vineri, 11 mai 2012

totdeauna PRIETEN

B - bărbat trecut... de 50, încruntat, bine înșurubat într-un scaun comod coloanei sale șubrede, se află într-o cameră de bloc înțesată de cărți aflate într-o parcă studiată dezordine, pare că luptă cu vreo două ferestre de pe mess și, totodată, corectează un text trimis de o fătuță dragă sufletului său. Jaluzelele trase filtrează o lumină discret portocalie. Lângă el, un televizor funcționează nebăgat în seamă. E concentrat, se vede că-ncearcă să facă față celor trei provocări. Mănâncă, absent și mecanic totodată, ceva dintr-o pungă aflată lângă monitor. Deodată: încă o fereastră... 
 A - doamnă cam de aceeași vârstă, așezată în fața unui calculator cu care-și mai omoară singurătatea de peste zi, într-o sufragerie spațioasă unde tronează, în colțuri diferite, un pian cu coadă  și vreo două superbe vaze chinezești. Pe peretele din dreapta, o bibliotecă impresionantă. Vreo două alte vaze cu flori, aflate pe masă, înveselesc atmosfera care trebuie să refuze austeritatea... E soare și ea caută pe YouTube cântece care i-au încălzit, în tinerețe, sufletul de artistă. Ascultă o melodie, zâmbește și ia rapid o hotărâre. „Clămpăne” la tastatură, zâmbind nostalgic-prietenește.
De-a lungul dialogului, sunt mereu singuri, nimeni și nimic nu le tulbură intimitatea.


7:16 PM (începe dialogul)
B (citind numele solicitantului și mesajul, pufnește zgomotos și tastează nepoliticos, ca-ntre prieteni...): Ce-i asta?
A (timidă - ?? -, cochetă, zâmbitoare): O melodie a anilor de liceu...
B (dând ochii peste cap): Ce melodie?!... (îmbufnat): care ani de liceu?... (dând-o pe glumă): că noi (eu) avem (am) atâţia, de nu le mai ştiu şirul...
A (încă zâmbitoare): Seven tears. (teatral supărată...): Am uitat că sunt supărată pe tot ce faci... 
B (nedumerit de afirmație): ... 
A (luându-și avânt... didactico-prietenesc): Cine vrei să aibă grijă de tine? 
B (țeapăn ca un arac din vie): Eu?!..., nimeni! Fiecare știe bine ce face cu el însuși! Nu crezi??... De când aștept eu ajutor?... fie și de la prieteni.
A (împăciuitoare, concesivă chiar): Da, dar nu aşa!...
B (agresând rapid tastele și pe un ton care nu acceptă replică): Cine altcineva poate şti mai bine ce vreau, ce sunt, ce vreau să fiu?...
A (candidă): Tu!
B (bombă dezamorsată): Păi vezi?...
A (diplomată foc, insistentă și zâmbitoare): Dar mulţi ţin la tine şi cred că nu e bine...
B (îmbufnat, așteaptă încordat ca un arc continuarea dăscălelii): ...
A (dând consolată înapoi): Te pup! 
B (tot iritat, dar nu vrea să-ntrerupă conversația, așa că toarnă rapid): Şi eu ştiu, de fapt, ştiam, dar m-am lăsat dus de valul de bunăvoinţă din jurul meu (cuvinte intranscriptibile, în gând...), însă, după cum ştii, ce e val ca valul trece, iar eu rămas acelaşi ţărm stâncos, arid etc. (realizând că a devenit liricoid...): O dau pe melancolii şi nu vreau acum şi aici...
A (din nou în tandră ofensivă): Aşa vrei să pari, apărând părţile tale ascunse bine, de cei din jur...
B (explodează, enervat probabil de laudele de la celălalt capăt): Sociabil!?, eu sunt, am fost, rămân un însingurat!... restul ţine de masca actorului!
A (tare pe poziție, părând că știe ea ceva...): Refuz să cred ca tu eşti un însingurat!...
B (continuă în aceeași notă și pe același ton): Nu! Tu crezi că eu afişez vreodată singuratatea-mi?... Sau, dacă se vede vreodată, tu crezi că-i poză?? (tandru și ironic în același timp): Anabel, tu eşti o dulce, o optimistă iremediabilă, dar şi o naivă... (teatral): Io mi-s pe dos... 
A (făcând un pas înapoi): Crezi tu...
B (mormăind, părând încă îmbufnat): Chiar dacă tu protestezi...
A (zâmbind nostalgică): Nu. Ştii ce dor mi-e de pauzele de la fumoar?...
B (amar ironic, cu aerul de... știe el ce știe...): Care fumoar???..., în spatele chioşcului!?... 
A (moment de reală slăbiciune, ceva din starea lui i s-a transmis, așa că mărturisește, ea însăși dramatizând ușor): Mi-e frică de însingurarea altora, căci e de ajuns s-o duc pe a mea!... (o vibrație ciudată pare să plutească-ntre ei. El n-o bagă în seamă.)
B (superior, stăpân pe sine, cocoș): Eu o omor pe-a mea cu blogul. Conversez când am cu cine, mă confesez, când nimeni nu m-ascultă. (superficial și mândru de marea lui... descoperire, afișează un început de zâmbet)
A (nu crede, însă nu vrea să-l irite...): E bine..., da, e o formă... 
B (mândru, împăunându-se, mai apoi mărturisind cu un dram de lehamite-n glas și un pic de amărăciune în... buricele degetelor): ... şi se vede pe numărul de vizite, cele cu iz de comunicare au mai mult efect asupra cititorului impasibil decât cele în care-mi pun sufletul în palmă! 
A (are ea părerile ei și, pe deasupra, diplomată, speră-ntr-o mărturisire... crucială): Tu nu ți-ai pus sufletul în palma nimănui, cred eu, de mult... Legat de rezultatul medical, cred că ascunzi ceva...
B (evitând încă răspunsul, bravează pueril romantic): O excelentă carte de prin '90, a lui C. Noica, se numeşte "Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru!" - eu nici atât nu cer... 
A (convinsă și fără vreo referire la cartea cu pricina, mărturisește din suflet): Oricum, ești în rugăciunile noastre!... 
B (îmbunat, dar sceptic, ușor sarcastic cu referire la propriu-i trup): Ți se pare!, rezultatul cu pricina e chiar foarte bun (ştii că eu nu mint!), dar asta n-are nicio legătură cu mâna care nu merge, cu piciorul care nu merge, cu faţa mea care nu mai e a mea... şi-atunci... (dă din mână a lehamite) 
A (iar în ofensivă... de bine-facere): Mai trebuie investigații! 
B (în culmea enervării reprimate, nu vrea s-o supere sau, mai rău!, s-o jignească): ??? Păi din cauza braţului am ajuns la... plămâni!! cu investigaaaaaaaaaţii... care spuneau că mâna era perfectă...  Şi ficatul e aproape... normal, dar lipoamele-şi văd de reorganizarea bizară a corpului pe care nu-l mai recunosc!! 
A (nu se lasă): Mai caută. (dulce didactică): Oricum, țigara nu o vindecă... și nici „una mică”, pe care o urăsc!!! 
B (ca un catâr!): Vorbeşti din afară, ce ştii tu?! Nu mă mai duc la doctor decât pentru raţia lunară de medicamente prescrise de profesorul de la Bucureşti... 
A (dojenitoare ca o... mămicuță): Încăpățânatttttt !!! 
B (revine șovăitor la obiectul reproșurilor, dar tot nu-și descarcă povara din suflet): Cât despre..., poate nu..., dar pe unul ca mine, sătul (dar nedeclarat!...) de ţipete (auzite sau în gând) de durere, debuşeul ăsta pe care mi-l permit e un alean! (visător): Chiar, postarea mea de azi e despre alean... 
A (sincer compătimitoare): Mă doare sufletul. 
B (sincer, mărturisind, clamând nevoia ajutorului celorlalți): Nu mi-am dorit!, dar vezi tu, mi-am mai descărcat desaga... Scuză-mă, dar, dacă nu prietenilor, atunci cui? 
A (oare se simt lacrimile?): Ai grijă de tine cât poți de mult!!! 
B (se simt, pentru că devine conciliant, mărturisind... de bine!, într-o oarecare măsură... eufemistic): Aşa fac! nu fac excese (în legea mea!!) nici cu ţigara, nici cu Bibo, nici cu carnea de porc!... 
A (schimbă diplomatic subiectul): Mă bucur că am povestit puțin... Luni vin la școală!! până la cât ești? 
B (e rândul lui să nu se lase...): Și eu! tu ştii cât mă doare că n-am nicio şansă să ajung la tine, cum am promis?? până la 12...
A (optimistă): Poate totuși, într-o zi... 
B (mărturisește cu obidă, cu revoltă mormăită...): Nu pot merge... mai mult de 100 - 150 de paşi... 
A (revine în forță pe domeniul sfaturilor): Atunci trebuie să ajungi la acupunctură! 
B (sceptic, cu un zâmbet șmecheresc): Nu mă-ncânți, nu ajung!, nu ştiu drumul...  şi nici nu vreau să-l aflu... (încântat de mărturisire și de interpretarea ei): Și totuşi, ca să vezi că, în pofida chestiilor, lupt (în legea mea!), i-am promis lui Lili că merg într-o excursie organizată de ea la... Peştera Urşilor...
A (trăgând spuza pe turta ei): Și mie că o să vii la nuntă! 
B (saturat de gânduri sceptice nemărturisite): E altceva..., dar cu voia Domnului... 
A (nu detectează gândul nespus, plusând cu încă o încercare firavă...): Așa e!... la doctor te duc eu!! 
B (diplomatic foc, schimbă macazul): Vezi c-ai scris vii cu un i! 
A (mărturisire tardivă): Iertare..., am ochii în lacrimi... 
B (râde, mimând amuzamentul): :))
A (cu obidă, simțind nevoia unei încurajări): Nu e frumos să râzi de omul amărât!!!... 
B (pe domeniul lui: încurajarea altora, devine subit exuberant): De ce? Viaţa-i frumoasă! dar pentru a-i gusta dulceaţa, nu tre' să ţii cont de oprelişti, că aia nu mai e viaţă... şi nici frumoasă! Fă ce-ţi dă ghies, fată dragă! 
A (intră, neașteptat, în jocul lui): Bine ziseși, coane! 
B (de neoprit): Că reţete şi regimuri - gârlă!, uite, eu mănânc, acum, floricele cu caşcaval... (că nici d'astea n-aveam voie... 
A (e rândul ei să fugă): Pa, pe curând! 
B (exuberant până la sfârșit): Te pup cu toată forţa iubirii ce ţi-o port!
A (suspinând): Și eu!

7:46 PM (se termină dialogul)
Ea revine la navigarea pe net, el pleacă să fumeze. 

P.S.Se pare că forțe obscure ale internetului vor ca-n mijlocul dialogului să apară o nedorită și neplăcută... gaură albă! Orice încercare de a o-nlătura a fost sortită eșecului... și-au fost destule (până la saturație). Primește scuzele mele, cititorule, și crede-mă că nu-mi aparține. 
P.P.S. Nu mă crezi?!... Nu?? Ei bine, să ştii că mai devreme se făcuseră două, apăruse şi... găurica!! Acu', prin nu ştiu ce vrăji, am reuşit să le facă dispară, dar... Eu nu mai bag mâna-n foc!
 
     
     

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu