Merg pe stradă şi mă opresc aiurea în faţa unui magazin, dau să intru, dar cineva vrea să iasă, îi fac semn zâmbind că poate s-o facă fără probleme, se uită mirată la mine persoana. Cumpăr, dacă... cumpăr, după care încerc să ies, doi adolescenţi năvălesc, aproape călcându-mă pe picioare, mă feresc la timp şi răsuflu uşurat. Parcă nici n-aş fi fost...
Mă opresc la chioşcul de ziare să iau Clickul... cotidian. Un cineva, pensionar după înfăţişare, stă temeinic la taclale cu vânzătoarea şi pare să nu vadă că am banii pregătiţi şi că mă grăbesc, vorbeşte..., vorbeşte... Mă ridic în vârful picioarelor şi doamna de la ziare (i-s client fidel!!) mă zăreşte şi-mi cere banii, oferindu-mi ziarul. Persoana mă priveşte deranjată. Eu sparg vorbe-ntre măsele.
Ajung în faţa blocului, deschid uşa de metal cu "biscuitul" din dotare şi, când să intru, doi tineri căsătoriţi (când or fi apărut la noi pe scară?!), doamna împingând un cărucior, dau să iasă. Îi fac semn zâmbind larg doamnei şi... trec amândoi soţii fără să clipească măcar. Las' că-mi răspund la salut data viitoare...Eu am timp, iar dânsu-i tătic...
Vine vorba despre greutăţile de a împăca orarul (intotdeauna!!) imposibil şi... extracurricular cu viaţa personală, iar o tânără mamă îmi replică uşor ţâfnoasă că n-am greutăţi, nu ştiu ce-nseamnă să fii părinte de doi copii (de şcoală, n.m., AN) şi soţie. Nu suport, aşa că o-ntreb dacă ştie ce-nseamnă să ai doi copii preşcolari şi să treci Dealu Melcilor cu ei în braţe, iarna pe viscol, şi o mai întreb dacă ştie cum e să nu ai pe nimeni prin preajmă să te-ajute. (Am uitat s-o-ntreb dacă soţul ei a-nvăţat să gătească, evident, nu de plăcere...) Râde albastru, ca şi cele câteva care-i ţineau isonul la remarca ei iniţială...
Despre mijloacele de transport nu mai pomenesc, e banal ce se întâmplă... Şi totuşi, într-o dimineaţă abia urc pe uşa din faţă în microbuzul care merge-n Schei, lăsând vreo trei tovarăşi de-o şchioapă, colegi de navetă zilnică, să urce înaintea mea. Merg cu un picior pe scară, dar cu uşa închisă... La a treia staţie, un tătic bine făcut îi face semne ameninţătoare şoferului să deschidă şi uşa cu pricina, deşi e clar că nu mai e loc. Bietul om se conformează, iar domnul îşi îndeasă fiica în spaţiul infim şi... arhiplin cu scuza că "e micuţă şi nu ocupă prea mult spaţiu". Nu contează chinul fetei proprii şi nici faptul că eu sunt suspendat cu totul şi cu un genunchi arcuit şi un picior în aer. Fetiţa e, după înfăţişare, cam de clasa a patra... iar în staţia cu pricina mai opreşte un microbuz pentru Prund!!!
Hramul..., sărbătorile oraşului..., sfinţirea bisericii..., deschiderea hipermarketului..., ajutoare pentru... de la... Doamne bine, domni prezentabili, sărmani şi nelipsiţii oportunişti oacheşi oferă un spectacol de neimaginat, cu feţe pe care citeşti toată gama trăirilor celui dornic de-o pomană: de la satisfacţie grosieră, aproape râgâitoare, până la disperarea celui convins că i s-a răpit un bun care i se cuvenea. Exacerbare a manifestărilor animalice! Satisfacţie de două parale pentru un beneficiu efemer sau simbolic sau... inexistent!!! Din motive neînţelese nici măcar de mine nu mai pomenesc de bălăcăreli, îmbrânceli, bătăi... Aşa-i românul?... Criza economică??... Cultul pomenii??...
Doamne, în ce lume trăim?
Mă opresc la chioşcul de ziare să iau Clickul... cotidian. Un cineva, pensionar după înfăţişare, stă temeinic la taclale cu vânzătoarea şi pare să nu vadă că am banii pregătiţi şi că mă grăbesc, vorbeşte..., vorbeşte... Mă ridic în vârful picioarelor şi doamna de la ziare (i-s client fidel!!) mă zăreşte şi-mi cere banii, oferindu-mi ziarul. Persoana mă priveşte deranjată. Eu sparg vorbe-ntre măsele.
Ajung în faţa blocului, deschid uşa de metal cu "biscuitul" din dotare şi, când să intru, doi tineri căsătoriţi (când or fi apărut la noi pe scară?!), doamna împingând un cărucior, dau să iasă. Îi fac semn zâmbind larg doamnei şi... trec amândoi soţii fără să clipească măcar. Las' că-mi răspund la salut data viitoare...Eu am timp, iar dânsu-i tătic...
Vine vorba despre greutăţile de a împăca orarul (intotdeauna!!) imposibil şi... extracurricular cu viaţa personală, iar o tânără mamă îmi replică uşor ţâfnoasă că n-am greutăţi, nu ştiu ce-nseamnă să fii părinte de doi copii (de şcoală, n.m., AN) şi soţie. Nu suport, aşa că o-ntreb dacă ştie ce-nseamnă să ai doi copii preşcolari şi să treci Dealu Melcilor cu ei în braţe, iarna pe viscol, şi o mai întreb dacă ştie cum e să nu ai pe nimeni prin preajmă să te-ajute. (Am uitat s-o-ntreb dacă soţul ei a-nvăţat să gătească, evident, nu de plăcere...) Râde albastru, ca şi cele câteva care-i ţineau isonul la remarca ei iniţială...
Despre mijloacele de transport nu mai pomenesc, e banal ce se întâmplă... Şi totuşi, într-o dimineaţă abia urc pe uşa din faţă în microbuzul care merge-n Schei, lăsând vreo trei tovarăşi de-o şchioapă, colegi de navetă zilnică, să urce înaintea mea. Merg cu un picior pe scară, dar cu uşa închisă... La a treia staţie, un tătic bine făcut îi face semne ameninţătoare şoferului să deschidă şi uşa cu pricina, deşi e clar că nu mai e loc. Bietul om se conformează, iar domnul îşi îndeasă fiica în spaţiul infim şi... arhiplin cu scuza că "e micuţă şi nu ocupă prea mult spaţiu". Nu contează chinul fetei proprii şi nici faptul că eu sunt suspendat cu totul şi cu un genunchi arcuit şi un picior în aer. Fetiţa e, după înfăţişare, cam de clasa a patra... iar în staţia cu pricina mai opreşte un microbuz pentru Prund!!!
Hramul..., sărbătorile oraşului..., sfinţirea bisericii..., deschiderea hipermarketului..., ajutoare pentru... de la... Doamne bine, domni prezentabili, sărmani şi nelipsiţii oportunişti oacheşi oferă un spectacol de neimaginat, cu feţe pe care citeşti toată gama trăirilor celui dornic de-o pomană: de la satisfacţie grosieră, aproape râgâitoare, până la disperarea celui convins că i s-a răpit un bun care i se cuvenea. Exacerbare a manifestărilor animalice! Satisfacţie de două parale pentru un beneficiu efemer sau simbolic sau... inexistent!!! Din motive neînţelese nici măcar de mine nu mai pomenesc de bălăcăreli, îmbrânceli, bătăi... Aşa-i românul?... Criza economică??... Cultul pomenii??...
Doamne, în ce lume trăim?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu