Cred că de-a lungul vieții am fost însoțit de convingerea că vorbele ne comunică tare multe, mult mai multe decât intuim la simpla lor lansare spre un receptor real sau virtual. Vrea să spun că mereu privesc cuvintele cu un anume respect, nu doar datorită conținutului lor semantic, ci, mai ales, pentru neașteptatele sonorități care le compun. Există o muzică ascunsă, inefabilă a sunetelor limbii, a fiecărei, a oricărei limbi - sunt convins...
Din copilăria fiecărui neam, vorbitorul a tot cizelat forma, până când aceasta s-a potrivit conținutului, și a făcut asta la modul instinctiv, fără a căuta în mod necesar sau din porniri estetice trupul cuvenit și acceptat al acelui conținut, pur și simplu, a modificat exteriorul pentru că așa a simțit el că trebuie să procedeze.
Cum un truism spune că devenirea fiecăruia dintre noi repetă devenirea umanității, am observat că, adeseori, stâlcirea cuvintelor de către copii nu vine obligatoriu din imposibilitatea de a pronunța anumite sunete ale limbii, ci tocmai din încercarea lor de a adecva unei realități acele sunete, asocieri inedite de sunete pe care, instinctiv, le simt ca fiindu-le potrivite. De aceea, cred cu tărie, vorbirea copiilor e, într-un anume sens, vorbirea îngerilor, frumoasă și muzicală, misterioasă, cu asocieri de sunete surprinzătoare pe care, prin educație, le pierdem încă de la prima vârstă.
Poetul, la rândul lui, este conștient de forța incantatorie a cuvântului și, cu harul cu care l-a înzestrat cerul, o folosește în a-și transmite mesajul către semeni. Ai observat, dragule, că, deși păstrezi numărul de silabe, situarea accentului ori plasarea contextuală, înlocuirea unui cuvânt cu un altul ucide, pur și simplu, armonia perfectă a versului inițial, fie el clasic ori modern? Se-ntâmplă ceva în laboratorul de alchimist al inspirației poetice, de aceea el „toarnă-n formă nouă, limba veche și-nțeleaptă”: el pune în propria-i retortă sonurile vorbelor iar apoi, după un subtil proces alchimic, le reașează pe acestea, pe cuvinte, în tiparul care-i aparține și care-l definește.
Ei, s-auzim de bine!
„...să-mi alinți, / Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, / Tropotul lung și mereu al galopului meu.” (Nicolae Labiș) „Caminante, son tus huellas / el camino y nada más; / Caminante, no hay camino, / se hace camino al andar. / Al andar se hace el camino, / y al volver la vista atrás / se ve la senda que nunca / se ha de volver a pisar. / Caminante no hay camino / sino estelas en la mar." (Antonio Machado)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu