3. "Un sistem aparent complicat, dar convenabil"
Cam aşa am putea cataloga,
acum, după lectura notelor de mai sus, întregul edificiu al romanului "Nepotul
lui Dracula" de Al. Muşina. După cum deja observam, parcă...,
anterior, autorul mimează construcţia tradiţională a romanului, ba chiar mai
mult, postează strategic, un prolog care, prin incipit, aminteşte de
"reţeta" unei categorii romaneşti (încă) de succes: "Aceasta
e adevărata poveste a nepotului lui Dracula. Îl chema Florin Angelescu Dragolea
şi era asistent de literatură franceză la noi la facultate."
Imaginarul şi verosimilul se îngemănează încă din aceste două enunţuri aparent
seci, obiective: pe de o parte, "cronicarul" plasează întreaga
istorie (savuros epitetul care sugerează existenţa unor posibile, inacceptabile
apocrife!), pe de alta, o aduce aproape de lector şi de cotidian, într-un
spaţiu pe care şi acesta îl poate testa ca fiind real: "la noi la
facultate". Totuşi, folosirea imperfectului pare să blocheze orice
încercare a curiosului de a verifica faptele: "îl chema",
"era"... Evident, reţinem şi strategia auctorială care, prin
implicarea sinelui, îi atribuie acestuia şi statutul de personaj-martor anonim, dar nu insignifiant al
cronicii: el, naratorul, este cel care depune mărturie pentru cele scrise!...
Faptele se derulează, la început, lin şi previzibil: două studente "şugubeţe" pun la cale seducerea unui profesor absolut insingnifiant, din punctul lor de vedere, al cărui curs însă (caracterizat de narator ceva mai sus) era greu de învăţat şi, deci, crea probleme la examen. Îl invită, aşadar, la un restaurant şic şi-i propun un fel de mâncare insolit şi... energizant pentru el. Aventura sfârşeşte grotesc şi... insolit: după o ratată încercare de seducere a asistentului, cu ajutorul unui băiat bun şi docil amic al lui Lulu, pasionat de IT, fetele reuşesc să se debaraseze de ciudata lor cucerire, să-l care pe Fifi până-n pragul apartamentului acestuia, unde-l abandonează, după ce, preventiv, sună la uşă.
Câteva secvențe, mimând textele tradiționale, ca manieră a scriiturii și absurd-comice în conținut (savuroase date biografice privindu-l pe Fifi, cine-s fetele, de ce „fata șeicului”? etc.), pregătesc unul dintre cele mai reușite episoade ale romanului: întâlnirea Clubului Oamenilor Inteligenți (COI - sic!), desfășurată la „Roata Norocului”, summit la care este invitat și asistentul de literatură franceză, specialist în semioza operei lui Proust. Acest eveniment nemaiîntâlnit în analele facultăţii fusese provocat de subitul succes al cursului deja invocat, recunoscut (şi răscunoscut!...) unanim drept anost, plictisitor, lipsit de strălucire atât de studenți cât și de profesorii facultății, succes care-i contrariază pe membrii clubului, deciși să elucideze seniorial (cum altfel?) misterul. Al. Mușina își ilustrează, acum, plăcerea, dar și talentul de a construi dialoguri spumoase, spectaculose și augmentat-ironice prin conținut și... delicioase datorită manierei în care cei (nu întâmplător!) cinci corifei ai Literelor se autoconstruiesc și se caracterizează între ei. Ticuri verbale și gestuale, obsesii intelectuale, viziuni personale amical divergente de... weltanschauung pe care și le acceptă, dar pe care și le ironizează reciproc, toate fac ca episodul să fie, cum spuneam, unul dintre cele mai reușite ale romanului, dar, probabil, și dintre cele mai... controversate. Tema discuției: vampirul contemporan, mutațiile suferite de temutul personaj geografic și temporal, locul său în societatea postmodernă..., dar câte volute ideatice, câte argumente antropologice, etnologice, culturale, politice - toate plasate spiritual într-o sarabandă care-l încântă pe cititor și-i incită amicalmente pe distinșii participanți la cina... aleșilor!! Autorul șarjează cu mult spirit, rămân de văzut reacțiile! Dinafară e mai ușor să judeci aspectul literar al faptelor, chiar dacă nu ești cu totul străin de realitatea care le-a inspirat...
Tot un dialog vine să marcheze marea cotitură din viața insipidă a insignifiantului asistent de la catedra de franceză, acela cu fabulosul Elvis Boboieru, reprezentant de frunte al minorității rrome/țigănești contemporane, și el un postmodern sadea... Episodul insinuează deja implicarea subconștientului care-și „face de cap” atunci când i se dă frâu liber. Autorul își aruncă în luptă arme temute și nebănuite anterior: elemente mirabile de istorie, de... mito-istorie (dacă mă-nțelegețeți ce vrea să spun!), stropi de lingvistică aplicată asupra unui grup etnic, argou..., considerații privind... economia subterană etc. etc.
De-aici încolo, narațiunea pornește pe căi surprinzătoare pentru lectorul deja atras de atmosfera universitară creionată... sui generis de către Al. Mușina. Realul și fantasticul interferează iar sarabanda evenimentelor, pur și simplu, șochează prin insolitul asocierilor de fapte și, mai ales, de personaje care-și schimbă spectaculos, grotesc, hohotitor statutul anterior, culminând cu ceremonialul fastuos caricatural de încoronare a lui Fifi Întâiul ca rege „aleatoriu” al României.
N.B. Sigur că aceste note nu au armonia unui text scriitoricesc... Eu, ca modest posesor de blog citit de lectori grăbiţi, trebuie să ţin cont de exigenţele lor, printre altele, d. ex., de aceea conform căreia textul prea lung şi fără poze plictiseşte, iar printre celelalte, de faptul că nici pe mine nu mă iartă editorul dacă nu respect numărul de semne: adică cum (sic!) să aibă Hyperion mai mult decât Ştefan Gheorghidiu?!...
Norocul meu: urmează a patra postare!...
Cam aşa am putea cataloga,
acum, după lectura notelor de mai sus, întregul edificiu al romanului "Nepotul
lui Dracula" de Al. Muşina. După cum deja observam, parcă...,
anterior, autorul mimează construcţia tradiţională a romanului, ba chiar mai
mult, postează strategic, un prolog care, prin incipit, aminteşte de
"reţeta" unei categorii romaneşti (încă) de succes: "Aceasta
e adevărata poveste a nepotului lui Dracula. Îl chema Florin Angelescu Dragolea
şi era asistent de literatură franceză la noi la facultate."
Imaginarul şi verosimilul se îngemănează încă din aceste două enunţuri aparent
seci, obiective: pe de o parte, "cronicarul" plasează întreaga
istorie (savuros epitetul care sugerează existenţa unor posibile, inacceptabile
apocrife!), pe de alta, o aduce aproape de lector şi de cotidian, într-un
spaţiu pe care şi acesta îl poate testa ca fiind real: "la noi la
facultate". Totuşi, folosirea imperfectului pare să blocheze orice
încercare a curiosului de a verifica faptele: "îl chema",
"era"... Evident, reţinem şi strategia auctorială care, prin
implicarea sinelui, îi atribuie acestuia şi statutul de personaj-martor anonim, dar nu insignifiant al
cronicii: el, naratorul, este cel care depune mărturie pentru cele scrise!...Faptele se derulează, la început, lin şi previzibil: două studente "şugubeţe" pun la cale seducerea unui profesor absolut insingnifiant, din punctul lor de vedere, al cărui curs însă (caracterizat de narator ceva mai sus) era greu de învăţat şi, deci, crea probleme la examen. Îl invită, aşadar, la un restaurant şic şi-i propun un fel de mâncare insolit şi... energizant pentru el. Aventura sfârşeşte grotesc şi... insolit: după o ratată încercare de seducere a asistentului, cu ajutorul unui băiat bun şi docil amic al lui Lulu, pasionat de IT, fetele reuşesc să se debaraseze de ciudata lor cucerire, să-l care pe Fifi până-n pragul apartamentului acestuia, unde-l abandonează, după ce, preventiv, sună la uşă.
Câteva secvențe, mimând textele tradiționale, ca manieră a scriiturii și absurd-comice în conținut (savuroase date biografice privindu-l pe Fifi, cine-s fetele, de ce „fata șeicului”? etc.), pregătesc unul dintre cele mai reușite episoade ale romanului: întâlnirea Clubului Oamenilor Inteligenți (COI - sic!), desfășurată la „Roata Norocului”, summit la care este invitat și asistentul de literatură franceză, specialist în semioza operei lui Proust. Acest eveniment nemaiîntâlnit în analele facultăţii fusese provocat de subitul succes al cursului deja invocat, recunoscut (şi răscunoscut!...) unanim drept anost, plictisitor, lipsit de strălucire atât de studenți cât și de profesorii facultății, succes care-i contrariază pe membrii clubului, deciși să elucideze seniorial (cum altfel?) misterul. Al. Mușina își ilustrează, acum, plăcerea, dar și talentul de a construi dialoguri spumoase, spectaculose și augmentat-ironice prin conținut și... delicioase datorită manierei în care cei (nu întâmplător!) cinci corifei ai Literelor se autoconstruiesc și se caracterizează între ei. Ticuri verbale și gestuale, obsesii intelectuale, viziuni personale amical divergente de... weltanschauung pe care și le acceptă, dar pe care și le ironizează reciproc, toate fac ca episodul să fie, cum spuneam, unul dintre cele mai reușite ale romanului, dar, probabil, și dintre cele mai... controversate. Tema discuției: vampirul contemporan, mutațiile suferite de temutul personaj geografic și temporal, locul său în societatea postmodernă..., dar câte volute ideatice, câte argumente antropologice, etnologice, culturale, politice - toate plasate spiritual într-o sarabandă care-l încântă pe cititor și-i incită amicalmente pe distinșii participanți la cina... aleșilor!! Autorul șarjează cu mult spirit, rămân de văzut reacțiile! Dinafară e mai ușor să judeci aspectul literar al faptelor, chiar dacă nu ești cu totul străin de realitatea care le-a inspirat...
Tot un dialog vine să marcheze marea cotitură din viața insipidă a insignifiantului asistent de la catedra de franceză, acela cu fabulosul Elvis Boboieru, reprezentant de frunte al minorității rrome/țigănești contemporane, și el un postmodern sadea... Episodul insinuează deja implicarea subconștientului care-și „face de cap” atunci când i se dă frâu liber. Autorul își aruncă în luptă arme temute și nebănuite anterior: elemente mirabile de istorie, de... mito-istorie (dacă mă-nțelegețeți ce vrea să spun!), stropi de lingvistică aplicată asupra unui grup etnic, argou..., considerații privind... economia subterană etc. etc.
De-aici încolo, narațiunea pornește pe căi surprinzătoare pentru lectorul deja atras de atmosfera universitară creionată... sui generis de către Al. Mușina. Realul și fantasticul interferează iar sarabanda evenimentelor, pur și simplu, șochează prin insolitul asocierilor de fapte și, mai ales, de personaje care-și schimbă spectaculos, grotesc, hohotitor statutul anterior, culminând cu ceremonialul fastuos caricatural de încoronare a lui Fifi Întâiul ca rege „aleatoriu” al României.
N.B. Sigur că aceste note nu au armonia unui text scriitoricesc... Eu, ca modest posesor de blog citit de lectori grăbiţi, trebuie să ţin cont de exigenţele lor, printre altele, d. ex., de aceea conform căreia textul prea lung şi fără poze plictiseşte, iar printre celelalte, de faptul că nici pe mine nu mă iartă editorul dacă nu respect numărul de semne: adică cum (sic!) să aibă Hyperion mai mult decât Ştefan Gheorghidiu?!...
Norocul meu: urmează a patra postare!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu