Ştiu că lumea se grăbeşte, ştiu că treburi importante reuşesc să te-ndepărteze de carte până şi pe tine, dragul meu internaut... Dar, cercetând nişte hârţoage, am găsit un text înduioşător în care un ilustru necunoscut pentru tineri, un obscur scriitor din prima jumătate a secolului XIX, pentru mine - C. Stamati - încearcă să demonstreze că limba română e frumoasă aşa cum e, fără excese (ce ştia el ce-s excesele... lingvistice!!! - de celelalte nu discut...) latinizante. E-adevărat că recurge şi el la alte... excese, e-adevărat că demonstraţia e puerilă şi neconvingătoare, e-adevărat că oamenii erau preocupaţi de păstrarea intactă a fiinţei neamului!! În încercarea patriotică, fără îndoială, de a păstra limba română aşa cum trebuie, nu ca ruso-română, cum se contura a deveni, Stamati întocmeşte o listă lunguţă de cuvinte pe care nu le găseşte prin cele limbi importante din Europa şi le consideră ca fiind fie dacice, fie ţinând de un presupus strat străvechi, neinfluenţat de limba latină, dar conţinând elemente gotice, slave, greceşti... Ţinea prea de specialitatea filologului poatarea listei în care se amestecă termeni dintre cei mai diferiţi, unii chiar latineşti... Cert e că, în felul lui, solitarul poet basarabean a avut dreptate: nu s-au adoptat toate minunile propuse (pe ton... imperativ!!) de latinişti. Vorbitorii sunt întotdeauna mai înţelepţi decât... specialiştii.
Deja lucram la postare, când m-am gândit că avertismentul e necesar, ca să nu te dezamăgesc prea tare... Ezit încă în privinţa evidenţierii citatelor care-ar merita reţinute, discutate, folosite...
S-auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu