LA MULȚI ANI! cu BACOVIA alături...

Mulțumind în mod cu totul deosebit postului Antena 3 pentru atenția acordată dascălilor, urez celor dragi și... tuturor celorlalți un călduros și sincer LA MULȚI ANI! De-a valma, apropiaților sufletului meu și celorlaltor..., le dedic această frumoasă poezie a unui Mare Poet!
P.S. Ce se potrivi mesajul tău, Angelin frate!!!

CU VOI...


Mai bine singuratic și uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În țara asta plină de humor,
Mai bine singuratic și uitat.

O, genii întristate care mor
În cerc barbar și fără sentiment, -
Prin asta ești celebră-n Orient,
O, țară tristă, plină de humor...

                          GEORGE BACOVIA

Ajun fericit!

 

  

Viitorul...

 

De pe prispa...

casei sufletului meu, urez tuturor celor care-mi fac onoarea de a vizita acest blog aiurit LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE ȘI CU FERICIRE ȘI CU ÎMPLINIRI! Și cum n-am alt dar palpabil, vă ofer minunile de la Domnul dăruite celor care trăiesc sau doar trec pe străduța mea...

 

 

 

 

LA  MULTI  ANI!!!

 

NIMIC!

Ce știți voi?...
Ce știți voi?...
Ce știți voi?...
Ce știți voi?...
Ce știți voi despre mine?...
... că vorbe
 de tot felul 
curg pe toate canalele,
spre/despre mine... 
NIMIC!
Și NIMICUL e, asumat, al meu.
   

Ia, și eu, acolo...

   Numai Bunul Dumnezeu a putut aranja astfel lucrurile, încât astăzi Onuțu să vină-n școală și eu, în așteptarea studentelor practicante de anul ăsta..., s-o întâlnesc. Știam că a fost sus, în deal, să le vorbească boboacelor și... bobocului (cum numai ea știe!) despre obiceiurile de iarnă, în mod special despre colindat. Până să intru la oră, am stat de vorbă cu D. care mi-a spus cât de reușită a fost întâlnirea cu fetele și băiatul, cât de interesați au fost și cât de convingătoare și caldă a fost copila mea de suflet. Nu m-am mirat, o mai văzusem pe această fetiță încântând copiii în Polifuncțional.
   Și am întrebat-o, aflând-o în cancelarie cu vreun sfert de oră înainte să fi sunat, dacă nu vrea să vină la ora mea de... Gramatică, să le vorbească celor cărora le sunt diriginte... cu sufletul. A vrut, Ioana!!! (Închipuiți-vă: deși tăinuisem amândoi, cu câteva seri mai-nainte, cum să procedeze la Seminar, Oana a venit prin tot buricul târgului îmbrăcată într-un splendid costum popular maramureșan, centenar. Când sufletul ți-e curat, nu mai ții cont de reacția profanilor...)
   Micuță, fragilă și cu ochii ei cei frumoși, mereu nevinovați, explica prin cancelarie cum e cu simbolurile de pe cheptar și șurț, deși sunt convins că puțină lume o asculta... Costumul era frumos și... prețios!Am grăbit-o spre clasă. Nu doream să găsim clasa agitată de întârzierea mea. Fără chef. A cerut un CDPlayer, și-a luat vreo trei cărți și un cd și am pornit spre sala atât de dragă de la etajul întâi. Clasa mă aștepta ca de obicei, cu nerăbdarea de a mai „tăinui” un pic. M-am așezat în prima bancă, lângă Cristina, nu înainte de a anunța de ce a venit domnișoara etnolog Ioana Goșman la ei în clasă. Au primit-o cu muuultă, multă curiozitate și nu s-au arătat amuzați de extraordinarul ei port. Mai degrabă, interesați, intrigați... Bănuiau că urmează ceva deosebit.
(am vrut să-l public astăzi, chiar dacă-l voi termina... mâine!)

   Şi bine-am făcut că lăsat ceva şi pentru astăzi, când lucrurile s-au mai aşezat un picuţ... Am vorbit şi cu fetele..., se pare că-s încă mici, se pare că nu le-am dăscălit suficient... Cei de-a zecea, dragii mei dragi, au receptat cu irima des-tăinuirea atât de coerentă şi de sprinţară, sufleteşte, şi de molcom-binevoitoare a Onuţului! Măcar unii dintre ei cred că se simt fraţii Oanei întru acelaşi părinte spiritual... Mă-mbăt şi eu cu speranţe! Şi-am primit, primit, primit ăst mesaj de îl transmit:
Dumneavoasta aţi făcut din mine un condei de om şi m-aţi încondeit. A fost dincolo de hotar întâlnirea de astăzi, tâlcuită, parcă, de bobul de pasăre pe care l-am ascultat întru corindă, pe prispa veşniciei dintr-un miez de sat, cum e cel al inimii noastre. Vă îmbrăţişez cu bătătura inimii. 
Tre' să mai fac o... pauză de respiraţie! Cam lungă...




  

Lecţie!

Dincolo de durerea care străbate din versurile de mai jos, dincolo de celebra vorbă; "orice asemănare cu... este pură coincidenţă!", vă rog să observaţi apropierea flagrantă de pamfletul din partea a doua Scrisorii III. Eminescianismul (eminescianizarea??) a făcut să fie dat uitării un poet, poate talentat, dacă-şi afla - vorba lui Maiorescu - subiectivitatea-i, dacă o avea...

 

 

 

CÂRMACII

 

Vai, nenorocită ţară, rele zile-ai mai ajuns!

A lor gheare-nfipte-n pieptu-ţi fără milă l-au străpuns

Şi-n bucăţi împart, infamii, carnea ta, avutul tău!

Tot ce s-a găsit pe lume mai stricat, mai crud, mai rău,

Ăşti nemernici fără suflet, fără nici un căpătâi,

Ţin a tale zile-n mână, ş-a ta cinste sub călcâi.

Şi călări pe tine, ţară, se cred zei aceste bestii,

Cum se cred ades copiii împăraţi călări pe trestii.

Ei sunt mari şi tari, şi nu au nici ruşine, nici sfială

Că-ntr-o zi, poate, urmaşii le vor cere socoteală

De-a lor fapte. Ce le pasă? Lopătari, la cârma ţării

Sunt stăpâni pe vas, pe vânturi, şi pe valurile mării!

Şi când cugeţi c-aceşti trântori, astă haită de samsari

Prin tertipuri şi prin intrigi au ajuns puternici, mari,

Şi când vezi pe-a vieţii scară unde-au fost şi unde sunt,

Când îi vezi cu ce mândrie, cu ce ochi semeţi şi crunt

Privesc azi din înălţime spre norodul tăvălit

În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit,

Când te uiţi cum se răsfaţă, cum îşi fac de cap mişeii,

Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii!

Ş-apoi, după ce-au dat palme, şi-au scuipat în faţa ţării,

După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării,

După ce n-a rămas lucru nebatjocorit de ei,

Au curajul aceşti oameni de nimic, aceşti mişei

Au curaju-n faţa lumii ca să strige-n gura mare:

Ne vrea ţara! îi vrea ţara? Auziţi neruşinare!

Vai, de-ar fi pe voia ţării, ştiţi voi unde v-aţi trezi!

Într-o ocnă, da! acolo oasele v-ar putrezi!

Cum să mai vedem în ţară cinste, muncă, propăşire,

Când spoiala azi e totul, când vezi că prin linguşire

Şi făţărnicii, netoţii, au ajuns aşa departe!

Cum să-ţi mai trudeşti viaţa ca să-nveţi puţină carte

Când te uiţi că-n astă ţară, dată pradă celor răi,

Înţelepţii sunt victime, ticăloşii sunt călăi!

 

                                 Alexandru Vlahuţă, Târgovişte,1881, iunie