Nu-ndrăznesc să mă gândesc la ceva rău... Poate şi Maestrul traversează o perioadă mai puţin fecundă, una de... lehamite... M-ar bucura! Poate că, aşa cum îl ştiam eu cândva, scrie greu, chinuit, luptând cu slova şi cuvântul... Dar îl ştiam şi impetuos, nerăbdător, activ... Mă uit că, totuşi, acum mai bine de opt luni nota cu maliţie (credeam eu...): Poate că ar trebui să încep să scriu. Despre cărți, întîmplări, gînduri, locuri și oameni. Fără să mă împiedec în prejudecăți. În fond e singurul lucru de făcut. Restul e lectură.
Eu credeam că-i vorba de o vorbă de alint scriitoricesc, de autor iubit care-şi doreşte, cu spiritu-i ludic recunoscut, să schimbe puţin turnura scrisului său... Ziceam eu că încearcă să adopte o manieră borjesiană de investigare a lumii, una indirectă şi viguros caligrafiată..., cu intarsii şi anluminuri...
Dar parcă opt luni de tăcere e prea mult pentru o prezenţă obişnuită a presei noastre literare... Eu îl aştept!
Îmi vin, fără să vreau, în minte cuvintele unui cântec argentinian: Si se calla el cantor, calla la vida...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu