miercuri, 4 decembrie 2013

"4 dec. 1980"



                          Zori
[Un text scris demult..., tare demult, găsit într-o agendă prăfuită şi plină de tot felul de vorbe/amintiri!]                                                                                                                                                                                                   4 dec. 1980
Balsam mereu dat cu grijă de sorţi 
orbului cu toiag, cu bléstem şi cuiburi de ciori,
gaj al vieţii după iarnă, în ochi,
dar de nuntă singurului uns în moarte,
aripi de-oţel fuselajului de plumb topit,
natură, veşnică pedeapsă delictului neispăşit,
EŞTI.
                                                   
Fiule, vina mea nu e scârnavă,
Şi, din ea, pentru tine nu curge otravă.
Nimicul ajunse ţâfnos,
Crezându-se asemeni unuia din zeii făţoşi,
Gata cu râsul, mai e loc şi de lacrimi!
Ce patimi, ce patimi!...
Oare se poate să mă uiţi şi pe mine, cândva?
Ba, sigur, – Te rog doară: să mergi undeva...
Mai departe, că 
EŞTI.       


N.B.: Nimicul crede că-i stăpânul./ Îl lași să zice o vrea./ Nu ştie bine ce-i destinul./ Câteodată prinde vreo stea/ Dar, sărmanul,  nu ştie că-i doar a ta,/ El ar vrea fie a ta şi a sa...
Blestem?!



                               
                            
                            
                              
                          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu