NICHITA STĂNESCU - EA

Tocmai acum, tocmai acum, când o iubesc cel mai mult, tocmai acum am minţit-o. Tocmai acum, tocmai acum, când ea ţine cel mai mult la mine, tocmai acum am umbrit-o. Tocmai acum, tocmai acum, când ea se gândeşte la mine, fluier a pagubă. Tocmai acum, tocmai acum, când ea e cea mai frumoasă de pe lumea stelelor mele, orbesc. Tocmai acum, tocmai acum, când îi simt graţia străbătând toate zidurile oraşului, surzesc. Tocmai acum, tocmai acum, când simt că ei îi este dor de mine, îmi jignesc prietenii nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea. Tocmai acum, tocmai acum, când ea îşi calcă de drag de mine rochia în carouri, eu stau şi curăţ lănci cu benzină ca să le azvârl în animale şi în vulturi. Tocmai acum, tocmai acum, când ar fi trebuit să fiu cuprins de o tandră alergare, mă prelungesc în vis de frica de a fi fericit. Tocmai acum, tocmai acum când ea iradiază de lumina inimii ei, citesc despre toate novele şi toate stelele explodate şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş şi mă asfaltez şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă, mai ales în gheaţă, mai ales în gheaţă, mai ales în gheaţă, ca ea, scumpa şi divina de ea, trecând să alunece şi să cadă şi să-şi rănească glezna, pe care, Doamne, de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o. La urma urmei, cine are curajul să sărute o gleznă dacă ea nu şchioapată?!

"Privitor ca la teatru..."

* Nu e clar de ce ne-am lăsat prostiţi şi am votat o coaliţie care a avut grijă să-şi facă doar jocurile pentru a-şi apropria puterea: imediat, invitarea UDMR-ului la conducere..., apoi, pactul de coabitare cu preşedintele..., mai apoi, săgeţi către prietenii cu care s-a pornit la drum... Nici un fel de înţelegere, doar jocuri pentru putere. ("Tu rămâi la toate rece")
* Tot nu ştiu ce făceau preşedintele, prim ministrul, ministrul de interne ş.a.m.d. atunci când s-a produs catastrofa din Apuseni... Noroc (?) cu nişte moţi... neascultători!... Mai cu vizite, mai cu baschet... Oricum, s-au lansat "frumoase" zvonuri cu vinovăţia flagrantă a fie iertatului Adrian Iovan şi cu dr. Radu Zamfir, traficant de organe! Trăiască STS!!! Asta e!!! Noi şi-ai noştri... ("Ce e val, ca valul trece")
* Cum poate un (viitor) ministru, subordonat lui Oprea (Siguranţa Naţională), să fie vice-prim ministru la Finanţe? Uite că se poate şi e şi (important) motiv de rupere a coaliţiei dătătoare de speranţă! Ba acesta, propusul, ameninţă, ca şi cum deja ar fi pe post de... ("Tu te-ntreabă şi socoate")
* Cum poţi să te dezici (a se citi să-njuri!) de un fost coleg de coaliţie... în cadrul... coaliţiei. De ce a fost necesar D.C. la început şi e diabolic, acum, după ce a părăsit gruparea liberal-conservatoare? Oare chiar aşa e? Începe să semene preşedintele Senatului cu preşedintele?... Termină aliaţi şi duşmani, deopotrivă?...("Alte măşti, aceeaşi piesă")
* Cum îşi respectă pactul din alianţă, conform căruia ar trebui să devină preşedinte, un om care, după ce-njură, pleacă în vizite private şi dă ultimatumuri colegilor de coaliţie? ("Joace unul şi pe patru")
* N-am asigurare la ASTRA! E un motiv de bucurie?... Există vreo instituţie a statului care nu vrea să te ţepuiască? ASF-ul??? ("Tu pe-alături te strecoară")
* Preşedintele Senatului anunţă că, dacă nu se supune, prim ministrul va fi înlocuit tocmai de vice-prim ministrul nenumit?... Ce ştie şi, vorba lui Marin Preda, pe ce se bazează? Şi cum rămâne cu nemărturisitele vizite la preşedinte? ("Zică toţi ce vor să zică")
* Şi-n toată povestea, preşedintele se dovedeşte Înţeleptul Neamului, care ştie, ca-ntotdeauna, ce e bine şi ce e rău, ce tre' să facă Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Curtea, ceea ce nu mă miră... Şi ele cam fac, în ciuda... ("Şi de plânge, de se ceartă)

PE CINE AM VOTAT ŞI DE CE?...

"Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"

PUBLICITATE/educație

Copilul contemporan nu mai citește. Părinții de astăzi, preocupați de banul de mâine, de mașină, de casă..., n-au timp de povești spuse copiilor. Discurile de vinil cu „Alice în Țara Minunilor”, cu „Vrăjitorul din Oz”, cu „Sânziana și Pepelea” sunt demodate, dacă nu cumva chiar uitate cu totul de părinți și copii. Un smartphone e mult mai de actualitate. Dar avem PUBLICITATE! Și uite-așa, XXX schimbă povestea! Că ce (sic!) contează povestea? Banca să prospere!
Or, la televizor se uită copilul, așa că nu-i mai trebuie povestea, de vreme ce știe că sauna, damele,  detergentul, mașina etc. etc. etc. schimbă povestea. Restu-s baliverne! Încerci și tu cu flapsuri demult apuse... Ce știi tu?!...
De ce vii cu prostiile tale demodate, dascăle? Totul e clar: XXX schimbă povestea..., așa cum cutare detergent te face mitocan(-că) față de partener..., cutare deodorant îți salvează mâna care, altfel, ți-ar cădea, ca un fruct copt, cutare... ș.a.m.d.
Jocurile pe calculator, cărțile cu strigoi, fantome, vrăjitori sunt cool!, ce vii tu cu „Amintiri din copilărie” și poveștile lui Ispirescu?... Vechituri! Ca și tine, șpăgarule!!!
La pensieee..., bătrâne!

P.S.

De ce, când țâp eu, nimeni nu reacționează nicicum, niciunde?...

Ziua Mondială a Zonelor Umede

Titlul l-am „furat” de pe știrile primite gratis (habar n-am cum se numește serviciul care, pe laptop, îmi oferă știri fără să i le cer!) și am făcut-o pentru că mi se pare foarte potrivit pentru vremurile de azi. România e, neîndoielnic, o zonă umedă..., niciodată destul de fierbinte, niciodată destul de înghețată! Mereu umedă... „Se poate și mai rău” spune tot românul, învățat să se descurce...
Și eu, asemenea scumpei mele patrii și dragului meu popor! N-am curajul să ies de nebun pe stradă, cu/fără prosop cu pene, și să urlu ceea ce ar trebui să urlăm cu toții. Mai țipă câte unul..., și ce dacă?, cine trebuie își vede de-ale lui și ne dă și lecții, iar noi le-nghițim amar, DAR LE-NGHIȚIM! Eu sunt... cum sunt, Tu ești... cum ești, Noi suntem cum suntem!
DE CE? Ce așteptăm și de la cine? De ce răbdăm „cu bucurie” atâtea, de la tăieri de pensii și salarii, la roviniete cerute celor înzăpeziți, la scumpiri strigătoare la cer? - îndată, dacă ies la pensie, eu nu-mi voi mai putea plăti întreținerea după o viață (două vieți!!, că e și Luciana pe-acilea!) petrecută la catedră (urâtă meserie, nu-i așa?...). NIMIC MAI JENANT, în țara asta, DECÂT SĂ FII DASCĂL!!!
Aș ieși în stradă...
Și ce dacă?... doară aici e „Țara Zonelor Umede”!

Nimicuri?

Un avion cade-n Apuseni şi "organele" nu-l află până când nişte MOŢI se hotărăsc să-l caute, aşa, de capul lor. Şi-l găsesc, și-i găsesc... Şi salvează cinci vieţi..., după vreo şapte ore de la producerea catastrofei. A fost bine? A fost rău?... Doar că primii anchetaţi sunt salvatorii şi victimele... Răspunzătorii? - nu există! Preşedintele are o treabă, aşa că tace!
Ţara-i sub nămeţi. Luptă fiecare cum poate şi cum... nu e-n stare... Demisii şi demiteri. Intervine armata şi jandarmeria şi ISU. Unu' bagă bileţele la Zidul Plângerii, altu' joacă tenis... Dar treaba merge aşa, ca la noi. N-a existat o coordonare! Oamenii au fost aruncaţi, pretutindeni, pe coclauri, pe o incredibilă rază de acţiune. CINE AVEA TOATE DATELE? Zăpadă, răniți grav, INFORMAȚII!!! Preşedintele are o treabă, aşa că tace! Primul ministru...???...
Premierul cere, în CNAS, destituirea şefului celui mai performant serviciu de informaţii telefonice. Nici vorbă!!! Şi, uite-aşa, avui parte de o declaraţie prezidenţială care m-a dat pe spate, prin concluzie: Toată lumea-i de vină, mai puţin STS. El, săracul, abia interceptează ceva telefoane fixe... Şi-atunci e normal, Ponta, guvernul şi preşedinţii de consilii judeţene ar trebui să plece... Ei, nu ştiu de ce şi cum şi când!... Dacă erau de numărat voturi de la Paris, ori de instalat sistem de comunicare la „garaj”..., eeee, altfel stă treaba și nu ține de cotidian, ci de SIGURANȚA STATULUI!
Întâiul întru toate direcţionează ORGANILI, iar acestea-şi vor face treaba!... Aşa cum trebă!... Preşedintele are o treabă, aşa că vorbeşte naţiunii! Şi noi îl ascultăm cu respect şi încredere destul de-plină de...
Trăiască democraţia şi omul care ştie să ne-o impună ca pe defuncta "INDEPENDENŢA"!
N.B. Preşedintele putea în juma' dă oră să găsească avionu', da' Guvernu' nu-i în stare... Asta e! De ce Guvern, dacă avem un PREȘEDINTE omnipotent!? Trăiască-ne/vă/le!... Așa ne/vă/le trebuie!!!
Cât despre telefoane şi alte "scule", nu discut... Când e necesitate..., se află şi dacă eu am tras o... Pardon! Şttt!... sts...

3. CLAUDIA

Uite, mă gândesc să nu facem pe bătrânii blazaţi, ci să ne jucăm pe mai departe cu visuri şi idealuri. Eu cred că suntem pregătiţi pentru asta, adică pentru a depăna întâmplări de anţărţ şi pentru a ne proiecta ziua de mâine... Cum era când... Şi eu care-am pierdut cheia lăcăţelului de la albumul meu..., cel care conţine un întreg suflet de adolescentă etalat într-un carneţel...
Vezi, privesc înapoi, deşi-mi impun şi-ţi impun privirea-nainte!!!
Taclaua (frumos cuvânt, preluat de la turci!) va fi, precum anecdota la Junimea, primordială! Te rog să-mi scrii ce vezi şi te sensibilizează în satul "cel mare" şi voi face la fel şi eu, din ăsta, mai mic... Te rog să-mi transmiţi temeri şi bucurii, speranţe şi dezamăgiri.
Te rog!...
Să fie-ntr-un ceas bun!

*

Să fie! Satul ăsta mare este cam rece şi alb. N-am mai ieşit pe-afară de vreo două zile. Şi nici nu ard de nerăbdare să ies nici azi şi n-aş ieşi nici mâine. Dar mâine e cu trebuie, aşa că... trebuie să merg la serviciu - un ritual cam fără entuziasm, de vreo câteva luni încoace. Dar nu mă mai plâng, pentru că mai apoi se plâng şi alţii poate şi mai tare, mai zgomotos. Uneori mai scriu şi poezii, însă de cele mai multe ori trebuie să scriu şi să învăţ alte chestii, cam inutile, după părerea mea. Dar, asta e. Mă tot gândesc de ce trebuie să scriu şi să învăţ mereu, mereu. M-am cam săturat, însă poate că asta e menirea mea. Încă încerc să o aflu. Mai vorbim, iar şi iar... Cu mult drag, CC 

*

Ptiiiu!..., stuchite-ar mâţili, că răpidi mai răspunseşi...! :))

Dincolo de glumă, bag samă că vorgheşti în parabole, aşa că eu mă mir că nu-mi trimiseşi o frumoasă poezie în loc de "şopârle". Mi-i dor de tine, fată hăi! Şi te rog să fii dinamică..., să-mi dai şi mie ceva din optimismul (nu din blazarea...) tău.

Ca o chestie, eu mi-s fericit că azi, după zece zile am scos-o pe doamna mea din casă (eu i-am interzis să iasă!...), iar ea a fost încântată ca un copil...că am dus-o la shopping dă cartier.

Cât despre satul ăla, el (dacă ai capacitatea - şi o ai! - s-o simţi) e absolut suportabil (vorbă să fie!!!), dacă ai un pic de umor "miticist" (de la „nenea Iancu” cetire!)... E locul unde nu te poţi mira de nimic... Firesc să fie nefiresc!...

Draga, draga, draga!...

AN

*

Taaare mi-s supărat pe ast'sară, draga mea dragă!

*

Sper că nu sunteți prea supărat pentru că nu am mai reușit să vă scriu. Am fost cam stresată cu învățatul pentru examenele de la master, iar de mâine încep semestrul al II-lea din cele două posturi: profesor și masterand. E și ciudat, e și ciudat!... și mă simt cam ciudat... Colegii de la master știu că și predau, astfel că norocul meu a fost acela că am obținut cele mai mari note și acum, că altfel... chiar că mă făceam de râs. Știu că notele nu contează. Asta am aflat și eu cu mulți ani în urmă și chiar m-am plictisit să termin facultăți (2) și mastere (4) cu cele mai mari medii și să nu conteze nici măcar 0,001%. Și cum aș putea să-mi determin studenții să învețe mult mai mult și să obțină note mari, când eu sunt convinsă că nimic nu mai contează după ce termini facultatea? Îmi este greu să spun ceva sau să fac ceva în care nu cred, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Mai vorbim. Mereu cu drag, CC 

*

Sigur că te înţeleg, draga mea. Aşa e datul! Mereu există examene fără rost, mereu există rezultate care n-au efect... Efect au numai nereuşitele, din păcate, pentru că ele-i ajută pe neputincioşi (d'aia există tot felu' de contestaţii!), spre a dovedi că, de fapt, erau "putincioşi", dar soarta... Bla, bla, bla! 

Dincolo de asta, mi se pare amuzant şi... stresant să fii, în acelaşi timp, student şi profesor. GROAZNIC de greu pentru o fiinţă responsabilă, ca tine! Dar tu eşti TU!

cu mult drag,

AN

*

Îmi cer scuze că nu am mai reuşit să vă scriu. Nici acum nu mi-am revenit, după o săptămână nebună, nebună. Însă am reuşit să realizez ceva ce nu mulţi reuşesc la vârsta mea... Şi sunt mândră de mine şi sunt fericită şi norocoasă că am avut parte şi de sprijinul unor oameni deosebiţi. Să ştiţi că încă mai există această specie de oameni. Eu am avut şansa să întâlnesc câţiva dintre ei. Vă îmbrăţişez cu drag şi vă mulţumesc că existaţi, CC  

*