sâmbătă, 25 august 2012

Uimire

Sunt absolut fascinanţi cei care vizitează postări demult uitate! Mă determină să recitesc şi, conform tehnicii adoptate, să revin cu încă vreo întorsătură de condei asupra lor... Le mulţumesc din suflet acestor interesaţi de paradigmă!!
Chiar acum (7 sept. 2012, 23:01) observ că vizitatorilor din Thailanda, Israel, Qatar..., li se adaugă cineva din Panama... Le mulțumesc din suflet și... mă uimesc și mai tare!

joi, 23 august 2012

Oare?...

Oare chiar e populată țara asta?, așa cum întrebai tu, retoric şi cu ironică uimire... scrâşnită între dinţişorii-ţi încă de lapte... (mereu, cât voi trăi, vor fi aşa!!). E populată..., sigur că e populată, dar de o populație, nu de-o națiune. Mă șterg întruna la ochi și nu-mi vine să cred că trăiesc ce trăiesc. Niște haite se zdrumică între ele pe seama mea și-a altor nătărăi idealişti de același calibru și-și trag niște ghionți vizibili de oriunde, mai puțin de la Bruxelles, Berlin sau Paris - pentru cei de-acolo s-a reinstaurat democrația (le doresc și lor democrația de mi-o impun mie drept bună!!). De dincolo de ocean vin ordine (directive, dacă-ți place mai mult!...) de la secretarul Secretarului de Stat. Curtea de la Veneţia (sau ce-o fi ea, acolo, la ea!!) când e bună, când nu-i bună pentru aceeaşi instituţie supremă ca Dumnezeu în România. „Legea e măreaţă pentru că e interpretabilă.” Ptiu, drace! sunt beat de cap... Populaţia! unde este populaţia în tot circul ăsta curat democratic?! Să-ndrăznesc să-ntreb?!: da' io, cetăţeanu' Icsulică, unde-s? Interesează pe cineva unde-s eu şi ce-mi doresc?... Zice-se că au votat 7,5 milioane pentru schimbare și-n stradă ies vreo trei-patru sute de „frumoși nebuni ai marelui oraș”. Oare nu cumva au dreptate procurorii? Oare nu cumva s-a fraudat referendumul? Oare chiar au fost atâția care au votat schimbarea și care-acuma s-au pitit? Oare numa' ăştia din Piaţă au votat, oare tot restul, până la 7,4 milioane, sunt doar indivizi cărora oamenii răi le-au furat votul... Oare chiar e Mona Pivniceru ministru al justiției? Oare e ceva normal în țara asta populată?... Oare ne trebuie cvorum ca să ieșim din „noaptea minții” (îmi place expresia...)?...
Concluzie: „Ăștia proști, ăia hoți...” etc.
Oare?...
N.B.: Mi-ar plăcea, fonetic vorbind, şi nu numai..., să fac o analiză structural-semantică a perechii de vorbe populaţie/popor! Poate... -ntr-o zi cu soare şi fără vipie!... 

Când n-ai...

Uite, eu, de exemplu, azi n-am putut să scriu despre Casa Thüringer, pentru că Adrian Zografi de aici mi se pare cumva demonstrativ, artificial, idealizat în pendularea sa interioară (individ - clasă socială), element  de... ars poetica, dacă se poate spune aşa!! Prea demonstrativ, cred! Și iertare, Panait Istrati!!! Iubeşte-n două feluri, contribuie la ruinarea familiei celei pe care o iubeşte..., dar tot o iubeşte... Idealism şi dezastru, erotic şi social de-a valma! O-ntreagă babilonie!...
N-am veşti despre dragii mei copii zburătăciţi care-ncotro,  deşi, socoteam eu, aş avea câţiva pui apropiaţi sufletului meu care m-ar ajuta (negreşit! - „heee, he, he!” - citat din Moromeții) să întregesc... catalogul. N-am cum să-i apelez la nesfârşit, să-i agasez cu sentimentalisme ieftine, eventual și revoltător, violentându-le intimitatea... scriptică. N-am dreptul să-i agresez nici măcar cu-o floare-a gândului..., dar-mi-te vizitându-i în locuri publice prin însăși natura lor!!!
N-am...
Eu n-am fost în stare, astăzi, se-nţelege, să comunic nici cu alţii, nici cu mine, pentru că mi-e foarte ridicată starea de LEHAMITE, pentru că e caniculă, pentru că trăiesc în minunatul Tribunal kafkian în care nu ştiu prea bine cine mi-e aliat: ăl declarat anchetator, sau ăl care se pretinde avocat, aliat, prieten al meu...  Eu n-am, astăzi, bineînţeles, criterii morale, modele, idoli..., așa cum n-am idee cum arată o clasă de Filo cu 14 băieți!...
Când n-am, n-am şi gata! Ce n-am? Păi eu ştiu?!... Important este că n-am şi sunt frustrat de faptul că n-am, nu luna de pe cer, nu Frumoasa Frumoaselor, nu Ferrari..., ci un flecuşteţ de tihnă interioară şi dinafară, un spaţiu binecuvântat de armonia astrelor şi un timp (cât de scurt!) asocial (dacă pot să-i zic aşa!...). N-am cerul de vară, cu ploaie de stele căzătoare, dintr-o Bucovină de vis, cu o fată frumoasă și... conservatoristă (ce mult o iubeam în noaptea de vis și cum de n-am mai căutat-o odată întors în dulcele târg!?...), pe-un muncel cu iarbă înrourată.
N-am...

joi, 9 august 2012

Al. Muşina, NEPOTUL LUI DRACULA (4)

4. "Nu putem aplica o grilă abstractă unei realităţi vii, în mişcare."


     [Mă voi ocupa în acest textişor de... grilă şi realitate, aşa cum apar ele în romanul muşinian. Ce-o ieşi, judeci tu, dragul meu lector, mai ales că textul meu (am aflat asta!!) nu se ridică (se putea altfel??) la exigenţele tipăririi (de parcă aş fi visat eu vreodată să ajung în vreun soi de COI!!) într-o publicaţie cu ştaif. Ehei, asta-i treabă grea şi-i cunosc principiile de pe vremea când un text de-al meu pleca spre tipărire într-o revistă românească din State... (ce vremuri!..., apăruse, nu fără oarecare succes local Totdeauna, doar noaptea... - debutul meu literar, prefaţat încurajator de George...). Cine-şi mai aminteşte de textul cerut, nu impus cuiva!? N-am aflat nici măcar că e prost şi nepublicabil. Nashpa!...]
     Episodul de față al demersului meu își propune să ofere onor publicului „crâmpeie” din realitatea nesuspusă grilei, realitate oglindită de Al. Mușina sine ira et studio, dar cu mult, uneori, excesiv humor... bonom (zic eu!...)! Așadar, mă voi limita doar la a selecta aleatoriu crâmpeie care sper să-l incite pe lector, să-l convingă de faptul că ingenioasa şi amuzanta sa creație merită cu prisosință să fie citită, pentru că, se-nţelege, viaţa bate literatura (reciproca-i la fel de valabilă...).
     După cum se știe, cursul este, pentru studentul (mai) dintotdeauna, o activitate aproape cotidiană care trebuie frecventată, uneori chiar ostentativ, în ciuda plictiselii pe care o provoacă: „Dar de ce nu se odihnea Cezar la el în pat, în loc să se chinuiască pe bancheta tare și îngustă? Pentru că învățase și aplica legea lui Mitică: «Proful care te vede la curs, nu te pică la examen.». Așa încât avea grijă să fie remarcat la începutul și sfârșitul fiecărei ore. Iar în rest, instalat strategic în ultimul rând, în funcție de situație, fie moțăia cu capul în palmă, fie se întindea și dormea pur și simplu.” (tactică greoaie, masculină, eficientă uneori) sau, cu înnăscută strategie feminină, și, mai ales, gratuit, pentru un picuţ de distracție/amorul artei, ca dublură a interesului care, nu-i așa?, întotdeauna poartă fesul...: „O.K., fată, uite cum facem! a continuat bruneta, care părea dinamul cuplului. Cum termină, ne ducem glonț la el, ne dăm ochii peste cap, pe urmă-i spunem că ne interesează mult cursul lui... Mai departe, știi tu...” Și cum să procedeze altfel bieții studenți, cînd „profesorul FAD ținea același curs, care era, la literă, teza lui de doctorat, atât la anul I, cât și la anii II și III. E drept,sub nume diferite: «Literatura franceză medievală», «Literatura franceză clasică», «Literatura romantică franceză», «Literatura franceză modernă» ș.a.m.d.” Dar tot răul cu doza lui de... beneficiu intelectual: „Uu sistem aparent complicat, dar convenabil. De exemplu: oricâte examene ar fi avut de dat cu profesorul FAD, studenții nu trebuiau să învețe, de fapt, decât un singur curs.”, dar, uneori, și nota contează, nu?...
     Doar o vorbă despre cei cinci „magnifici” pomeniți undeva, mai devreme: Ca nişte persoane care stăpâneau la perfecţie codul cultural local şi care [...] îşi adecvau discursurile şi mesajele la mediul de comunicare şi la context, membrii COI discutau subiectele serioase, cu adevărat importante, numai la restaurant sau la unul dintre ei acasă. La facultate, în afara cursurilor şi seminariilor, se mulţumeau cu bârfa administrativă şi cu poante de catedră.. Am înţeles cum problemele mari ale civilizaţiei şi culturii naţionale şi universale pretind din partea distinşilor profesori un anume spaţiu, o anume atmosferă care în nici un caz nu puteau fi aflate în spaţiul oficial unde-şi pot mărturisi dezamăgirile, dar şi izbânzile: Eu aş fi fost un mare folclorist sau comparatist, citat în sute de teze de doctorat, teoria lui dom' Bazil, a experienţei revelatoare, ar fi fost învăţată de generaţii şi generaţii de studenţi din lumea-ntreagă... Darius ar fi fost un Hulk Hogan sau Tiger Woods al studiilor culturale, iar Miky... Miky, preşedinte la Harvard sau Yale, dacă nu congresman, că tot s-a ocupat el într-o vreme de politică. Pe când aşa... În lumea noastră de eunuci şi de impotenţi, suntem ca chiorul în ţara orbilor. Suntem elită.” Nu cred că e nimic de adăugat din partea mea. Lucrurile sunt clare, până şi minţile strălucite ale unei prestigioase facultăţi au frustrările lor pe deplin justificate de remarcabilele lor latenţe, aşa că noi, mici copii, ne putem consola, răsuflând uşuraţi, cu micile noastre eşecuri. Oricum, n-aveam nici o şansă de-a fi aşa de grozavi, de vreme ce nu suntem nici măcar la înălţimea membrilor COI-ului... O, tristă realitate, mârşavă grilă!...
     Dar să vedem şi realitatea dinafara amfiteatrelor, cu nimic mai puţin spectaculoasă. Mai întâi să ne dumirim de ce merg tinerii la studii superioare? Din pasiune? Din dorinţa de a deveni specialist într-un domeniu? Au poate dascăl?... Aş! „Studenţii au nevoie de diplomă, deoarece firmele private şi instituţiile statului angajează – din inerţie? aşa cere nomenclatorul de funcţii? – de preferinţă absolvenţi de facultate cu diplomă. Orice fel de diplomă, că oricum nu ştiu nimic utilizabil şi trebuie să înveţe totul «la locul de muncă», cum se zicea pe vremea comunismului, sau printr-o serie nesfârşită de training-uri şi team-bulding-uri.” Nu cred că vreunul dintre cei ce citesc acest superb fragment are o altă opinie! Într-adevăr, importantă e o diplomă, dacă o ai, indiferent de domeniul în care ai obţinut-o, ţi se deschid porţi nebănuite, susţinute sau nu (mai mult susţinute...) de cunoştinţe, daruri de la Mama Natură..., apartenenţa la partidul care trebuie... Nici simpaticele asistente ale lui Fifi-Dracula nu gândesc altfel, nici studenţii din lumea reală... și nici noi doi, cititorule, deși, probabil, cu sentimente și interese diferite... - zic și eu!...  

P.S. provizoriu: ca să ai un statut neașteptat, de spectator al procesului grozav de complicat al creării acestui episod (poate repet figura și la următoarele...), voi posta textul pe măsură ce el crește, nu abia în final, așa cum se obișnuiește la... casele mari!...
:))

Poezie de Tudor Arghezi

"De-a v-aţi ascuns" – Tudor Arghezi

 Ca să nu te mai oboseşti cu lectura, pe tine, cel ce cauţi jocuri şi jucării, te anunţ că textul de mai jos este unul care numai la joacă şi bucurie nu face referinţă! Aşa că scuze, treci mai departe, ai greşit adresa!
 

Dragii mei, o să mă joc odată                                    
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu ştiu când o să fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,
Joc de slugi şi joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Şi fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreşit, mereu
Strânşi bucuroşi la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,

Eu o să râd şi o să tac,
O să mă culc la pământ.
O să stau fără cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.

Aşa s-a jucat şi Domnul nostru Iisus Hristos
Şi alţii, prinşi de friguri şi de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au isprăvit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniţi tare
Când mă vor lua şi duce departe
Şi-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Aşa e jocul, începe cu moarte.

Ştiind că şi Lazăr a-nviat
,
Voi să nu vă mâhniţi, s-aşteptaţi,
Ca şi cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou şi prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre fraţi.

Tata s-a îngrijit de voi,

V-a lăsat vite, hambare,
Păşune, bordeie şi oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Şi pentru mâncare.

Toţi vor învia, toţi se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevastă, care plânge şi toarce,
La văcuţe, la mioare,
Ca oamenii gospodari şi vii.

Voi creşteţi, dragii mei, sănătoşi,

Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moşi-strămoşi.
Deocamdată, feţii mei frumoşi,
O să lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Şi alta, şi pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
Să vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Şi, voi aţi crescut mari,
V-aţi căpătuit,
V-aţi făcut cărturari,
Mama-mpleteşte ciorapi şi pieptari,
Şi tata nu a mai venit…

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Aşa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte câţi vrei.
Arde-l-ar focul.

De obicei, scriu aici doar ceea ce simt eu la un moment dat, şi tu înţelegi asta, şi alegi doar ceea ce ţi se potriveşte. Sufletul meu nu e, inevitabil, în armonie cu al tău - şi se vede asta din statistici... Când, totuşi, public POEZIE consacrată, eu simt că POETUL spune cam ceea ce mi se pare mie că simt. Nu e, aşadar, teribilism, ci doar recunoaşterea minunii că-s în armonie cu EL. 
Chiar şi în motoul blogului... 
Şi mă-ntreb, în durerea mea surdă şi scrâşnită, oare simţi Tu, internautule, că, măcar aici, mă arăt şi cu faţa aia... neprofesorală, de om obişnuit şi perisabil?... Că mă doare?... 

miercuri, 8 august 2012

Decalog (deloc indicat vizitatorilor - e strict "intimizat"! )

Se dedică autorului, nimănui altcuiva!                                                                                                      
Restul - speculaţii inutile...
                                          
1. Aşa cum ai constatat, trupul tău e o enigmă, El îşi trăieşte, sprinţar, propria-i viaţă, care, paradoxal, nu-i şi a ta! După cum îl bagi sau nu în seamă, el îţi va coordona, totuşi,  viaţa. Eşti spectator mai mult sau mai puţin afectat al evoluţiei lui. Lasă-l!
2. Nu te preocupa de bucata de humă aleatoriu aleasă spre a te în-chipui - ea are propria-i evoluţie -, a ta e alta, nu neapărat mai bună... Trăieşte-ţi dihotomia! Uite o sursă de umor... negru: ŢÂRU' GRAS!!
3. Fă bine, pentru că asta ţi-e menirea şi darul, restul e bârfă. Binele, până la urmă, e ca uleiul... Nu aştepta ce nu poate veni ad hoc, altfel, vei avea surprize... Nu contează natura acestora, oricum, ele (te) traumatizează. Repet: fugi de afecţiunea altora - ţine-o clipă şi p'ormă... 'ai de capul tău!
4. Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar la nevoia lui - la a ta, eşti doar o cunoştinţă întâmplător apărută în viaţa lui care curge BINE. Da! Parcă..., undeva..., cândva... Dar tu nu ştii intra cu bocancii în sufletul cuiva!... Urâtă poveste, în general! şi nu ştiu da sfaturi, în special, la asta de-aseară!... TRA-LA-LA-LI, TRA-LA-LA-LA!...
5. Niciodată n-ai făcut destul. Mereu ceea ce n-ai făcut, sau ai făcut greşit (numai Dumnezeu ştie de ce...) prevalează. Oricum, ratarea te caracterizează... A ta, în primul rând, Dar adu-ţi aminte: "Cum, domnule profesor, să nu ştie noţiuni elementare cineva care a luat chiar nouă la gramatică??" (în cinci ani de zile... oricine poate lua un nouă!) - replică a celui mai bun prieten din şcoală, rostită cu mulţi ani urmă - şi-aşa ai devenit trădătorul de la Seminar...
6. Caută mereu să nu arăţi ce-ai în/pe suflet, doar aşa poţi supravieţui. Acceptă că eşti unicul şi eternul vinovat. Te poate întări atitudinea asta... Nu cred, la cum te ştiu..., dar încearcă! Doar d'aia-i decalog!
7. Nu lua cuvântul în adunări! Al tău e, ab initio, eronat, deviant, antisocial, nepotrivit momentului. Tu eşti, oricum, "Gică contra" (sic!). Ce ştii tu despre "înaltele comandamente"?!... Nu uita: eu vă dau de muncă, salariu, nu-ţi place, caută-ţi de lucru-n altă parte!... etc.
8. Nu umbla după cai verzi pe pereţi... Orice sentiment ţine de clipă, dup'aia, Dumnezeu cu mila şi... rişti să devii, din afecţiune insistentă, supărător. Lasă lumea-n pace, că, oricum, ea nu te lasă... Şi-atunci nu-ţi risipi resursele cu nimicuri sentimentale, pregăteşte-te pentru mai rău!...
9. Singura ta şansă e să te multiplici întruna, să cauţi mereu noi surse şi căi de supravieţuire, că poţi!... Observ oarece degringoladă..., las-o moartă, dar insistă pe felie! Poate, poate... Visează şi comunică, mereu, ca şi cum ai fi la-nceput!
10. Vorbeşte, comunică, lasă trupul şi lasă lumea - doar aşa poate vei răspunde "imperativelor" vieţii, vei putea fi unul din ceată, anonim, tăcut, cooperant... Şi mai ales, râzi!, nu contează cu gura şi cu spiritul cui, dar râzi, când şefii (termen generic!, fără valoare socio-profesională!!) fac glume bune/proaste, aşa dai dovadă că eşti de-al... nostru.
AMIN!

N.B. Fiecare punct al Decalogului are, în spate, drept argument, cel puţin o frumoasă poveste de... prietenie absolută, trădată fortuit sau... intenţionat, pe principiul "las' c'o cară (sic!) şi p'asta!!" cel ce strigă acum...
Şi-nc-o dată: aici nu se acceptă comentarii. Păstrează-le pentru tine sau pentru alte postări, dragă cetitoriule virtual. Aici am scris ce-am avut şi (mai) am pe sufletul meu, nu pe-al tău.