vineri, 9 martie 2012

„De dimineaţă, până seara...” (II)

Tamara era o fată mignonă, uşor brună, cu părul şaten, în plete lungi, lăsate liber pe umeri. Era slăbuţă, îmbrăcată totdeauna altfel, nu neapărat şocant, nici foarte modern, nici fistichiu... - altfel! Spre invidia celorlalte colege... Poate culorile hainelor și eșarfele purtate mai mereu erau bătătoare la ochi prin... incompatibilitate. Purta nişte ochelari de vedere mari, rotunzi, gen Janis Joplin, pe care îi manevra cu un anume şarm muieresc, din când în când, reaşezându-i inutil pe făgaşul lor firesc. O prindeau, ochelarii, mai ales că, după gustul meu, n-avea cei mai atrăgători ochi! După aceleaşi gusturi, gura cam mare şi cu buze subţiri, dar, în cazul Tamarei, nu cred că funcţiona observaţia lombrosiană, conform căreia acest detaliu ar fi semn de răutate. Tot aşa, în opinia mea, coapsele Tamarei erau un pic prea generoase pentru înlţimea ei...
Această colegă nu se prea amesteca în discuţiile animate şi banale, tipice pauzelor, prefera să se retragă în vreun colţ, singură. Nu mai ţin minte contextul, cel mai probabil trebuie să fi fost vorba despre nemaipomenitele seminarii ale doamnei Elvira Sorohan, proaspăt titulară la cursul de Literatură Veche, în locul celebrului pedagog... I.D.Lăudat. Temele de seminar, bibliografia propusă ne-au cam făcut, aerieni cum eram, să pricepem că, totuşi, am intrat într-un mediu academic. Ca şi mine, cu Didahiile lui Antim, Tamara s-a angajat cu o lucrare de seminar, cred că, la Viiaţa lumii - era mare şi rar lucru într-o grupă anesteziată de ironia fină a profesoarei noastre, dar şi de evidenta inaccesibilitate a temelor propuse, un asemenea angajament!
Trebuia să lucrăm cu materialul autorului şi cu efortul nostru, bibliografia fiind mai mult decât modestă pe vremurile alea (cine să detalieze, în exegeze ample, observaţii despre un poem de evidentă ispiraţie telogico-filosofică şi despre opera oratorică a unui prelat cam uitat - predici duminicale, în fond!?). Ne-am avântat tinereşte în discuţii despre cultura Evului Mediu, despre opere şi autori absolut inaccesibili omului obişnuit. Dar noi ne visam viitori oameni de litere, ne visam specialişti... Eu mai ştiam câte ceva din celebrele fişe ale lui Barbu, intitulate meşteşugit Caietele Princepelui, Tamara îmi cita cărţi franţuzeşti absolut inaccesibile pe care fie le avea acasă, fie îi făcuse rost de ele Emil!!
Tamara nu era una dintre fetele care să fi atras simpatiile grupei. Mai întâi, era cumva într-o opoziţie... belicoasă faţă de colegele ei ieşence care terminaseră liceul, ca şi ea, în 1975, anul admiterii noastre. Tainică acestă poveste, nici Maria, nici Georgina, nici Violeta, colege de generație ale Tamarei, nu-mi spuseră mai nimic, deşi păreau să ştie oarece amănunte, necunoscute nouă, celor veniţi din... provincie. Mai târziu, tot de la Georgică, am aflat că fusese în „dulcele târg” un pic de scandal legat de corespondenţa nu tocmai ortodoxă dintre un cunoscut poet ieşean şi o liceancă având ea însăşi veleităţi literare, corespondență descoperită de băieţii cu ochi albaştri. Şi chiar nu scria rău colega mea, Tamara Pintilie! Căsătorită încă de la începerea studiilor cu Emil Brumaru! (Poate de aceea) Conflictul se aplanase.
Deşteaptă şi mândră, Tamara evita clinciurile cu fetele, întotdeauna gata să-şi arate, una alteia, galanteria... Afișa un aer de superioritate detașată, senină, ignora, la fel de detașată, orice încercare aparent prietenoasă a vreunei ieșence de a se împrieteni cu ea. La fel și pe-ale celorlate fete! Și așa ne descoperirăm pasiuni comune într-ale lecturii, mai ales de prin arii culturale... indexate de culturnicii vremii: misterii, alchimie, magie, psihanaliză, masonerie... Tamara se dovedea nu doar o bună tovarășă de dialog, ci și o adevărată cunoscătoare, la nivelul vârstei și posibilităților de informare ale timpului... Ne-am împrietenit, cât se putea împrieteni cineva cu ea... Comentam amuzați presa literară a timpului iar, la acest capitol, Tamara adăuga mereu informații neștiute, uimitoare și picante despre autorii prezenți la... gazetă! Ne amuza, până la un punct, de exemplu, înverșunarea evident răutăcioasă a lui C-tin Sorescu la adresa remarcabilului nostru dascăl, Ion Constantinescu. Ce-o mai fi făcând, pe atunci oportunistul nostru coleg bucureștean, angajat „demolator” la Săptămâna lui Eugen Barbu??
Nu împrumuta cărți, dar oferea, fără rezerve, o bibliografie avizată, la pachet cu sursele precise de obținere a studiilor respective. I-am povestit episodul cu prietenul și mentorul meu de la anticariat, n-a fost o surpriză, mai degrabă o confirmare a bănuielilor mele: Emil îi povestise despre întâlnirile noastre periodice și despre plăcerea sa de a-mi urmări și, în limitele bunului simț, a-mi ghida achizițiile. Am lămurit și misterul ciudatelor cărți pe care le căuta mai vârstnicul meu coleg de pasiuni bibliofile: era interesat, pasionat de-a dreptul de tratate cât mai vechi de botanică, de entomologie și de cele gastronomice. Vorbitor pasionat și avizat de limbi europene, nu se-mpiedica de o așa fragilă piedică... Uneori îmi dădea sfaturi (solicitate sau nu) prin Tamara. Nu știu de ce, dar ceva-l îndemna pe acest atât de retras poet să-mi dea oarece atenție. Schimbarea se văzu și-n anticariat: mă-ntâmpina, acum, cu un ușor zâmbet complice, după care trecea la rafurile din colțul încăperii, absent, preocupat, îmbufnat. Eram fericit de această legătură de două ori intermediată...
[din nou, s-auzim de bine! mult răbduriul meu cetitor virtual...]

3 comentarii:

  1. Elvira Mariana Săpunaru2 septembrie 2012 la 01:02

    Antonios, Antoine (adică Florine, că doar vine din greacă, de la "anthos" - floare),
    Cu Tamara am fost oarecum colegă de liceu, ea fiind în clasa de umană, eu la cea de limbi clasice. Am scris ceva la revista şcolii (Lic. "G.Ibrăileanu") şi astfel ne-am cam imprietenit. Chiar am fost la botezul fetitei ei, cind eram in anul I de facultate. Fiica ei a urmat Fac. de Medicina - intimplator eu eram (din sept. 1982) secretara la acea facultate de la U.M.F. Astfel ne-am revazut, dupa ceva ani. Nu mai stiu ceva foarte exact despre ea, acum. Imi amintesc vag, parca ar fi plecat prin America, nu stiu sigur. In orice caz, tin minte ca la facultate isi folosea fustele largi si lungi pentru a ascunde cite un caiet, din care se mai "inspira" pe la examene si chiar din acest motiv m-am certat cu ea, pentru ca nu mi se parea corect. Nu mai vedeam pe nimeni facind asa si chiar nu era just. Ca nu era in discutii prea mult cu colegii, era din cauza ca acasa o astepta Emil si apoi fetita, iar socrii ei erau pensionari ... Stateau in apartamentul socrilor ei, intr-un bloc turn din centru. Il cunostea pe Emil Brumaru inca din liceu, stiam asta. Mi-am amintit, referitor la Panait Istrati, ca a fost scriitorul tau la licenta, evident, fiind brailean, te-a atras. Sper ca nu te superi, daca spun sa nu renunti la doctorat, cred ca ar fi un exemplu bun pentru elevi, ca profu' sa persevereze. Spuneai de Emil - stiu ca am avut un coleg, prieten cu G. Badarau, era tot in subgrupa de limbi clasice, cu mine, dar nu stiu ce s-a intimplat cu el ... Imi pare rau. Mi-am amintit de un alt coleg, Gruia Piticar, venise de undeva, prin transfer, parca asa stiu. Iti amintesti de el ? Alt coleg, Valeriu Stancu, este tot in Iasi, a fost presedinte la A.S.R. Iasi, avea si o editura si "lucreaza" (la) revista CRONICA. Dupa seria noastra a absolvit alt coleg, Lucian Vasiliu, care este, de asemenea, tot in Iasi, cu literatura si el. De fapt, cred ca stii. Mihai Leoveanu, absolvent din 1978, a murit cu citiva ani in urma. Asa cum au plecat si dintre profesorii nostri, Ioan Constantinescu, Mihai Dragan, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar. Uite, mi-am amintit ce ne-a spus Prof. Ciopraga la cursul festiv, printre altele, am retinut: "Voi, tinerii, aveti o calitate, pentru care nu aveti nici un merit: tineretea." Imi amintesc mereu de Titus Raveica, de la cursul de "Istoria filosofiei", cu o nostima fraza memorabila (pentru mine): "Leonardo (Da Vinci)era un vegetarian convins, dar forta lui era herculeana." Am avut ocazia sa-l revad, cind fiica lui a devenit studenta la Fac. de Medicina. Tot Medicina a studiat si fiica doamnei Prof. Elvira Sorohan, dar a murit de leucemie, chiar dupa absolvirea facultatii. A fost mare jale. Stii ca doamna Sorohan era pasionata de Dimitrie Cantemir, avea si de ce. Si, cum spunea Dosoftei, traducind "Psalmii" lui David, "La apa Vavilonului,/Jelind de Tara Domnului,/ Acolo sezum si plinsem,/ La voroava de ne strinsem/ Si cu inima amara, / Prin Sion si pentru tara,/ Aducindu-ne aminte,/ Plingeam cu lacrami hierbinte/ Si bucine ferecate/ Lasam prin salci, aninate..." La buna cetire ! Elvira Mariana Sapunaru (ca sa n-o dau "anonima").

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De Gruie (sic!) știam, prin '80 că e profesor parcă la Piatra Neamț, m-a vizitat la București, el fiind trimis la niște postuniversitare... specifice epocii, apoi n-am mai primit nici un semnal de la el. Emil de care spui tu (cred că-l chema cumva cu B...) s-a căsătorit cu Mari, tot colega noastră, și nu mai știu nimic altceva. Cu Lucian Vasiliu m-am întâlnit de câteva ori, ultima oară la parastasul de 40 de zile al lui Emil Iordache, foarte bunul meu prieten, prof. univ. dr., șeful catedrei de limbi slave și o vreme secretar de redacție la Convorbiri Literare. Datorită lui le-am revăzut pe Doamna Livia Cotorcea și pe Domnișoara Sorina Bălănescu, la ei la Catedră.
      Lucrarea de licență am avut-o în Eminescu, la Domnul Profesor Mihai Drăgan, ca și tine și ca Livia (Ion Creangă), soția mea - ea a urmat imediat după George, eu răspunsesem deja, dar eram încă în sală, cînd George a-nceput să zică povestea cu... așezatul unei cărămizi la istoria literaturii române, iar Prof. Ursache s-au uitat șăgalnic la el pe sub ochelari!
      Despre nenorocirea Doamnei Elvira Sorohan am aflat, un nepot al dânsei mi-e coleg și prieten la Brașov. Cît despre evoluția lui Valeriu Stancu, era previzibilă, încă din facultate el era un oportunist, nu neapărat în sens negativ... Deși licență în Eugen Barbu, cu bibliografie de la maestru... Apoi a cotit-o!
      Repet, Emil Iordache era colegul nostru de la rusă și s-a căsătorit cu Olga (Olea), tot de la rusă, încă de la începutul anului II. După 1989, a venit de la Botoșani direct la Catedra de limbi slave, iar Olea lucrează undeva la Biblioteca Gh. Asachi.
      Cu sentimente alese, Livia (Coanta) şi Anton Nicolai
      P.S. Gruie nu venise prin transfer, era în armată, s-a îmbolnăvit de plămâni și l-au lăsat la vatră și, ca să nu piardă anul, a fost primit la noi în an (deci el ar fi trebuit să fie student cu un an după noi, dacă nu era cu îmbolnăvirea).

      Ștergere
  2. Gruie Piticar este profesor de romana la Colegiul National "Ferdinand I" din Bacau. Mi-a fost diriginte intre 2004 si 2008. Desi ca tehnica de predare nu ne-a impresionat, este un om extraordinar si unul dintre cei mai apreciati profesori (propus la un moment dat pentru functia de director interimar). Tinea foarte mult la elevii sai si ii apara in orice fel de probleme. Il puteti vedea aici: http://www.colegiulferdinand.ro/cadre-didactice/piticar-gruie Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere