marți, 1 mai 2012

Studenţească...

Cândva, prin 197..., într-o cameră de T.11 din Tudor (Vladimirescu), într-o zi în care doream să-mi încerc noua (de fapt, străvechea...) noastră maşină de scris, i-am cerut Lucianei să-mi dea aleatoriu nişte rime... Nu mergea-nvăţatul şi oraşul, atracțiile lui (Casa Cărţii, anticariatul) erau prea departe pentru mine, cel născut-crescut în oraşul Chiralinei și educat în cel al lui Mihai Ursachi și 27 vine greu... și o torpoare trupească... În plus, un irepresibil... fior liric îmi tot dădea ghies prin aburul odăii... Republicanca mi-a oferit, cu generozitate şi zâmbet dulce, cuvintele solicitate atât de insistent şi a plecat la etajul următor, la Olea (Emil şi Olea aveau camera exact deasupra celei ocupate de noi - de unde celebrele dialoguri Morse realizate cu coada măturii!), să mai stea de vorbă. Iar eu am rămas cu cele două amice fidele, Olimpia şi Krepkaia, pentru ca, inspirat de a doua, să scriu la cea dintâi minunatul text ce urmează:

              Destin

Visa într-una fetiţa, violete
şi cai albaştri, roşii şevalete -
voia în dar o albă crizantemă
şi-şi contempla alb-roza ei eczemă;
dar toţi îi aduceau garoafe
(ea le credea cadouri pentru oafe!)
şi fanţi obtuzi de mahala
oftau cu toţii, seara, la şosea - 
erau lipsiţi de judecată
ca verdea, proaspăta salată,
aveau în inventar şi-un peşte
care de fete se lipeşte,
cum se lipeşte blânda oaie
de buchisit-simandicoasa foaie.
Dar cin' văzut-a oare un lăbuş
împrietenit cu-un cărăbuş?
În mediul încântat de clorofilă
pluteşte negreşit fatidica pastilă - 
sfârşit rotund cu delicat accent
de, nedorit roşcat, un pansament
şi mâini zvârlite pe terasament.  

P.S. Cer iertare pentru tonul mai smucit, pentru viziunea nu tocmai încântătoare, era în preajma sesiunii din vară şi viziunea - ca atare - nici vodca n-o mai îndulcea, deşi-ncerca, deşi-ncerca..., draga de ea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu