Doar că erau extrem de tineri şi de talentaţi. La fel şi noi, ba chiar şi mai şi - de tineri, evident. Noi eram şi am rămas nişte super-consumatori ai genului muzical în discuţie. Şi, dacă mă uit în jur, zău că nu-i puţin lucru.
Despre dor-de-cap, să nu spui că "tratamentul" lui conu' Jerry Lee Lewis nu ajută în acest sens... Mai ales dacă răul "acela" este chiar rău si nu doar f-un amărât de izvoraş astenic.
Pe Radiosu' n-ai cum să nu-l ierţi doar fiincă-i căscat. Doar când te gândesti la inima aia mare a lui, îţi trece năduful. Hai, gata cu laudele. Azi renunţ la critici pentru că iarăşi este începutul unui  FERICIT HAPPY WEEK-END DE SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ. Cu ocazia asta m-am auto-corectat în legătură cu precedenta utilizare a acestei minunate expresii, dar într-o formă incompletă. Chiar şi prostiile trebuie învăţate corect!
Ma opresc aici pentru că e doar sâmbătă dimineaţa şi deja am bătut câmpii la greu. 

Hai, Pa, Pa,
Jannin

Am zis să-ţi/vă răspund mâine... dimineaţă, bine'nţeles, da' nu mă pot abţine! Deschisei, ia acu', seara, cele bloage (că avui zi grea din motive d'astea mai lumeşti şi mai puţin... - pasamos!) şi, pe lângă faptul că am constatat că lumea s-a cam rărit pe "N.I.", m-am crucit constatând că avem un vizitator din... Burkina Faso!!! Jane, scumpule, ăsta-i vreun fost subordonat de-al tău sau unu' care o fi fost vreodată iorghist?!... Că mă-mpresoară ruşii şi americanii, mai treacă-meargă..., da' chiar din Burkina Faso!... Io cre' că ăla n-a ştiut pe ce apasă... ori o fi legat ombilical de Brăiliţa!...
Cât despre sursa ta de lumină..., jos cu pălăria!, mie, unul, îmi impune un respect deosebit, punându-mă totodată în situaţia dificilă de a alege între dânsa şi pletele tale (şi nu ştiu ce să pun în prim plan! - vezi? d'aia n-am eu probleme d'astea: nu-mi văd chelia decât în poze făcute de alţii...) 
Aşaaa, cu tratamentu' e simplu: la mine încă funcţionează principiul "cui pă cui să... cui!" Aşa că am grijă să nu rămân fără... lubrifiant medicamentos... 
Cu muzichia, absolut de părerea ta! Verificat pe pruncii mei (vorbă să fie, dacă trece şi-al doilea - fata - de 30...), care-s ataşaţi de muzica vremurilor, nu de ceea ce se urlă/scârţâie/miorlăie etc. azi De altfel, dacă veţi intra vreodată pe bloaga asta, veţi vedea că, mai jos, există o rubrică "Asta-i muzica ce-mi place!" şi acolo fug eu când e nor pe cerul sufletului meu!... Ştiu eu de v-o plăcea!?...
Doamne, Dumnezeule! Cum să te superi vreodată pe Angelin? Nici în gând, nici în coshmar, frate Jan!
Hotărât lucru: Pa, Pa, Pa!
Toni 
'Coane Tonache, să fiu iertat, numa' că dacă cEtesti matale atent mai jos destinatarii la mesajul meu, vei descoperi că am trimis şi pentru matale şi pentru amicu' ce se plânge de dureri de cap pentru prima dată la 60 de primăveri proaspăt împlinite! 
Norii urâti la Braşov... sunt iubiţi la Brăila! Trimite-i, rogu-te, la noi! 
Nu am luat încă o hotărâre în legătură cu tabelul cu datele de naştere ale colegilor. Io mă mai gândesc dacă-i cu vreun folos ori ba să facem asta. Deşi, dacă întregu' comitet mi-o va cere... mă sĂpun! 
N-am trimis încă pozele scanate, însă nici n-am uitat ce am promis. Mai ai puţintică răbdare, te rog frumos şi se rezolvă! 
Am mari probleme cu PC-ul meu şi mici fonduri disponibile pentru un doctor bun ori pentru altul (acest mesaj a fost început pe la orele 16,30 şi acum sunt ceasurile 18,37 şi io încă nu reuşesc sa-l expeBEMOL! 
Mai scriu o vorbă... mai stau să-l aştept să-mi toace nervii! Numai că io nu vreau să renunţ... că-s încăpăţânat iar el nu ştie. Norocul lui... că dacă eram un tip violent... până acum ar fi trebuit să-l fac tocană... 
Cu drrrrrrag,
Angelin
p.s.Jane, dragule, da' de Efta Botoca ai auzit vreodat'?... Că tot fu ziua matale şi cam petrecĂuşi, se pare...
Ei, acu' şi tu, Angelinule... Păi de unde-ar mAi ţâshni hazu' dacă totul ar fi pă bune?... mai facem şi noi pă uitucii, pă criticii, pă una, alta... Da' tu mărturiseai la un momen'dat că ai uitat să trimiţi şi spre mine oareş'ce şi io profitai... Asta-i tăt şi sper din suflet să nu fie cu supărare... 
Cât despre nori, dacă mai şi lăsau ceva să pice din ei..., ţi i-aş fi trimis cu dragă inimă, da' aşa..., numai cu ameninţări şi vânt...
Cu datele... nici eu nu-s chiar convins că..., poate doar ziua şi luna, că astea ne interesează... Zic şi eu!... Ca să ne putem congratula când e cazul...
Pozele..., or intra ele-ntr-o bună zi! Cât despre fonduri!!! SĂ N-AUD! AM NIŞTE GĂURI!!!... Da's pentru eternitate, aşa că nu-mi pare rău.
Evident! cum nu? E din tagma Grigoraş Dinicu, Toni Iordache, Marcel Budală, Grigore Kiazim, Fărâmiţă Lambru (mai vrei?...) - instrumentist d'ăla de MARE CLASĂ!
Cât despre sculă..., asta e datoria ei: să facă pe nebuna!
Cu tot dragul,
Toni
Bună seara, Tonache.
De blog ce să spun, lasă-l așa! Mai greu va fi dacă se bagă la scris opinii pe dânsul (blog) vreun nevorbitor de engleză din Korea, Japonia sau altă țară unde scrisul se execută cu dalta. Să te văd cum, ce și cu ce răspunzi... să nu iasă vreo înjurătură când tu poate vrei să zici că-i frumos cerul patriei lui. Despre burkinistul faso-ist n-am habar, da' tre' să fie totuși băiat de gașcă, dacă și-a vârât nasu'n "trebile noastre serioase". Despre ruși și americani, văd că-i suporți c-o oarecare jenă... Te înțeleg. Dacă erau rusoaice sau americănoaice, lucrurile ar fi stat cu siguranță mult mai bine!

Despre chelia mea - no comment!
Ref. muzica din blog - simplu - când am făcut selecția pentru 40+1, am băgat o geană în rubrica amintită și "m-am inspirat copios" din ea, aspect ce se poate verifica. Și asta din două motive:
- din fericire, suntem pe aceeași stradă cu preferințe;
- în caz de comentarii, puteam să încasăm frățește reproșurile auditoriului.
Evident punctul doi este o mare minciună, dar primul e "pe bune".
Și fiin'că tre' să fii obo', fugi și dă o gonetă, să adormi ușor. Să fii sănătos și bun de exploatat și mâine.
Hai Pa, Pa,
Big
Jane,
Ăia scriu cu pensulica sau cu... fleoșmotocu', nu cu dalta (ăia-s Flinstone-ii!!!), da' tu ai dreptate: o zvârlitură de tuș unde nu trebuie și... s-a dus bunătate de bună intenție! Apoi, or fi ele deștepte, statisticile, da' nu precizează sexul vizitatorilor, că dac'ar fi făcut-o... de mult mi-ai/ați fi cerut parola să intrați și voi pe... blog! Da' așa...
Despre chelie nu eu am început discuția, eu am spus doar că-s impresionat de pletele tale, mai ales că pe mine mă tunde, spre marea mea disperare, nevstă-mea, de două ori pe an, ca pe cățeii de casă... Când să mă bucur și io..., ioc plete!...
Cât despre gonetă..., iar ioc! că veni Bogdan acasă și HiQ la Bran, așa că au pus de-o întâlnire de pomină a Găștii (evident, la Bran!) și eu am stat până-n miez, fără șansa de a mai bea o bericică în doi...
Așa că: Bună dimineața, băiețică! O duminică frumoasă și... umedă!
Toni
Sugestie pentru tineri ca noi... nouţi!
cu drag,
Angelin 
FORMIDABIL, conaşule!
Dă, Doamne, s-o pot posta pe Taclale!!!
Toni

P.S. Nuuuu!
P.P.S.Ba daaaa!
[A.(nte) S.(criptum)] Și declar că io nu mai pricep nimic!!!
Jane, prietene, tu grăiești ca din carte și-mi place chibzuința și înțelepciunea matale ...numa' că de va veni ziua vreunei Rodicutze dragi mie și nu numai..., 'oi mai fi io-n stare s-ascult de povețele tale după ce-o felicitEZ cu caldură sub impulsuri lăuntrice greu de controlat și să nu vă-mping și pRe voi sugestionându-vă obligatoriu să faceti la fel?! 
...ai dreptate, prietene, încă o dată..., numa' că io, atunci când am împlinit prima juma' de secol a existenței mele, am decis să renunț definitiv la a-mi mai tot face procese de conștiință nefolositoare și să tot iau în calcul presupuse implicații, ce am decis să fac, fac, și răspund pentru ce fac... de blogul nostru însă... răspunde amicul Tonache, fie-i contul de card pentru salarii vesnic plin, am zis!
cu sănătate,
Angelin
Și continui pă post dă P.S.: 
Jaaaaane!
noi cu irigarea, indiferent de sursă (hamei, secară...), iar omu' ista cu atitudini pe care n-aveam cum să nu le postez, în ciuda hotărârilor anterioare... Bă omule, nu degeaba e el Radios..., o fi știind oareș'ce, de vreme ce se-mpăunează mai ceva decât celebru' Rică a lu' nenea Iancu! Cum io nu pricep mai nimic în urma bunului tratament cu extras de secară (grâu, porumb..., picioare de scaune - cf. Ilf și Petrov!!!), cer ajutoriul teu frățesc dă degustător dă malț, hamei și alte orzuri... Da' numa' ajută-mă-mă!... Oricum, tabelu' ('bela) ar fi pă blogu' meu, nu pe-al generației!
Pup cu drag și gura... uscată!
Toni 
Mă dragilor,
io' ncet, încet, observ că nici măcar voi nu cetiţi Taclalele şi din cauza asta replicile noastre sună cum sună, ca' ntre schimbu' de mesaje care se intersectează pă drum, adică ceva de genu' "ce faci cu adresa aia...?", "păi n-am treabă cu Rodica"! Ia vă rog, mai treceţi şi la lectură, fraţilor, că sunteţi coautori, nu doară lectori! Mai armonizaţi şi voi textişoarele, nu mă lăsaţi doară pe mine s-o fac! Eeee...
PA, PA, PAPA!
Toni  
Pretenare, pierzi vremea şi o pierdem şi noi. Păi tu văzuşi ce facea TC? Ce făcea? Păi bine făcea că avea abundenţă din CELE NECESARE şi servea dom'ne, servea!. Avea, dom'ne şi servea! Păi io', amaratu', c-o juma'dă cană de CICO cald în faţă n-am chemare, n-am nimic. E ca şi cum la studio X (hix pe bulgăreşte) aştepţi un film cu Manix şi ţi se prezintaî n reluare un episod din Telejurnalul de noapte cu extrase din cine ştie ce congres sau plenară. Şi la urmă-ţi bagă textu' că a fost la cererea telespectatorilor. Păi poţi risipi aşa un FL? Aţi văz't-o pe Larga Barbu? Făcea pregătire serioasă ca să intre-n atmosferă, omenarilor. Păi fiţi oameni, ce Doamne iartă-ne, îi păcat mare de risipă. Cumpatare... Şi dac' aveţi oaresh' ce călduri lăuntrice, ieşiţi până la scara blocului şi lecturaţi listele cu întreţinerea. Vă reveniţi imediat!
Gata Tonache, pentru azi ajunge cât te-am certat. Sunt sigur că mâine găseşti tu ceva ca să te cert din nou. Pân' atunci, Pa, Pa,
Jannin
Bigule, numa' la cele epicureice ţî-i gându', io-ţi trimiţ un exemplu de... sinestezie artistică, ia tu - cu gândul la cele ale gorjului..., lichide, solide sau amestecate. Se pare că fu cald tare prin cele Capitalii, de-ţi dă CICO-n fiert! Io, fiind la domiciliu' casnic, am apă minerală cu lămâie la fergedel şi mă răcoresc d'acolo! Cât despre lista cu pricina, io stau la cinci şi cine ştie ce gânduri îmi vin după asemenea lectură... incitantă!...
Iote, aşteptam şi eu să mă feliciţi sau să (mă) râzi în legătură cu soluţia de a posta cele filmuleţe... Da' tu... Vai, vai, dragi copii, numa' blogger să nu fii!
Hai Pa,
Toni 
Hai să trăești tinere moșneag și deie cel Domn de la zenit și de peste tot să se termine astă ziulică de-mi frăgezi pateul, nu alta. Tonache și Angelosule (am găsit deci una zicere nouă lu' Radiosu'), am avut o zi de-mi venea să... (și urmează ca în revistele  PIF: bombe, cranii cu cuțite la mandibulă, fulgere, lațuri de spânzurători și alte semnuletze sugestive pentru înjurături politicos deghizate). Nu intru la detalii că vă stric somnul. Poate într-un viitor "cap-la-cap" v-oi zice da' acu' nexam chef.
Cu referire la HiQ, vă recunosc de-a dreptul cinstit că a fost o mare surpriza pentru mine să constat că era vorba chiar de trupa HiQ. Inițial, am crezut că sensul frazei "...veni Bogdan acasă și HiQ la Bran ...Găștii ...etc." înseamnă că "a venit B acasă și hai quick (adică hai repede, iute) la Bran... Gasca... etc." . Și când colo era chiar ceea ce scria. Vă dați seama că orgoliul meu de rebusist amator a primit o lovitură groaznică - anestezie artistică. E clar că trebuie să mă mai liniștesc pentru că am cam luat-o prin bălării. Tot așa, după referirea la Ilf și Petrov mi-a venit ideea că aceștia fiind ruși înseamnă că un "închinător de țară și neam" a numit teritoriul din jurul Bucureștilor ILFOV, adică al lui ILF. Dileală totală - recunosc - cu atât mai mult cu cât, la viața mea, nu am făcut oficial nici măcar cinci minute de l. rusa. Înseamnă că tre' să mai dau chelia la lustruit, căci nu mai respinge infraroșiile a.i. se încinge "miezul". Angelosule, de scrii cu litere mici mari sau cu mari litere mici, nu-ți pare că Tonnet al nostru (vezi filmul BARAKA de prin '84-'85 cu eroii Tonnet și Roseta) se cam auto-compătimește? "Ce greu e să fi bloggarangiu". Păi ce-i așa greu? Că doar este tot meseria  lui pe care o face la slujbă pe bani, o face acasă că trebuie, o face-n timpul liber că se amuză, etc. etc.
Ce ar fi să vă scriu și eu despre niște dimensionări de fundații sau verificări de grinzi etc. Mi-ar fi extrem de ușor, dar cine ar pricepe? Mda. Mi-a fugit privirea mai sus spre Ilfov și înclin să cred că sunt cam obosit. Așa că vă urez și vouă câte un nani bun și odihnitor la ochișori. Pa, Pa pentru oameni comuni și Bla, Bla pentru ...specialiști.
 
Jannin
Rău cu canicula, frate! Rău al dracu'... Cât despre înclinațiile rebusistice... jos stindardul! Când lucrurile ereau clare și directe [Miță, Florin - HiQ - și Bog sunt foarte prieteni și colegi (cre' că invers...) încă de la grădi' iar, după titlul unui hit al trupei, Bogdan a scris un roman despre gașca lor - spumos, după opiniunea mea!], tu vedeai șarade, când însă făceam și eu aluzii literare, definind aluzionistic vodca printr-o vorbă a unora dintre cei mai mari scriitori umoristici ai lumii (Jane, fugi la bibliotecă și caută Vițelul de aur și Douăsprezece scaune! - sunt geniale și o excelentă lectură de vacanță - chiar Stalin se pare că-i aprecia pe evreu și rus, de vreme ce nu i-a trimis în gulag și nici măcar nu i-a împușcat..., ba chiar îi citea cu multă plăcere!), tu te gândeai acasă și la drumuri apropiate, ilfovene... Greu..., greeeu ne-nțelegem vara! Da' a' lu' Petru unde-i??? (Petrov, nu?...) Scuze pentru fraza clădită după criterii... matematice! Urmează acolada!!!
Angelin dragă, hai să-i spunem că n-ar fi rău dacă scrie despre cele ale lui, chiar ne-ar interesa oareș'ce povești cu grinzi, fundații (mai ales că de la o vârstă...), relatate în stilu-i inconfundabil!
Hai Pa, Pa, Pa
Toni
Dragii mei colegi de liceu şi prieteni mereu, Jannin şi Toni, 
Vă aduc la cunoştinţă cu tot respectul, simpatia şi admiratia mea că azi, acum şi aici eu mă opresc să mai "străbat câmpii patriei" în lung şi-n lat, o fac deja de vreo trei luni, simt că muzele inspiratoare m-au cam părăsit şi mă tem că încep sau risc la modul cel mai serios să devin penibil (atenţie! este vorba numai de mine!). 
Cu rugăminţi fierbinţi de iertare, mă retrag aşadar, cel puţin pentru o vreme, în niciun caz pentru totdeauna, şi îndrăznesc să vă propun şi vouă, numai dacă sunteţi de acord, să faceţi tot cam aşa. Nu-i urmă de vreo supărare în decizia mea şi nimic nu s-a schimbat, Doamne fereşte, ci doar... eu mă opresc aici. 
Toate căile posibile către mine vă rămân deschise şi răspund prezent la cel mai mic apel dacă vă pot fi cu ceva de folos. 
Cu prietenie sinceră,
Angelin 
P.S.Toni, schimbă, te rog, şi pe blogul promoţiei adresa de email a lui Badiu Nicu. Mulţumesc mult! 
Dragul meu Angelin, respect sincer hotărârea ta, aşa că, până vine şi reacţia lui Jannin, eu socotesc închis acest "serial" care-a pornit ca dialog protocolar între nişte "domni" care-ncearcă să se regăseasă şi-a evoluat ca un şir de "taclale" între  redeveniţii prieteni liceeni, puşi pe şotii. 
Probabil că ai dreptate, e timpul să revenim ceea ce suntem cotidian. Trecut-au anii...
Cu deosebită afecţiune, 
Toni
P.S. N-am făcut şi dincolo schimbarea din cauza... statisticilor: cea de-aici e cu mult mai frecventată. Dar o execut chiar acum!
O.K. Nu văd ce s-ar putea spune în afara de O.K. Şi în acest caz, cu siguranţă va funcţiona dictonul "Pauzele lungi şi dese - cheia marilor succese".
Sănătate tuturor, veselie, noroc, spor!

Jannin
Dragul meu, fără intenţia de a comunica tot atât de... cotidian, nu văd de ce, pe altă postare, n-am putea sta la taclale în doi (aşa... cu big brother alături!) pe mai departe?!...
Aştept un răspuns şi, dacă apare, nu-l mai public aici! 
Aşa sfârşi povestea lui... (e titlul uni roman excelent, autor, Vil Lipatov, iar referinţa e strict la... istoria acestei minunate postări în patru episoade)
Toni