Prin anul III am prezentat împreună, într-un seminar de pomină, ceva legat de Bacovia. Era un seminar desfăşurat într-una din antipaticele săli de la etajul al doilea din corpul ISE al Universităţii (aer de sală meschină de clasă..., înclusiv băncile - preferam sălile cu masă prelungă, cu plăci de faianţă şi scaune ca de bar, din clădirea veche şi plasate la etajul întâi). Seminarul era condus de doamna profesor Elvira Sorohan (acum, asistându-l, la seminarii, pe profesorul Ciopraga), extrem de exigentă şi de caustică atunci când avea de a face cu spiritele celor... "săraci cu duhul" (celebră, între noi, colegii, e întâmplarea din anul I, la seminarul dedicat lui Antim...), şi se desfăşura (seminarul!) imediat după o vacanţă de primăvară, înaintea căreia mă angajasem, doamnei Sorohan, să citesc şi să-mi prezint părerile despre o carte de excepţie, abia apărută, Sfârşitul continuu, de Ioa Caraion! Trecem peste... Cert e că, într-o grupă în care doar Maria a avut, de circumstanţă, ceva de spus, Tamara şi eu am dialogat cu doamna profesoară despre Bacovia, despre Caraion, despre poeţii transformaţi în exegeţi ai altor poeţi. Am dialogat firesc, legat, nedirijaţi de strălucitorul mentor!!! Chiar şi Dorina privea spre noi cu ciudă... Am salvat seminarul, ce mai! - temuta şi respectata noastră profesoară ne-a spus-o cu ochii şi cu vorba, la modul subtil de care făceam vorbire mai sus. Oare de la dânsa am deprins vorbitul "în doi peri"??
Şi-apoi, într-o zi, ne-am întâlnit, eu şi Luciana, aflaţi prin Piaţa Unirii, cu Tamara, care, jovială - lucru rar -, ne-a invitat la o cafea la ea acasă, undeva în imediata apropiere a Teatrului Naţional. Maestrul ne-a întâmpinat zâmbitor într-o cameră pătrăţoasă, cu un uşor aer oriental şi boem, totodată: o bibliotecă pe care am "furat-o cu ochii", multă carte franceză, germană, română, cele mai multe din perioada interbelică, dacă nu, şi mai (mult mai!) vechi, o canapea comodă de piele, cu perne fantezi, pentru spate, o măsuţă joasă şi două fotolii generoase, câteva tablouri... Da! evident că se fuma! Ne-a zâmbit, am conversat banal intelectual câteva minute (aceeaşi "Săptămâna" fiind calul de bătaie propus, timid, de mine!), Emil Brumaru emitea păreri, nu dădea verdicte, eram parteneri de dialog, nu învăţăcei şi magistru. O voce groasă, de fumător, un ton uşor repezit, dar nu neapărat categoric mi-au rămas în minte... Umor negru, dar nu în exces, nici epatant. Discuţie circumstanţială urmată de o retragere discretă. Tamara era prima dată (cred!) alături de nişte prieteni din an, fără a fi nevoită să-şi impună binecunoscuta... armură, era o copilă căsătorită (oare statutul nostru din III să o fi convins să facă pasul de apropiere?...). Cred că ne-a citit ceva din poeziile ei, cred că ne-a arătat poze cu fetiţa lor, aflată în parc cu bunica... Da! Tamara putea fi prietenoasă, caldă, fragilă!
Ne vedeam deseori la Casa Pogor, atunci când invitaţii o impuneau... Veneam perechi - fireşti, normale, obişnuite... Sigur că nu stăteam împreună, maestrul ocupa un loc privilegiat! Discutam însă a doua zi... Cât am mai dezbătut strălucitoarea pledoarie a lui Noica referitoare la nevoia fotocopierii tututror, dar a tuturor!, manuscriselor eminesciene... Era după cutremurul din '77 (care ne prinsese, tot împreună, la etajul doi al Universităţii, în sala Catedrei de literatură română şi comparată, la cenaclul facultăţii organizat şi condus de extraordinarul profesor Ion Constantinescu... Luciana plânsese fără motiv toată ziua!, a încetat imediat după...) şi marele om de cultură deja trăgea un semnal de alarmă (în van!!), prevăzând parcă ce avea să se-ntâmple la Revoluţie cu Biblioteca...
Și-apoi am fost colegi (pentru licență) la opționalul domnului profesor Mihai Drăgan, de care toți fugeau, preferându-l pe comodul și atât de sigurul corespondent susținut de domnul Giosu (minus scrisul de mână, standard - succes sigur!!). Cinstit, mai erau câțiva la domnii Irimia, chiar la venerabilul și legendarul G. Ivănescu (Maria!!) sau la doamna Sorohan! Eu..., eu am ezitat puțin: mai întâi am vrut Panait Istrati (cu ideea care m-a condus, apoi, până aproape de susținerea doctoratului...), la domnul Petru Ursache, apoi, un studiu comparativ privind ipostazele lui don Juan în literatura spaniolă, dar doamna Dana Diaconu, tânără lector, nu avea dreptul să-ndrume (așa mi-a spus!...), iar domnul Constantinescu, spre care mă-ndreptase, mi-a spus mucalit că nu-i cunoaște pe Espronceda și Zorilla! Iar vremuri frumoase, cu o Tamara dezinhibată, prietenoasă (eram doar vreo cinci, șase, iar Georgică Bădărău ne trata cu... lipsa de la seminarii), cu care stăteam minute-n șir la discuții savante privind interpretări subtile ale literaturii, a vieții scriitorilor (Eliade, Durand, V. Lovinescu erau subiecte tabu! și de aceea incitante - iar Tamara și, indirect, marele poet ne ofereau serioase puncte de sprijin... bibliografic).
[Pentru cititorii mai... recenți, acesta-i al treilea episod al unei evocări mai ample, care se va încheia atunci când distihul pentru care suferea Tamara presiunea celor din jur se va întregi! Până atunci, s-auzim numai și numai de bine!]
Am găsit pe gmail acest mesaj pe care, evident, nu l-am cetit la vremea lui. E grozav, aşa că îl reproduc fără comentarii şi... tat-tam:
RăspundețiȘtergereTamara Pintilie nu era casatorita de nici un fel cu Emil Brumaru, Cum se spune, "traiau" in aceeasi casa, a parintilor lui Emil, niste basarabeni, de fapt, eu chiar i-am cunoscut. Iti spuneam, pe blog, ca am fost la botezul fetitei lor (s-a oficiat acasa, in blocul turn de pe str. Cuza Voda, linga hotelul Continental) ca un fel de nasa, iar nasul a fost un prieten al lor, Adi Cusin, cu reputatie de poet in acele vremuri. Preotul le-a spus atunci ca ar vrea sa-i vada cu casatoria in ordine, dar era implicata prima sotie a lui Emil, care nu era de acord cu un divort. Tamara il cunoscuse din timpul liceului. Mi-am amintit cum, in timpul perioadei de lucru la cantina (daca iti mai amintesti, se facea intr-un timp cite o saptamina de serviciu, la strins vase si diverse treburi, prin cantina din Puskin), Tamara a avut o criza de nervi, a trintit ceva pe acolo. Era suparata ca fosta sotie a lui E.B. nu era de acord cu divortul). In fine, asta chiar nu conteaza, dar pentru a restabili adevarul ... istoric. Ca ti s-a parut putin mai plinuta, a fost din cauza sarcinii, la un moment dat, cind purta niste haine mai lejere, ea de felul ei fiind subtirica, totusi. Imi amintesc ca botezul a fost prin luna mai, in anul I chiar, iar "socrii" ei erau niste oameni cumsecade, mama lui Emil a pregatit totul. Parintii Tamarei nu au venit. Parca imi amintesc ce spunea ea, prin liceu, ca tatal ei era profesor pe la Podul Iloaei, asa ceva, iar ea facea naveta, ca eleva. Auzisem la un moment dat ca ar fi plecat in America, dar nu stiu sigur. Nu am tinut legatura cu ea, in urma incidentului de la cantina.
Tot gindindu-ma la povestile studentiei, mi-am amintit cum se numea colegul care era prieten cu G. Badarau - era Albert Emil, cred ca iti amintesti si tu de el. Tot asa cum poate iti amintesti de alti doi buni prieteni si colegi si de camera, Chelaru Dan Tudor cu Rusu Victor. Mi-o amintesc si pe sotia ta, Livia, de care ai mentionat (recunosc, ii uitasem numele, spre rusinea mea, ti-am spus ca nu-mi amintesc toate numele, doar figurile colegilor). Mai era Gelu Gheorghita, de la Birlad, parca, sau Vaslui, Maria Atasiei, colega mea de liceu, Mihaela Dulca - tot colega de liceu, Carmen Drumeanu - de la sectia cu franceza secundar (prof. la Col. "M. Sadoveanu" - mai demult).
Nu ti-am scris aceste lucruri pe blogul tau, pentru ca nu este cazul - asa cred. Iti scriu de acasa; pe blog ti-am scris de la serviciu. Am vazut ca se amina inceperea anului scolar, pe 17 sept. Ce face Livia ? Poate esti si bunic ? Sau poate vei fi !
Spor la lucru si la "lucrari" ! La buna cetire !
1 sept. 2012