Teribilisme postadolescentine...

Panseuri

date spre lectură (pe-atunci) poetului Lucian Vasiliu

(la un cenaclu literar al facultăţii, prin 1976)

* Dacă vrei să fii liniştit, acceptă mîna ce ţi se oferă prieteneşte. Taie-o şi dă-o la cîini!

* Doamne, de ce, Doamne, nu ne-ai creat cu gâtul ţeapăn, ca pe lupi? N-am mai fi putut privi în urmă..., a noastră, a lor, a Ta!

* Creanga, care te-a salvat de la înec, arde-o. Aşa cere una dintre legile de bază ale omenirii. Dar eu vin şi-ţi spun: de nu vrei sau nu poţi s-o arzi, dacă eşti în stare, ia un cuţit, ciopleşte-o şi pune rodul muncii tale undeva la vedere, să-l poţi arăta omenirii, ca să te laude, ca să te lauzi!

* Mie îmi sunt deajuns. Să fiu atent cum mă drămuiesc! La împărţirea mea nu-s singur şi, până acum, m-am ales cu firimituri şi picuri!

* Începutul şi sfârşitul îmi sunt cu şi pentru numerele mari. Mijlocul mi-este plin de scârba îndreptată spre numerele perfecte, rupându-se ca râmele... Iar pe de-a-ntregul sunt pentru şi împotriva mea, unu, cel din locul unde nimic nu m-atinge.

* Niciodată nu dormi destul de adânc, încât să nu trăieşti plenar, niciodată nu trăieşti atât de intens, încât să nu dormi totodată.

* A fost odată un zmeu rănit, îl rănise Făt-Frumos care mereu are ceva de-mpărţit cu bietul zmeu. Şi zmeul s-a dus la un vrăjitor bătrân de când lumea:

- Vindecă-mă, rogu-te-aş!

- Te vindec, dacă primeşti mâna fetei mele.

Zmeul a scos, mai apoi, sabia, a tăiat stânga fetei şi şi-a pus-o pe rană iar dreapta a păstrat-o pentru altă dată. Fata s-a transformat în Venus din Millo, iar zmeul îşi vede şi azi de răutăţile lui, dacă nu cumva o fi murit. Bătrânul, neconsolat, vrăjeşte de bine, de rău, de dragoste, deh! Dreapta... nu ne spune povestaşul ce s-a petrecut cu ea.
* Lumea-mi iartă - greu, da' iartă... - nebuniile, eu oare de ce nu i le iert? Ufff, şi întrebările îmi ies mereu de-a-ndoaselea...
* Cum să-mi pot săruta iubita la umbra teiului lui Eminescu, în cercuri ruginite de fier și încărcat în trupu-i cu ciment?!... Urlă leii!!...

* Dacă n-aş avea ochi, cred că mi-ar fi grozav de frică de mine.
* Urmele paşilor mei n-au lăsat cărare în sufletul tău. Era asfaltat...