Se dedică autorului, nimănui
altcuiva!
Restul -
speculaţii inutile...
2. Nu te preocupa de bucata de humă aleatoriu aleasă spre a te în-chipui - ea are propria-i evoluţie -, a ta e alta, nu neapărat mai bună... Trăieşte-ţi dihotomia! Uite o sursă de umor... negru: ŢÂRU' GRAS!!
3. Fă bine, pentru că asta ţi-e menirea şi darul, restul e bârfă. Binele, până la urmă, e ca uleiul... Nu aştepta ce nu poate veni ad hoc, altfel, vei avea surprize... Nu contează natura acestora, oricum, ele (te) traumatizează. Repet: fugi de afecţiunea altora - ţine-o clipă şi p'ormă... 'ai de capul tău!
4. Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar la nevoia lui - la a ta, eşti doar o cunoştinţă întâmplător apărută în viaţa lui care curge BINE. Da! Parcă..., undeva..., cândva... Dar tu nu ştii intra cu bocancii în sufletul cuiva!... Urâtă poveste, în general! şi nu ştiu da sfaturi, în special, la asta de-aseară!... TRA-LA-LA-LI, TRA-LA-LA-LA!...
5. Niciodată n-ai făcut destul. Mereu ceea ce n-ai făcut, sau ai făcut greşit (numai Dumnezeu ştie de ce...) prevalează. Oricum, ratarea te caracterizează... A ta, în primul rând, Dar adu-ţi aminte: "Cum, domnule profesor, să nu ştie noţiuni elementare cineva care a luat chiar nouă la gramatică??" (în cinci ani de zile... oricine poate lua un nouă!) - replică a celui mai bun prieten din şcoală, rostită cu mulţi ani urmă - şi-aşa ai devenit trădătorul de la Seminar...
6. Caută mereu să nu arăţi ce-ai în/pe suflet, doar aşa poţi supravieţui. Acceptă că eşti unicul şi eternul vinovat. Te poate întări atitudinea asta... Nu cred, la cum te ştiu..., dar încearcă! Doar d'aia-i decalog!
7. Nu lua cuvântul în adunări! Al tău e, ab initio, eronat, deviant, antisocial, nepotrivit momentului. Tu eşti, oricum, "Gică contra" (sic!). Ce ştii tu despre "înaltele comandamente"?!... Nu uita: eu vă dau de muncă, salariu, nu-ţi place, caută-ţi de lucru-n altă parte!... etc.
8. Nu umbla după cai verzi pe pereţi... Orice sentiment ţine de clipă, dup'aia, Dumnezeu cu mila şi... rişti să devii, din afecţiune insistentă, supărător. Lasă lumea-n pace, că, oricum, ea nu te lasă... Şi-atunci nu-ţi risipi resursele cu nimicuri sentimentale, pregăteşte-te pentru mai rău!...
9. Singura ta şansă e să te multiplici întruna, să cauţi mereu noi surse şi căi de supravieţuire, că poţi!... Observ oarece degringoladă..., las-o moartă, dar insistă pe felie! Poate, poate... Visează şi comunică, mereu, ca şi cum ai fi la-nceput!
10. Vorbeşte, comunică, lasă trupul şi lasă lumea - doar aşa poate vei răspunde "imperativelor" vieţii, vei putea fi unul din ceată, anonim, tăcut, cooperant... Şi mai ales, râzi!, nu contează cu gura şi cu spiritul cui, dar râzi, când şefii (termen generic!, fără valoare socio-profesională!!) fac glume bune/proaste, aşa dai dovadă că eşti de-al... nostru.
AMIN!
N.B. Fiecare punct al Decalogului are, în spate, drept argument, cel puţin o frumoasă poveste de... prietenie absolută, trădată fortuit sau... intenţionat, pe principiul "las' c'o cară (sic!) şi p'asta!!" cel ce strigă acum...
Şi-nc-o dată: aici nu se acceptă comentarii. Păstrează-le pentru tine sau pentru alte postări, dragă cetitoriule virtual. Aici am scris ce-am avut şi (mai) am pe sufletul meu, nu pe-al tău.
Antoine,
RăspundețiȘtergerePriveam intr-o zi o pictura a lui SABIN BALASA, din SALA PASILOR PIERDUTI, de la Univ. AL.I.CUZA - Mesterul Manole, cu fata spre un zid din care transpare imaginea unei femei - a sotiei, Ana, despre care se spune in legenda ca ar fi fost ingropata de vie, pentru a conferi durabilitate bisericii de la Curtea de Arges. Sa fie oare adevarat ca la 1500 e.n., in plin crestinism, biserica a permis o jertfa umana ? Ca a existat in antichitate acest obicei, al sacrificiului, pentru ca o constructie sa reziste in timp, este un fapt constatat pe toate continentele, dupa cum spune Mircea Eliade, dar ... Daca interpretam ideea in sensul teoriei lui C.G.Jung, conform careia un corp masculin are in interior "anima", adica o "doza" psihica feminina, un spirit mai "soft", iar un corp feminin are in interior un "animus" - "doza" masculina de suflet, de spirit, mai "strong" ? Oare gresim, considerind ca o creatie artistica se realizeaza cu mult suflet/spirit ("animus" sau "anima", depinde de creator, daca este femeie sau barbat) ? Este necesara implicarea spiritului in orice act creator, mergind chiar pina la sacrificiul de sine. Se poate spune ca o capodopera "consuma" spiritul autorului ei. Poate era un fel de moda, in epoca, sa se fabuleze pe seama mesterilor zidari, aflati intr-un fel de competitie pentru construirea celei mai frumoase catedrale/biserici. O asemenea legenda atrage multi pelerini... Se mai poate insista pe ideea asta chiar intr-o discutie cu elevii - de ce nu ?! As vrea sa stiu cum vad ei subiectul. Oare chiar trebuie sa luam de bune toate interpretarile servite in scoala generala ? La buna cetire ! Elvira Mariana Sapunaru
Elvira,
RăspundețiȘtergereAi atins o coardă sensibilă a celui care, vrînd-nevrînd, face pe profesorul. Mai explicit: în liceu, numai dacă eşti pasionat şi găseşti o "fereastră", poţi să mai reiei "Monastirea Argeşului", încolo, lipsă din programă, până-ntr-a XI-a, când unele manuale propun spre studiu piesa lui Blaga, în comparaţie cu balada!!? De obicei, eu găsesc un loc baladei într-a IX-a. Aşa că elevii mei sunt în cunoştinţă de cauză mai târziu (mai practic, când pot, un opţional de mitologie... românească).
Eu merg pe ideea că textul, aşa cum e el, nu face altceva decât să reactualizeze un mit străvechi al descălecării, iar ÎNTEMEIEREA ar presupune un ctitor de excepţie (Negru Vodă), un meşter de excepţie, un loc de excepţie ("Un zid părăsit/ Şi neisprăvit"), pentru a da naştere unei construcţii de excepţie (să nu uităm că la Argeş se află prima biserică mitropolitană a Valahiei: Sf. Nicolae, unde e îngropat, se pare Vlaicu_Vladislav). Aşadar, în această interpretare, mănăstirea actuală vine să înlocuiască, în mentalul colectiv, o altă biserică, una de început... E o idee, şi, adeseori, prinde.
Cât despre construcţie, ca simbol al operei de artă, sigur că optez pentru interpretarea pe care o dezvolţi tu. E, de fapt, construcţia, încununarea unei reîntregiri a celor două principii complementare, fiecare avînd în sine şi intruziunea celuilalt. De aceea Manole nu poate supravieţui desăvîrşirii clădirii, ar strica armonia întregului. Aici, ca argument, vin cu finalul din G.Dem.Teodorescu, în care Manole reuşeşte să zboare, bătîndu-şi bucăţile de şindrilă în braţe (simbol christic??), dar Dumnezeu îl pedepseşte şi-i curmă reuşita (alt Icar??).
Mă opresc aici, azi, dar aş putea continua, dacă nu te plictisesc. Din suflet, AN
Apreciez spiritul diplomatic..., determinant pentru acceptarea unor comentarii pentru un text de cumpănă, parabolic!, închis..., pe care-l doream numai al meu.
ȘtergereMagistre Antoine,
ȘtergerePentru ca tot a inceput scoala (pentru unii) si pentru ca mi-am amintit ca una din cele 10 porunci este "sa nu ucizi", s-a intimplat sa aduc vorba de mesterul Manole. S-ar spune ca sacrificiul lui, incepind cu cel al sotiei si copilului inca nenascut, a fost admis/impus de societatea contemporana lui, in acel secol al XVI-lea, pe un teritoriu crestinat chiar de la inceputurile ortodoxiei. Pe de alta parte, comasarea mitului lui Icar - tentativa de zbor din constructia unicat (labirintul, in cazul tinarului "zburator" antic)- amplifica drama creatorului, care isi risca viata, nesuportind privarea de libertate sau dorind sa mai construiasca si alte biserici, chiar mai frumoase ? Ca de obicei in asa-zisele legende, adevarul este pe undeva la mijloc. Cred ca tentativa de zbor a lui Manole provine din convingerea ca un om care a sacrificat totul a devenit echivalentul unei fiinte divine, care poate zbura, asemeni unui inger. A cazut pe pamint doar partea materiala a lui, iar partea spirituala s-a intors in infinit. Legenda in sine accentueaza, de fapt, consideratia pe care ortodoxismul (prin oameni si institutia bisericii) o acorda lacasului de cult, un indemn pentru continuarea traditiilor religioase, pentru care multi au devenit martiri, conform modelului oferit de Isus, care s-a lasat prins, stiind ca astfel va ramine un personaj memorabil, exemplar. Cu gesturi si idei superficiale nu se face istorie ! Un decalog este o idee buna, dar destinul lui este sa fie repede/temporar uitat. Regulile sint facute pentru a fi incalcate. Si atunci se trece la punctul doi din program, adica se creeaza institutiile care aplica sanctiuni. Apoi apar recidivistii, pentru ca s-a dezvoltat imunitatea si decalogul are mai multe "atractii"/"distractii". Totusi, ma intreb: mai exista un caz similar cu al lui Manole pe teritoriul romanesc ? Poate afli ceva despre acest lucru. Pax magna ! La buna cetire !
Elvira Mariana Sapunaru
Mulţumesc, Elvira!
ȘtergereNu-s magistru şi nici nu-mi doresc. Şcoala a devenit, încet, încet, un modus vivendi, aşa că o iau ca atare, fără nici un fel de crispări sau entuziasme, la fel de inutile amîndouă (sufletului meu). Nu cred că o societatea românească a secolului al XVI-lea are vreo legătură cu sacrificiul simbolic şi venit din... "negura vremii", de aceea vorbeam de mentalul colectiv care potriveşte unui gest unic al creatorului de frumos o biserică unică din preajmă ("Sf. Nicolae" s-a stins încet, încet, odată cu pierderea supremaţiei în ierarhia ortodoxiei româneşti şi mutarea capitalei). De acord, Manole se crede aproape de zei în varianta invocată, poate crede chiar că ar putea să creeze în continuare, după ce şi-a zidit "anima"! Importantă e încercarea de a supra-vieţui, ca formă de revoltă împotriva... domnitorului, de fapt! Icar moare din propria-i nesăbuinţă, Manole, din voinţă divină.
Decalogul meu, aşa cum ziceam pe-acolo, mă priveşte doar pe mine (adică nu se vrea o lecţie a... "magistrului") şi e scris întru sieşi aducere aminte şi-ntr-un moment de cumpănă (mai sunt şi d-astea! - niciodată nu m-a caracterizat seninătatea). Nu mă dau creator, mă observ doar şi, din cînd în cînd, notez crîmpeie. Cît despre încălcări, le cunosc dulceaţa şi de-aceea în mod obişnuit trec fără crîcnire peste consecinţele... trimise de imponderabile de origine divină. S-auzim de bine! (vorba lui N. C. Munteanu) AN