Norii sunt poveștile pe care |
după Izgonirea din Paradis..., |
Dumnezeu i le spune,
|
de veacuri, |
zi de zi, clipă de clipă, |
Omului, spre aducere aminte, |
spre luare aminte
|
și spre-nvățătură. |
Poveștile curg domol... |
sau învolburat, |
cu victorii sau vremelnice înfrângeri... |
ale lui Făt Frumos..., |
ale Zmeului...
|
Câte o geană de lumină |
ne dă speranță... |
și-atunci ni-i mult dulce izbânda! |
Icari nesăbuiți desenează stângaci și vremelnic pe răbojul cel veșnic. |
Visăm la un mâine senin, mereu mai senin... |
Luăm în ușor capcanele ce se ivesc rând, una câte una... |
Din când în când, ele se duc spre zări și-n locu-le aprindem opaiț |
Alteori, asemenea Sirenelor, ne-ncântă către ele și mai că ne pornim... |
În câte-un colț de cer, străvezi parcă luminile de-Apoi sfidându-ți... sfidările! |
Lupta e crâncenă acolo, sus..., dar tu, dar eu..., dar noi pe cine sprijinim?? |
Și curge sânge... |
și-i vălmășag... |
și nu mai știi: Cine pe cine gonește? |
Și chitul biblic, iată, alt Iona parcă-nghite... |
Împresurarea-i mare și Omul spre casă-și cată loc... |
Să vină oare Pacea?... |
Vin alte încercări?... |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu