30 nov. - 2 dec. 2012

Mulțumesc Domnului, Dorinei și CCD-ului că mi-au oferit șansa de a-mi împlini un vis vechi de vreo... 39 de ani: să mai văd o dată marea în extrasezon, în decembrie, de exemplu. Atunci demult, „când eram mai tânăr și la trup curat”, vorba Poetului, am primit permisie taman în prejma Crăciunului și, cum prin Mihail Kogălniceanu nu trecea trenul spre Brăila :)), am stat câteva ceasuri prin Constanța, în așteptarea acestuia. Ne-am plimbat, Nelu, eu și încă vreo câțiva prieteni și foști colegi de liceu, în loc să mergem soldățește în vreo crâșmă, să ne dovedim că suntem... bărbați. Și ne-am dus pe faleză, la Cazinou. Era, atunci, demult, o iarnă groaznică, geroasă, marea aducea spre mal valuri uriașe care spălau întreaga faleză. De fapt, aleea devenise un patinoar sui generis, stabilopozii și grilajul de la digul promenadei se transformaseră în operele de artă minunate ale unui sculptor futurist. Fascinant! De nedescris! Țurțurii se împleteau în forme halucinante și încântătoare totdeodată...
În ciuda vântului câinos, dobrogean, pe care-l cunoșteam din nopțile petrecute de gardă, în post, am zăbovit mult și bine pe chei. Parcă am fi știut că așa ceva cu greu vom mai șansa de a revedea vreodată...

Și așa a fost să fie!... Iacătă, vru soarta să mergem, Lili și eu, la mare taman în zilele de... sărbătoare legal acordate tuturor românilor... Evident că am plecat destul de... înverșunați din cauza jocului soartei: de ce noi? Alții au fost sau vor veni în perioade mult mai favorabile... Și mai eram și-n grup cu... crema dăscălimii brașovene, inspectori, directori, membrii CCD... Iaca și noi... Încet, încet, ne-am revenit, i-am... reactualizat dragei mele prietene vorbele lui Titulescu rostite la nu știu ce ședință a Ligii Națiunilor... și iaca-așa ne-am recăpătat aplombul și buna dispoziție. În definitiv, asta era! și trebuia să trăim clipa din plin! Vremea - superbă, deși la plecare (cu evidenta întârziere tipic românească!!), ne-a cam strâns un pic, mai ales că, în ciuda soarelui, bătea un vânt subțire nu tocmai plăcut. La Brașov, în curtea comună CCD și... Secția 1 Poliție! :)) :)) :))
Drumul - plăcut, cu o singură și... spornică, pentru mine, oprire la un
hipermarket de la marginea
Ploieștilor... Mda, mi-a plăcut!!! Pe la cinci, cinci și jumătate, eram la Mamaia. Cam nervoși din cauza drumului de câteva ceasuri bune.
Organizarea a fost la înălțime: ecusoane, programul activităților, cardurile pentru camere... Ne-am trezit la etajul nouă al hotelului "Parc", evident, în camere alăturate. De povestit nepoților aventura deschiderii ușii duplexului în care urma să dorm două nopți și, mai ales, a punerii în funcțiune a toate cele electrice din camera confortabilă... Ce să-i faci? tehnica avansează, iar eu (noi, eu și Luciana) n-am mai fost la mare de câțiva ani buni... iar la hotel de plus patru stele, nici atât... Ne-am amuzat, am depus bagajele. Și, după o masă..., în sfârșit, după masă, ne-am dus să vedem marea, în ciuda întunericului. Prima problem a fost s-o aflăm. Nimic mai dezolant de cât Mamaia într-o noapte de iarnă... Cred că edilii fac economie (şi) la electrică, altfel cumsă-mi explic faptul că, odată ieşiţi de sub lumina exuberantă a hotelului, ne-am pomenit într-o... mare de întuneric?! Am încercat în stânga..., părea că se deschide o stradă, iar la lumina cam chioară a unui felinar vreo patru taximetrişti stăteau adunaţi în jurul unei cutii de table: doi jucau, restul chibiţau... Nici nu ne-au băgat în seamă. Am mai făcut vreo câţiva paşi, apoi am revenit sub umbrela... de raze a recepţiei de la "Parc". Hotărâţi să vedem marea, am pornit spre dreapta, de data asta cu succes: după numai vreo douăzeci de metri se deschidea o piaţetă iar absenţa oricărui semn de stradă, felinar, clădire, maşini în trafic..., ne-a determinat să înaintăm plini de speranţă. Cu noroc. Imediat am lăsat asfaltul piaţetei şi ne-am simţit încălţările afundându-se în nisip. În bezna uşor voalată de razele unei lune timide ghiceam spuma firavă a limitei dintre apă şi ţărm. Nimic mai grozav decât intuirea unei imensităţi care te atrage, deşi tu n-o percepi decât cu spiritul! Am înaintat şi am zărit la orizont, în dreapta şi-n stânga luminile îndepărtate ale aşezărilor umane. Îndată eram chiar lângă apă. Era cald, bine, liniște deplină, valurile abia dacă emiteau un clipocit plăcut, care emana calm, picurând în suflete o pace deplină. Și-am făcut poze! Minunat aparatul meu, în ciuda întunericului, sunt mândru de reușitele mele! Judecați și voi...
Eram încântați, fără cuvinte și, ca niște copii, ne-am apucat să strângem scoici pe bâjbâite..., am zăbovit pe-un dig ce înainta spre larg (apare în multe ipostaze, pentru că era în imediata apropiere a hotelului...). N-am dat de capul misterului unor dâre circulare de pe nisip... Parcă cineva le trasase dinadins, ca să ne dea nouă bătăi de cap... Nu ne-am bătut capul prea mult, prea era frumos!... Apoi am descoperit un dig dintr-acelea antival, menit să protejeze plaja. Am urcat pe stabilopozi și am ajuns pe un soi de alee betonată care înainta spre larg. Era magnific... Tăceam și înaintam până am ajuns la un soi de parapet care ne oprea drumul spre apă, oricum, erau acolo alți stabilopozi între care clipocea apa... Alături, doi îndrăgostiți stătea nemișcați ca un grup statuar. N-am îndrăznit să-i deranjăm nici măcar cu vorba... Ne-am așezat tăcuți pe o placă de beton și-am fotografiat orașul din zarea-ntunecată. Era incredibil de plăcut, nimic nu marca sfârșitul de noiembrie, începutul de decembrie...Ne-am reîntors pe plajă. Cine știe ce gândea, ce visa, ce rememora fiecare dintre noi... Pentru mine erau prea multe de retrăit, de imaginat..., și-apoi, fiecare cu-ale lui... ce... psi?! Oricum, ne-am întors marcați de emoție spre hotel, dar pe partea stângă..., iar amatorii de table taximetriști, iar intrarea în hotel... Iar folosirea cardului de intrare în ambientul ce-mi fusese hărăzit. În definitiv, nu era chiar așa de rău!... Deja experiența meritase a fi trăită. Seara asta meritase..., depășise așteptările mele... antibucureștene (să ne-nțelegem, mi-s dragi locuitorii, individual, nu-mi place atitudinea... „capitalistului”!!! Dar și mâine e o zi! Tre' s-o trezesc pe Lili la șase și douăzeci...
Evident, din motive care nu interesează aici, m-am trezit mult mai devreme. În cameră, cald şi bine, am ieşit pe balcon. O senzaţie de prospeţime, de aer curat, de început de lume s-a insinuat în sufletu-mi; am privit spre mare, aceeaşi mişcare molcomă dinamiza unduirea din faţa ochilor mei. Am imortalizat clipa, pozele au ieşit iac-aşa... (n.n.: ordinea de pe postare ţine cont de voinţa calculatorului şi nu mă mai obosesc s-o schimb: folosiţi-vă imaginaţia, combinând textul cu imaginile!). Masă, scurtă plimbare pe plajă, cursuri... şi-a trecut prima parte a zilei. Pardon! Am făcut poze care să confirme participarea noastră la importanta activitate pedagogică... Trebuia!...
Să nu fim nedrepţi! întreaga activitate a fost la maximă înălţime: ţinută academică, prezentări incitante, dialoguri... constructive, pauză mai mult decât bine condimenată cu cafea, prăjituri şi dialoguri dincolo de... locurile de provenienţă. Eu, uşor excitat de plasarea între unde sunt şi unde-am fost... Eram aricios şi cooperant cu ambele tabere.  Trece, cum trece tot!
Mă opresc deocamdată..., poate voi relua firul...