Din când în când urmăresc statisticile... Observ de-o vreme că a crescut numărul vizitatorilor Caruselului. Să fie efectul dorului de casă? Să fie dorinţa ca, la gura sobei, să redepănăm poveşti de (mai) demult rostite de Ioana, de Kris, de Mirela, de Ramo... şi să citim o sensibilă poezie a lui Puşu?...
O fi ţinând de soartă, dar mi-e greu să bag samă că-s un părinte care-şi trimite departe, depaaarte, depaaaaaarte pruncii dragi?? Eu îi trimit, ori soarta-i alungă de-acasă, poate norocul?...
Casa e pregătită, dragii mei! Veniţi! Am nuci şi covrigi pentru toţi şi-un suflet care vă cuprinde pe toţi! Şi multe, multe, multe gânduri de bine pentru fiecare dintre voi!
Poate...
„...să-mi alinți, / Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, / Tropotul lung și mereu al galopului meu.” (Nicolae Labiș) „Caminante, son tus huellas / el camino y nada más; / Caminante, no hay camino, / se hace camino al andar. / Al andar se hace el camino, / y al volver la vista atrás / se ve la senda que nunca / se ha de volver a pisar. / Caminante no hay camino / sino estelas en la mar." (Antonio Machado)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu