AL. MUȘINA - prietenul meu

Nu cred să pot face mai mult ast' seară decât să anunț pe cine n-a aflat încă tragica veste: astăzi, pe la 14.00, poetul, eseistul, prozatorul și profesorul Alexandru Mușina a trecut - neașteptat, fulgerător și dureros pentru cei apropiați - la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească și să-i dea lumină! Voi căuta să nu folosesc clișee în rândurile care cred că vor urma acestui moment de cumpănă, s-ar necăji Sandu și m-ar ironiza pentru stângăcii. Nu credeam să ajung a scrie despre așa eveniment. Atât pentru 19.06.'13.

Primele amintiri ţin de vremea studenţiei. La reunirea Asociaţia Studenţilor Folclorişti desfăşurată la Suceava prin '76, '77. Atunci, după sesiunea de comunicări, urma să se aleagă noul preşedinte al asociaţiei, întrucât Mihai Coman, era pe cale să termine facultatea. Prin preajma sa, a lui Coman, gravita C-tin Sorescu, devenit prematur celebru datorită şirurilor scandaloase scrise la comandă-n "Săptămâna" lui Eugen Barbu. Nu-l admiram pe acest literat, dispărut între timp din presa de specialitate pe care eu o (mai) citesc. Nici AM nu-l plăcea, dar el avea un mod savuros de a-şi prezenta opiniile: ironic, găsea o anecdotă, o întâmplare la care fusese martor... care-l puneau într-o lumină nu tocmai favorabilă pe individ. Plin de vervă, spontan, Magistrul (cum l-a botezat mult mai târziu Luciana) povestea episodul cu un real talent actoricesc, folosind mimica, gestica într-un spectacol unic şi convingător totodată. Şi atunci, la Suceava, AM a câştigat în confruntarea cu Eugen Munteanu, reprezentantul nostru, pe care, evident, noi îl consideram mai potrivit pentru conducerea, mai degrabă simbolică, a asociației. N-a fost să fie ca vreunul dintre ei să se consacre în domeniu... A primit rezultatul numărării voturilor senin, firesc, fără cuvinte ori gesturi triumfaliste, spre necazul nostru, al ieşenilor, şi satisfacţia lor, a bucureştenilor. Chiar se pricepea în domeniu, dar cred că-l considera restrictiv pentru anvergura preocupărilor lui. Era, pe-atunci, un tânăr plin de viaţă, rotund la faţă, cu ochi vii, ușor mijiți, parcă pânditori, mereu neliniştiţi, căutând să-ţi impună şi aşa opinia. Eram încă prea dedicaţi grupului, nu aveam... "deschidere"!!!

Următoarele întâlniri, tot... contextuale, au avut loc la Concursul de Poezie Studențească „Mihai Eminescu” organizat de dl. prof. Ion Constantinescu și Luciana (ca vice cu activitatea culturală), mai apoi, la Colocviul Național de Poezie. Optzecismul sta să se remarce - eu, provincial, rămăsesem la Nichita, Dimov, Ursachi sau Brumaru... Eram pe-acolo cu atribuții organizatorice sau ca simplu participant. El era-n grupul lor vesel și-ncrezător în propriile forțe creatoare. Erau, sau își doreau să fie, rebeli, altfel, novatori ostentativ. La colocviu (lăsat și cu oarece scandaluri deprimante - v. ieșirile Ștefoi, Nicolescu, ca reacție la Geo Bogza și Nichita!). Iaru, Stratan, Coșovei, Mușina erau, pe-atunci, în jurul lui Nichita care primea generos în anturajul său. De fapt, nu-mi aduc aminte ca AM să fi reacționat vreodată ca Mircea Cărtărescu la adresa „îngerului blond”...

Într-o zi frumoasă de-nceput de septembrie, 1985, '86 m-am întâlnit în jur de ora 12 cu Paul pe la Piața „Tractorul”. Era un obicei de-al nostru ca, atunci când orarul ne-o permitea, să ne vedem și să stăm clipe bune la taclale, iar așa numita activitate în școală din perioada 1-15 septembrie ne oferea din plin răgazul necesar discuțiilor noastrenu tocmai didactice, dar legate de pasiunile noastre atât de apropiate. Era prin preajmă și o bodegă cu terasă, unde se putea sta liniștit și îndelung lângă o halbă aburindă... Prea rece și cu guler!
De data asta Paul îmi propuse o raită prin piață, să-mi prezinte pe cineva..., o persoană pe care o prețuia foarte mult. O spunea convingător, privindu-mă țintă din spatele ochelarilor cu multe dioptrii și simțeam că nu glumește, că acel cineva trebuie cunoscut îndeaproape. Curios, l-am urmat spre tarabele din sectorul... floricol. Ne-am oprit în dreptul uneia pline cu flori de sezon, proaspete și multicolore, aranjate generos în grămezi atrăgătoare pentru ochiul cumpărătorului. Nu era cazul, îi luasem Lucianei tuberoza tradițională...
De partea cealaltă a standului se afla un tânăr cam de vârsta noastră, de vreun metru optzeci. Cu fața rotundă, mereu zâmbitoare, cu pomeții obrajilor proeminenți și un început de calviție,acesta  mă ținti cu o privire scrutătoare, parcă... drămăluindu-mă. Era clar un prieten bun al lui Paul, pentru că zâmbetul deveni larg în momentul apariției noastre. Am aflat că era profesor de franceză la Întorsură și că-și rotunjea veniturile modeste de dascăl, ajutându-și totodată părinții în activitatea lor de mici producători horticoli. Nu se jena deloc de munca asta, de ce-ar face-o?... era una la fel ca oricare alta, cinstită..., așa că, la rândul lui, nu pierdea vremea în piață, se „școlea” urmărind chipurile care se perindau printre tarabe, căutându-le ce-ul individualizant. Dezvoltă un întreg eșafodaj demonstrativ, cu vervă și putere de convingere. E și ăsta un mod de a cunoaște oamenii. Spunea că, uneori, chiar se gândește să renunțe la învățământ și să treacă la grădinărit. Nu așa procedase și Candid?!  Nu știu cât glumea și cât vorbea serios... Fire deschisă, m-a adoptat imediat ca prieten, înlăturând-mi orice scorțoșenie prudent protocolară. Am (mai mult au...) trecut la cancanuri literare la zi. Interveneam și eu din când în când, știută fiindu-mi timiditatea la prima-ntâlnire. L-a surprins plăcut faptul că mă băgam, nu fără rost, în vorbă și mi-a zâmbit și mai deschis, mijindu-și complice ochii neastâmpărați. La un moment dat, ne-a rugat cât se poate de firesc să-i ținem câteva momente locul: avea o treabă și dorea să profite de prezența noastră. Până să ne dezmeticim, ne-am pomenit singuri. Eram amuzat și intrigat! Câtă încredere!!! Cel puțin eu îi eram un necunoscut... Paul se amuza pe seama amândurora!
Nu, n-a adăstat nici un cumpărător la tejgheaua noastră în răstimp...
Așa l-am cunoscut prima dată, face to face, pe AM. Acum, de-o săptămână, el stă și discută, pe teme literare, firește, cu Paul, cu George! Doamne, dă-le odihnă și lumină!