Minunat, de neuitat recensământ hibernal...

De la balcon, Scheiul nu pare inaccesibil...

Aşa este! De la Revoluţie n-am mai făcut recensământ pentru şcoală... Probabil se considera că era normal ca oamenii să-şi înscrie copiii la şcoala de lângă casă, sau ca, alţii, să-i poarte cu maşinile, autobuzele, bunicii /bunicile la şcolile de fiţe (elitiste, bilingve, de artă etc. şcl). Probabil că era normal ca anul ăsta să avem la fix elevi de N clase, anul trecut să fi avut N plus 5, iar la anul - N minus 7, şi numărul claselor să fi rămas acelaşi! Acum, în democraţie, când societatea românească se debarasează, dezbară şi altele, tot cu bară..., când binefacerile societăţii actuale-şi revarsă fructele (mâniei!) asupra plaiurilor (cu boi), e o problemă de marketing, de mişcare a cadrelor didactice: mai tăiem o clasă, mai lipim 2-3-4 etc. şcoli şi formăm una nouă, cu 2-3-4 corpuri de clădiri care-s..., ştiţi voi care. Mai sunt şi corpuri de clădiri interesante pentru Putere, ce dacă au fost dintotdeauna şcoli? De mâine le eficientizăm! Mutăm un sediu de partid, un ONG ceva, vedem noi! Gata! că-mi piere kieful cel bun şi nu de-asta m-am aşezat la lucru...

Zona neștiută a străzii noastre...

Cun continuă strada asta? Încotro, soro?

Ieri am fost pe frumoasele meleaguri ale dragului nostru cartier! Şi mândru mi-s! Nefiind scheian, credeam că aste două, trei străzi principale, gen: Ilie Birt, Pe Tocile, Democraţiei, Prundului şi, cu îngăduinţă, încă vreo câteva organizează, cu străduţele adiacente, întregul cartier! Aş! Adevăratul Schei ţi se dezvăluie abia după ce treci de prima şi de-a doua ulicioară..., cum unde treci? - spre deal, vere, că munte-i cam mult să-i spui... De exemplu, strada şcolii urcă civilizat până ceva mai sus de biserica Sfântul Nicolae, se desface apoi într-un soi de piaţetă în care ai o problemă în a pricepe cărei străduţe îi aparţin casele de pe margine..., numerele fiind absolut dez-ordonate, pledând pentru liberul arbitru în a le distribui tu, disperat recenzent conştiincios, uneia sau alteia dintre căile deschise spre deal. Oarecine dintre noi, ceva mai blondă, se amuză, cinică și crispată! O copilă de doi, trei ani se joacă foarte preocupată cu blănița de la haina recenzentei cu pricina, altiminteri, foarte amabilă cu bunicuța copilei...  Undeva, drept înainte, se deschide o scară cu 20-30 de trepte care urcă spre Tâmpa şi pe marginea (din stânga) căreia sunt aşezate, terasat, frumuşel nişte case... Mă uit spre ea cu groaza viitorului alpinist de ocazie, iar Ela (un feminin agreabil, pentru a păstra anonimatul prietenei, colegei și tovarășei mele de suferință recenzentă...!) nu pare nici ea mai încântată de ideea escaladei... Un riveran binevoitor ne scoate din ceaţă: nu aparţine străzii bisericii scara cu casele ei aşezate în terase... Ufff!

Ce frumos, parcă ești în Barbizonul impresioniștilor...

Ger şi case cu proprietari plecaţi prin tot oraşul spre a-şi câştiga existenţa... Ici-colo câte un bătrân, cîte o bunică plimbând nepoţel/nepoţică ne oferă informaţii. Zonă îmbătrânită! - toată lumea cunoaşte pe toată lumea! Copii puţini şi unde sunt nu răspunde nimeni: vom reveni! Două străzi am dat gata în această simpatică zi de vineri, sâmbătă e olimpiadă la matematică, duminică-i... duminică..., ne-ntoarcem luni! Oricum, am aflat trei-patru ţânci sub şapte ani (cei interesanţi pentru noi!) şi nu prea mai sunt decât vreo alţi patru, localizaţi deja, dar neaflaţi la domiciliu. Cel mai scheian dintre noi - adică Ela - ne va face o surpriză şi, sâmbătă, printre focurile olimpiadei, mai rezolvă vreo două străduţe. Încă vreo câţiva copilaşi şcolarizabili... Rămâne Piatra Mare. Informaţiile primite pe cale oficială spun că-i o stradă destul de lungă, respectabilă deci, care pleacă din Prund, de pe lângă casa şi acareturile dragei de Iza, eleva mea de-acum vreo... peste zece ani!
Luni a nins un pic, suficient cât să ne convingă să lăsăm pe marți cea de-a doua aventură scheiană... Dar a venit și marțea cu pricina, cu o zăpadă considerabilă depusă în tot locul! Asta e! Cine ne-a pus să amânăm? E evident mai rău decât ieri..., dar ce-și face omul... He-heee! Pornim cu entuziasm spre Piața Unirii, oprim la „Butoi”, cum îi spun eu cârciumei binecunoscute în trecute vremi... Din motive lesne de priceput o opresc pe Ela de la tentativa de a intra, curajoasă, în tavernă! Ideea e să aflu cum e cu puștimea de pe Piatra Mare de la mama Izei, locuitoare cu stadii vechi a zonei. Patroana nu e, în schimb, e un fum de țigarăăăă, și o duhoareee..., numai bune pentru plămânii sensibilizați ai unui        proaspăt lăsat de fumat! Nu-i de stat, frate! Afară! Ce-o vrea Domnul, că doar... La drum! Avem niște repere topografice (numerele unor case cu posibili viitori școlărei). Strada e fooooarte ușor de aflat, chiar pornește aproape de piață! Avem deja o problemă: numerele din stânga evoluează ceva mai încet decât cele din dreapta, dar nu ne îngrijorăm din atâta lucru! Ela e o tipă nemaipomenită, pragmatică, hotărâtă, înverșunată! Ce mai?! Mă mobilizează și pe mine, cel comod, leneș, balcanic, sceptic... Heeei! dar ce se-ntâmplă? numerele din stânga, cele fără soț, pornesc pe-o stradă (din stânga!...), iar numerele cu soț - pe o alta, împreună cu alte numere fără soț!... Ne privim uluiți! Tot Ela, profă de mate, ce vrei!, găsește o explicație: probabil fac o buclă și se-ntâlnesc undeva-n deal... Așa o fi, draga mea!... Încă găsim puterea să glumim! De ce nu?, viața-i frumoasă, gerul s-a-nmuiat, gospodarii și-au dat zăpada din fața porților, așa că înaintăm convenabil...  Sâcâitor e doar faptul că geanta mea, proaspăt repusă în funcțiune, are întruna tendința de a-și desprinde banda de umăr dintr-una din toarte, așa că tot o reașez, până când, plictisit, hotărăsc s-o port de mâner!

Toate drumurile duc... oareunde!

După ce, în loc să aflăm ceva despre pruncii din zonă, dăm informații despre cum se ocupă... posturile pentru clasele zero (!?) unei posibile candidate la rangul de colegă de-a noastră (n-o cunosc, deși spune c-a terminat Pedagogicul...), trebuie să ne hotărâm: dreapta sau stânga? Maturi în gândire și în luarea unor decizii importante, hotărâm că dreapta e opțiunea noastră! Mergem binișor și fără folos prea vizibil pe tabele: undeva, o bunicuță miloasă ne introduce în holul casei, spre a nota datele nepotului, iar eu îi dau Elei, la nimereală, pixul cu pastă roșie, spre îngrijorarea bunicii vigilente! Autoritară și binevoitoare, Ela îi explică... influența factorului „întâmplare”, prezent în situații... înghețate! Sonerii bine ascunse, porți inabordabile, informații neconfirmate, frig care, perfid, se insinuează! Geantă care mă obligă fie la înghețarea mâinii, fie la lungi pauze de reașezare a buclucașei toarte... Ela tot optimistă! Numerele fără soț au luat-o razna rău de tot: sunt cu vreo patruzeci peste cele cu soț... Știu de la Ela: totul are o explicație logică, trebuie numai s-o aflăm... De la un geam de la balcon, o mămică ne confirmă mândră că este posesoarea unu băiețel de vreo trei ani și jumătate, hotărâm să-l trecem pe tabel - e un mod de a ne demonstra buna intenție, faptul că am fost pe teren... Apare la geamul de la parter al casei și scrie pe pervaz..., eu mă întrețin cu puștiul vesel și comunicativ. Ela o lămurește pe mămica posesoare a unei voci teribil de acute (ne-o fi considerând surzi?, sau...). Ce-o lămurește - n-are importanță, facem conversație!

E frumos! De privit! Da!

Avem parte de surprize uluitoare: un număr are patru variante, însoțite de A, B, C, D... și noi, cu informația că aici s-ar afla un copil... La nicio literă a numărului... nu răspunde cineva! Altunde, dispar ca prin minune, din șir, trei patru numere..., tot Ela: or fi pe latura cealaltă, cea părăsită pentru final! O fi!! Hait! Într-un loc unde strada urcă pieptiș, pe o terasă pe care, se pare, sunt două, trei case (nu de pe strada noastră!), apar vreo trei câini de diverse dimensiuni și cu felurite atitudini față de intruși. Ela nu suportă câinii, eu o liniștesc: nu mă tem de ei, iar ei mă acceptă! Mă crede fata!... În mintea-mi însă: dacă boxerul ăla se apropie... Și culmea, prin locuri numai de ei știute, exact prezumtiva fiară, însoțită de un maidanez pe măsură apare în preajma noastră. Hait! Trebuie să fiu curajos!, îmi păstrez sângele rece, o iau de braț, protector, pe Ela, și vorbesc calm cu cei doi de-ai locului, care sunt mai degrabă curioși decât puși pe harță. Mi-a cam înghețat mâna pe toarta genții, iar urechile mi-au înghețat binișor: rezolvabil - fesul din ghiozdan! Dulăii ne-au părăsit..., dar și norocul: după o curbă ne-așteaptă o fundătură și o coastă grozavă! Ela mi-arată, deasupra acesteia, propria casă, nu știu cât mă-ncântă și cât mă înspăimântă gândul că ar fi o posibilă casă recenzabilă... Nimic, ne întoarcem pe un alt drumeag - vorbă să fie! -, e tot o „stradă” de-a noastră! Ușor de parcurs: parte cu ajutorul treptelor și a balustradei de fier înghețat, parte ca pe derdeluș! Ela se distrează copios! Greu își poate pierde fata asta buna dispoziție! O casă cu un posibil recenzat contrazice legile... bunului simț: poarta e la stradă, iar casa, într-o văgăună, cu vreo zece metri mai jos! Sonerie - ioc! Dacă batem, cine să ne-audă?!

Nehotărâre... Piatra Mare de dreapta sau de stânga?...

Și-n acest frumos peisagiu, un dulău flocos, prietenos și discret vine să ne-nsoțească, spre disperarea Elei, speriată de aspectul destul de fioros al dulăului și de insistența lui de a sta în imediata nostră apropiere. Mai mult, spre hazul meu, îndrăznește chiar s-o lingă prietenește pe mână. Ela nu apreciază și se șterge întruna, dar întruna!, cu zăpada genuină... Eu râd cam... înghețat! Ela-mi povestește ceva legat de casa de care, normal, e foarte mândră, sigur că și din cauza greutăților care s-au cerut înfruntate și depășite... Și-au dorit-o foarte mult! Peripeții firești și nefirești! - frumoase toate, când sunt depășite! Eeeei! și cu entuziasmul grav afectat de realități și de condițiile meteo, ajungem la prima intersecție. Noroc că numere nu-s decât pe stânga! Lume, lume - zic - asta-i singura stradă numai cu numere fără soț!, și pe stânga și pe dreapta! da, și pe dreapta, că au intrări pe strada ailaltă, care-i tot asta...! Sus de tot - un gard mărunt, o barieră impozantă și două trei avertismente: accesul strict interzis, PROPRIETATE PRIVATĂ!, un drumeag idilic hibernal urcă spre munte, străjuit de copaci plini de promoroacă... Nici nu vrem să accesăm asemenea locuri prietenoase...
Și uite-așa, ne întoarcem „pe la cășile cui ne are” cu sentimentul plăcut și liniștitor al datoriei împlinite, iar foamea și înghețatul ne sunt „câștig, pe deasupra!”
S-auzim numai de bine!