Ce ți-e și cu compartimentele astea ale limbii! Abia am realizat o diseminare corectă, zic eu, privind substantivele/adjective, și am surpriza să constat că, dincolo de subtilitățile susținute fonetic la 3., altfel stau lucrurile în cazul verbelor corespunzătoare.
Trec peste sinonimia (discutabilă) atât de comodă și la îndemâna celor indiferenți la subtilitățile oferite de graiul străbun... Conotațiile evidente ale celui dintâi (a fura) dintre verbe sunt cele știute, așteptate de vorbitor: a răpi, a lua cu japca, a deposeda prin mijloace necurate și altele, cu trimiteri la realități la fel de neplăcute, dureroase, nedrepte, strigătoare la cer, acte ale unui individ neapărat certat cu legea. Cred că verbul acutizează senzațiile întunecate ale numelui, înlăturând cu totul nuanța de mister care sperie/atrage/place, până la un punct, pe care o subliniam la substantiv. Rețin, totuși, câteva combinații subtile, cumva încântătoare: a fura o sărutare, a fura din priviri... și chiar amuzantul a o fura. Din aceeași serie, a sensurilor ceva mai puțin agresive, l-aș mai reține și pe... a șterpeli...
Cu totul altfel stau lucrurile cu a hoți. Verbul își află, în opinia mea, corespondenți mai... altfel: a subtiliza, a șmecheri, a păcăli. Ce ziceți?..., n-am dreptate?? Acțiunea, deși condamnabilă, parcă ar lăsa loc unui zâmbet admirativ către subiect și compătimitor pentru obiect: săracul, s-a lăsat dus de nas! Există o anume finețe, o artă, aș zice, în a o efectua..., dublată, obligatoriu, de naivitatea păgubașului, a celui lăsat cu buza umflată... Autorul primei acțiuni e un ticălos condamnabil, fără doar și poate, al celei de-a doua e... Păcală. Nu e de trecut cu vederea că de la acest verb provine și simpatic-argoticul 'oț, care în nici în caz nu e sinonim cu termenul literar!!
Chiar și fonetic, cred că punctul de vedere de mai sus își află susținere: eu furi, tu furi... / eu hoțesc, tu hoțești... Oare se simte (acustic) diferența de tonalitate din pronunțare? Diferența dintre acțiunea unui ticălos și aceea a unui... șmecheraș, simpatic până la un punct?! Nuanțele sunt total deosebite!
N.B.: Numai al doilea are o pereche adjectiv-adverb derivată, ale cărei sensuri nu-s chiar întunecate, ci, mai degrabă, ușor admirative: cu un gest hoțesc..., berbec fript hoțește...
și încă N.B.: Vezi care dintre cele două verbe este folosit uzual și care, mai ales, în textele artistice! Apropo de cuvinte impuse de realitate...
Cuvântul fur are vechimea căderii lui Lucifer, e un manifest al căderii - cu toate stelele făcute virgule pe pământ... Până și umbra lui Iuda e așezată tot sub semnul substantival al furului, al hoțului vândut și nu în lumină descălecat... Nu intră în sinele nopții și în sinea stelei, ci cuprinde întunerecul ce s-a lăsat pe pământ... la capătul lui, deci rostirea devine un fel de tăcere a ființei, furată pote și ea, din Necuvântul Cuvântului... Ioana
RăspundețiȘtergere24 aprilie 2012, 14:01
Ioana, cred că vorbim limbi diferite... Eu nu mi-am propus să filosofez pe seama Cuvântului, ci doar să caligrafiez cu un fir de visare a omului comun, a vorbitorului comun, care, uimit, simte prospețimi neașteptate în materia sau în sufletul vocabulei la fel de comune ca și el, nu cu fruntea plecată a gânditorului atotșiutor... Scuze pentru precizare..., dar o cred necesară! Și, încă o dată, iertare...
Ștergere