Ce legătură există între cele trei drăgălașe cuvințele? Nu mă-ndoiesc, iubite cetitoriu, zisa bădiei Ion, că ai ghicit că povestea merge mai mult pe latura fonetică a celor trei vocabule... Toate se construiesc, după cum bine observași, cu aceeași rotundă vocală mediană. Da!, e bine!, dar te rog să observi că deși contextul e absolut același, sensurile o iau care încotro, cu alte cuvinte sunetele muzicale dau tonul, dar sarea și piperul conținutului ni le oferă... zgomotele, mult mai discretele consoane. Mai întâi, cuvintele de pe margini se diferențiază de cel din mijloc prin repetarea a câte unei consoane: t, respectiv c (cel ieșit din... contextul asemănărilor adună chiar patru diferite!!). O primă separare, așadar. Apoi, grupul vocalic care se repetă e situat diferit: în mototol, ultima și penultima, în cocoloș, antepenultima și penultima (sper că n-ai uitat cum se numără silabele...). Așadar, încă o diferențiere.
Spuneam, ieri, alaltăieri, cuiva drag mie că numai rostind cocoloș, eu o și vizualizez pe gospodină învârtind cu dibăcie bulzul, dându-i rotunjimea... corespunzătoare. Adaug, mototol îmi evocă un ceva/cineva mulțumindu-se cu limite prestabilite, care, parcă, -i convin... În sfârșit, un bătrân cu pași șovăielnici, o șandrama (de reținut cuvântul pentru altă... discuție!!) scârțâind aiurea din toate încheieturile: hodorog. Nu contextualizez, nu apelez, încă, la conținutul semantic al vorbelor - doar le rostesc și le ascult cu sufletul...
Nu e mare lucru să constați amalgamul consonantic care alcătuiește ultima rostire: răgușita, ruginita h deschide seria de silabe. Imediat și cumva grăbită ca... oiștea care dă-n gard vine (tare ca piatra!!) ocluziva d, hârtop necesar, întrucât urmează sonanta vibrantă care, contextual (între doi o!!) capătă rezonanțe de... car al lui Dănilă Prepeleac, autopropulsându-se necontrolat la vale - să nu uităm că, asemenea vocalelor, r se poate prelungi fără probleme! În sfârșit, cuvântul se încheie cu g - g de la... gard! Evident că strict subiectiv, eu nu mai simt nevoia să mă mai uit în dicționar pentru a-mi revela sensul. (N.B.: situația se repetă, cu nuanțe pe care-ți las plăcerea să le descoperi, și în cazul lui boșorog... Diferența? Chestie de nuanțe și de alternanță dur - hârșâit!...
Ce poate să-ți evoce un cuvânt care debutează cu molcoma nazală urmată de seria de o având subtil intercalată, în dublă ipostază, ocluziva surdă (catifelată, molcuță) t?!... În niciun caz dinamism - zic și eu... Și, pentru ca totul să se termine... cum a început, cuvântul se încheie cu o sonantă dulce, ușor alunecoasă, numai bună să stingă înșelătorul dinamism al de două ori cuplului to: mo - to - tol... Hotărât lucru, n-am ce căuta-n dicționar!
Eeei!, lucrurile se schimbă în cazul cuvântului din urmă: tonul îl dă, acum, repetarea silabei care deschide cuvântul și care stabilește, zic și eu..., conținutul semantic. Ocluziva surdă (c) închide, ca o palmă făcută căuș, vocala, precum coaja, miezul cel gustos și protejat de orice nepoftit dinafară. Lichida sonantă (l) pare să desăvârșească forma globulară iar fricativa ș încheie, tihnită, întrega acțiune, acțiune dirijată și cu scop precis: un ceva inform (sau cu o formă nedorită) devine o formă pe placul autorului faptei.
„...să-mi alinți, / Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, / Tropotul lung și mereu al galopului meu.” (Nicolae Labiș) „Caminante, son tus huellas / el camino y nada más; / Caminante, no hay camino, / se hace camino al andar. / Al andar se hace el camino, / y al volver la vista atrás / se ve la senda que nunca / se ha de volver a pisar. / Caminante no hay camino / sino estelas en la mar." (Antonio Machado)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu