Dragul meu prieten virtual, socotesc deja că numărul de postări e destul de mare... Catalogul e pe sfârșite, iar Caruselul și Claudia continuă grație minunaților mei copii de... anțărț. Socotesc că m-am extins destul pe verticală, adică sunt deja destule postări pe blogul ăsta. Mai socotesc că am trecut (amândoi!) de faza în care erai mai atent la poze (nu voi renunța la a le posta pe mai departe!), decât la text.
Am hotărât, așadar, că e nevoie, cel puțin pentru mine, să lucrez pe orizontală, adică să continui postări aparent definitivate, dar care, prin finalul lor deschis, lasă loc unei continuări așteptate (sper...). Am procedat ca atare, chiar în seara asta, continuând timid (deocamdată!) „Speranțe și nostalgii...”. Voi repeta figura și-n alte cazuri... Ține de răbdarea și de intuiția ta să le descoperi, eu m-am scuzat și te-am avertizat. Numărul de vizualizări îmi va spune dacă am procedat bine sau... Oricum, nu vor lipsi noile postări, noile idei de organizare a blogului!
N.B.: Întru ajutorarea ta, voi adăuga un [ ! ] ori de câte ori mai scriu ceva la postarea cu pricina;
[e cu schepsis, nu eroare dactilo, plasarea lui - ; - în final!]
„...să-mi alinți, / Brună fecioară a păcii adânci și cuminți, / Tropotul lung și mereu al galopului meu.” (Nicolae Labiș) „Caminante, son tus huellas / el camino y nada más; / Caminante, no hay camino, / se hace camino al andar. / Al andar se hace el camino, / y al volver la vista atrás / se ve la senda que nunca / se ha de volver a pisar. / Caminante no hay camino / sino estelas en la mar." (Antonio Machado)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu