vineri, 23 noiembrie 2012
Spoială românească
Homar? Ah, da, nu-mi place. Are puţină carne şi ajungi greu la ea...
Nu contează că ai gustat homarul lângă pubela restaurantului de lux, în timp ce trăgeai cu urechea la ce vorbeau boierii în timp ce horpăiau hulpav trufandalele exotice din farfurii... Ascultai şi băgai la cap.
Aşa ai auzit cuvinte noi "anturaj, marketing, advertising sau copyright". Inteligenţa nativă te-a sfătuit bine. "foloseşte-le copy/paste, pentru că altminteri rişti să greşeşti, pentru că nu le stăpâneşti "semantica" - un alt cuvânt "nou".
BMW, R8, Lexus, Veyron sau Mercedes. Hmmm, încă nu m-am hotărât... Sunt OK, mă tentează, dar mă gândesc la drumuri, parcări, oamenii răi care zgârie maşini şi la ... hoţi.
Icon-ul social, marca distinctivă tinde să fie încălcată de noii dinupăturici ai vremurilor noastre. Ipocrizia, lipsa principiilor şi mercantilismul extrem duc inevitabil la diluarea esenţei individuale, dezvoltând în timp un model social tipologizant şi demn de urmat, într-o himeră aspiraţională intangibilă, însă extrem de uzitată oral, stereotip în relaţiile sociale. Astfel, ajungi ca într-o bună zi să ai de a face cu indivizi necunoscuţi care îţi reproduc replicile cu o dezinvoltură uluitoare, de parcă ar fi ale lor, mult mai natural decât tine atunci când le-ai spus prima oară.
Ce ţăran! Nu ştie să facă diferenţa între un sos Cesar şi un banal Gorgonzola...
Orice simplu trecător pe la/lângă masa regilor studiază atent detaliile de pe masă. Aude cuvinte, soarbe tonalităţi şi registre discursive, învaţă idei şi copiază atitudini. Culege ambalajul unei lumi care până atunci i-a fost interzisă şi la care nu va putea accede niciodată. Mimează apartenenţa la ea pentru că în lumea lui este cu siguranţă un aristocrat, vinde poveşti şi pretinde în faţa amicilor din cartier că este prieten cu însuşi regele pe care îl copiază cu neruşinare. E un spectacol social superb prin absurdul său, mai grav e că... devine modus vivendi pentru el şi frizează patologia. În felul acesta destinul lui devine pseudoviaţă, dar nu realizează asta decât atunci când e prea târziu.
Ce ciudat! Uite-l cum se îmbracă: blugi de la Zara, cămaşă de la D&G, pantogi Bigotti şi eşarfă Massimo Dutti. Ce kitsch!
Discreditarea socială pentru impunerea propriei perspective analitic-critice este un fenomen acceptat în măsura în care unghiul de abordare este unul legitimat social-valoric, în conformitate cu o paradigmă funcţională coerent într-o sistemă socială solidă, bazată pe principii puternice. În societăţile de tranziţie, replica sună simplu şi sec - invidie gratuită (n.a. societăţile de tranziţie se definesc pe sine prin dezicere identitară faţă de canonul social). Apreciez deconstructivismul ideatic, apreciez paradigma socială derrideană, însă nu înţeleg consideraţiile estetic-vestimentare în contextul în care emiţătorul nu este el însuşi un trendsetter şi nu are o viziune personală asupra fenomenului pe care îl taxează. Sunt de acord cu exprimarea propriei opinii, însă nu uitaţi că diferenţa între o "răutate gratuită" şi o "critică bine ţintită" constă în faptul că prima nu oferă alternativă, însă cea de a doua, da. Valoarea unui critic nu constă în distrugerea/demolarea unei construcţii colosale care i se pare kitsch, ci în corectarea ei cu remarci constructiv-corective.
Eh, dar zi de zi vedem la televizor o silogistică axiomatic-lozincardă care legitimează genul de mentalitate tipic românească. O voi numi spoială pentru că este singurul termen adecvat unui fenomen care afectează istoria unui popor la fel de tare... cât o bulă de săpun...
O seară magică!
Nu contează că ai gustat homarul lângă pubela restaurantului de lux, în timp ce trăgeai cu urechea la ce vorbeau boierii în timp ce horpăiau hulpav trufandalele exotice din farfurii... Ascultai şi băgai la cap.
Aşa ai auzit cuvinte noi "anturaj, marketing, advertising sau copyright". Inteligenţa nativă te-a sfătuit bine. "foloseşte-le copy/paste, pentru că altminteri rişti să greşeşti, pentru că nu le stăpâneşti "semantica" - un alt cuvânt "nou".
BMW, R8, Lexus, Veyron sau Mercedes. Hmmm, încă nu m-am hotărât... Sunt OK, mă tentează, dar mă gândesc la drumuri, parcări, oamenii răi care zgârie maşini şi la ... hoţi.
Icon-ul social, marca distinctivă tinde să fie încălcată de noii dinupăturici ai vremurilor noastre. Ipocrizia, lipsa principiilor şi mercantilismul extrem duc inevitabil la diluarea esenţei individuale, dezvoltând în timp un model social tipologizant şi demn de urmat, într-o himeră aspiraţională intangibilă, însă extrem de uzitată oral, stereotip în relaţiile sociale. Astfel, ajungi ca într-o bună zi să ai de a face cu indivizi necunoscuţi care îţi reproduc replicile cu o dezinvoltură uluitoare, de parcă ar fi ale lor, mult mai natural decât tine atunci când le-ai spus prima oară.
Ce ţăran! Nu ştie să facă diferenţa între un sos Cesar şi un banal Gorgonzola...
Orice simplu trecător pe la/lângă masa regilor studiază atent detaliile de pe masă. Aude cuvinte, soarbe tonalităţi şi registre discursive, învaţă idei şi copiază atitudini. Culege ambalajul unei lumi care până atunci i-a fost interzisă şi la care nu va putea accede niciodată. Mimează apartenenţa la ea pentru că în lumea lui este cu siguranţă un aristocrat, vinde poveşti şi pretinde în faţa amicilor din cartier că este prieten cu însuşi regele pe care îl copiază cu neruşinare. E un spectacol social superb prin absurdul său, mai grav e că... devine modus vivendi pentru el şi frizează patologia. În felul acesta destinul lui devine pseudoviaţă, dar nu realizează asta decât atunci când e prea târziu.
Ce ciudat! Uite-l cum se îmbracă: blugi de la Zara, cămaşă de la D&G, pantogi Bigotti şi eşarfă Massimo Dutti. Ce kitsch!
Discreditarea socială pentru impunerea propriei perspective analitic-critice este un fenomen acceptat în măsura în care unghiul de abordare este unul legitimat social-valoric, în conformitate cu o paradigmă funcţională coerent într-o sistemă socială solidă, bazată pe principii puternice. În societăţile de tranziţie, replica sună simplu şi sec - invidie gratuită (n.a. societăţile de tranziţie se definesc pe sine prin dezicere identitară faţă de canonul social). Apreciez deconstructivismul ideatic, apreciez paradigma socială derrideană, însă nu înţeleg consideraţiile estetic-vestimentare în contextul în care emiţătorul nu este el însuşi un trendsetter şi nu are o viziune personală asupra fenomenului pe care îl taxează. Sunt de acord cu exprimarea propriei opinii, însă nu uitaţi că diferenţa între o "răutate gratuită" şi o "critică bine ţintită" constă în faptul că prima nu oferă alternativă, însă cea de a doua, da. Valoarea unui critic nu constă în distrugerea/demolarea unei construcţii colosale care i se pare kitsch, ci în corectarea ei cu remarci constructiv-corective.
Eh, dar zi de zi vedem la televizor o silogistică axiomatic-lozincardă care legitimează genul de mentalitate tipic românească. O voi numi spoială pentru că este singurul termen adecvat unui fenomen care afectează istoria unui popor la fel de tare... cât o bulă de săpun...
O seară magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu