Decorurile sunt lăsate în seama regizorului. Pot fi două mese cu două pc-uri şi scaunele aferente. Pot fi două laptop-uri care-şi însoţesc unul (sau altul dintre) sau pe ambii posesori tolănit (tolăniţi) pe fotoliu, în pat, sau aşezaţi unde vrea regizorul şi unde se simte bine actorul. Bineînţeles, caiete, cărţi..., alte dichisuri specific casnice pentru un adolescent, pentru un bărbat trecut de cincizeci... Seara, trecut de opt şi jumătate, luminaţie - după inspiraţie şi posibilităţi.
Personajele:
A - un licean studios, dornic să se remarce la orele de Limba şi literatura română
B - profesor deschis spre nou şi spre dialogul informal şi... informatic cu elevii săi
A (entuziast şi politicos): Bună seara, domn' profesor!
B (luat cu ale lui...): Bună!
A: Vă deranjez...
B (hotărât să fie cât mai eficient): Nu.
A (început timid, dar început...): Domn' profesor, aş dori să vă întreb un lucru...
B (nedumerit): ???
A (hotărât şi... sigur pe sine): Dumneavoastră doriţi o descriere a imaginii eminesciene din perspectivă maioresciană?
B (şi mai nedumerit): La ora asta..., cred că nu doresc nimic! (după un moment de... reflecție) Ce... imagine eminesciană?
A (nesigur): Nu pot alege un alt critic?
B: (ce-o fi vrând băiatul ăsta?...) ???
A (iritat de ezitările celuilalt şi explicativ): O critică a lui Eminescu din perspectivă maioresciană!...
B (iritat, la rându-i): Ce critică?...
A: Scuzaţi!...
B (încordat deja): La ce?...Maiorescu nu face critică aplicată, el dă verdicte!
A (revine, stăruitor): ... şi credeţi că ar fi bine să scot imaginea lui Eminescu după modul de judecată al lui Maiorescu?
B (nedumerit, dar încă binevoitor): Măi Adam! Noi nu vorbim acum aceeaşi limbă! (în timp ce caută prin minte) Ce ai tu, de fapt, de făcut?
A (sigur pe sine): Imaginea lui Eminescu văzută din perspectivă maioresciană!
B (răsfoind prin fişierele minţii...): Nu cred..., cred că ai Imaginea Geniului...
A (vioi): Aaaa, da!, aşa e!!
B (didacticist): Păi..., e altceva...
A (vesel, conciliant): Aşa e!..., scuzaţi-mă!
B (pe-acelaşi ton): Maiorescu face un portret al Geniului şi i-l aplică lui Eminescu..., de asta trebuie să te ocupi tu!
A (convins): Aha! (totuşi mai vrea...) Da, dar mai am...
B (crezând în iluminarea celuilalt, explicativ): E un portret al geniului în "Eminescu şi poeziile lui"...
A (se gândeşte un moment): Aaa... (apoi, hotărât) Sigur! (nuanţează inocent), adică portretul geniului rezultat din poeziile lui Eminescu...
B (strigă-n taste): Nu! Ce dracu'! iar vorbim limbi diferite!?
A (năuc): ???
B (continuă pe-acelaşi ton vehement): Geniul e un om ideal, un concept de artist perfect şi Maiorescu îi face un portret aşa cum crede el şi i-l aplică apoi, așa, ca pe o mască, lui Eminescu!...
A (iar iluminat): Aha, şi ia din caracterele acelui geniu făcut de Maiorescu şi le... transpune lui Eminescu... Sper că am înţeles bine?!
B (plângând cu capul pe tastatură): Cine le ia?
A (sigur pe sine): Maiorescu.
B (stupefiat, n-are replică, dar are pachetul de țigări în preajmă...)
A (sigur de tot): Am înţeles, nu vă faceţi griji!
B: (incapabil de replică, priveşte fereastra şi se consolează să răspundă, pe o altă fereastră, unei fete sprinţare, cu care e angajat într-un dialog pe o cu totul altă temă )
A (realizând feed back-ul): Deci la început o să vorbesc despre cum şi-a imaginat Maiorescu un geniu... (profitând de inactivitatea celuilalt, cauzată ştim de ce...) ... şi pe urmă o să zic despre câte din caracterele lui Eminescu îndeplineau condiţiile de geniu ale lui Maiorescu.
B (se simte că nici dialogul celălalt nu-l mai întăreşte..., conciliant încă): Măi dragă Adam, dacă nu ţi-ai propus să mă faci cu nervii, renunţă, băiete, la articolul ăsta!
A (zâmbeşte): Nu, domn' profesor!
B (oală sub presiune!): Ba da!
A (sincer...): Îmi cer scuze, chiar nu asta e intenţia mea...
B (şi-a mai revenit...): Păi n-o fi..., dar asta iese!
A (tace diplomatic)
B (în faţa unei halucinante revelaţii): Tu ai citit articolul lui Maiorescu??
A (stăpân pe cunoştinţele sale şi atins în amorul propriu): Da, domn' profesor, şi el aminteşte şi el face referire şi la unele aspecte mai puţin plăcute în legătură cu Eminescu...
B: (pierdut în spaţiu...)
A (filosofic şi justiţiar): ... şi mă întrebam dacă să le includ şi pe alea?
B (dând pe dinafară): Măi omule, tu ştii ce-i ăla un portret?..., el nu e numai roz... (conciliant, totuşi) Maiorescu îl caracterizează pe Eminescu şi cu bune şi cu rele...
A (nu se lasă): Da, domn' profesor, dar după mine nu este corect să aduc aminte şi de lucrurile astea! (ofuscat) ... adică ce rost au? (celălalt e pierdut în spaţiu, în timp ce A continuă cu aplomb) ... cam toate geniile aveau problema asta!... (sentenţios) Eminescu a fost unic prin felul cum a gândit! (îl învaţă pe celălalt) El nu degeaba a mers exact în adevărata soluţie prin care poporul român îşi poate redobândi independenţa spirituală!
B (pe nicăieri)
A (de neoprit): Eu vreau să-i scot în evidenţă aceste caractere!!
B (declarându-se înfrânt): Măi Adam, sigur n-ai ceva cu mine? Tu-mi ţii o lecţie despre Eminescu?!
A (lăsând de la el): Sigur n-am ceva cu dumneavoastră, dar nu pot să nu includ caracterele mai puţin favorabile lui Eminescu?
B (n-apucă să aibă replică)
A (rugător): ... să nu fiu de data asta corect... (zâmbeşte şmechereşte)
B (cu o rază de speranţă în... taste): Adam, eu te-am dezlegat de făcut tema asta! Mie nu mi-o prezinţi! Gata ai scăpat de grija pentru Eminescu provocată de Maiorescu...
A (necăjit şi un pic jignit): De ce? Unde am greşit?!
B (nu vrea să toarne gaz pe foc)
A (insistent): Sigur am greşit ce-am zis?! (trist) ... eu chiar vroiam să fac tema asta..., dar n-am vrut să includ partea aceea...
B (incapabil să mai susţină dialogul): Fă-o pentru altcineva, mie nu mi-o prezenta!
A (resemnat): Bine, domn' profesor!...
B (încăpăţânat ca un asin)
A (demn): Nu vreau să vă mai deranjez...
B (acelaşi joc)
A (zâmbind trist): O seară bună!
B (răsuflând în sfârşit normal normal): Şi ţie!
Personajele:
A - un licean studios, dornic să se remarce la orele de Limba şi literatura română
B - profesor deschis spre nou şi spre dialogul informal şi... informatic cu elevii săi
A (entuziast şi politicos): Bună seara, domn' profesor!
B (luat cu ale lui...): Bună!
A: Vă deranjez...
B (hotărât să fie cât mai eficient): Nu.
A (început timid, dar început...): Domn' profesor, aş dori să vă întreb un lucru...
B (nedumerit): ???
A (hotărât şi... sigur pe sine): Dumneavoastră doriţi o descriere a imaginii eminesciene din perspectivă maioresciană?
B (şi mai nedumerit): La ora asta..., cred că nu doresc nimic! (după un moment de... reflecție) Ce... imagine eminesciană?
A (nesigur): Nu pot alege un alt critic?
B: (ce-o fi vrând băiatul ăsta?...) ???
A (iritat de ezitările celuilalt şi explicativ): O critică a lui Eminescu din perspectivă maioresciană!...
B (iritat, la rându-i): Ce critică?...
A: Scuzaţi!...
B (încordat deja): La ce?...Maiorescu nu face critică aplicată, el dă verdicte!
A (revine, stăruitor): ... şi credeţi că ar fi bine să scot imaginea lui Eminescu după modul de judecată al lui Maiorescu?
B (nedumerit, dar încă binevoitor): Măi Adam! Noi nu vorbim acum aceeaşi limbă! (în timp ce caută prin minte) Ce ai tu, de fapt, de făcut?
A (sigur pe sine): Imaginea lui Eminescu văzută din perspectivă maioresciană!
B (răsfoind prin fişierele minţii...): Nu cred..., cred că ai Imaginea Geniului...
A (vioi): Aaaa, da!, aşa e!!
B (didacticist): Păi..., e altceva...
A (vesel, conciliant): Aşa e!..., scuzaţi-mă!
B (pe-acelaşi ton): Maiorescu face un portret al Geniului şi i-l aplică lui Eminescu..., de asta trebuie să te ocupi tu!
A (convins): Aha! (totuşi mai vrea...) Da, dar mai am...
B (crezând în iluminarea celuilalt, explicativ): E un portret al geniului în "Eminescu şi poeziile lui"...
A (se gândeşte un moment): Aaa... (apoi, hotărât) Sigur! (nuanţează inocent), adică portretul geniului rezultat din poeziile lui Eminescu...
B (strigă-n taste): Nu! Ce dracu'! iar vorbim limbi diferite!?
A (năuc): ???
B (continuă pe-acelaşi ton vehement): Geniul e un om ideal, un concept de artist perfect şi Maiorescu îi face un portret aşa cum crede el şi i-l aplică apoi, așa, ca pe o mască, lui Eminescu!...
A (iar iluminat): Aha, şi ia din caracterele acelui geniu făcut de Maiorescu şi le... transpune lui Eminescu... Sper că am înţeles bine?!
B (plângând cu capul pe tastatură): Cine le ia?
A (sigur pe sine): Maiorescu.
B (stupefiat, n-are replică, dar are pachetul de țigări în preajmă...)
A (sigur de tot): Am înţeles, nu vă faceţi griji!
B: (incapabil de replică, priveşte fereastra şi se consolează să răspundă, pe o altă fereastră, unei fete sprinţare, cu care e angajat într-un dialog pe o cu totul altă temă )
A (realizând feed back-ul): Deci la început o să vorbesc despre cum şi-a imaginat Maiorescu un geniu... (profitând de inactivitatea celuilalt, cauzată ştim de ce...) ... şi pe urmă o să zic despre câte din caracterele lui Eminescu îndeplineau condiţiile de geniu ale lui Maiorescu.
B (se simte că nici dialogul celălalt nu-l mai întăreşte..., conciliant încă): Măi dragă Adam, dacă nu ţi-ai propus să mă faci cu nervii, renunţă, băiete, la articolul ăsta!
A (zâmbeşte): Nu, domn' profesor!
B (oală sub presiune!): Ba da!
A (sincer...): Îmi cer scuze, chiar nu asta e intenţia mea...
B (şi-a mai revenit...): Păi n-o fi..., dar asta iese!
A (tace diplomatic)
B (în faţa unei halucinante revelaţii): Tu ai citit articolul lui Maiorescu??
A (stăpân pe cunoştinţele sale şi atins în amorul propriu): Da, domn' profesor, şi el aminteşte şi el face referire şi la unele aspecte mai puţin plăcute în legătură cu Eminescu...
B: (pierdut în spaţiu...)
A (filosofic şi justiţiar): ... şi mă întrebam dacă să le includ şi pe alea?
B (dând pe dinafară): Măi omule, tu ştii ce-i ăla un portret?..., el nu e numai roz... (conciliant, totuşi) Maiorescu îl caracterizează pe Eminescu şi cu bune şi cu rele...
A (nu se lasă): Da, domn' profesor, dar după mine nu este corect să aduc aminte şi de lucrurile astea! (ofuscat) ... adică ce rost au? (celălalt e pierdut în spaţiu, în timp ce A continuă cu aplomb) ... cam toate geniile aveau problema asta!... (sentenţios) Eminescu a fost unic prin felul cum a gândit! (îl învaţă pe celălalt) El nu degeaba a mers exact în adevărata soluţie prin care poporul român îşi poate redobândi independenţa spirituală!
B (pe nicăieri)
A (de neoprit): Eu vreau să-i scot în evidenţă aceste caractere!!
B (declarându-se înfrânt): Măi Adam, sigur n-ai ceva cu mine? Tu-mi ţii o lecţie despre Eminescu?!
A (lăsând de la el): Sigur n-am ceva cu dumneavoastră, dar nu pot să nu includ caracterele mai puţin favorabile lui Eminescu?
B (n-apucă să aibă replică)
A (rugător): ... să nu fiu de data asta corect... (zâmbeşte şmechereşte)
B (cu o rază de speranţă în... taste): Adam, eu te-am dezlegat de făcut tema asta! Mie nu mi-o prezinţi! Gata ai scăpat de grija pentru Eminescu provocată de Maiorescu...
A (necăjit şi un pic jignit): De ce? Unde am greşit?!
B (nu vrea să toarne gaz pe foc)
A (insistent): Sigur am greşit ce-am zis?! (trist) ... eu chiar vroiam să fac tema asta..., dar n-am vrut să includ partea aceea...
B (incapabil să mai susţină dialogul): Fă-o pentru altcineva, mie nu mi-o prezenta!
A (resemnat): Bine, domn' profesor!...
B (încăpăţânat ca un asin)
A (demn): Nu vreau să vă mai deranjez...
B (acelaşi joc)
A (zâmbind trist): O seară bună!
B (răsuflând în sfârşit normal normal): Şi ţie!
Tabloul al II-lea
A trecut ceva timp (dar nu prea mult...) în care cei doi şi-au văzut fiecare de-ale lui. Decorul, acelaşi, cu mici schimbări, după cum vrea regizorul: lumină, haine, cărţi, alte chestii privind cele două încăperi şi cele două personaje. Impetuos, A intră direct în subiect, în timp ce B pare pregătit de asaltul dragului său învăţăcel.
A: Bună ziua!
B (având, parcă o presimţire...): Ce e, Adam?
A (continuă la fel de hotărât în mimarea cunoştinţelor): Domn' profesor, ştiu că mai era un cuvânt sinonim cu prim plan.
B (mai era? ce-o fi punând iar la cale? cum mai era? de ce nu mai e??)
A (acelaşi joc): Dar nu îmi vine în minte...
B (etete! că mimează lapsusul!...)
A (trece la ce-l doare): Îmi spuneţi, vă rog frumos?
B (lasă-ţi, omule, treburile şi dă sinonim! ce sinonim?...): ???
A (înţelegător, îi explică celuilalt): Care exprimă ideea aceasta de prim plan...
B (încă nu răbufneşte, aşa că devine sfetnic): Păi de ce nu cauţi pe DEX on line?
A (expert): Păi îmi dă definiţia prim planului dar nu şi un sinonim!
B (incapabil de dispute filologice): Şi tu ce sinonim ai vrea?
A (în loc de răspuns, contextualizează în legea lui): Aduce în prim plan se potriveşte?
B (prostit, cade pe gânduri macabre...)
A (expert în filologie): Eu nu cred!
B (tot prostit, mecanic): De ce?
A (tot aşa, dezarmant de sigur): Păi nu-mi sună bine!...
B (la fel): Şi iar: de ce?
A (realizând nebănuite conexiuni): Fiindca e vorba de evenimente!
B (incapabil de ripostă, de argumentat, de... tot): Aşa.
A (este foarte sigur pe simţul său lingvistic, aşa că reacţionează provocat de placiditatea celuilalt şi devine categoric): Şi nu mi se pare corect să zic: aduce în prim plan aventurile sale cu...
B (curios şi foooarte uşor iritat): Bine! atunci cum zici? sau ce face?
A (n-are soluţie, o aşteaptă de la celălalt)
B (subit, cooperant): Reliefează??
A (stă la pândă, poate, poate apare cuvântul minune...)
B (încă mai caută, dar simte că... atmosfera din juru-i se-ncălzeşte): Scoate în evidenţă??
A (studiază variantele propuse de celălalt)
B (intrat în joc): Sună mai prost decât aşa.
A (bucuros că B îşi recunoaşte eşecul): Da.
B (înciudat, încearcă să fie ironic): Dacă zici tu...
A (după îndelungă cugetare): Mai bine reliefează şi văd cum o sucesc ca să iasă...
B (aiurit de alegere): Reliefează aventurile sale???
A (nemulţumit de ajutor): Păi de asta zic că o mai sucesc.
B (bum!): Mai bine aduce în atenţie...
A (...)
B (bum, bum!): Pune în evidenţă...
A (...)
B (bum, bum, bum, bum!...): Suceşte-o!
A (îşi ia avânt): Aştept să-mi spuneţi
părerea despre power point!
B (cinic şi ironic): E perfect! Aşteaptă!
A (nu prinde poanta): Ok! (mai stă un moment): Mulţumesc.
B (acelaşi joc): N-ai pentru ce!
B (după o bucată buuună de vreme !): Buzz! Adam, îmi pare rău, dar nu merge! În primul rând, e mai mult scris de-al tău decât de la Maiorescu. În al doilea, tu faci un rezumat al articolului, nu o încercare de reconstituire a chipului Geniului, o definire a conceptului de geniu în viziune maioresciană. Geniul lui Maiorescu, întruchipat (aşa a fost să fie!) de poetul Eminescu! Îţi primeşti nota (onorabilă) pentru munca ta, dar nu-i de prezentat în clasă.
A (sec): Am înţeles. O seară frumoasă!
B (uşurat): Şi ţie!
Şi mai trece o vreme, şi-nc-o vreme... Pentru B lucrurile par să reintre pe făgaş normal. Fătuca a renunţat să mai riposteze (n-a acceptat, nici n-a refuzat observaţiile făcute), iar A, se pare, s-a lăsat păgubaş în ceea ce priveşte flerul său literar. Se poate întoarce la ale sale, are de lucru pe o platformă şi ar avea şi ceva de postat pe blog. Îşi suflecă (metaforic!) mânecile şi dă să se apuce de treabă. De partea cealaltă, A este o vreme profund gânditor, apoi face vreo câţiva paşi prin cameră, apoi iar e-n faţa calculatorului şi socoate..., tot socoate. Apoi, fie ce-o fi!...
B (având, parcă o presimţire...): Ce e, Adam?
A (continuă la fel de hotărât în mimarea cunoştinţelor): Domn' profesor, ştiu că mai era un cuvânt sinonim cu prim plan.
B (mai era? ce-o fi punând iar la cale? cum mai era? de ce nu mai e??)
A (acelaşi joc): Dar nu îmi vine în minte...
B (etete! că mimează lapsusul!...)
A (trece la ce-l doare): Îmi spuneţi, vă rog frumos?
B (lasă-ţi, omule, treburile şi dă sinonim! ce sinonim?...): ???
A (înţelegător, îi explică celuilalt): Care exprimă ideea aceasta de prim plan...
B (încă nu răbufneşte, aşa că devine sfetnic): Păi de ce nu cauţi pe DEX on line?
A (expert): Păi îmi dă definiţia prim planului dar nu şi un sinonim!
B (incapabil de dispute filologice): Şi tu ce sinonim ai vrea?
A (în loc de răspuns, contextualizează în legea lui): Aduce în prim plan se potriveşte?
B (prostit, cade pe gânduri macabre...)
A (expert în filologie): Eu nu cred!
B (tot prostit, mecanic): De ce?
A (tot aşa, dezarmant de sigur): Păi nu-mi sună bine!...
B (la fel): Şi iar: de ce?
A (realizând nebănuite conexiuni): Fiindca e vorba de evenimente!
B (incapabil de ripostă, de argumentat, de... tot): Aşa.
A (este foarte sigur pe simţul său lingvistic, aşa că reacţionează provocat de placiditatea celuilalt şi devine categoric): Şi nu mi se pare corect să zic: aduce în prim plan aventurile sale cu...
B (curios şi foooarte uşor iritat): Bine! atunci cum zici? sau ce face?
A (n-are soluţie, o aşteaptă de la celălalt)
B (subit, cooperant): Reliefează??
A (stă la pândă, poate, poate apare cuvântul minune...)
B (încă mai caută, dar simte că... atmosfera din juru-i se-ncălzeşte): Scoate în evidenţă??
A (studiază variantele propuse de celălalt)
B (intrat în joc): Sună mai prost decât aşa.
A (bucuros că B îşi recunoaşte eşecul): Da.
B (înciudat, încearcă să fie ironic): Dacă zici tu...
A (după îndelungă cugetare): Mai bine reliefează şi văd cum o sucesc ca să iasă...
B (aiurit de alegere): Reliefează aventurile sale???
A (nemulţumit de ajutor): Păi de asta zic că o mai sucesc.
B (bum!): Mai bine aduce în atenţie...
A (...)
B (bum, bum!): Pune în evidenţă...
A (...)
B (bum, bum, bum, bum!...): Suceşte-o!
*
A şi-a amintit că i-a dat proiectul cu pricina profesorului, aşa că revine, vrând să afle cum i-a fost evaluat proiectul. B este într-un dialog încordat cu o elevă care nu vrea să asculte de sfaturile sale.
A (candid): Bună ziua, domn'
profesor, vă deranjez iarăşi?
(sic!)
(sic!)
B (îmbufnat): Spune, Adam...
B (cinic şi ironic): E perfect! Aşteaptă!
A (nu prinde poanta): Ok! (mai stă un moment): Mulţumesc.
B (acelaşi joc): N-ai pentru ce!
Dialogul e întrerupt unilateral de B, A nu-ndrăzneşte, deocamdată să intervină, îşi face de lucru prin cameră, iese să ia o gură de aer, mă rog, face ce face (imaginaţia actorului e liberă la improvizaţii!). B îşi continuă disputa. O încheie... în coadă de peşte, se duce să fumeze şi să se reechilibreze emoţional, revine şi... surprizăăă!?!
A (ex abrupto):
Cum a ieşit, domn' profesor?
B (ufff! şi
continuă dialogul cu copila)
A (nerăbdător, dar
bine intenţionat): ?
B (tot ufff! şi tot mai
iritat de opoziţia fetei)
A (îşi pierde
răbdarea): Domn profesor!!! vă deranjez (nu are niciun semn de
punctuaţie, aşa că - lipsă didascalie...)
B (acelaşi joc)
A (începe să-şi
piardă răbdarea: cum? lui nu i se răspunde??): ???
B (învins, lasă
lucrul deoparte): Da, Adam !
A (revine la sentimente mai
bune): Scuzaţi!
B (împăcat cu soarta, deşi
butonează şi dincolo): Ok!
A (n-apucă să
spună ceva)
B (aiurit, nu
sesizează că a greşit fereastra): Dar tot cum ai vrut ai făcut...
A (aiurit el
însuşi): Să înţeleg că nu e bine?
B (recunoaşte fals spăşit): Am greşit...
A (şi el aiurit)
B (rânjet): Nu cu tine
vorbeam, copilaş...
A (împăcat): Aha!
A (sec): Am înţeles. O seară frumoasă!
B (uşurat): Şi ţie!
Şi mai trece o vreme, şi-nc-o vreme... Pentru B lucrurile par să reintre pe făgaş normal. Fătuca a renunţat să mai riposteze (n-a acceptat, nici n-a refuzat observaţiile făcute), iar A, se pare, s-a lăsat păgubaş în ceea ce priveşte flerul său literar. Se poate întoarce la ale sale, are de lucru pe o platformă şi ar avea şi ceva de postat pe blog. Îşi suflecă (metaforic!) mânecile şi dă să se apuce de treabă. De partea cealaltă, A este o vreme profund gânditor, apoi face vreo câţiva paşi prin cameră, apoi iar e-n faţa calculatorului şi socoate..., tot socoate. Apoi, fie ce-o fi!...
A (mieros): Bună ziua, domn' profesor.
B (iaaar!?)
A (același joc): Scuzați-mă că vă deranjez.
B (s-a dus pe apa sâmbetei bunătate de muncă!) (consolat):
Spune.
A (același joc al amânării): Scuzaţi-mă că vă deranjez...
B (sastisit de-atâta protocol): Haaai!...
A (trece la subiect): Aş dori să reiau power pointul acela cu
Maiorescu și Geniul...
B (e interzis, n-are reacție...)
A (modest și... orgolios): Nu pe notă... (lasă timp de gândire
și apoi): Și aş dori să mă îndrumaţi...
B (nu
prea mai are chef de aceeași discuție...): Tu trebuia să faci un portret al
Geniului!... şi
tocmai asta n-ai făcut... (recapitulativ și... profesoral): Deci: pentru
Maiorescu, Eminescu e Geniul! Pornind de aici, îi atribuie nişte însuşiri cu
care tu sau eu nu putem fi de acord, dar care corespund imaginii europene şi
romantice a geniului...
A (iluminat de... un gând): Să înţeleg că trebuia să le includ
şi pe acelea?
B (speriat de... gândul emulului): Care acelea? (adaugă,
repede, repede): Tu ai doar articolul lui Maiorescu!!!
A (dezamăgit parcă): Da, doar pe acesta...
B (răsuflă ușurat): Da.
A: Domn' profesor, eu în proiect am făcut referire la viața lui
Eminescu!
B (pe ton de reproș): Nu la geniu!
A (parcă ar fi înțeles ceva...): Aha! (feed back): deci
trebuie într-un fel să generalizez aceste însușiri... (B - prostit, A insistă):
Trebuie să iau cumva și din alte articole? (B plânge-n pumni, metaforic,
bineînțeles, A supărat de lipsa de reacție a celuilalt): ? (așa
că-și continuă avântat gândurile): Sau numai din Maiorescu... (derutat, merge ca pe sârmă...):
... numai ceea ce susține Maiorescu... că ar fi un geniu... (celălalt o mai fi conectat??):
??
B (obosit... metafizic): Adam, o luăm de la capăt...
A (sigur pe sine): Nu!!!
B (aceeași siguranță): Ba da!
A (supărat
de... lehamitea celuilalt): Off! (apoi, concesiv, cu milă, parcă):
Lăsați... (consolat):O să mai încerc odată (cinstit și uitând
protocolul scrisului normal): ... și dak nu or ieși înseamnă k nu le am cu
din-astea... (renunță la dialog și, protocolar): O zi bună, domnule
profesor! 
B (în
sfârșit): Bine, spor!
vă îmbrăţişez cu drag, Mirela
Îmi pare bine că ai dat tu startul, asta aşa să nu fiu eu cea care mereu are ceva de zis:) (râd în sine, aducându-mi aminte de anumite argumente bătăioase pe care le-am adus la un moment dat unei întâmplări anume..., poate domn` Diriginte îşi aduce aminte şi chiar şi Crisztina poate îşi mai duce aminte de gaşca noastră "tractoreasă", dacă îmi daţi voie să o numesc aşa).
Și s-o crezi tu că nu-ți voi răspunde pe măsură!, că dacă n-om imprima noi doi veselie și optimism acestor tineri și cosmopoliți frați și oameni... - viitor de aur... - cine s-o facă, tu, Andreea? Voi continua mâine, acum îmi cad ochii-n gură de somn... Pupiiiiiici!
Și să vă povestesc, dacă tot m-ați rugat așa de tare, o întâmplare din anii de liceu, mai precis din vacanța de vară de după terminarea clasei a X-a (dacă nu mă înșel), când am fost, alături de alte coleguțe drăguțe și zbanghii, în tabără, la mare...
Ei bine, personajul principal... Mihaela (prietenii știu de ce!), dornică să acapareze căldura și gingășia soarelui, s-a trezit, după o zi întreagă de plajă, roșie, roșie, roșie... pe tot corpul (se pare că a avut parte de un soare cu dinți!). Tragedie... și pentru ea, dar și pentru noi... Mai mult pentru noi, cred, din cauza inegalabilului miros suav de iaurt răscopt cu care își alina durerile trupului, dar și a priveliștii încântătoare oferite de cele două piciorușe învelite în iaurt (rețetă de la bunica!), expuse pe perete. Și, pentru că roșeața îi ardea tegumentul atât pe exterior, cât și în interior, savura o sticlă de pepsi de la dozator, cumpărată numa' și numa' pentru suflețelul ei. Iar noi, care împărțeam aceeași cameră cu ea (nu și același pat), eram cu nervii... În consecință, a trebuit să luăm măsuri, nu-i așa? Și pentru că era foarte însetată, draga noastră colegă (pe care o am în suflet și în gând), ne-am hotărât ca, atunci când va pleca la duș, să o ajutăm puțin... I-am completat lichidul din sticlă cu un supliment... pastă de dinți, ulei de plajă și alte substanțe nutritive. Nici nu a observat că sticla era mai plină, ca sa zicem așa... Și, stupoare... i-a plăcut foarte mult gustul, încât a golit sticla!! Și cui i-a fost rău după aceea? Dar cine s-a speriat cel mai tare? Toate din cauza soarelui, nu-i așa, fetelor? Dorește vreun suflet rebel să continue povestioara?
Vă pup, ștrengărițelor!
P.S. Mihaela, sper că nu te-am supărat prea tare...
Claudia
Dar, daca vine vorba de băieți..., ia spuneti, fetelor, acuma, drept, că nu ați fost amorezate, care de Alin, care de Călin? :) Platonic bineînțeles....Sper că nu e un subiect tabu!!! :)))
Domnule Diriginte, trebuie să facem apel să intre și băieții în discuție, doar Pușu ne mai iubește, singurul care are curaj să se dea în carusel cu fostele colege!!! :)
Va pupă Kri pe toți!!!
Cât despre Mihaela, a fost criminală. Nu cred că m-am mai distrat vreodată atat de tare ca atunci. După faza cu sucul, țineți minte că ne dădeam coate și chicoteam toate, fiindcă pe emulsia de plajă pe care i-ați pus-o țn suc scria ceva de genul că în contact cu acizii explodează? Mai țineți minte când venea noaptea de la discoteca și noi țncuiam ușa ca să nu mai intre? Sau când i-am băgat în pat, sub cearceaf, o broasca gonflabilă? Dar că eu a trebuit să o suport tot drumul până la mare, fiindcă nu vroia nimeni să stea lângă ea, deoarece a vomitat tot drumul? Eu îmi aduc aminte perfect vacanța aceea, numai că ar trebui să scriu aici până mâine toate fazele care s-au petrecut atunci.
Acum să trec la alt subiect, cel propus de Kris, băieții. Mie mi-a plăcut de Călin (să văd acum care mai aveți curajul să recunoașteți!?), întotdeauna mi-au plăcut blonzii, drept pentru care și soțul meu este tot blond. Nu știu dacă vă mai amintiți episodul în care Călin, într-o pauză, nu mă lăsa în pace cu glumele lui "proaste", drept pentru care a primit de la mine un caiet direct peste față, după care m-a alergat prin toată școala. Noroc că am ajuns prima la baia fetelor și am scăpat nevătămată.
Și acum, aș avea o propunere pentru o nouă postare. Ce ziceți de AMINTIRI...ACUM SCRISE!
Cu drag, Ramona.
De Mihaela vă pot spune doar că m-am întâlnit cu ea, întâmplător sau nu?..., la maternitate, când am născut-o pe mândra mea Ioana și-mi amintesc că până și acolo m-am contrazis cu ea pe tema "venirii berzei" servită ca minciuna unui copil de 4 ani. Concluzie: e neschimbată!! Adăugire: și ea urma să fie mamă - era în 2008.
Andreea, te regăsesc cu drag, pentru că, din păcate, de cănd m-am mutat din Triaj, nu ne-am mai întâlnit. Să știi că încă îmi duc floarea de băiat prin gară, de dragul trenurilor și-al "cucitelor"(locomotiva - în graiul dulce al copilăriei).
Cineva mai sus zicea că excursia de la TIB a fost prima excursie a clasei de uman; e corect doar pe jumătate - e prima excursie cu dirigu, însă prima excursie a fost în clasa a noua (e adevărat că eram cam timizi și necunoscători într-ale prieteniei) cu profa de română, și-mi cer iertare, dar nu-mi amintesc cum o chema, într-un tur al mănăstirilor din Moldova. Va puteți imagina ce-ar fi putut însemna o asemenea excursie prin clasa a XII-a cu d-voastră, tătic drag?...
De draga mea Claudia ce-ar mai fi de zis?... O imensitate de cuvinte, dar și o imensă tăcere, pentru că vorbele nu pot transpune ce sentimente mă încearcă, știind că ești acolo, departe de mine, dar aproape aici (în fața băncii mele - sper că ai tot părul lung, ca să am de ce să te mai trag... ha, ha, ha). Sper cu toata ființa mea că va veni și acea zi pe care ne-o tot promitem, când te voi strânge iar în brațe atât de tare, încât să-mi ajungă iar pentru câțiva ani.
Și, ca să închei pentru această seară, mă opresc la tema tare dragă aleasă "Praznicul Sfintei Sărbatori a Învierii Domnului - între proiectare și...realizare". Sper că până de sărbători să știu a umbla mai bine pe blog-uri (sunt mai novice decât dirigu) și să vă arăt ce înseamnă masa de Paști... acasă... cu și pentru cei dragi..., simplu și cu toată ființa.
Mai sper ca din alergătura continuă să se oprească și draga mea Ioana și să-și aplece sufletul și asupra noastră, a celor care o așteptăm cu drag aici, în clasă, pentru că, deși am zis că aș vrea să sărim peste regulile școlii, vom da totuși și absențe nemotivate.
Închei urându-vă tuturor numai bine și sărutându-vă cu dor pe fiecare în parte, Maria.
Taina Învierii, aşa cum o văd eu, este regenerarea speranţelor noastre. Iar dacă avem speranţă, avem şi credinţă.
Din drojdie de visuri
Cresc întrebările ca nişte cozonaci de Paşti
Şi-apoi se coc în al nopţii cuptor,
În întuneric luminat.
Pe foi apoi, aburind se întind,
Iar roşii gândurile sunt,
Roşii – ciocnindu-se.
Din ele se scurge zeama trăirilor,
Nocturnele trăiri ale inimilor cu dor,
Când visurile pleacă pe întortocheate cărări,
Spre ondulate idei cu ochi vii,
Cu ochi logodiţi anarhic cu trădarea,
Cu sfânta trădare de sine,
Ori cu depărtarea enigmatică a fericirii,
Cu ploaia, cu mirosul proaspăt al florilor de măr,
Care aduc tremurător
Aceeaşi nevinovată speranţă
Odată cu sunetul de clopot de la miezul nopţii.
Cu drag,
Puşu.
19 aprilie 2012, 11:18
Dinadins n-am răspuns alaltăieri... Aşteptam să mi se-ncarce bateriile şi să evoc evenimentul din ziua cuvioşilor Iosif, scriitorul de cântări, Gheorghe de la Maleon, Zosima şi Platon, după calendarul ortodox, 4 aprilie, după cel laic... Era cea de-a treia zi de "Şcoala altfel", o inovaţie a ultimului ministru... Şcoală fără catalog, cărţi, caiete şi cu absenţe la... purtare (sic!).
Evident că a XII-a nu se prea înghesuie la pierdut timpul cu diverse chestii, aşa că am improvizat un simultan, astfel încât să lucrez ceva cât puteam eu de atractiv şi cu a IX-a peda, şi cu vreo patru-cinci dintre fetele mele (cele mai dragi...). Intenţionam să ne jucăm de-a Iona lui Marin Sorescu, dar... Aşa că am hotărât să repetăm un pic monologul lui Eidri (pre numele ei, Adriana, o scumpă al cărei portret îl aflaţi în CATALOG). Băncile erau aşezate cald, familiar, neprotocolar, într-un soi de semicerc... Am făcut şi vreo trei, patru fotografii... doveditoare!
Şi, cum povesteam despre ce şi cum vom face noi în 26 aprilie, uşa clasei noastre de la etajul, întâi s-a deschis şi-n clasă a pătruns o tânără bine legată, blondă, tot un zâmbet, îmbrăcată sport şi cu o geantă pe umăr. A stat un moment, după un "bună ziua" mai mult sau mai puţin protocolar, şi atunci din ochii ei au ţâşnit spre mine oarece sclipiri care-mi erau dragi, foarte dragi! M-am ridicat iute (cât de iute mai pot...) şi am îngăimat un "Krisztina..." şi m-am îndreptat spre ea urmărit de privirile mirate ale copilelor. Ne-am îmbrăţişat şi clipa aia (cât o fi ţinut ea... - ştiţi că timpul e relativ!...) n-o voi uita niciodată.
Am prezentat-o şi le-am explicat că e... sora lor mai mare din clasa aceea despre care le-am tot povestit şi din care ele o cunoşteau pe Ioana... I-am oferit un loc lângă mine şi-am început să depănăm amintiri, să evocăm episoade din viaţa de mai... ieri. Nici nu vă puteţi închipui impactul asupra celor din anul terminal, parcă se făcuseră mai mici şi se cuibăriseră lângă doi adulţi care povesteau întâmplări care le priveau, chiar dacă ele nu participaseră la ele. După momentul iniţial, Kris a redevenit fata de altădată, dezinvoltă, bună vorbitoare, organizată în discurs, deşi parcă tot îi mai tremura vocea în timp ce-şi prezenta aventura post... liceală. Nu pot să vă spun prin ce stări sufleteşti treceam eu..., aş fi ridicol prin patetism... şi ştiţi că...
Curios, cum ne veneau în minte amănunte nebănuite, pe care le credeam demult şterse de uzura temporală! La un moment dat, ne furam unul altuia firul narativ şi-l continuam cu nuanţe pe care celălalt, redus pe moment la tăcere, le aproba! Aşa era fetelor, nu-i invenţie, spuneau gesturile, chipurile, vorbele noastre, iar fetele ne urmăreau, repet pentru că n-am încotro..., fascinate, extrem de încântate, parc-ar fi fost martore la ceva ce... nu se poate. M-am dus la o ţigară... M-am întors şi Kris, pe un ton jumătate glumeţ, jumătate serios, mi-a mărturisit că, în lipsă, m-au... bârfit. Nu mi-am făcut probleme..., mi-a făcut plăcere! Poze, făcut poze... Şi gata, a venit momentul despărţirii...
P.S. Am scris dintr-o suflare..., nu ştiu cât am putut surprinde în cuvinte momentul magic dar el a existat! Am martori!)
P.P.S. S-ar putea să revin... (n-am pus poze ca să nu stric... protocolul Caruselului!)
Am văzut într-un film, nu foarte bun, dar cu câteva secvenţe foarte adânci (i l-am recomandat şi lui Puşu) că fiecare om e definit de-a lungul vieţii de un singur cuvânt şi că depinde de fiecare-n parte să-l găsească şi, mai ales, să şi-l însuşească. Şi mi se pare un lucru măreţ această alipire sau chiar contopire a fiecărui om cu un cuvânt (la început a fost Cuvântul). Al meu tind să cred că este "a admira" şi-am să vă povestesc altădată de ce, aşa cum cred şi sper că nu gresesc (iar dacă o fac, vă rog din suflet să mă corectaţi) că al dumneavoastra este "carte", cu absolut tot ce ţine de ea: scris, citit, înţeles, scriitori, litere, culori, conţinut, nou sau vechi, sentimente, întâmplări... şi aş putea s-o ţin la nesfârşit tot aşa. Vedeţi cât de cuprinzător poate fi un singur cuvânt?... D`apoi un om... Aşa aţi fost pentru mine mereu şi veţi continua să fiţi - CUPRINZĂTOR (cred că tocmai v-am găsit alt cuvânt). Cred că până la urma secretul constă în faptul că fiecare ar trebui să-şi găsească cuvântul, nu să i-l atribuie altcineva, aşa că... iertare de încercarea de-a vă ajuta în munca ce trebuie s-o faceţi singur...
Vă sărut cu dor pe ambii obraji, ca ai bunicului... Maria
P.S. Sunt supărată foc pe draga mea Laura care n-are nici o scuză (nici măcar faptul că stă aproape) pentru faptul că nu s-a urcat în carusel. Care-o vede sau o sună, certaţi-o că merită!!
Iar pe Cristina (Dica) aici pot să-i zic Pălimariu, o mai las câteva zile, nu multe... şi-am s-o cert eu pe ea, că-mi permit, sunt naşa ei şi am tot dreptul...
Nu pot comenta cele scrise de Maria din tare varii motive... Citiţi şi convingeţi-vă singuri, dragilor. V-aş ruga să abservaţi cât de aprigă, de combativă e! - pe de o parte, şi cât de lirică, de un sentimentalism bine temperat e în alte părţi. E o dulce micuţa (pentru mine mereu!!!) noastră luptătoare cu sublimele mori de vânt, ce ne-am face fără ele?... Şi mă mai bucur să constat că v-am "îmbolnăvit" cu spiritul ludic, cu tinereţea sufletului propriu pe care să aveţi grijă s-o ocrotiţi de toate cele ale vieţii! Maria o dovedeşte aici!... Kris a dovedit-o în clasă unde a intrat în jocul meu, cât timp am stat împreună, şi al copiilor mei actuali, cât timp eu am lipsit. Parcă am povestit mai sus, la întoarcere, Kris mi-a spus, mai în glumă, mai în serios că, în lipsă, m-au bârfit..., ce? numai eu să vă bârfesc (împreună cu ea, spre încântarea auditoriului juvenil!) pe voi în lipsă!? Ceea ce m-a uimit/încântat/emoţionat a fost faptul că, întrebându-i astăzi cum li s-a părut întâlnirea cu draga noastră, a tuturor, ei mi-au spus, cu gura până la urechi, că au fost fericiţi de asemenea întâlnire şi că şi-ar fi dorit să aibă o colegă de clasă precum Kris. Chiar şi Vlad, băieţelul meu de... vreo doi metri! Că e o fată formidabilă, glumeaţă şi comunicativă. Sau, cum se spune, "fată de gaşcă". Ar primi-o cu drag în clasă... Eu vă spun cum a fost în acest caz, dar garantez că la fel s-ar întâmpla în cazul în care aţi veni la mine în clasă oricare dintre voi. Ceva vă leagă pe voi cei de ieri cu cei de azi şi, cred, chiar şi cu cei de la 116 sau de la 30... Ei! bun, rău, spiritul meu este, zic eu, modest foc, cel ce vă face să aflaţi afinităţi, să vă simţiţi un soi de fraţi care vă regăsiţi parcă după o lungă perioadă de timp. Eu caut cuvântul acela, Maria, dar în stil propriu..., vă invit, aşadar, să-mi urmăriţi seria de cugetări privind cuvintele care-mi atrag aleatoriu atenţia! Vedeţi că respectivele sunt numerotate cu cifre arabe!! Povestea cu scrisul promit s-o reiau, pentru că şi mie mi-e foarte dragă... Cu postarea pozelor..., mă mai gândesc şi mai aştept şi alte opinii şi, eventual, poze!! Gata! că prea m-am muiat... Vă pup şi s-auzim numai de bine!
Te așteptam nerăbdători și cu toată dragostea, Cristina! Scuze că postarea a întârziat puțin... din motive independente de voința mea, dar dureroase pentru mine! S-o lăsăm! Bine că nepriceputul de mine a găsit în mod fericit, într-un colțișor unde nu m-aș fi gândit să caut, mai multe răspunsuri către mine...
Pe de altă parte, mai veselă, mare lucru - nașa! ce-nseamnă un cuvânt al ei!... ce repede și cu respect (...) se execută finuța!! Dragele de ele! E bine că ai hotărât să urci în Carusel, să stăm, să mai povestim, să mai depănăm...
Despre diacritice și alte scăpări... - nu-ți face griji, textul trece (brrr!, ca un extemporal) prin mâna dirigului. Așa că totul este, tacit, foarte bine! Nu ne împiedicăm de nimicuri!
Să văd, eu am vreun succes cu Laura și Ana...
S-a schimbat locaţia! vezi foaaarte sus: "Ce mai face Caruselul?
Aici mai zăbovim doar întru aducere aminte a celor reactualizate până Sfintele Paşti...