început de ordonare a dez...

Pauză în P-uri

Acu vreo treizeci de ani m-am hotărât să devin cronicarul lui Iorgu, un tânăr (cam) rebel, visător incurabil, pletos, revoltat şi convins de forţa de penetraţie a stelei sale… întunecate. Ce a urmat a depăşit cu mult aşteptările cronicarului şi pe cele ale eroului, deopotrivă, asta pentru că Iorgu a plecat departe, departe, iar eu (narator obiectiv, neimplicat, omni... - de unde-atâta omni? şi alte chiţibuşării de care râd şi curcile...) am devenit un profesoraş harnic, cu oarecare succes (adică prof. cu vocaţie, ce-o fi şi aia…), ba chiar am reuşit să debutez şi să mă remarc (în echipă, evident) ca vajnic autor… didactic, vorba bunului şi dragului meu prieten, Paul, plecat nedrept şi crunt spre cele veşnice. Toate visurile mi (ni) s-au risipit, copiii au crescut şi au plecat pe la casele lor, iar eu mă joc cu prezentări power-point, că, deh, trebuie să fiu în rând cu lumea şi, deci, cu moda! M-aş apuca de memorialistică, nu-mi arde, aşa cum nu-mi vine nici să scriu despre frumoasa şi emoţionanta carieră de dascăl, despre experienţele pline de tâlc prin care am trecut în cei… atâţia ani de carieră. Las pe alţii să aştearnă pe hârtie frumoase şi instructive şi lacrimogene istorii!

„Eu rămân ce-am fost”, veşnic începător de proiecte (oare nu din acest motiv se numesc proiecte??) frumoase, entuziasmante şi, apoi, părăsite cu sau în urma a diverse trăiri interioare (lehamite, vodcă, durere, coniac, dezamăgire…, şi, mai ales, etc.). Ce să mai scrii, când totul a fost scris?? Din când în când citesc pagini îngălbenite, din când în când reînnod fire demult rupte, din când în când mai scriu câteva rânduri la lucrarea de doctorat ratat, din când în când mă gândesc la Emil şi la Olea, şi la Iaşii studenţiei mele, cu Borşan și Tatulici, cu Em. Marcu şi George Bădărău, cu dragii şi atât de frumoşii Daniel şi Vanda... Eheu, fugaces...! din când în când mor câte puţin, puţiiin de tot, cât să nu intru în panică şi să ratez treaba asta foarte serioasă, că nu se moare aşa, oricum, la voia Domnului! Eeee!!! 

Respect "armonia" poză-text - mi s-a zis, pe placul cetitorului de blog - şi selectez, cum vezi, poze (cu Luciana, Iorgu şi eu) de epocă fericită datorită vârstei şi micilor-marilor izbânzi: o zi de timpurie primăvară-n Copou, lângă terasa devenită muzeu..., lângă cei patru lei care încă n-au dat glas!, o dezmorţire a creierului după vreun curs de Istorie a Limbii cu Turcuş, un Revelion la Palatul Culturii din Ploieşti, ehei, şi ce Revelion! - povestesc al'dată! S-auzim de bine!

:

Copou - la obelisc, cu Gelu şi Mihai

Avem FECIOR de patru săptămâni! Cine mai e ca noi?!