FETELE...

Căldură mare... emoții pe măsură

Eliza, Florina și... Andreea

În urmă cu ceva ani m-am reîntors definitiv de la Seminar. Pendulasem între cele două școli vreme de ani buni din motive de prietenie, din motive de determinare a elevilor, din motive de coeziune a colectivelor de elevi..., de profesori. Și, uite-așa, la început de septembrie, în primul Consiliu Profesoral, am fost desemnat ca diriginte la clasa a XII-a profil pedagogic - da, desemnat, în ciuda încercării mele de a demonstra că nu e bine ca un profesor care n-a predat nicio oră la clasa respectivă să o preia tocmai la capăt de drum. Că bine-ar fi să-i fie atribuită cuiva care cunoaşte colectivul, că practica pedagogică... În zadar! Draga de N, director cu vechime și prieten de nădejde a rămas fermă pe poziție și m-a convins că așa e bine (?!), că tact pedagogic..., că modul de a comunica..., deși C îmi împuiase deja capul cu... profilul şi personalităţile... clasei, percepute de ochiul ei competent de... psiho-pedagog. Încă puţin, şi-n viziunea ei, trebuia să-i explic unei mame supărate foc, evident, de ce fiica ei rămăsese repetentă... Eu, care n-o văzusem niciodată!... Vrând-nevrând, iată-mă dirig la penultima generație a unui profil pe cale de dispariție din motive penibile, deși absența lui a lăsat deja semne recunoscute atât de profesorii școlii noastre, cât și de foștii elevi, actuali profesori... Ce se-nvăța la Peda era bine-nvățat pentru toată cariera, ce se face la facultate, în materie de practică în preșcolar și primar, e superficial, insuficient, ineficient.
                                                    Dar să revenim la clasa cu pricina. Și a

Iacăt-o și pe Ioana, zisă Blonda...

Vă place, domnule diriginte?

 venit și prima zi de școală... Mi-am cunoscut fetele, emancipate foc, curioasă... vâlvătaie, dornice să-și cunoască dirigintele de care auziseră din poveștile din școală. Cred că a fost... dragoste la prima vedere. Mai ales că am început prin a le declara că principalele obiective sunt promovarea 100 % și trecerea, în aceeași proporție, a examenului de bacalaureat. Am vorbit despre importanța uniformei școlare..., despre frecvența la ore..., despre performanțe... în funcție de interesele privind bacul și facultatea aleasă..., în manieră personală - și efectul a fost imediat, cred că mi-am câștigat vreo 20 din cele 24 de eleve ale clasei!, nu pentru că celelalte n-ar fi fost de aceeași parte a baricadei, nuuu, ci pentru că aveau alte priorități... - să zicem!!

Cred că... da!

Tu ce crezi?...

Temeinică relația asta neașteptată, de... scurtă durată, dar foc de solidă și, aș vrea să cred, definitivă, pe viață!! Am trecut cum am putut peste an... și am rămas prieteni până-n ziua de azi. Liantul poate că a fost Eliza, draga mea colaboratoare de nădejde, matură în gândire, cu autoritate într-un colectiv dezbinat altfel, dar și Ioana (Blonda), Iulia și Andreea, Mihaela și... Mihaela (aceasta din urmă, elevă a mea într-o clasă anterioară, în care fusese admisă împreună cu sora ei geamănă, care, din păcate, renunțase cu totul la școală - dragostea, bat-o vina!!), Raluca, Florina, Codruța..., Adela, Erika, Roxana... și... scuze celorlalte, dar ar trebui să evoc toată clasa, ca să nu se supere nimeni...

Copleșit de emoție, trag de... timp!

Mereu minunata Eliza! Îți mulțumesc!

 Și oare de ce a rămas spațiul acesta liber? Poate pentru a-mi atrage atenția că-s atâtea de povestit despre un an școlar de pomină, despre niște fete formidabile!...despre o clasă ALTFEL!...

Două fete... cucuiete

Întregul grup -  cam a șasea parte din clasă...

Zilele trecute le-am revăzut pe unele dintre ele, așa cum le-am revăzut aproape la fiecare început de an, când veneau să-l vadă pe dirig în noul an de studiu! Am hotărât să deschid o postare dedicată FETELOR mele de suflet. Și pentru că... mândru mi-s!, public deocamdată câteva poze (actuale...) cu  câteva dintre ele, reîntâlnite odată cu sosirea în vacanță (din China!!) a Elizei. Acum, vă aștept pe voi, dragele mele!
P.S. Aştept cu nerăbdare indescriptibilă reacţii de la voi, dragele mele... Chiar şi din Shanghai (cu voia ta, draga mea, anterior - cu sute şi sute de ani - satul Huating, până la dinastia Sui, şi mai apoi, sub dinastia Tang, a devenit prefectura Huating)!... Numele actual i-a fost atribuit în timpul dinastiei Song! Vezi ce simplu e?... Aştept veşti despre evoluţia studiului limbii mandarine!...

*

24 iulie 2012, 01:24 

Codruţa, Eliza şi Ioana - în spate, dirigu' (a X-a urm.)

Eliza şi Ioana - a XI-a urm.

Aceleaşi fete, altă perspectivă...

Prea multe cuvinte de adăugat nu sunt. Aţi rezumat totul aşa cum numai dumneavoastră, ca profesor de română şi diriginte, puteaţi să o faceţi. Într-adevăr, exista multe poveşti şi întâmplări care ar mai putea umple acest spaţiu, însă cred că este în zadar să le povestim pentru că numai noi ştim exact ce am simţit în acele momente. Deşi aţi fost cu noi doar un an de zile, acel an a fost cel mai frumos din tot liceul şi, după cum vedeţi..., chiar dacă nu am reuşit să păstrez tradiţia de a fi prezentă la deschiderea anului şcolar..., tot am venit să vă văd. Nu scăpaţi aşa uşor de mine, chiar dacă sunt în celălalt capăt al lumii. Aţi însemnat mult pentru noi şi o să vă fim veşnic recunoscătoare pentru tot.
Acum, din pacate, trebuie să vă spun "La revedere". Soseşte momentul în care "puişorul" dumneavoastră trebuie să zboare din nou, la propriu, însă vom păstra legutura prin acest mediu şi, de asemenea, plec cu promisiunea ca la anu` ne vom vedea în acelaşi loc, cu Bergenbier Fresh Lemon în faţă. Vă pup şi vă iubesc. Eliza 

Tandrețe... blondă - Iulia și Ioana

Ramona și Codruța - încă eleve...

*

Păi ce spuneam eu? Eliza e unică! Nu se putea ca, fie şi-n prag de... zbor, la propriu!, să nu-mi dea un zvon mie şi un îndemn fetelor! Sigur că voi căuta şi eu poze şi care să apăreţi pe lângă mine la început de an şcolar (cu alţi prunci...). 

Promit să adaug ceva despre Eliza într-o postare anume! Un fel de evocare a întâlnirii noastre dintâi... Apoi, draga mea!, scrisul e o eliberare a dorului, un transfer al său şi o alinare prin cuvânt... Tu ai fost mereu o sceptică şi, în realitatea clasei, era bine că-mi mai ponderai entuziasmul meu... infantil! Iar cea (cel - adică eu...) care va scrie - vei vedea - va încerca să surprindă tocmai trăirile acelor momente.

N.B. Aceasta va fi modalitatea de a comunica: imediat ce voi trimiteţi comentariul, eu îl postez şi trimit şi răspunsul meu! Vă sărut pe toate, cu şefa-n frunte!

*

Ioana îşi aminteşte de pozele pentru album...

 Da..., aş vrea să înşir multe epitete, dar cred că unul este de ajuns... totul a fost perfect... dumneavoastra aţi fost tatăl perfect. Dacă îmi rămâne ceva din liceu este zâmbetul cu care ne întâmpinaţi când veneam buimăcite de ora mult prea matinală (zic eu) pentru şcoală, zâmbetul acela de tată grijuliu care ne făcea cu mâna fericit că ne vede... pur şi simplu... ne făcea ziua minunată, apoi memorabile iar sunt pauzele în compania dumneavoastră, nu se comparau cu nimic, erau unice, orele cu dumneavoastră când stateam în prima bancă şi sorbeam orice vorbă de-a dumneavoastră referitoare la viaţa lui Bacovia sau Blaga sau zbuciumata viaţă a lui Eminescu... niciodată nu mi-a plăcut poezia... Dumneavoastră m-aţi făcut pur şi simplu să o ador, drumurile spre casă ocazionale, când ne întrebaţi cum ne-a fost ziua erau probabil mai mult decât îşi dorea fiecare elev... şi noi... noi am avut parte de acest lucru.. e clar că acum..., dupa ceva ani de şcoală..., aş privi sceptică o oarecare reîntoarcere în liceu... dar pentru momentele cu dumneavoastra aş face-o fără să am un singur regret... Dumneavoastră ne-aţi unit, aţi făcut minuni... pentru că trebuie menţionat faptul că acolo unde aţi spus că am fost ALTFEL aţi fost foarte diplomat. Obiectivul cel mai important, din punctul meu de vedere, pe lângă uniformă şi să luăm bacul, a fost să ne marcaţi viaţa..., şi nu o spun ca să vă crească orgoliul, dar aţi făcut-o... cel puţin pe a mea... foarte mult... nu degeaba când mă întreabă cineva de liceu, eu menţionez prima oara numele dumneavoastră...  fără să pot să descriu ce sentimente îmi creează numele, pentru că simt că nu am atâtea cuvinte... şi, ca să închei într-un ton... un pic răutacios..., eu sunt geloasă pe cealaltă generatie pentru că ei v-au avut 4 ani noi doar un an... Mă linişteşte faptul că a fost un an intens. Vă pup şi vă iubesc maxim, şi nu e o vorbă în vânt. [Ioana-Blonda]

*

Era cald în curtea şcolii, şi eu, undeva pe latura din stânga, lângă o necunoscută clasă terminală... Am observat privirile curioase şi prieteneşti ale fetelor, şi asta m-a încurajat! După, am mers, nu fără emoţii, în clasa pe care o cunoşteam foarte bine (singura sală în care fusesem diriginte în scumpa noastră şcoală!!). Fetele s-au aşezat fiecare unde se obişnuise în trei ani de şcoală şi, după ce m-am prezentat (nu prea era nevoie, mă cunoşteau din legende şi de pe... panoul alb-negru cu... wanted!), am început să le povestesc cum era pe timpuri, cu dulapuri individuale şi gravuri ale absolvenţilor de la arte plastice..., fără uniforme..., cinci ani... (strategic vorbind, trăgeam de timp şi de... nodul emoţional bine fixat în gât!!). Apoi am strigat catalogul, am rostit chestii banale, am zis că nu-s învăţat să pierd cu clasele mele (ele-s mereu cele mai bune!!) şi am stabilit un plan de bătaie. Am întrebat cine mă ajută să scriu catalogul... Şi atunci, încă din prima zi, am observat-o, nici nu era greu!...
În prima bancă de pe rândul din mijloc, o fătucă nălticuţă, blondă şi gureşă foc..., îmi fura vorba din gură şi continua, inteligent, ideea adaptând-o însă... realităţilor clasei. Era tot un zâmbet şi-o... replică, şi aşa a rămas până-n ziua de azi. Şi când, ciudoasă, era în dezavantaj (o notă mai..., o reacţie mai... smucită etc.), găsea tot un zâmbet şi o cale să-şi regăsească optimismul. Atât deocamdată, altfel termin prea repede... şi Ioana aşteaptă şi altele... spuse temeinic, fără grabă... circumstanţială!
Ca pată de culoare şi bizarerie, nu ştiu de ce, dar mereu o confundam cu Mihaela (nu geamăna, nici Mirică, cealaltă!)..., numai în clasă lucrurile erau clare: Ioana - banca-ntâi, mijloc, Mihaela - banca a doua, rândul de la fereastră, încolo... şi, dacă nu era şi Eliza de faţă, întuneric... Şi, dacă stau bine să mă gândesc, numai deosebiri între cele două blonde ale mele.  

*

Clasa a XII-a Peda, 2008, spre primăvara absolvirii...

Excelentă imagine a clasei... e aproape toată!... Te rog, Ioana (sau, dacă intră altcineva...), ajută-mă să strig catalogul... orei! (paradoxal, Adela e la oră şi lipsesc... Iulia şi Andreea!!) Sunt câteva sincope în... aducerea mea aminte, şi nu vreau să gafez! Aştept cu nerăbdare să-l public aici, pe... bănci!
 
* ............................................................................................... Oana Flueraru - Laura Grigore 
* Roxana Schiau - Erika Forro .............................................  & Mihaela Moise - Ramona Cocuz 
* Emilia Bărbier     & Manuela Braşoveanu - Codruţa Suciu & Raluca Pădurariu - Andreea Blendica
* Alexandra Luca - Adela Nuţi   &  Eliza Balazs - Ioana Brânzea   &   Mihaela Mirică - Florina Picu
* Iulia Brustureanu-Andreea Cucoranu & Ligia David-Ioana Stoica & Roxana Pricob-Mihaela Oprea
* ...........................................................................................  Adriana Marcu - Dorina Fazakaş
(N.B.: Fetele marcate cu italice nu apar deloc în fotografie)
Mulţumesc, Ioana!!

*

Vai domn` diriginte... nu pot să cred... ce amintiri... ce vremuri... dar totuşi o mică problemă. Nu ştiu cum să vă zic să nu vă supăraţi pe mine, pentru că e ceva grav, dar... ştiţi......MI-AŢI GREŞIT NUMELE... tocmai mie :(((

*

Draga mea, primeşte-mi de pe acum toate scuzele pe care-s în stare să ţi le transmit! Îmi pare grozav de rău... Probabil memoria începe să-mi joace feste... Dar nu mi-ai spus cine eşti, ca să pot să-mi revizuiesc... atitudinea şi să-ndrept greşeala. Aşa că aştept cu nerăbdare şi... jenă!!!
P.S. Oare tu erai, Eliza?? Dacă da! scuze!, omor scuzabil (în opinia mea) - grupul ăsta consonantic îmi dă bătăi de cap (când sz, când zs!...), recunosc! :)) Hazliu! Iaca ce citesc acum, cu drag: "Cu siguranţă voi accepta propunerea de a organiza întâlnirea de 10 ani. Şi puteţi sta liniştit dacă şi la acea întâlnire veţi scrie numele meu greşit. Vă iert!" :)) (din albumul pe care scrie: 2008 - CLASA"MINUNE" de... un an... )

*

29 iulie 2012, 10:25

Da, eu eram, Eliza... și știu că am zis că vă voi ierta, dar după 10 ani..., nu după 4... :D..., dar vă iert oricum... Și Ioana îmi mai greșește numele câteodată, deci se iartă. Cât despre reuniune, eu vreau să mă țin de cuvânt, dar depinde prin ce țară voi fi atunci și ce posibilități voi avea să vin acasă. Dar sper din tot sufletul să mă pot ține de cuvânt. 

*

Bine că te-am ghicit și... mi-am cerut și cuvenitele scuze! În plus, sunt încântat că frecventezi blogul și dialogul nostru începe să prindă contur. După cum ai văzut, fac puțină arheologie, în sensul că încerc să refac imaginea clasei... greu, dar nu imposibil, mai ales că Ioana îmi sare în ajutor!... Tot de la ea am următoarea mărturisire: „dar nici eu nu știu să îi scriu corect numele dupa atâția ani de prietenie”!!... Ce zici?...

*

Florinei,
te rog, draga mea, spune-mi dacă mai pot să te ajut şi, dacă da, aştept un semn de viaţă din partea ta! Lasă deoparte proverbiala ta timiditate!!! Aştept ceva, ceva de la tine!!!

Codruţei, 
te aştept cu rânduri scrise..., nu cu vizite pe postarea care, iaca!, începe să prindă viaţă şi să aibă vizitatori!

*

Date fiind apelurile mele şi lipsa de reacţie a FETELOR, rezultă, în mod firesc, faptul că postarea este vizitată de persoane incitate de titlul... ofertant!!! Deşi numărul de cititori creşte, FETELE continuă să nu dea semne c-ar vrea să intre-n joc... Asta e!, dar eu tot sper!

*

Ce mai faceţi, domnule diriginte??? Sunt Laura Grigore, mă rog, acum sunt măritată :D. Ce mai faceţi? Sunteţi bine sanatos? Vă salut şi vă îimbrăţişez. 

*

Mulţumesc mult şi de urări şi de interesul pe care-l manifeşti pentru mine. Ce poate face un prof? Am luat o a noua de peda, încerc s-o pun pe picioare cât mai binei mă lupt cu vârsta (mai ales cu anexele ei...). Mă bucur că ai întemeiat un cămin şi ţi-l doresc armonios şi rodnic atât spiritual cât şi material! Aştept detalii despre tine! Cu mult drag şi dor!

*

Domnule diriginte, Iulia făcea poza iar eu (Andreea) eram în spatele Emiliei Bărbier! Mulțumesc încă o dată pentru fiecare oră la care am participat și pentru fiecare caldă și frumoasă ieșire!

*

Andreea, te rog continuă dialogul, pentru ca bătrânul de mine să priceapă la care din pozele noastre postate acilea te referi. Cât despre celelalte..., sunt momente unice, irepetabile, pe care și eu le rememorez nostalgic!

Mulțumesc pentru cuvintele frumoase care plătesc toate „bucuriile” cotidiene ale vieții de dascăl!

*

M-au cuprins tot felul de emoții citind rândurile dumneavoastră.
Chiar a fost o perioadă specială..., singurul an de liceu la care merită să te întorci cu gândul și cu zâmbetul pe buze.
Regret faptul că nu am venit la întâlnirile ce le-ați avut cu fetele. Sper ca următoarea să nu o ratez.
Vă doresc multă sănătate!
Ioana Brânzea

*

Dragă Ioana, dacă mai găsești timp și mai intri pe aici, continuă, te rog, discuția începută! Îmi face plăcere să discut cu voi pe această postare, dar, din păcate, voi încă sunteți... timide.

Mulțumesc și pentru amintirea păstrată și pentru urări! Te aștept fie în spațiul virtual, fie în cel real, la următoarea noastră întâlnire, pe care dacă n-o organizează Eliza... - tu parcă nu erai chiar o timidă! - de ce n-ai prelua acțiunea ei cât timp ea nu-i în țară?...

Cu drag, AN

*

Mă bucur mult că mi-aţi răspuns... v-am pomenit zilele astea :)
Nici eu nu sunt în ţară şi nu ştiu dacă revin curând... Am reuşit şi am ajuns la Naţional Gallery în Londra :) Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte, dar colecţionam ArtGallery împreună şi visam mult de tot să ajung acolo şi am ajuns... Am reuşit să văd nişte picturi absolut superbe de la Cezanne, Monet, Van Gogh la Turner sau Tizian şi Michelangelo. A fost incredibil şi m-am gândit cu drag la dumneavoastră. Înca mai am picturile aranjate dupa cum m-aţi învăţat dumneavoastră în liceu.
Vă doresc numai bine :) 

Ioana Brânzea

*

Sunt emoţionat de faptul că încă mai intri pe această veche (!!) postare şi că-mi răspunzi dându-mi veşti atât de plăcute sufletului meu: că eşti pasionată de artă, în general, şi de pictură, în special, că-ţi aminteşti de colecţia noastră şi de sfaturile mele..., că ai preferat să mergi la Naţional Gallery..., nu la shopping... 
Doar atât te rog, Ioana, priveşte şi cu ochii mei şi bucură-te de două ori! Cred că poţi!!! Iar câte-o poză, din când în când...
Îţi dai seama cât de veche e postarea: tu încă erai în ţară şi nu erau zvonuri legate de plecarea ta!!!
AN

*