vineri, 25 mai 2012

"Memento" & "Canción de jinete" - Federico García Lorca

Cuando yo me muera,
enterradme con mi guitarra
bajo la arena.

Cuando yo me muera,
entre los naranjos
y la hierbabuena.

Cuando yo me muera,
enterradme si queréis
en una veleta.

¡Cuando yo me muera! 

De când am citit prima dată acest spledid poem, am fost convins că spiritul universal bântuie geniile care, astfel, comunică, fie și prin mijloace imposibil de explicat pe cale rațională! Ceva din „Mai am un singur dor” și, inevitabil, ceva din „Miorița” se regăsesc în acest text al poetului andaluz... Și mai adaug acest poem care-mi evocă Noaptea de decemvrie, sau drumul spre Orașul-nălucă spre care geniul aleargă, aleargă...

     Córdoba.
Lejana y sola.

     Jaca negra, luna grande,
y aceitunas en mi alforja.
Aunque sepa los caminos
yo nunca llegaré a Córdoba.

     Por el llano, por el viento,
jaca negra, luna roja.
La muerte me está mirando
desde las torres de Córdoba. 

     ¡Ay qué camino tan largo!
¡Ay mi jaca valerosa!
¡Ay que la muerte me espera,
antes de llegar a Córdoba!

     Córdoba.
Lejana y sola.   

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu