Mă crezi sau nu, dar nu știu cum o cheamă!
Poate-am știut o zi sau două sau... deloc.
Trecut-au anii ca nori...,
iar eu mă-ntorc cu inima spre muncelul din Bucovina.
Era o noapte 'naltă, 'naltă cu stelele la-ndemâna mâinii mele hulpave şi languroase...
Eram doi nebuni plictisiţi de seara-n tabăra instalată-n grădiniţa din Broşteni şi ne
plimbam tăcuţi şi solidar singurătăţile. Nimeni prin preajmă,
că la ţară lumea se culcă devreme... Nici lumini pe case şi crâşme...
Mergeam ca pe nori - întunericul
nu ne permitea să vedem unde punem pasul, dar făcea pufos macadamul.
Fumam Carpaţi fără (amândoi) şi-ncet, şi-ncet, ne înălţam, iac'aşa!, ne înălţam...
De fapt - te-ai prins? -, eu caut starea de spirit ABSOLUT necesară scrierii
articolului despre Ochiul dragonului,
romanul Ruxandrei.
Eu caut şi, căutând, înşir cuvinte pe care constat că
nu le pot aşeza-ntr-o proză...,
eu caut starea de spirit!!!
Şi era acolo-n stânga, cum mergeam pe drumul spre grădiniţa unde eram cazaţi,
un cot al Bistriţei estivale,
limpede ca cristalul şi rece ca gheaţa de ianuarie
şi-un fel de podeţ cu urme dese, dese de copite de oi
care ne trimitea spre un muncel blând ca
o zi de început de iulie.
Ne-am abătut hotărât şi aiurea de la drumul spre
patul de campanie. Şi-am început să urcăm...
de mână
muncelul golaş "forestier"..., dar cu o iarbă strălucindă nemaiînchipuită -
covoarele persane, gazonul englezesc - sub standardul acestei pajişti!
Orăşean crescut pe asfalt...
Mă crezi sau nu, dar nu știu cum o cheamă!
Poate-am știut o zi sau două sau... deloc.
De fapt - te-ai prins? -, eu caut starea de spirit ABSOLUT necesară scrierii
articolului despre Ochiul dragonului,
romanul Ruxandrei.
Și n-o găsesc. N-o găsesc.
Pășeam pe-o iarbă care nu există și
nu va exista nici mâine (chestie de-o relativitate absolută - nu există a doua zi!,
a descoperit-o și Eminescu)...,
că mâine noi mergem, în Cotârgași, iar ele, în Lungeni
și n-avem, astfel, posibilitatea CONCRETĂ de a verifica dacă
iarba asta chiar există sau e
visul unei nopți de vară...
Ce ușor se urcă, mână-n mână, un munte (?!) ca acesta...
Cum doi inși care mai ieri abia-și dădeau binețe pot
să simtă că-n ei bate-o singură inimă?...
Dragule cetitor al acestor șiruri, iartă orgoliul autoriului de a le fi publicat înainte de finalizare!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu