Vis cu fată frumoasă în... Cuptor!...

          E o dimineață de vară păguboasă. Iorgu, obscur şi oricum uitat, de altfel, dascăl de... citire, a fost greu încercat de neașteptate obligații de profesor (foarte apreciat?? - de unde până unde?!) aflat în vacanță, obligații pe care nu și le-a dorit, dar cu care s-a trezit "acreditat" pe motiv de... încredere, experiență, stare de necesitate... Bla, bla, bla! Vreo opt zile de muncă grea, cu răspunderi nebănuite, în salturi (înnebunitoare alternanţă muncă la greu - stagnare), de stres (munceşti, după cum lucrează alţii, dar termenul tău e termen!!), de amânare a unor treburi mai importante pentru el. Stă, în zi cu adevărat liberă, nehotărât în fața calculatorului: ar continua lucrul la articolul început mai ieri, dar nu merge, nu găsește conectorul potrivit: ce idee? să inserezi, într-un dicționar de personaje, Luceafărul, Noaptea de decemvrie, Riga Crypto... și Viața ca o pradă!! Care personaje, frate? Dar Iorgu e orgolios, vrea să-ncerce și chestia asta imposibilă, chiar dacă din cauza examenelor în care a fost implicat a cam întârziat cu predarea materialelor. Deschide blogul și verifică numărul vizitatorilor de ieri: vacanță, doar vreo 46...

          Și se deschide fereastra de la Messenger, se deschide și nu prea, mai mult clipește: închis-deschis, închis-deschis... În sfârșit, se stabilizează. E Adnana, fata frumoasă, mereu zâmbitoare, cu ochi migdalați, cu roșu-n obrajii cu pomeții bine reliefați, cu guriță senzuală, cea năltuţă, cu un trup zvlet, de invidiat, pe care-a revăzut-o (după unsprezece ani!) în urmă cu vreo două săptămâni, la întâlnirea de zece ani de la terminarea liceului. Ca și Claudia, lucrează la București, dar la o televiziune. N-au apucat să stea prea mult de vobă atunci, la mica șuetă de la „Casa românească” din Prund, urmau, a doua zi, alegerile locale şi ea trebuia musai să ajungă în chiar ziua aceea la Bucureşti. Aşa că a rămas pe altădată. 

- Bună dimineața! Ce faceți? - saltă sprințare cuvintele fetei. Bucuros să iasă din marasmul nehotărârilor, celălalt răspunde imediat, dar nu înainte de a zăbovi strategic un moment și a căuta o replică ambiguă, aducătoare de zâmbet pe chipul celei care, iacătă, s-a hotărât să-l caute.
- Mă mir ce greu se fixează fereastra de la tine!... Apoi, înseninat de perspectiva unui dialog cu fata pe care, pe vremuri, o simțea mereu alături în relațiile cu clasa, cu ceilalți profesori, adaugă:

- Tu ce faci, fata mea dragă, în zilele astea de foc?

- La muncă, vine răspunsul laconic, ușor blazat al fetei-reporter tv, iar Iorgu se gândește că-i este imposibil să ia legătura şi cu Răzvan câtă vreme e la lucru, poa' să plouă, poa' să ningă, poa' să... moară, de la capătul celălalt - nimic! Copilu' vorbește când poate el, nu când vor (au nevoie) părinții...

- Ne mai topim, ne mai răcorim..., răspunde Agnana, cu un zâmbet pe care fostul dirig i-l ghicește șăgalnic, ca-ntotdeauna, și-i răspunde sincer compătimitor, fiind el încă un bun şi - de ce nu? - nostalgic cunoscător al verilor bucureștene:

- Oh! draga de tine!

          Trecându-și cu o mișcare feminină mâna prin păr, fata consimte fericită de alintul, fie el doar virtual:
- Da.

- Mi-a spus şi Răzvi cum e cu căldurile bucureştene!...

          Îți dai seama, iubite cititor, ce greu îi este naratorului postmodern ca, scriind la persoana a III-a, să adopte viziunea „odată cu...”: de unde să știe el, cu precizie și finețe, ce le trece fiecăruia dintre cei doi prin minte, ce atitudine, mimică, gestică adoptă unul sau celălalt, în timp ce butonează?! Totuși: cu o ușoară cută apărută pe fruntea înaltă, ușor boltită și un zâmbet melancolic, spre trist, Agnana răspunde, oscilând între glumă și revoltă:  

- A fost cam groaznic..., pur și simplu simți că nu ai aer. - Și-și scutură pletele-n... vântul instalației de aer condiționat. Bluzița bleu, de mătase flu-flu, tresare pe trupul de hurie al fetei, acum, de-a dreptul revoltate, la gândul că dirigul huzurește în casă, la umbră, în răcorosul ei oraș natal. Vorbă să fie! Iorgu, doar în niște bermude, abia mai stă pe scaunul ergonomic care pur și simplu a luat foc sub el, la spatele lui, în ciuda pernuței și a prosopului pus pe spătar, totuși, compătimitor și, dorind să fie în consens cu trăirile fetei, fără a se plânge..., revine la informațiile căpătate de la fiu.

- La el în casă, aseară erau 33 de grade...

- Îmi sună cunoscut, tastează fata, căreia, între timp, i-a revenit zâmbetul firesc, gândindu-se la propriile chinuri nocturne. Nici în camera ei nu este de trăit noaptea, noroc că meseria o face, uneori, să iasă-n stradă chiar și-n ceas de taină și-atunci e de respirat, cât de cât... Blugii mulaţi au devenit un soi de adeziv între scaunul comod şi propriu-i trup. Cald al dracu'! - vorba nu ştiu cui...
          Hotărât să rupă ritmul conversației, s-o-nvioreze, Iorgu contraatacă viguros, amintindu-și că e posesorul unui blog... cvasi-didactic și amintindu-i că au făcut o înțelegere, atunci, la sfârșitul lui iunie. Se vrea persuasiv și convingător, adaugă apoi, sincer trist, un amănunt descoperit între timp, dar nu-și duce gândul până la capăt, din superstiție (cuvântul întrupează!).
- Caută un moment şi postează ceva pe Piaţa Prundului! te roog! poate-i impulsionezi pe ceilalţi!...,

oricum, Mihai e cum nu-l ştiu, adică nese... 
          Agnana, cu o ușoară grimasă (ufff!, parcă-i așa de simplu în lumea asta nebună, în care, uneori, n-ai timp nici să mori, darmite să mai ai şi viaţă personală - un lux!...), tastează oarecum fără tragere de inimă, dar... delicat:

- O să încerc să găsesc un momențel!, și-și însoțește textul cu un zâmbet încurajator, apoi. părând să știe mai multe decât celălalt despre persoana evocată, adaugă filosofic: Păiii?... 
          Pornind de la alte experiențe de același fel, desfășurate pe blogosferă, încurajat și de răspunsul Agnanei, transpiratul și incomodatul (de căldură, de fotoliu, de... etc.) colocutor continuă asaltul, încercând să obțină un accept ferm de la fosta șefă a clasei sale, mâna sa dreaptă, fata în care avea cea mai deplină încredere, cu care se sfătuia înainte de a lua o hotărâre și care, din cauza asta, mai avea, aşa, drept recunoştinţă camaraderească..., și de suferit din partea iubitelor sale colege, iubitele lui eleve...

- Te rog! şi nu atât către mine, cât către ei... să fie postarea - începe să viseze frumos fostul diriginte - poate facem un forum precum al celor dinaintea voastră... (oare-a atins o coardă sensibilă, amintind de anterioara clasă de filologie, mereu dată ca exemplu de coeziune în timpul celor patru ani petrecuți împreună? - poate că nu...)

- V-am mai urmărit blogul, însă, în ultima vreme, nu am mai apucat să mă mai uit... Naratorul o bănuiește încă o dată ușor iritată, sorbind cu nesaț o guriță din ceașca bleu, plină cu cafea neagră-neagră, încă aburindă, și ridicând, nu supărată, nuuu, doar așaaa, instinctiv, privirile spre tavan. Dar o conversație începută trebuie terminată civilizat, nu??

          Foindu-se pe scaunul său ergonomic, garnisit cu pernuţă şi prosop, Iorgu este flatat, dar nu prea tare..., că Agnana-i citeşte şirurile negre, aşa că, dând-o pe râsu' plânsu', insinuează că nu-l supără mărturisirea fetei, ba, dimpotrivă, chiar se bucură de ea:
- Bine! chiar foarte bine! că ultima postare e... supărată! şi tu nu faci politică... de fapt, nici eu!!! - şi se gândeşte la statutul său de cetăţean Gogu (vorba unui cunoscut comentator tv), la nemulţumirile şi bulversările sale ca om de rând asupra căruia se răsfrâng toate ale puterii de dreapta, de stânga, de centru - mereu de-a lor, niciodată de-a... noastră. Dar, spre mirarea lui (oare chiar se miră, sau e doar practicant la maieuticii??), fata, care la rândul ei pare să nu-şi mai găsească locul pe scaun, îi face o mărturisire oarecum bănuită. De fapt, Iorgu încerca, în stilul său întortochiat, s-o sfătuiască să se ţină departe de înregimentare.

- În ultima vreme, am început să fac..., cu sau fără voia mea... Îi strălucesc ochii şi zâmbetul îi este din nou uşor amar, ar vrea să-l aibă alături pe dirig, undeva pe o terasă, şi să-i mărturisească ce-o apasă. Calculatorul e calculator, spui ce vrei, dar cu grijă, că ăsta are grozav de multe mijloace pentru a te da în gât, dacă cineva o vrea dinadins. Alta-i discuţia face to face!... Starea ei se transmite instantaneu celuilalt, care, la rându-i, cade-n reverie melancolică. E de acord că Agnana chiar n-are cum să se ţină departe de lumea colcăitoare a luptelor vane şi încearcă să-şi precizeze poziţia comod-incomodă. Încearcă să readucă zâmbetul.

- Corect! Eu ţâp în deşert...

Tentativă nereuşită: 

- Cunosc senzaţia... - Şi strălucirea ochilor frumos desenaţi, migdalaţi se accentuează, zâmbetul, din şăgalnic, devine uşor crispat, iar colţurile gurii senzuale tind spre în jos, aşa că Iorgu simte, intuieşte şi schimbă din nou macazul, încercâd să readucă zâmbetul optimist, plăcut, luminos pe chipul fetei de departe, dar inima depăşeşte, nedorit, obiectivitatea minţii:

- Heee! înseamnă că te maturizezi rapid, dureros de rapid! - apoi adaugă rapid, confesiv, pesimist, fără să stea pe gânduri, din ce în ce mai debusolat de ultima afirmaţie a fetei, toarnă gaz pe focul deja încins: Şi nu mă distrez! (cu gândul la alte fete, care din Bucureşti, care din Braşov...) Lăcrimez la gândul că voi vă maturizaţi prea repede, nepermis de repede!... Cum vei simţi, gândi, trăi la vârsta mea??? - devine pedagogic şi, aşadar, neconvingător, spre disperarea lui, mai ales că Agnana tace, iar el butonează frenetic:
 - Eu încă mă mai "joc", voi aţi pierdut din adolescenţă latura asta optimistă a vieţii... Râzi, glumeşte, caută debuşeuri: viaţa-i frumoasă!!! Smulge-i stropii cei frumoşi! ... că restul vine oricum!... - devine impacientat de tăcerea fetei, mai ales că apar, albastre, semnele redactării - Deşi-mi apare că scrii, nu apare mesajul... tot e bine dacă recepţionezi "prostiile" mele...

          Reporterul tv îşi rezolvă una-două probleme de redacţie, trage aer adânc în piept şi o gură de cafea amară din ceşcuţa bleu şi încearcă să scrie, în timp ce încă mai discută cu o colegă. Avalanşa de replici o face atentă şi declanşează apariţia unei neaşteptate (vorbă să fie!, când ai parte de o asemenea muncă, mereu pe fugă, mereu pe fază, mereu altfel decât în sufletu-ţi!...) confesiuni. Acum e fiica în căutarea unei încurajări de la tăticu'.

- Câteodată am senzaţia că m-am dezumanizat. Şi mă refer la partea cu bucuriile vieţii. Am ajuns să nu mai ştiu cum e să te bucuri de ceva, pentru că sunt extrem de obosită, sau, de multe ori, nici nu mai apuc să văd anumite lucruri, pentru că sunt învăţată să funcţionez ca un robot. Mi se pare atât de trist...

          Iorgu stă o clipă în cumpănă, locul replicilor scurte, cumva jucăuşe, ca la ping-pong, a fost luat de această mărturisire pe care, parcă, parcă, a mai auzit-o şi din partea lectorului dr. de la Facultatea de Geografie... Ce se întâmplă cu pruncii lui? Oare asta să fie împlinirea socio-profesională pe care au visat-o şi pentru care au luptat aceste fete dragi sufletului său?... Citeşte şi reciteşte ultimul mesaj, fotoliul nu mai arde (sau nu mai are el senzaţia...), apoi lansează mesajul aşteptat (crede el!...).

- Fata tatii! fii atentă în jur, chiar "robotizată" poţi observa nimicuri care să-ţi bucure sufletul, numai află-le şi bucură-te: că bate vântul (că nu bate...), că ţi-a ieşit mesajul fără bâlbe, că ai văzut un căţeluş nostim, că apune soarele frumooos, că... Asta te-ncarcă emoţional, te reechilibrează! Mereu se-ntâmplă minuni lângă tine; te rog, află-le şi bucură-te de ele, apoi trage aer în piept şi uită-te spre cer... vezi efectul!... Iar când nu se poate altfel, caută-mă, deşi nu sunt eu chiar "izvorul tămăduirii", uneori - dimpotrivă!..., dar, precum râmele, mă rup şi retrăiesc în părţile sfâşiate...
          Îşi dă seama că a fost patetic, poate, uşor ridicol, dar crede cu tărie că nu putea altfel, că datoria lui, chiar şi acum, este să-şi îmbărbăteze puii, să-şi ofere, oricând, sprijinul moral. Poate...  

- O să încerc să mă gândesc la ce mi-aţi spus, poate voi reuşi să deraiez din când în când. Mulţumesc mult! - răspunde fata, promiţându-şi... abateri de la munca robotizată şi fericită că a găsit un sprijin acolo unde... dorea să-l afle. Încă emoţionat, Iorgu crede că fata pregăteşte încheierea întâlnirii lor, aşa că face el primul pas:

- O zi minunată! 
          Agnana crede acelaşi lucru despre intenţiile dirigului:
- Mulţumesc! Şi dumneavoastră

          El simte nevoia reiterării, aşa că revine cu sfaturile-urări, de data asta!, iar naratorul simte că orice intervenţie din partea lui este deranjantă pentru cititorul avizat... Aşa că, din partea mea, cel "odată cu...", vorba lui Vil Lipatov, "aşa sfârşi povestea lui...!

- Dă, Doamne, să te văd cum te ştiam!, adică veselă şi optimistă!

- Promit să mă străduiesc.
- Chiar te rog şi insist (sic!)

- Am uitat să vă cer numărul de telefon.

- 0740 XXXXXX

- Să vă aşteptaţi la un telefon de la o optimistă... aproape convinsă!

- Abia-l aştept!