Priorităţile zilei (de-atunci, cu adnotări de-acum)

Pornind de la supratitlul paginilor frumoasei mele agende [care agendă e deja prăfuită şi inutilizabilă (depăşită, hărtănită)], m-am hotărât, deoarece urmează ce urmează fără voia mea (vreun consiliu profesoral, bănuiesc), să-mi stabilesc, din pix, câteva coordonate cotidiene:

- să scriu convingător despre un text care-mi place prea mult pentru doar atâta lucru, că-mi place dezinteresat - oare ne plac lucrurile şi interesat- textul, dragă (adevărul e că mereu există câte un text despre care-aş vrea să scriu, dar..., mediu' sosial, se să-i fasi?, vorba Sarmizei!);

- să-i vorbesc convingător tot despre el, unui public neinteresat şi plictisit (ups!, asta-i prea adâncă, cine-o fi publicul, dar eu?, eu cine eram la data aia? -  mai m-am gândit! Era - urma- o lansare de carte şi eu...);

- să bat din palme ca din picioare, când îmi vine să ţip(se aprobă pertujur) ;

- să fac frumos, deşi eu simt că acum mi-e prea somn şi prea lehamite (fiţe!);

- să nu fac, dar să nu fac!, ceea ce-mi trece prin minte sau prin suflet, doar într-un moment, într-un singur biet şi amărât moment al (in-)existenţei mele (alte fiţe, ce atâtea emoticoane, coane?!);

- să trăiesc când vreau dinadins să mor şi să mor când am dat de gustul vieţii (joc cu alternative de două parale/palavre, şi apoi, eu nu ştiu dacă momentele ălea nu-s coincidente...);

- să încerc, convins fiind de nereuşită (banal!);

- să îmbătrânesc tot copil (e destul de vechi textul. Mi-amintesc de-o zi cu soare de acum vreo doi ani jumate, cînd, în plină exuberanţă didactico-parentalo-amicală - deci la şcoală, deci cu copiii mei -, am simţit şi, apoi, am şi decretat că din acel moment nu mai sunt copil. Şi-am fost foarte trist. Şi n-am mai fost copil. Şi. Gata);

- să nu mă pot întoarce când drumul înainte e blocat (vax Albina!);

- să fiu doctor în ce mă sfârtecă, atunci când sunt bolnav fără leac (asta-i prea adâncă, deci mă lasă rece, bănuind-o de oarece falsitate tragică...).

.......................................................................................................................................................

Cineva mă dezamorsează: Gata, bă, s-a terminat şi consiliul ăsta! Hai să ne mai şi... destindem: ce?, nu ştii?: scriitura, ca şi cititul, dăunează greu minţii omului obişnuit, darmite celei a profesorului mult prea consiliat... şi, da, da, da!, ferească-ne Cel de Sus, ce va mai rămâne din creatorul nostru dialogal şi prea acreditat spre a nu adormi în eternele, instructivele noastre şedinţe inutile şi ridicole şi necesare, adică obligatorii, to’ar’şe, dacă nu mergem acum la vodcă? Ce dracu’, viaţa-i frumoasă şi nevestele-s iubeţe! Trăiască spiritul creativ al Consiliilor Profesorale! Vivat! Peste vreo cinşpe ani cine ştie ce-o mai fi şi dacă noi vom mai fi dascăli, cu apucăturile ăstea ale noastre, având în vedere, to’ar'şi, firea-ne zglobie, spontană şi neadaptabilă la sisteme... Haideţi, fraţilor, hai că am - Pam, paaam! - o Krepkaia luată din Rosetti! aia da vodcă!! Titel, Romică, Toni, după miiineee! Ne-aşteptă vastele apartamente din Postăvarul, 3, etajul 8, apt. 87! (Hm! seamănă a colaj..., da'i autentic! şi mă face să mă-ntreb câţi "atunci" sunt acilea? - dar consiliile..., ele dragele-s eterne, instructive, mobilizatoare! Păi da, că Luciana nu era prin preajmă... decît duminica, iar Nuţi şi Magda, i-ar cam fi luat la goană! - copii, oră, spaţiu restrâns..., nu Bog?)